ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1027/2011

Asupra recursului penal de față ;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin sentința penală

nr. 155 din 9 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală,

în dosarul nr. 1449/57/2010, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii

formulată de petiționarul M.M. împotriva rezoluției din 29 septembrie 2010 dată

de procuror în dosarul nr. 406/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Alba Iulia.

A menținut rezoluția

atacată.

A obligat petiționarul

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele :

Prin rezoluția din 29

septembrie 2010 dată în dosarul nr. 406/P/2010 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul

art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de

art. 246 C. pen., de către ofițerul N.V.

Pentru a dispune

astfel, procurorul a reținut următoarele:

În cauză au fost

efectuate acte premergătoare urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de mai sus, urmare plângerii formulată de către persoana vătămată M.M.,

deținut în Penitenciarul Aiud, județul Alba, prin care se menționează că:

Făptuitorul, în

calitatea sa funcțională, cu rea-credință, nu îi respectă drepturile stabilite

prin lege, în sensul că nu îi pune la dispoziție cantitatea solicitată de

plicuri, hârtie de scris și timbre poștale pentru a-și putea rezolva problemele

juridice, a procedat nelegal la reținerea cartelelor telefonice pe care le-a primit,

limitându-i astfel dreptul la convorbiri telefonice, nu i-a permis să primească

un fierbător electric (termoplonjon), iar cu ocazia înscrierii deținutului în

audiență, făptuitorul nu a dat răspuns satisfăcător solicitărilor acestuia.

Din conținutul

materialului probator administrat în dosarul cauzei rezultă că urmărirea penală

nu poate fi începută împotriva făptuitorului, pentru săvârșirea de către acesta

a infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., fiind incidente sub aspect

procesual dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece:

Dreptul persoanei

vătămate din prezenta cauză de a primi materialele necesare exercitării

dreptului de corespondență i-a fost respectat prin remiterea lunară către

acesta de astfel de materiale, în limita resurselor financiare ale

penitenciarului și pentru asigurarea respectării acestui drept față de toate

persoanele private de libertate din penitenciar.

Cu ocazia aprobării

cererii formulată de către persoana vătămată și înregistrată sub nr. 172 din

data de 23 februarie 2009, persoanei vătămate i s-a dat un fierbător

(termoplonjon).

Convorbirile

telefonice sunt asigurate prin primirea cardului personal de către fiecare

deținut, precum și prin posibilitatea recunoscută acestora de a achiziționa

cartele telefonice de la magazinul penitenciarului, prin Anexa la Ordinul

Ministrului Justiției nr. 2714/C din 20 septembrie 2008 fiind interzisă

primirea unor astfel de bunuri prin corespondență sau la sectorul vizite.

Persoana vătămată a

fost primită de nenumărate ori în audiență, conținutul celor discutate fiind

menționat succint în procesele verbale întocmite cu această ocazie.

Raportat la cele de

mai sus rezultă că în sarcina făptuitorului nu se poate reține săvârșirea de

către acesta a vreunei fapte prevăzute de legea penală, drepturile și

interesele legitime ale persoanei vătămate în calitate de persoană privată de

libertate deținută în Penitenciarul Aiud, județul Alba, nefiind încălcate.

Împotriva rezoluției

procurorului a formulat plângere petentul, iar în temeiul art. 278 C. proc.

pen. plângerea a fost soluționată de procurorul general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dispunându-se respingerea plângerii contra

rezoluției procurorului, apreciindu-se că nu sunt dovezi că ofițerul a acționat

cu rea-credință în exercitarea funcției sale.

Verificând rezoluția

atacată, instanța a respins plângerea, ca nefondată, menținând soluția atacată

ca temeinică și legală din următoarele considerente:

Din datele factuale

existente în dosar rezultă că petentul a primit materialele necesare

exercitării dreptului la corespondență în limita respectării acestui drept față

de toate persoanele deținute și a resurselor financiare, a primit un fierbător

(termoplonjon), iar reținerea cartelelor telefonice primite din exterior a fost

justificată potrivit Ordinului Ministerului Justiției nr. 2714/C din 20

septembrie 2008, care interzice primirea unor astfel de bunuri prin

corespondență sau la vizite.

Referitor la

împrejurarea că petentul nu a primit răspunsuri satisfăcătoare la problemele

ridicate cu ocazia audiențelor, în măsura în care răspunsurile au fost legale,

nu există o vătămare a intereselor legitime ale petentului.

Faptele, așa cum au

fost descrise mai sus, nu întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, sub aspectul laturii obiective

și subiective a infracțiunii, neexistând intenția ofițerului de penitenciar de

a cauza o vătămare a intereselor legitime ale petentului.

Având în vedere

considerentele de mai sus, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C.

proc. pen., instanța a respins plângerea, ca nefondată, menținând soluția din

rezoluția atacată.

Împotriva sentinței

pronunțate de instanța de fond a declarat recurs petiționarul M.M., solicitând

casarea hotărârii și în rejudecare admiterea plângerii, desființarea rezoluției

și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul prin prisma dispozițiilor art. 385

1

C. proc. pen. și art. 385

14

C. proc. pen., constată că acesta este

inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri

pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M.Of. nr. 714 din 26

octombrie 2010 „hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în

vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor

prevăzute de legea sub care a început procesul”.

Prin această lege au

fost modificate și dispozițiile art. 385

1

alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., care prevăd că pot fi atacate cu recurs sentințele pronunțate de

judecătorii.

Din interpretarea

dispozițiilor art. XXIV alin. (1) din legea enunțată, rezultă fără echivoc, că

pot fi supuse recursului numai hotărârile pronunțate înainte de 25 noiembrie

2010 – data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 – fiind fără relevanță

data sesizării instanței de judecată.

Totodată, prin

același act normativ au fost modificate și dispozițiile art. 278

1

alin. (10) și (13) în sensul că „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit

alin. (8) este definitivă”.

Cum în cauză,

sentința recurată a fost pronunțată la data de 9 decembrie 2010 – după intrarea

în vigoare a Legii nr. 202/2010 – în raport de dispozițiile legale enunțate,

hotărârea este definitivă și ca atare, calea de atac exercitată este

inadmisibilă.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge recursul declarat de petiționarul

M.M. împotriva sentinței penale nr. 155/2010 a Curții de Apel Alba Iulia ca

fiind inadmisibil.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiționar va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de petiționarul M.M. împotriva sentinței penale nr. 155/2010 din 9 decembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei

de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 martie 2011.