ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7940/2011

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Mehedinți la data de 23 iunie 2010, reclamanta T.E. a chemat în

judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea

acestuia la despăgubiri în valoare de 500.000 euro, echivalentul în lei, reprezentând

prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a soțului său T.I. în

perioada 20 decembrie 1949 - 07 ianuarie 1954 și de la 27 iunie 1959 - 27 iunie

1962 (respectiv 7 ani și 17 zile) cât a executat detenție în închisorile

comuniste.

În motivarea cererii

a arătat că la data de 16 decembrie 1949 soțul său T.I. a fost arestat din

Secția de învățământ din Dr. Tr. Severin de către organele securității

statului, a fost bătut, torturat și interogat și a stat peste trei luni de zile

în beciurile securității.

A arătat că prin

Sentința penală nr. 732/1950 pronunțată de Tribunalul Militar Craiova, soțul

său T.I. a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru delict de uneltire contra

ordinii sociale pentru participare la această organizație subversivă.

Prin Sentința civilă

nr. 508 din 28 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 5104/101/2010,

Tribunalul Mehedinți a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să

plătească reclamantei suma de 5.000 euro reprezentând prejudiciul moral suferit

de soțul acesteia, cu obligarea la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de

judecată.

Curtea de Apel

Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, învestită cu

soluționarea apelului declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, prin Decizia nr. 6 din 10 ianuarie 2011 a admis calea de atac și a

schimbat sentința în sensul respingerii acțiunii pentru considerentele ce

urmează.

Prevederile art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, au fost declarate neconstituționale

prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată

în M. Of. din 15 noiembrie 2010, astfel că instanța a trebuit să aibă în vedere

dispozițiile art. 31 din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din

Constituție.

Concluzia care se

impunea, era aceea că dispoziția din lege, declarată neconstituțională, nu se

mai poate aplica, iar instanța învestită cu soluționarea unei acțiuni, căreia i

se aplica norma declarată neconstituțională, continuând soluționarea cauzei,

avea obligația să nu aplice, în acea cauză, dispozițiile legale a căror

neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.

Cum, în speță,

dispozițiile pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea și care au fost avute

în vedere de prima instanță, la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul

moral, nu mai sunt aplicabile, întrucât contravin Constituției, s-a constatat

că sentința este lipsită de temei legal.

Împotriva deciziei a

declarat recurs reclamanta întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia și schimbarea

deciziei atacate, în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea

recursului se arată că deciziile Curții Constituționale nu sunt aplicabile în

cauză deoarece acțiunea a fost formulată la 23 iunie 2010 și soluționată la 28

septembrie 2010, anterior pronunțării deciziilor.

Recursul este

nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

Problema de drept

care se pune în speță este aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi

aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat

neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin

Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.

Of. nr. 761/15.11.2010.

După cum a reținut și

instanța de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din

legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă

în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale

cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele

dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la

art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011

pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în

sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data

publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată

era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu

mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr.

1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci

soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune

deci ca fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele

textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii

judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale

cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba

despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este

incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit

înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului câtă vreme la data publicării Deciziei

Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să

fi confirmat dreptul reclamanților.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul aposteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru aceste

considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va

respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta T.E. împotriva Deciziei nr. 6 din 10 ianuarie

2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 noiembrie 2011.