ÎCCJ, Decizia nr. 289/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea de ședință din 3 octombrie 2007 a Curții de Apel Iași, s-a dispus suspendarea judecării recursului declarat de recurentul P.I. împotriva Deciziei nr. 1255 din 25 iunie 2007, în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs P.I. Cum recurentul nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, prin Încheierea de ședință din 9 iunie 2008, s-a dispus suspendarea judecății recursului, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Cauza a rămas astfel în nelucrare mai mult de un an, situație în care, s-a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 248 C. proc. civ.

În atare situație, prin Decizia nr. 3672 din 14 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a constatat perimat recursul declarat de contestatorul P.I. împotriva Încheierii de ședință din 3 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă. La data de 2 noiembrie 2010, recurentul P.I. a declarat recurs împotriva deciziei sus menționate, fără a invoca motive de nelegalitate dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care a fost învestită, soluționarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor cereri sau susțineri.

Recursul este inadmisibil, având în vedere considerentele ce vor fi expuse: Potrivit principiului consacrat de dispozițiile art. 129 din Constituția României, legea procesual civilă a reglementat dreptul examinării cauzei civile, inclusiv cu referire la încheieri date în cursul judecății, în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare sau modificare, calea de atac a recursului fiind prevăzută în mod expres. Legea procesual civilă, prin dispozițiile art. 253 alin. (2), stabilește că „hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare”. În speță, însă, este de observat că hotărârea atacată nu se încadrează între hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, menționate de art. 253 alin. (2) C. proc.

civ., fiind pronunțată, la rândul său, într-un recurs și fiind, astfel, irevocabilă, în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., deci nesusceptibilă de reformare, în conformitate cu precitatele dispoziții legale și cu principiul unicității acestei căi de atac. Pe de altă parte, așa cum s-a stabilit, soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede competenței atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc. civ. și cu art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Așadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale. În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de P.I. împotriva Deciziei nr. 3672 din 14 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.