ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 275/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 18 ianuarie 2011 Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 737/1372/2008 investită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații A.S. și D.G. împotriva sentinței penale nr. 35/S din 26 februarie 2010 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov a dispus, în baza art. 139 alin. (1), art. 145 C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive a celor doi inculpați, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu fără încuviințarea instanței. În baza art. 145 alin. (1) 1 , (1) 2 C. proc. pen. s-a dispus ca inculpații să respecte pe durata măsurii de obligare de a nu părăsi localitatea, obligațiile stabilite în dispozitivul încheierii.

Potrivit art. 145 alin. (2) 2 C. proc. pen. s-a atras atenția asupra încălcării cu rea credință a măsurii sau obligațiilor impuse. S-a dispus punerea în libertate a inculpaților A.S. și D.G. de sub puterea mandatelor de arestare preventivă numerele 26 din 3 octombrie 2008 și 22 din 15 septembrie 2008 emise de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, dacă nu sunt arestați în cauză. Verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților A.S. și D.G. examinată din perspectiva dispozițiilor art. 300 2 rap. la art. 160 b alin. (1) C. proc. pen. și a probelor administrate în cauză s-a constatat că prin sentința penală nr. 35/S din 26 februarie 2010 Tribunalul pentru Minori și Familie a dispus condamnarea inculpatului A.S.

în baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) tezele I și II din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 15 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., pe o durata de 10 ani, pentru săvârșirea infracțiunii continuate de trafic de minori. În baza art. 61 alin. (1) C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiționate din executarea pedepsei rezultante de 22 ani și 393 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 116 din 30 iuie 1998 a Tribunalului Dâmbovița, a contopit pedeapsa de 15 ani închisoare stabilită mai sus cu restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară de 3332 zile, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare pe care a sporit-o cu 5 ani închisoare, inculpatul A.S.

urmând să execute în final 20 ani închisoare; în baza art. 35 C. pen., a aplicat alături pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen. pe o durata de 10 ani și s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului A.S. Prin aceeași hotărâre, Tribunalul a dispus condamnarea inculpatului D.G. în baza art. 12 alin. (2) lit. a) C. pen. din Legea nr. 678/2001, la pedeapsa de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) și e) C. pen., pe o durata de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. În baza art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001, l-a condamnat pe inculpatul D.G.

la pedeapsa de 7 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) și e) C. pen., pe o durata de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite mai sus, a aplicat inculpatului D.G. pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, și, în baza art. 35 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., pe o durata de 3 ani; a menținut arestarea preventivă a inculpatului D.G. S-a reținut în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) tezele I și II din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(4 acte materiale) și art. 37 lit. a) C. pen., respectiv, săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) C. pen. din Legea nr. 678/2001 și art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că inculpatul A.S. în luna decembrie 2007 a recrutat-o pe minora, în vârstă de 16 ani, R.A., pe care a cazat-o în diverse locații și a constrâns-o la practicarea prostituției în folosul său; în perioada cuprinsă între începutul lunii august 2008 și data de 12 august 2008, a transportat, cazat și exploatat victima prin practicarea prostituției la Călărași, împreună cu inculpatul D.G., în cursul lunii martie 2008. a recrutat-o pe minora, în vârstă de 14 ani, B.A.M., pe care a cazat-o la București și a constrâns-o să practice prostituția în folosul său până la jumătatea lunii iunie 2008, când minora a reușit să scape.

Ulterior, în perioada 01 septembrie – 15 septembrie 2008 a exploatat-o în aceeași modalitate, exercitând violențe și amenințări asupra sa, după ce inculpatul S.M.S. a găsit-o pe victimă, în Brașov, și la solicitarea inculpatului A.S. a transportat-o și cazat-o la București, unde împreună cu inculpatul A.S. au exploatat-o, în zona Gării de Nord, în Cartierul Colentina și în localitățile Românești și Tărtărești, din apropierea capitalei, obligând-o să se prostitueze în folosul ambilor, la data de 07 iunie 2008, inculpatul A.S., prin false promisiuni, a recrutat-o pe minora, în vârstă de 17 ani, K.I.M., pe care a cazat-o și a supus-o prin constrângere la practicarea prostituției inițial la București și ulterior, după majoratul victimei, împreună cu inculpatul D.G.

au transportat-o și au cazat victima la Călărași, la locuința ultimului, localitate în care partea vătămată a fost traficată în aceeași modalitate de cei doi inculpați până la data de 12 august 2008. La data de 27 august 2008, inculpatul A.S. împreună cu inculpatul S.M.S. au determinat-o pe minora B.G.G., în vârstă de 16 ani, să se prostitueze cu promisiunea obținerii unor câștiguri bănești, au cazat-o în Brașov, unde au exploatat-o prin supunere la prostituție în folosul lui S.M.S., iar după data de 01 septembrie 2008, inculpatul A.S. a vândut-o, contra unei sume de bani, inculpatului G.V., zis „M.” din București, care a cazat-o, a supravegheat-o și a exploatat-o, în aceeași modalitate, utilizând metode de constrângere (violențe și amenințări), până la data de 15 septembrie 2008. Măsura arestării preventive a fost verificată periodic de instanțele de judecată, atât la fond, cât și în apel, fiind menținută succesiv până la această dată.

