ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2875/2010

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 585 din 4 iulie

2006 a Tribunalului Olt, secția civilă, s-a respins ca neîntemeiată contestația

formulată de reclamantul P.I., în contradictoriu cu Primăria Slatina, având ca obiect

dispoziția nr. 900 din 14 martie 2006.

Pentru a pronunța aceasta soluție, prima

instanță a reținut că reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenului

liber din cel în suprafață de 800 m.p. preluată de stat prin expropriere, teren

care în prezent este ocupat de spațiu verde și de blocurile de pe str. V. din mun.

Slatina.

Expertiza topo efectuată în cauză a concluzionat

că parte din teren este ocupată de blocurile nr. 18 și nr. 20 din str. V. și blocul

nr. 11 din str. P., de o alee pietonală betonată, precum și de zonele de protecție

ale blocurilor; pe de altă parte, în subteranul terenului destinat spațiului verde,

în suprafață de 395,30 m.p. există rețele publice confirmate prin adresa emisă de

SC A. SA Slatina și schița depusă de Primărie, pe care identifică rețeaua de canal.

De aceea, față de prevederile art. 10 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, prima instanță a apreciat că terenul nu poate fi restituit

în natură, astfel că s-a respins ca neîntemeiată contestația.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă

nr. 933 din 29 noiembrie 2006, a admis apelul declarat de reclamantul P.I., a schimbat

sentința apelată, în sensul că s-a anulat în parte dispoziția contestată și s-a

dispus restituirea în natură a terenului liber în suprafață de 395 m.p., individualizat

în raportul de expertiză.

A fost menținută dispoziția în privința

acordării măsurilor reparatorii în echivalent pentru diferența de teren până la

800 m.p., iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1.000 RON

cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a reținut că în speță

sunt aplicabile prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001, întrucât preluarea imobilului

a avut loc prin expropriere, astfel că persoana îndreptățită poate obține restituirea

în natură a părții de teren rămase libere, constatându-se că aceasta este în suprafață

de 395 m.p., suprafață care nu este afectată de rețeaua de apă și canalizare, iar

pe de altă parte, intimata nu a făcut obiecțiuni la raportul de expertiză.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâta care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., a arătat

că posibilitatea restituirii în natură a terenului a fost analizată de comisia pentru

aplicarea Legii nr. 10/2001.

Or, această comisie a constatat că întreaga

suprafață de teren este ocupată de blocul 20, parcare, blocul 11, alei pietonale

și de acces și

spații verzi,

astfel că erau incidente prevederile art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 498/2003 și

art. 10 alin. (1) din același act normativ.

Recurenta a mai susținut că, deși concluziile

celor doi experți coincid cu privire la faptul că suprafața de 395 m.p. teren este

traversată în subteran de rețele de gaze, instanța de apel a ignorat acest fapt.

Recurenta a opinat că este posibil ca instanța

să fi avut în vedere adresa neoficială prin care SC D. SA a precizat că aceste conducte

pot fi deviate cu respectarea anumitor prevederi legale, însă, în cuprinsul Legii

nr. 10/2001 și al H.G. nr. 498/2003 nu există vreo dispoziție în sensul căreia s-ar

putea dispune restituirea în natură în cazul în care rețelele de utilități existente

ar putea fi deviate.

S-a mai susținut, referitor la aceleași

rețele de apă și canalizare, că instanța de apel a acordat valoare probatorie numai

expertizei, deși din adresa nr. 7322/210/2006 emisă de SC A. SA rezultă că terenul

este traversat de asemenea conducte, probe ce trebuiau coroborate.

Prin decizia nr. 5908 din 20 septembrie

2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 11136/54/2006,

s-a admis recursul declarat de Primăria mun. Slatina împotriva deciziei nr. 933

din 29 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a casat decizia și

s-a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului, cu motivarea că

nu a fost lămurită pe deplin situația de fapt.

Rejudecând cauza în apel, Curtea de Apel

Craiova a încuviințat efectuarea unei cercetări la fața locului, probă administrată

la 21 februarie 2008.

Pe baza probelor anterior administrate,

precum și a celor constatate cu ocazia cercetării la fața locului, instanța de apel

a apreciat că nu este posibilă restituirea în natură a terenului ce face obiectul

litigiului, întrucât terenul solicitat a fi restituit în natură este amplasat între

două blocuri, iar suprafața indicată de către expertul S.S. ca fiind liberă, este

situată în partea de est la o distanță de numai 2 metri de blocul nr. 18, iar în

partea de vest, la 2 metri de blocul nr. 20, distanțe apreciate ca insuficiente

de către instanță pentru buna utilizare a acestor construcții.

Pe de altă parte, s-a mai constatat că

pe acest teren se află și o conductă de gaze și în plus, au fost plantați arbuști

și gard viu, ceea ce a permis instanței de apel concluzia că destinația terenului

este aceea de spațiu verde aferent blocurilor, astfel încât, s-a apreciat că nu

este permisă restituirea acestuia în natură, întrucât potrivit art. 71 din O.U.G.

nr. 195/2005, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 114/2007, schimbarea

destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile

de urbanism, este interzisă. Față de aceste considerente, Curtea de Apel Craiova

a respins apelul reclamantului, pronunțând în acest sens, decizia civilă nr. 183

din 14 mai 2008.

