Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
14 februarie 2011

Decizia nr. 550/2011 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva deciziei nr. 1138/2010 a Curții de Apel Timișoara

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la de 2 decembrie 2010, petiționarul A.I. a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 1138/R din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, solicitând rejudecarea cauzei, valorificarea actelor probatorii și respectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii. Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată recursul inadmisibil. Prin decizia penală nr. 1138/R din 4 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A.I. cu privire la decizia penală nr. 1000/R din 4 octombrie 2010 a aceleiași instanțe. Hotărârea pronunțată în calea de atac extraordinară a contestației în anulare este definitivă.

Potrivit dispozițiilor art. 385 1 C. proc. pen., hotărârile definitive nu pot face obiectul recursului. Or, contestatorul A.I. a formulat recurs împotriva unei hotărâri definitive, contravenind astfel, dispozițiilor legale invocate și principiului autorității de lucru judecat, potrivit căruia o hotărâre definitivă, intrată în puterea legii nu poate fi atacată printr-o cale ordinară de atac. În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins ca inadmisibil. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A.I. împotriva deciziei penale nr. 1138/R din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2011.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.