ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 275/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 275/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea

din 18 ianuarie 2011 Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în dosarul nr. 737/1372/2008 investită cu soluționarea

apelurilor declarate de inculpații A.S. și D.G. împotriva sentinței penale nr. 35/S

din 26 februarie 2010 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov a dispus,

în baza art. 139 alin. (1), art. 145 C. proc. pen., înlocuirea măsurii

arestării preventive a celor doi inculpați, cu măsura obligării de a nu părăsi

localitatea de domiciliu fără încuviințarea instanței.

În

baza art. 145 alin. (1)

1

, (1)

2

C. proc. pen. s-a dispus

ca inculpații să respecte pe durata măsurii de obligare de a nu părăsi

localitatea, obligațiile stabilite în dispozitivul încheierii.

Potrivit

art. 145 alin. (2)

2

C. proc. pen. s-a atras atenția asupra

încălcării cu rea credință a măsurii sau obligațiilor impuse.

S-a

dispus punerea în libertate a inculpaților A.S. și D.G. de sub puterea

mandatelor de arestare preventivă numerele 26 din 3 octombrie 2008 și 22 din 15

septembrie 2008 emise de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, dacă nu

sunt arestați în cauză.

Verificând

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților A.S. și D.G.

examinată din perspectiva dispozițiilor art. 300

2

rap. la art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen. și a probelor administrate în cauză s-a constatat că

prin sentința penală nr. 35/S din 26 februarie 2010 Tribunalul pentru Minori și

Familie a dispus condamnarea inculpatului A.S. în baza art. 13 alin. (1), (2)

și (3) tezele I și II din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea

traficului de persoane, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit.

a) C. pen., la pedeapsa de 15 ani închisoare și la pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C.

pen., pe o durata de 10 ani, pentru săvârșirea infracțiunii continuate de

trafic de minori.

În

baza art. 61 alin. (1) C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiționate din

executarea pedepsei rezultante de 22 ani și 393 zile închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 116 din 30 iuie 1998 a Tribunalului Dâmbovița, a contopit

pedeapsa de 15 ani închisoare stabilită mai sus cu restul de pedeapsă ce a mai

rămas de executat din pedeapsa anterioară de 3332 zile, aplicând pedeapsa cea

mai grea, de 15 ani închisoare pe care a sporit-o cu 5 ani închisoare,

inculpatul A.S. urmând să execute în final 20 ani închisoare; în baza art. 35 C.

pen., a aplicat alături pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen. pe o durata de 10

ani și s-a menținut  arestarea preventivă a inculpatului A.S.

Prin

aceeași hotărâre, Tribunalul a dispus condamnarea inculpatului D.G. în baza

art. 12 alin. (2) lit. a) C. pen. din Legea nr. 678/2001, la pedeapsa de 5 ani închisoare

și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a), teza a II-a,  b) și e) C. pen., pe o durata de 3 ani, pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

În

baza art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001, l-a condamnat pe

inculpatul D.G. la pedeapsa  de 7 ani închisoare și la pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a,  b) și e) C.

pen., pe o durata de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În

baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite

mai sus, a aplicat inculpatului D.G. pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare,

și, în baza art. 35 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., pe o durata de 3

ani; a menținut arestarea preventivă a inculpatului D.G.

S-a

reținut în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 alin.

(1), (2) și (3) tezele I și II din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. (4 acte materiale) și art. 37 lit. a) C. pen., respectiv,

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) C. pen. din

Legea nr. 678/2001 și art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001,

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că inculpatul A.S. în

luna decembrie 2007 a recrutat-o pe minora, în vârstă de 16 ani, R.A., pe care

a cazat-o în diverse locații și a constrâns-o la practicarea prostituției în

folosul său; în perioada cuprinsă între începutul lunii august 2008 și data de

12 august 2008, a transportat, cazat și exploatat victima prin practicarea

prostituției la Călărași, împreună cu inculpatul D.G., în cursul  lunii martie

București și a constrâns-o să practice prostituția în folosul său până la

jumătatea lunii iunie 2008, când minora a reușit să scape. Ulterior, în

perioada 01 septembrie  – 15 septembrie 2008 a exploatat-o în aceeași

modalitate, exercitând violențe și amenințări asupra sa, după ce inculpatul S.M.S.

