ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8384/2011

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22

februarie 2010 pe rolul Tribunalului Iași, reclamantul M.G. a chemat în

judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat

instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în temeiul Legii nr.

221/2009, să oblige pârâtul la plata sumei de 1.000.000 euro reprezentând

daunele morale pentru prejudiciul încercat de reclamant și familia sa ca urmare

a arestării reclamantului în perioada 1959 - 1964 și a persecuțiilor la care au

fost supuși ulterior acestei perioade.

Prin Sentința civilă

nr. 1411 din 21 iunie 2010, Tribunalul Iași a admis în parte acțiunea și a

obligat pârâtul să plătească reclamantului echivalentul în RON a sumei de

400.000 euro cu titlu de daune morale și suma de 1000 RON cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța

astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Sentința nr. 407

din 16 iulie 1959 pronunțată de Tribunalul Militar Iași în Dosarul nr.

465/1959, reclamantul M.G. a fost condamnat la o pedeapsă de 20 de ani muncă

silnică și la 10 ani degradare civică, cu pierderea drepturilor civile pentru

infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 1 C.

pen.

Prin Decizia nr. 19

din 22 februarie 1963 pronunțată de Tribunalul Suprem - Colegiul Militar în

Dosarul nr. 20/1963, s-a admis recursul în supraveghere declarat de Procurorul

General al R.P.R. împotriva Sentinței nr. 407 din 16 iulie 1959 a Tribunalului

Militar Iași și a Deciziei nr. 2341 din 05 septembrie 1959 a Tribunalului

Militar al Regiunii a II-a militare, s-au casat ambele hotărâri în părțile

vizând pedepsele privative de libertate și cele privative de drepturi aplicate

inculpatului M.G. și, constatând-se existența circumstanțelor atenuante, a fost

redusă pedeapsa de la 15 ani muncă silnică și 10 ani degradare civilă, la 5 ani

închisoare corecțională și 4 ani interdicție corecțională, menținându-se

celelalte dispoziții ale hotărârilor casate parțial.

Instanța a reținut că

în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr.

221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative

asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

potrivit cărora „constituie de drept condamnări cu caracter politic

condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în art. 209 C. pen. din 1936

cu modificările și completările ulterioare”.

Incontestabil că

privarea de libertate a reclamantului în perioada 15 mai 1948 - septembrie 1949

a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale acestuia, lezând

demnitatea, onoarea și libertatea individuală, a produs suferințe pe plan moral

și social pentru el și familia lui, însăși Legea nr. 221/2009 prin domeniul său

de aplicare recunoscând posibilitatea acordării unor despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Este de netăgăduit că

orice arestare și inculpare pe nedrept produce celor în cauză suferințe pe

toate planurile vieții sociale, că astfel de măsuri lezează drepturi

nepatrimoniale ocrotite de lege (Constituția, Convenția Europeană a Drepturilor

Omului) și din acest punct de vedere le produce un prejudiciu moral acestora,

justificându-se acordarea unor despăgubiri chiar dacă nu există un sistem care

să repare pe deplin suferințele morale constând în dureri fizice și psihice,

deoarece plata unei sume de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări

sau satisfacții.

De principiu, suma de

bani stabilită cu titlu de daune morale are drept scop nu atât de a repune

victima într-o situație similară cu cea avută anterior, cât de a-i procura

satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost

privată.

Prin urmare, la

stabilirea cuantumului daunelor morale urmează a se avea în vedere perioada

arestării - 5 ani - vârsta reclamantului - 18 ani, fiind încă elev - afectarea

reputației condamnatului și a familiei sale în comunitatea din care făceau

parte și stigmatul de condamnat politic, atingerea adusă drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului, posibilitatea de a-și continua studiile

și de a obține venituri corespunzătoare pentru el și familia lui.

De asemenea, instanța

a avut în vedere și împrejurarea că reclamantul a mai beneficiat de măsuri

reparatorii în baza Decretului-lege nr. 118/1990.

Împotriva sentinței

Tribunalului Iași au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.J. Iași.

Prin Decizia civilă

nr. 10/2008, Curtea de Apel Iași a admis apelurile declarate și a schimbat în

tot sentința apelată în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamant.

Curtea de apel a

reținut că prin Decizia nr. 1360 din 21 octombrie 2010 Curtea Constituțională a

constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr.

