ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2875/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 585 din 4 iulie 2006 a Tribunalului Olt, secția civilă, s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantul P.I., în contradictoriu cu Primăria Slatina, având ca obiect dispoziția nr. 900 din 14 martie 2006. Pentru a pronunța aceasta soluție, prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenului liber din cel în suprafață de 800 m.p. preluată de stat prin expropriere, teren care în prezent este ocupat de spațiu verde și de blocurile de pe str. V. din mun. Slatina. Expertiza topo efectuată în cauză a concluzionat că parte din teren este ocupată de blocurile nr. 18 și nr. 20 din str. V. și blocul nr. 11 din str. P., de o alee pietonală betonată, precum și de zonele de protecție ale blocurilor; pe de altă parte, în subteranul terenului destinat spațiului verde, în suprafață de 395,30 m.p.

există rețele publice confirmate prin adresa emisă de SC A. SA Slatina și schița depusă de Primărie, pe care identifică rețeaua de canal. De aceea, față de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, prima instanță a apreciat că terenul nu poate fi restituit în natură, astfel că s-a respins ca neîntemeiată contestația. Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 933 din 29 noiembrie 2006, a admis apelul declarat de reclamantul P.I., a schimbat sentința apelată, în sensul că s-a anulat în parte dispoziția contestată și s-a dispus restituirea în natură a terenului liber în suprafață de 395 m.p., individualizat în raportul de expertiză. A fost menținută dispoziția în privința acordării măsurilor reparatorii în echivalent pentru diferența de teren până la 800 m.p., iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a reținut că în speță sunt aplicabile prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001, întrucât preluarea imobilului a avut loc prin expropriere, astfel că persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase libere, constatându-se că aceasta este în suprafață de 395 m.p., suprafață care nu este afectată de rețeaua de apă și canalizare, iar pe de altă parte, intimata nu a făcut obiecțiuni la raportul de expertiză. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., a arătat că posibilitatea restituirii în natură a terenului a fost analizată de comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001. Or, această comisie a constatat că întreaga suprafață de teren este ocupată de blocul 20, parcare, blocul 11, alei pietonale și de acces și spații verzi, astfel că erau incidente prevederile art. 10 pct. 3 din H.G.

nr. 498/2003 și art. 10 alin. (1) din același act normativ. Recurenta a mai susținut că, deși concluziile celor doi experți coincid cu privire la faptul că suprafața de 395 m.p. teren este traversată în subteran de rețele de gaze, instanța de apel a ignorat acest fapt. Recurenta a opinat că este posibil ca instanța să fi avut în vedere adresa neoficială prin care SC D. SA a precizat că aceste conducte pot fi deviate cu respectarea anumitor prevederi legale, însă, în cuprinsul Legii nr. 10/2001 și al H.G. nr. 498/2003 nu există vreo dispoziție în sensul căreia s-ar putea dispune restituirea în natură în cazul în care rețelele de utilități existente ar putea fi deviate. S-a mai susținut, referitor la aceleași rețele de apă și canalizare, că instanța de apel a acordat valoare probatorie numai expertizei, deși din adresa nr. 7322/210/2006 emisă de SC A. SA rezultă că terenul este traversat de asemenea conducte, probe ce trebuiau coroborate.

Prin decizia nr. 5908 din 20 septembrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 11136/54/2006, s-a admis recursul declarat de Primăria mun. Slatina împotriva deciziei nr. 933 din 29 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a casat decizia și s-a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului, cu motivarea că nu a fost lămurită pe deplin situația de fapt. Rejudecând cauza în apel, Curtea de Apel Craiova a încuviințat efectuarea unei cercetări la fața locului, probă administrată la 21 februarie 2008. Pe baza probelor anterior administrate, precum și a celor constatate cu ocazia cercetării la fața locului, instanța de apel a apreciat că nu este posibilă restituirea în natură a terenului ce face obiectul litigiului, întrucât terenul solicitat a fi restituit în natură este amplasat între două blocuri, iar suprafața indicată de către expertul S.S.

ca fiind liberă, este situată în partea de est la o distanță de numai 2 metri de blocul nr. 18, iar în partea de vest, la 2 metri de blocul nr. 20, distanțe apreciate ca insuficiente de către instanță pentru buna utilizare a acestor construcții. Pe de altă parte, s-a mai constatat că pe acest teren se află și o conductă de gaze și în plus, au fost plantați arbuști și gard viu, ceea ce a permis instanței de apel concluzia că destinația terenului este aceea de spațiu verde aferent blocurilor, astfel încât, s-a apreciat că nu este permisă restituirea acestuia în natură, întrucât potrivit art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 114/2007, schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, este interzisă.