a găsit-o pe victimă, în Brașov, și la solicitarea inculpatului A.S. a

transportat-o și cazat-o la București, unde împreună cu inculpatul A.S. au

exploatat-o, în zona Gării de Nord, în Cartierul Colentina și în localitățile

Românești și Tărtărești, din apropierea capitalei, obligând-o să se prostitueze

în folosul ambilor, la data de 07 iunie 2008, inculpatul A.S., prin false

promisiuni, a recrutat-o pe minora, în vârstă de 17 ani, K.I.M., pe care a

cazat-o și a supus-o prin constrângere la practicarea prostituției inițial la

București și ulterior, după majoratul victimei, împreună cu inculpatul D.G. au

transportat-o și au cazat victima la Călărași, la locuința ultimului,

localitate în care partea vătămată a fost traficată în aceeași modalitate de

cei doi inculpați până la data de 12 august 2008. La data de 27 august 2008,

inculpatul A.S. împreună cu inculpatul S.M.S. au determinat-o pe minora B.G.G.,

în vârstă de 16 ani, să se prostitueze cu promisiunea obținerii unor câștiguri

bănești, au cazat-o în Brașov, unde au exploatat-o prin supunere la prostituție

în folosul lui S.M.S., iar după data de 01 septembrie 2008, inculpatul A.S. a vândut-o,

contra unei sume de bani, inculpatului G.V., zis „M.” din București, care a

cazat-o, a supravegheat-o și a exploatat-o, în aceeași modalitate, utilizând

metode de constrângere (violențe și amenințări), până la data de 15 septembrie

2008.

Măsura

arestării preventive a fost verificată periodic de instanțele de judecată, atât

la fond, cât și în apel, fiind menținută succesiv până la această dată.

Analizând

temeiul prev. de art.148 lit. f) C. proc. pen., Curtea a motivat că aprecierea

limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii trebuie făcută în

considerarea circumstanțelor concrete ale fiecărui caz în parte pentru a vedea

în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care,

fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât

cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”.

A

reținut că pericolul concret pentru ordinea publică nu se amplifică o dată cu

trecerea timpului, ci dimpotrivă, se atenuează, ajungând ca la un moment dat să

nu mai îndeplinească cerințele impuse de lege pentru a justifica menținerea în

stare de arest preventiv a unei persoane.

Ținând

seama de intervalul mare de timp scurs de la data comiterii faptelor până în

prezent, de stadiul în care se află judecarea cauzei, Curtea a apreciat că

rezonanța socială a infracțiunilor imputate inculpaților s-a diluat, astfel

încât în prezent nu se mai poate susține că, prin lăsarea lor în libertate,

inculpații ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Ca

atare, a constatat că, deși nu au încetat, au intervenit schimbări în privința

motivelor care au justificat privarea de libertate a celor doi inculpați.

Totodată,

au fost avute în vedere mijloacele de probă administrate în fața primei

instanțe și a instanței de apel, conduita adoptată de inculpați pe parcursul

procedurilor desfășurate împotriva lor, dar și modul în care s-a desfășurat

procesul penal până în acest moment.

S-a

reținut că la instanța de apel sunt administrate probele solicitate de

inculpatul G.V., față de care a fost instituită o măsură preventivă neprivativă

de libertate încă din data de 26 februarie 2010. A fost încuviințată expertiza

criminalistică a vocii, iar la termenul din 17 ianuarie 2011 s-a constatat că

inculpatul G.V. nu a achitat contravaloarea expertizei și nu s-a programat

pentru prelevarea de eșantioane de voce și vorbire.

În

aceste condiții, a apreciat că durata procedurii desfășurate în fața acestei

instanțe nu este imputabilă inculpaților A.S. și D.G., care au dreptul de a fi

judecați într-un termen rezonabil sau de a fi eliberați pe parcursul

procedurii.

