ÎCCJ, Decizia nr. 163/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11

martie 2010 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuentul S.D. a

solicitat revizuirea Deciziei nr. 1285 din 26 februarie 2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală în dosarul

nr. 4120/2/2009, în contradictoriu cu intimata Primăria orașului Zimnicea.

Revizuentul a invocat

dispozițiile art. 322 pct. 1, 2 și 7 C. proc. civ., arătând, în esență, că

instanța de recurs nu a avut în vedere cererile și dovezile depuse la dosar și

nu a respectat principiile de drept ce guvernează procesul civil, precum și

dreptul de proprietate reglementat de art. 480 – 482 C. civ.

A mai arătat

revizuentul că, deși, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 alin. (3) C.

proc. civ., cu ocazia soluționării recursului, nu s-a intrat în cercetarea

fondului.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia

nr. 5457 din 21 octombrie 2010, a respins cererea de revizuire.

Instanța a reținut,

în considerentele deciziei, că cererea de revizuire este inadmisibilă, în

raport cu prevederile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. și cu faptul că, prin

hotărârea supusă revizuirii, nu s-a abordat fondul litigiului, ci s-a respins,

ca inadmisibil, recursul declarat de aceeași parte împotriva unei hotărâri

irevocabile, pronunțată în contestație în anulare.

La data de 3

noiembrie 2010, împotriva Deciziei nr. 5457/2010, a declarat recurs revizuentul

S.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe motiv că, în cadrul

procesului, nu s-ar fi ținut cont de capetele de cerere pe care le-a formulat

și nici de probele aduse în sprijinul acestora și că judecătorii au tergiversat

soluționarea cauzei.

În temeiul

dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu

prioritate admisibilitatea recursului, soluționarea acestei chestiuni făcând de

prisos analizarea altor cereri sau susțineri.

Recursul este

inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 129 din

Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate

și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

În raport cu

principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și,

pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate

este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Or, potrivit art. 328

alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunțată în revizuire este supusă căilor

de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită.

În cauză, completul

de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin

care secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție s-a pronunțat asupra unei cereri de revizuire, formulată de S.D.

Hotărârea a cărei

revizuire s-a cerut, în speță Decizia civilă nr. 1285 din 26 februarie 2010 era

irevocabilă și, în consecință, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării

unui nou recurs.

Se constată, așadar,

că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a

neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la

existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată

ca atare de lege.

Recunoașterea unor

căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală,

constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a

principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și,

din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte,

soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă

instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede

competenței atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004,

republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc. civ. și art. XXV alin.

(3) din Legea nr. 202/2010.

Normele procesuale

privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în

limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit

principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare,

neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, recursul nu

este admisibil nici potrivit legii speciale, așa încât excepția invocată se

constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de S.D., ca

inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat S.D. împotriva Deciziei nr. 5457 din 21

octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.