Analizând temeiul prev. de art.148 lit. f) C. proc. pen., Curtea a motivat că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii trebuie făcută în considerarea circumstanțelor concrete ale fiecărui caz în parte pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”. A reținut că pericolul concret pentru ordinea publică nu se amplifică o dată cu trecerea timpului, ci dimpotrivă, se atenuează, ajungând ca la un moment dat să nu mai îndeplinească cerințele impuse de lege pentru a justifica menținerea în stare de arest preventiv a unei persoane.

Ținând seama de intervalul mare de timp scurs de la data comiterii faptelor până în prezent, de stadiul în care se află judecarea cauzei, Curtea a apreciat că rezonanța socială a infracțiunilor imputate inculpaților s-a diluat, astfel încât în prezent nu se mai poate susține că, prin lăsarea lor în libertate, inculpații ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Ca atare, a constatat că, deși nu au încetat, au intervenit schimbări în privința motivelor care au justificat privarea de libertate a celor doi inculpați. Totodată, au fost avute în vedere mijloacele de probă administrate în fața primei instanțe și a instanței de apel, conduita adoptată de inculpați pe parcursul procedurilor desfășurate împotriva lor, dar și modul în care s-a desfășurat procesul penal până în acest moment.

S-a reținut că la instanța de apel sunt administrate probele solicitate de inculpatul G.V., față de care a fost instituită o măsură preventivă neprivativă de libertate încă din data de 26 februarie 2010. A fost încuviințată expertiza criminalistică a vocii, iar la termenul din 17 ianuarie 2011 s-a constatat că inculpatul G.V. nu a achitat contravaloarea expertizei și nu s-a programat pentru prelevarea de eșantioane de voce și vorbire. În aceste condiții, a apreciat că durata procedurii desfășurate în fața acestei instanțe nu este imputabilă inculpaților A.S. și D.G., care au dreptul de a fi judecați într-un termen rezonabil sau de a fi eliberați pe parcursul procedurii. Toate aceste aspecte, coroborate cu datele cuprinse în referatele de evaluare întocmite din dispoziția primei instanțe au condus la concluzia că inculpații prezintă garanții suficiente în sensul că, lăsați în libertate, nu ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva încheierii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Brașov și inculpatul D.G. Prin recursul parchetului, încheierea este criticată deoarece în mod greșit s-a reținut că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, în raport de perioada mare de timp care a trecut de la începerea urmăririi penale și rezonanța socială a faptelor are s-a diminuat. S-a arătat că din probe nu rezultă că temeiurile avute în vedere inițial au încetat, neputându-se dovedi nicio culpă a autorităților judiciare în derularea procesului, care s-a desfășurat pe o perioadă mai mare de timp din motive obiective, date de complexitatea cauzei.

În concluzie, s-a solicitat casarea încheierii atacate și menținerea stării de arest preventiv a ambilor inculpați. Recurentul D.G. nu și-a motivat recursul. Verificând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursul procurorului este întemeiat și urmează a fi admis, iar recursul declarat de inculpatul D.G. este nefondat. Potrivit Codului de procedură penală , menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul din temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc.

pen. În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent. Astfel, instanța trebuia să constate că sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege sus-menționat: inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de trafic de persoane și de minori, precum și modalitatea în care au conceput săvârșirea acestora (prin exercitare de violențe și amenințări, au constrâns mai multe minore să se prostitueze în folosul lor), pentru care au fost condamnați în primă instanță la pedepsele rezultante de 20 ani închisoare - inculpatul A.S.

și, respectiv, 7 ani închisoare - inculpatul D.G., lăsarea inculpaților în libertate ar putea crea atât riscul de a se exercita presiuni asupra persoanelor vătămate și martorilor, precum și ca aceștia să repete asemenea fapte. Faptele inculpaților se încadrează în categoria infracțiunilor cu un grad ridicat de pericol social, iar pericolul concret pentru ordinea publică rezidă tocmai în sentimentul de insecuritate și de necesitate a combaterii unui fenomen ce tinde să ia amploare. Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar condamnarea acestora în primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea inculpaților, oferă indicii cu privire la vinovăția acestora și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Pe de altă parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o gravitate sporită, precum și de numărul mare al părților, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilității măsurii arestării preventive, în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților și durata procedurilor în fața instanței. Așa fiind, menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpaților în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfășurare a procesului penal. Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.l.l.C.OT.

- Serviciul Teritorial Brașov să fie admis, să fie casată încheierea atacată, numai cu privire la dispozițiile referitoare la înlocuirea a măsurii arestării preventive a inculpaților cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, dispoziții pe care le înlătură. În baza art. 300 2 cu referire la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., menține măsura arestării preventive a inculpaților A.S. și D.G. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Brașov împotriva încheierii din 18 ianuarie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 737/1372/2008, privind pe inculpații D.G. și A.S. Casează încheierea atacată numai cu privire la greșita înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpaților. În baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. menține măsura arestării preventive a inculpaților D.G. și A.S. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva încheierii din 18 ianuarie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 737/1372/2008.

Obligă recurentul inculpat D.G. la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat A.S., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 27 ianuarie 2011.