221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora, pronunțate în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sunt

neconstituționale.

În conformitate cu

prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție „Dispozițiile din legile

constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de

zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale”.

Decizia nr. 1360 din

21 octombrie 2010 a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.

Ca atare, la data

pronunțării instanței de apel - 21 ianuarie 2011 - art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009 nu mai producea efectele juridice pe baza cărora s-a născut

dreptul reclamantului din prezentul litigiu.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul M.G.

Prin motivele de

recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Potrivit art. 147

alin. (4) din Constituția României „Deciziile Curții Constituționale se publică

în Monitorul Oficial. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii

și au putere numai pentru viitor”.

Având în vedere

faptul că Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a fost

publicată în Monitorul Oficial ulterior pronunțării Sentinței nr. 1411 din 21

iunie 2010 a Tribunalului Iași, curtea de apel avea obligația de a verifica

aplicarea legii de către instanța de fond, urmând a constata că tribunalul a

aplicat în mod corect legea în soluționarea cauzei.

Se mai arată că în

mod temeinic prima instanța a reținut că în speță sunt incidente și prevederile

art. 998 - 999 C. civ.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele

considerente:

Prin Deciziile nr.

1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 (publicate în M.

Of. nr. 761/15.11.2010) Curtea Constituțională a admis excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din

Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile

administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989.

Potrivit art. 147

alin. (4) din Constituția României: „Deciziile Curții Constituționale se

publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt

general obligatorii și au putere numai pentru viitor”.

Cum la data

soluționării cauzei de către instanța de apel - 21 ianuarie 2011 - deciziile

menționate ale Curții Constituționale fuseseră publicate în Monitorul Oficial

al României, în temeiul textului constituțional enunțat anterior, aplicarea lor

era obligatorie. Prin urmare, curtea de apel nu putea ignora efectele

deciziilor instanței de control constituțional în dezlegarea litigiului de

față, chiar dacă deciziile Curții Constituționale au fost publicate ulterior

pronunțării hotărârii primei instanțe.

În plus, prin Decizia

nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, Înalta

Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de

conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de

Apel Galați și a stabilit că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr.

1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din

Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile

administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial.

Înalta Curte a

reținut că intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor

raporturi juridice în conținutul cărora intră drepturi de creanță în favoarea anumitor

categorii de persoane (foști condamnați politic). Nu este vorba de drepturi

născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi

care trebuie stabilite de instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte

constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de

neconstituționalitate nu exista o astfel de statuare, cel puțin definitivă, din

partea instanței de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun

care să intre sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1.

Prin urmare, efectele

Deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale

Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească

aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.

În consecință, urmare

a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010,

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora

și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele

nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios

constituțional în Monitorul Oficial.

Potrivit art. 330

7

C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluționarea unui recurs

în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării

deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Cum Decizia în

interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 20011 a fost publicată în M. Of. nr.

789/07.11.2011, în baza textului de lege menționat anterior, ea a devenit

obligatorie la această dată și urmează a fi avută în vedere în soluționarea

prezentului litigiu.

Înalta Curte constată

că Decizia Curții Constituționale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 prin care

instanța de control constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și

a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr.

221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative

asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, a fost

publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.

La acea dată, în

prezentul litigiu nu se pronunțase o hotărâre judecătorească definitivă. Prin

urmare, în aplicarea Deciziei în interesul legii nr. 12/2011, dispozițiile art.

5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu

caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pe care

reclamantul și-a întemeiat pretențiile deduse judecății, nu mai puteau

constitui temei juridic pentru soluționarea cauzei de față.

Nu este întemeiată

nici critica prin care recurentul susține aplicarea în prezentul litigiu a

prevederilor art. 998 C. civ.

Cauza juridică a

cererii de chemare în judecată a constituit-o dreptul reclamantului de a

beneficia de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat prin

condamnarea cu caracter politic la care a fost supus, drept recunoscut prin

dispozițiile Legii nr. 221/2009. Acest act normativ are, în raport cu

prevederile Codului civil, care reglementează răspunderea civilă delictuală,

caracterul unei norme speciale, ce urmează a fi aplicată atunci când intră în

concurs cu norma generală.

Prin urmare, pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul M.G. împotriva Deciziei nr. 10 din

21 ianuarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 noiembrie 2011.