ÎCCJ, Decizia nr. 163/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 11 martie 2010 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuentul S.D. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 1285 din 26 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală în dosarul nr. 4120/2/2009, în contradictoriu cu intimata Primăria orașului Zimnicea. Revizuentul a invocat dispozițiile art. 322 pct. 1, 2 și 7 C. proc. civ., arătând, în esență, că instanța de recurs nu a avut în vedere cererile și dovezile depuse la dosar și nu a respectat principiile de drept ce guvernează procesul civil, precum și dreptul de proprietate reglementat de art. 480 – 482 C. civ.

A mai arătat revizuentul că, deși, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ., cu ocazia soluționării recursului, nu s-a intrat în cercetarea fondului. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 5457 din 21 octombrie 2010, a respins cererea de revizuire. Instanța a reținut, în considerentele deciziei, că cererea de revizuire este inadmisibilă, în raport cu prevederile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. și cu faptul că, prin hotărârea supusă revizuirii, nu s-a abordat fondul litigiului, ci s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de aceeași parte împotriva unei hotărâri irevocabile, pronunțată în contestație în anulare.

La data de 3 noiembrie 2010, împotriva Deciziei nr. 5457/2010, a declarat recurs revizuentul S.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe motiv că, în cadrul procesului, nu s-ar fi ținut cont de capetele de cerere pe care le-a formulat și nici de probele aduse în sprijinul acestora și că judecătorii au tergiversat soluționarea cauzei. În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea recursului, soluționarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor cereri sau susțineri. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. Or, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunțată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită. În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unei cereri de revizuire, formulată de S.D. Hotărârea a cărei revizuire s-a cerut, în speță Decizia civilă nr. 1285 din 26 februarie 2010 era irevocabilă și, în consecință, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs.

Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege. Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pe de altă parte, soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede competenței atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc.

civ. și art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010. Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Așadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale, așa încât excepția invocată se constată a fi întemeiată. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de S.D., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat S.D. împotriva Deciziei nr. 5457 din 21 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.