Nemulțumit de soluția pronunțată de instanța

de apel, reclamantul P.I. a declarat recurs, solicitând casarea deciziei atacate

și trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece instanța de apel nu s-a conformat

îndrumărilor date de Înalta Curte prin decizia de casare nr. 5908/2007, hotărârea

recurată cuprinzând motive contradictorii în raport cu natura pricinii, iar în subsidiar,

în situația în care instanța de recurs va considera situația de fapt lămurită, să

se dispună modificarea deciziei, în sensul restituirii în natură a terenului în

litigiu.

Înalta Curte a reținut că instanța de apel

s-a conformat îndrumărilor deciziei nr. 5908 din 20 septembrie 2007.

Astfel, s-a constatat că s-a încuviințat

o cercetare la fața locului și s-a concluzionat că terenul în litigiul nu este liber,

întrucât pe acesta există un cămin, sunt plantați arbuști și un gard viu, având

destinația de spațiu verde, iar pe de altă parte, este traversat subteran de o conductă

de gaz metan, fiind străbătut de amenajări subterane, astfel că, în mod corect s-a

apreciat că restituirea în natură a suprafețelor de teren afectate de asemenea amenajări

nu este posibilă, deoarece afectează accesul și utilizarea lor normală.

Cu privire la conducta de gaz metan și

branșamente, instanța de recurs a observat că reprezentantul SC D. SA a arătat că,

potrivit reglementărilor în rigoare, în principiu, este posibilă devierea conductei

de gaze și branșamentele existente, pe cheltuiala beneficiarului.

Însă, referitor la acest aspect, instanța

de apel a reținut că în cuprinsul Legii nr. 10/2001 și al H.G. nr. 498/2003 nu există

vreo prevedere care să permită restituirea terenului în cazul în care rețelele existente

ar fi deviate, și, pe cale de consecință, instanța a respins recursul reclamantului.

Împotriva deciziei nr. 4208 din 30

martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 7535/1/2008

reclamantul a formulat prezenta contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile

art. 318 C. proc. civ.

În

motivarea acestei căi extraordinare de atac, contestatorul

a învederat că instanța, respingând recursul, a omis din greșeală să cerceteze unul

din motivele de recurs invocate de acesta, anume, cel referitor la motivele contradictorii

cuprinse de decizia recurată.

Deși recurentul a susținut prin motivele

de recurs că instanța de apel a constatat nedepunerea la dosarul cauzei a planului

urbanistic zonal (o proba concludentă, astfel cum a apreciat instanța de casare

în primul ciclu procesual), prin urmare, fără a avea aceasta probă la dosarul cauzei,

s-a reținut doar pe baza cercetării la fața locului, că terenul solicitat are destinația

de spațiu verde, fără a se mai solicita alte probe în acest sens (planul urbanistic

zonal și inventarul domeniului public) și fără a se pronunța cu privire faptul că

depunerea acestor acte nu era necesară soluționării speței.

Contestația în anulare este nefondată și

urmează a fi respinsă ca atare.

Potrivit dispozițiilor art. 318 C.

proc. civ., contestația în anulare specială poate fi promovată în două situații:

când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța,

respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze

vreunul din motivele de casare, cea din urmă ipoteză legală fiind cea invocată de

contestator.

Prin urmare, pe calea contestației în anulare

nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea

dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății.

Prin motivele acestei căi extraordinare

de atac de retractare, contestatorul pretinde că instanța de recurs nu a analizat

motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut

că instanța de apel a pronunțat o decizie ce cuprinde motive contradictorii și străine

de natura pricinii, referindu-se în concret, la nedepunerea la dosar a planului

urbanistic zonal pentru care s-au acordat trei termene consecutive, iar intimata

nu s-a conformat acestei obligații procesuale, stabilind fără probe că această suprafață

de teren de 395 m.p. a cărei restituire în natură a solicitat-o, are destinația

de spațiu verde.

Se constată că singura ipoteză legală de

recurs de care reclamantul s-a prevalat este cea reglementată de art. 304 pct. 7

C. proc. civ., pe care a susținut-o cu mai multe argumente, între care și cel anterior

redat.

Referitor la nedepunerea planului urbanistic

zonal, contestatorul pretinde că necesitatea unei astfel de probe a stabilit-o instanța

de casare prin decizia nr. 5908 din 20 septembrie 2007 a Înaltei Curți, ceea ce,

în rejudecare, s-ar fi impus ca o îndrumare obligatorie și ar fi

permis încadrarea acestei critici în dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la încălcarea dispozițiilor art. 315

C. proc. civ.

Or, lecturând cele stabilite prin decizia

de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanța de apel, se constată că o atare

probă nu a fost indicată ca pertinentă, concludentă și utilă pentru deplina lămurire

a situației de fapt, instanța de casare stabilind că este necesar a se completa

probatoriul cu înscrisuri și un supliment la raportul de expertiză, datorită contradicțiilor

constatate între unele probe ale cauzei deja administrate până la acel moment.

Instanța de recurs, cu ocazia pronunțării

deciziei civile nr. 4208 din 30 martie 2009 a analizat întocmai criticile formulate

de recurent în susținerea căii de atac, demonstrând aplicarea corectă a legii pe

baza probatoriul administrat ce a permis instanței lămurirea deplină a situației

de fapt, cu concluzia că instanța de apel s-a prevalat de argumente concordante,

iar nu contradictorii, soluția fiind susținută prin coroborarea probelor administrate

în toate fazele procesuale.

Având în vedere cele anterior redate,

Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., va respinge ca

nefondată contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în anulare

formulată de P.I., împotriva deciziei civile nr. 4208 din 30 martie 2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 7 mai

2010.