Toate

aceste aspecte, coroborate cu datele cuprinse în referatele de evaluare

întocmite din dispoziția primei instanțe au condus la concluzia că inculpații

prezintă garanții suficiente în sensul că, lăsați în libertate, nu ar prezenta

pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva

încheierii au declarat recurs

Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. – Serviciul

Teritorial Brașov și inculpatul D.G.

Prin

recursul parchetului, încheierea este criticată deoarece în mod greșit s-a

reținut că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive, în raport de perioada mare de timp care a trecut de la

începerea urmăririi penale și rezonanța socială a faptelor are s-a diminuat.

S-a arătat că din  probe nu rezultă că temeiurile avute în vedere inițial au

încetat, neputându-se dovedi nicio culpă a autorităților judiciare în derularea

procesului, care s-a desfășurat pe o perioadă mai mare de timp din motive

obiective, date de complexitatea cauzei. În concluzie, s-a solicitat casarea

încheierii atacate și menținerea stării de arest preventiv a ambilor inculpați.

Recurentul

D.G. nu și-a motivat recursul.

Verificând

încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că

recursul procurorului este întemeiat și urmează a fi admis, iar recursul

declarat de inculpatul D.G. este nefondat.

Potrivit

Codului de procedură penală , menținerea unei măsuri preventive privative de

libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond:

să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute

de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul din temeiurile de

arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În

cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii

arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în

prezent.

Astfel,

instanța trebuia să constate că sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile

prevăzute de textul de lege sus-menționat: inculpații au săvârșit infracțiuni

pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii

mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor

la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este

justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel

puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto

pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni,

pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor,

pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea

publică.

Din

examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că în raport de natura și

gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de trafic de persoane

și de minori, precum și modalitatea în care au conceput săvârșirea acestora

(prin exercitare de violențe și amenințări, au constrâns mai multe minore să se

prostitueze în folosul lor), pentru care au fost condamnați în primă instanță

la pedepsele rezultante de 20 ani închisoare - inculpatul A.S. și, respectiv, 7

ani închisoare - inculpatul D.G., lăsarea inculpaților în libertate ar putea

crea atât riscul de a se exercita presiuni asupra persoanelor vătămate și

martorilor, precum și ca aceștia să repete asemenea fapte.

Faptele

inculpaților se încadrează în categoria infracțiunilor cu un grad ridicat de

pericol social, iar pericolul concret pentru ordinea publică rezidă tocmai în

sentimentul de insecuritate și de necesitate a combaterii unui fenomen ce tinde

să ia amploare.

Așa

fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării

preventive nu s-au schimbat, iar condamnarea acestora în primă instanță, chiar

dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea

inculpaților, oferă indicii cu privire la vinovăția acestora și constituie un

temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Pe

de altă parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, dată

de natura infracțiunilor de o gravitate sporită, precum și de numărul mare al

părților, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să

încalce principiul rezonabilității măsurii arestării preventive, în accepțiunea

Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret,

în raport cu atitudinea procesuală a părților și durata procedurilor în fața

instanței.

Așa

fiind, menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare,

întrucât prin lăsarea inculpaților în libertate s-ar crea un pericol pentru

buna desfășurare a procesului penal.

Pentru

aceste considerente, urmează ca recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.l.l.C.OT. - Serviciul Teritorial Brașov să fie

admis, să fie casată încheierea atacată, numai cu privire la dispozițiile

referitoare la înlocuirea a măsurii arestării preventive a inculpaților cu

măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, dispoziții pe care le

înlătură.

În

baza art. 300

2

cu referire la art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen., menține măsura arestării preventive a inculpaților A.S. și D.G.

Vor

fi menținute celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Brașov împotriva încheierii din 18 ianuarie

2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosarul nr. 737/1372/2008, privind pe inculpații D.G. și A.S.

Casează

încheierea atacată numai cu privire la greșita înlocuire a măsurii arestării

preventive a inculpaților.

În

baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc.

pen. menține măsura arestării preventive a inculpaților D.G. și A.S.

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G.  împotriva încheierii din 18

ianuarie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosarul nr. 737/1372/2008.

Obligă

recurentul inculpat D.G. la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul

de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat  A.S., în sumă de

100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 27  ianuarie 2011.