ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7940/2011

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 23 iunie 2010, reclamanta T.E. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea acestuia la despăgubiri în valoare de 500.000 euro, echivalentul în lei, reprezentând prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a soțului său T.I. în perioada 20 decembrie 1949 - 07 ianuarie 1954 și de la 27 iunie 1959 - 27 iunie 1962 (respectiv 7 ani și 17 zile) cât a executat detenție în închisorile comuniste. În motivarea cererii a arătat că la data de 16 decembrie 1949 soțul său T.I. a fost arestat din Secția de învățământ din Dr.

Tr. Severin de către organele securității statului, a fost bătut, torturat și interogat și a stat peste trei luni de zile în beciurile securității. A arătat că prin Sentința penală nr. 732/1950 pronunțată de Tribunalul Militar Craiova, soțul său T.I. a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru delict de uneltire contra ordinii sociale pentru participare la această organizație subversivă. Prin Sentința civilă nr. 508 din 28 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 5104/101/2010, Tribunalul Mehedinți a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 5.000 euro reprezentând prejudiciul moral suferit de soțul acesteia, cu obligarea la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, învestită cu soluționarea apelului declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Decizia nr. 6 din 10 ianuarie 2011 a admis calea de atac și a schimbat sentința în sensul respingerii acțiunii pentru considerentele ce urmează. Prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, astfel că instanța a trebuit să aibă în vedere dispozițiile art. 31 din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție.

Concluzia care se impunea, era aceea că dispoziția din lege, declarată neconstituțională, nu se mai poate aplica, iar instanța învestită cu soluționarea unei acțiuni, căreia i se aplica norma declarată neconstituțională, continuând soluționarea cauzei, avea obligația să nu aplice, în acea cauză, dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale. Cum, în speță, dispozițiile pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea și care au fost avute în vedere de prima instanță, la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral, nu mai sunt aplicabile, întrucât contravin Constituției, s-a constatat că sentința este lipsită de temei legal. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., solicitând admiterea acestuia și schimbarea deciziei atacate, în sensul admiterii acțiunii. În motivarea recursului se arată că deciziile Curții Constituționale nu sunt aplicabile în cauză deoarece acțiunea a fost formulată la 23 iunie 2010 și soluționată la 28 septembrie 2010, anterior pronunțării deciziilor. Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed. Problema de drept care se pune în speță este aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of.

nr. 761/15.11.2010. După cum a reținut și instanța de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune deci ca fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamanților. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul aposteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru aceste considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T.E. împotriva Deciziei nr. 6 din 10 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2011.