ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8384/2011

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 februarie 2010 pe rolul Tribunalului Iași, reclamantul M.G. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în temeiul Legii nr. 221/2009, să oblige pârâtul la plata sumei de 1.000.000 euro reprezentând daunele morale pentru prejudiciul încercat de reclamant și familia sa ca urmare a arestării reclamantului în perioada 1959 - 1964 și a persecuțiilor la care au fost supuși ulterior acestei perioade. Prin Sentința civilă nr. 1411 din 21 iunie 2010, Tribunalul Iași a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantului echivalentul în RON a sumei de 400.000 euro cu titlu de daune morale și suma de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele: Prin Sentința nr. 407 din 16 iulie 1959 pronunțată de Tribunalul Militar Iași în Dosarul nr. 465/1959, reclamantul M.G. a fost condamnat la o pedeapsă de 20 de ani muncă silnică și la 10 ani degradare civică, cu pierderea drepturilor civile pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen. Prin Decizia nr. 19 din 22 februarie 1963 pronunțată de Tribunalul Suprem - Colegiul Militar în Dosarul nr. 20/1963, s-a admis recursul în supraveghere declarat de Procurorul General al R.P.R. împotriva Sentinței nr. 407 din 16 iulie 1959 a Tribunalului Militar Iași și a Deciziei nr. 2341 din 05 septembrie 1959 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a militare, s-au casat ambele hotărâri în părțile vizând pedepsele privative de libertate și cele privative de drepturi aplicate inculpatului M.G.

și, constatând-se existența circumstanțelor atenuante, a fost redusă pedeapsa de la 15 ani muncă silnică și 10 ani degradare civilă, la 5 ani închisoare corecțională și 4 ani interdicție corecțională, menținându-se celelalte dispoziții ale hotărârilor casate parțial. Instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, potrivit cărora „constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în art. 209 C. pen. din 1936 cu modificările și completările ulterioare”.

Incontestabil că privarea de libertate a reclamantului în perioada 15 mai 1948 - septembrie 1949 a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale acestuia, lezând demnitatea, onoarea și libertatea individuală, a produs suferințe pe plan moral și social pentru el și familia lui, însăși Legea nr. 221/2009 prin domeniul său de aplicare recunoscând posibilitatea acordării unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Este de netăgăduit că orice arestare și inculpare pe nedrept produce celor în cauză suferințe pe toate planurile vieții sociale, că astfel de măsuri lezează drepturi nepatrimoniale ocrotite de lege (Constituția, Convenția Europeană a Drepturilor Omului) și din acest punct de vedere le produce un prejudiciu moral acestora, justificându-se acordarea unor despăgubiri chiar dacă nu există un sistem care să repare pe deplin suferințele morale constând în dureri fizice și psihice, deoarece plata unei sume de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări sau satisfacții. De principiu, suma de bani stabilită cu titlu de daune morale are drept scop nu atât de a repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior, cât de a-i procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.

Prin urmare, la stabilirea cuantumului daunelor morale urmează a se avea în vedere perioada arestării - 5 ani - vârsta reclamantului - 18 ani, fiind încă elev - afectarea reputației condamnatului și a familiei sale în comunitatea din care făceau parte și stigmatul de condamnat politic, atingerea adusă drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, posibilitatea de a-și continua studiile și de a obține venituri corespunzătoare pentru el și familia lui. De asemenea, instanța a avut în vedere și împrejurarea că reclamantul a mai beneficiat de măsuri reparatorii în baza Decretului-lege nr. 118/1990. Împotriva sentinței Tribunalului Iași au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.J.

Iași. Prin Decizia civilă nr. 10/2008, Curtea de Apel Iași a admis apelurile declarate și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamant. Curtea de apel a reținut că prin Decizia nr. 1360 din 21 octombrie 2010 Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sunt neconstituționale. În conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție „Dispozițiile din legile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale”.

Decizia nr. 1360 din 21 octombrie 2010 a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010. Ca atare, la data pronunțării instanței de apel - 21 ianuarie 2011 - art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai producea efectele juridice pe baza cărora s-a născut dreptul reclamantului din prezentul litigiu. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul M.G. Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României „Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”.

Având în vedere faptul că Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a fost publicată în Monitorul Oficial ulterior pronunțării Sentinței nr. 1411 din 21 iunie 2010 a Tribunalului Iași, curtea de apel avea obligația de a verifica aplicarea legii de către instanța de fond, urmând a constata că tribunalul a aplicat în mod corect legea în soluționarea cauzei. Se mai arată că în mod temeinic prima instanța a reținut că în speță sunt incidente și prevederile art. 998 - 999 C. civ. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Prin Deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 (publicate în M. Of.

nr. 761/15.11.2010) Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României: „Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”. Cum la data soluționării cauzei de către instanța de apel - 21 ianuarie 2011 - deciziile menționate ale Curții Constituționale fuseseră publicate în Monitorul Oficial al României, în temeiul textului constituțional enunțat anterior, aplicarea lor era obligatorie.

Prin urmare, curtea de apel nu putea ignora efectele deciziilor instanței de control constituțional în dezlegarea litigiului de față, chiar dacă deciziile Curții Constituționale au fost publicate ulterior pronunțării hotărârii primei instanțe. În plus, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în M. Of.

nr. 789/07.11.2011, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați și a stabilit că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Înalta Curte a reținut că intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane (foști condamnați politic). Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate nu exista o astfel de statuare, cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, efectele Deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.

În consecință, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Potrivit art. 330 7 C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Cum Decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 20011 a fost publicată în M. Of.

nr. 789/07.11.2011, în baza textului de lege menționat anterior, ea a devenit obligatorie la această dată și urmează a fi avută în vedere în soluționarea prezentului litigiu. Înalta Curte constată că Decizia Curții Constituționale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 prin care instanța de control constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010. La acea dată, în prezentul litigiu nu se pronunțase o hotărâre judecătorească definitivă.

Prin urmare, în aplicarea Deciziei în interesul legii nr. 12/2011, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pe care reclamantul și-a întemeiat pretențiile deduse judecății, nu mai puteau constitui temei juridic pentru soluționarea cauzei de față. Nu este întemeiată nici critica prin care recurentul susține aplicarea în prezentul litigiu a prevederilor art. 998 C. civ. Cauza juridică a cererii de chemare în judecată a constituit-o dreptul reclamantului de a beneficia de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat prin condamnarea cu caracter politic la care a fost supus, drept recunoscut prin dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Acest act normativ are, în raport cu prevederile Codului civil, care reglementează răspunderea civilă delictuală, caracterul unei norme speciale, ce urmează a fi aplicată atunci când intră în concurs cu norma generală. Prin urmare, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.G. împotriva Deciziei nr. 10 din 21 ianuarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2011.