Față de aceste considerente, Curtea de Apel Craiova a respins apelul reclamantului, pronunțând în acest sens, decizia civilă nr. 183 din 14 mai 2008. Nemulțumit de soluția pronunțată de instanța de apel, reclamantul P.I. a declarat recurs, solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece instanța de apel nu s-a conformat îndrumărilor date de Înalta Curte prin decizia de casare nr. 5908/2007, hotărârea recurată cuprinzând motive contradictorii în raport cu natura pricinii, iar în subsidiar, în situația în care instanța de recurs va considera situația de fapt lămurită, să se dispună modificarea deciziei, în sensul restituirii în natură a terenului în litigiu.

Înalta Curte a reținut că instanța de apel s-a conformat îndrumărilor deciziei nr. 5908 din 20 septembrie 2007. Astfel, s-a constatat că s-a încuviințat o cercetare la fața locului și s-a concluzionat că terenul în litigiul nu este liber, întrucât pe acesta există un cămin, sunt plantați arbuști și un gard viu, având destinația de spațiu verde, iar pe de altă parte, este traversat subteran de o conductă de gaz metan, fiind străbătut de amenajări subterane, astfel că, în mod corect s-a apreciat că restituirea în natură a suprafețelor de teren afectate de asemenea amenajări nu este posibilă, deoarece afectează accesul și utilizarea lor normală. Cu privire la conducta de gaz metan și branșamente, instanța de recurs a observat că reprezentantul SC D. SA a arătat că, potrivit reglementărilor în rigoare, în principiu, este posibilă devierea conductei de gaze și branșamentele existente, pe cheltuiala beneficiarului.

Însă, referitor la acest aspect, instanța de apel a reținut că în cuprinsul Legii nr. 10/2001 și al H.G. nr. 498/2003 nu există vreo prevedere care să permită restituirea terenului în cazul în care rețelele existente ar fi deviate, și, pe cale de consecință, instanța a respins recursul reclamantului. Împotriva deciziei nr. 4208 din 30 martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 7535/1/2008 reclamantul a formulat prezenta contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. În motivarea acestei căi extraordinare de atac, contestatorul a învederat că instanța, respingând recursul, a omis din greșeală să cerceteze unul din motivele de recurs invocate de acesta, anume, cel referitor la motivele contradictorii cuprinse de decizia recurată.

Deși recurentul a susținut prin motivele de recurs că instanța de apel a constatat nedepunerea la dosarul cauzei a planului urbanistic zonal (o proba concludentă, astfel cum a apreciat instanța de casare în primul ciclu procesual), prin urmare, fără a avea aceasta probă la dosarul cauzei, s-a reținut doar pe baza cercetării la fața locului, că terenul solicitat are destinația de spațiu verde, fără a se mai solicita alte probe în acest sens (planul urbanistic zonal și inventarul domeniului public) și fără a se pronunța cu privire faptul că depunerea acestor acte nu era necesară soluționării speței. Contestația în anulare este nefondată și urmează a fi respinsă ca atare. Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc.

civ., contestația în anulare specială poate fi promovată în două situații: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare, cea din urmă ipoteză legală fiind cea invocată de contestator. Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății. Prin motivele acestei căi extraordinare de atac de retractare, contestatorul pretinde că instanța de recurs nu a analizat motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., în dezvoltarea căruia a susținut că instanța de apel a pronunțat o decizie ce cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, referindu-se în concret, la nedepunerea la dosar a planului urbanistic zonal pentru care s-au acordat trei termene consecutive, iar intimata nu s-a conformat acestei obligații procesuale, stabilind fără probe că această suprafață de teren de 395 m.p. a cărei restituire în natură a solicitat-o, are destinația de spațiu verde. Se constată că singura ipoteză legală de recurs de care reclamantul s-a prevalat este cea reglementată de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pe care a susținut-o cu mai multe argumente, între care și cel anterior redat.

Referitor la nedepunerea planului urbanistic zonal, contestatorul pretinde că necesitatea unei astfel de probe a stabilit-o instanța de casare prin decizia nr. 5908 din 20 septembrie 2007 a Înaltei Curți, ceea ce, în rejudecare, s-ar fi impus ca o îndrumare obligatorie și ar fi permis încadrarea acestei critici în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. Or, lecturând cele stabilite prin decizia de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de apel, se constată că o atare probă nu a fost indicată ca pertinentă, concludentă și utilă pentru deplina lămurire a situației de fapt, instanța de casare stabilind că este necesar a se completa probatoriul cu înscrisuri și un supliment la raportul de expertiză, datorită contradicțiilor constatate între unele probe ale cauzei deja administrate până la acel moment.

Instanța de recurs, cu ocazia pronunțării deciziei civile nr. 4208 din 30 martie 2009 a analizat întocmai criticile formulate de recurent în susținerea căii de atac, demonstrând aplicarea corectă a legii pe baza probatoriul administrat ce a permis instanței lămurirea deplină a situației de fapt, cu concluzia că instanța de apel s-a prevalat de argumente concordante, iar nu contradictorii, soluția fiind susținută prin coroborarea probelor administrate în toate fazele procesuale. Având în vedere cele anterior redate, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., va respinge ca nefondată contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de P.I., împotriva deciziei civile nr. 4208 din 30 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi, 7 mai 2010.