ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 656/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 287 din 6 iulie 2010, a respins contestația formulată de contestatorii V.D., P.O.M., C.P.D., C.Ș.A., S.A.M., împotriva deciziei nr. 17222 din 25 februarie 2010 emisă de Primarul Municipiului Craiova, în contradictoriu cu intimații Statul Român, prin M.F.P., prin D.G.F.P. Dolj, Primăria Municipiului Craiova - comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, Primarul Municipiului Craiova. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 25 februarie 2010, Primarul Municipiului Craiova a emis decizia nr. 17222 prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură formulată de reclamanți, cu motivarea că aceștia nu au notificat în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, prelungit succesiv prin O.U.G.

nr. 109/2001, O.U.G. nr. 145/2001, O.U.G. nr. 109/2010, O.U.G. nr. 184/2001, O.U.G. nr. 10/2003. Tribunalul a mai reținut că, într-adevăr, această dispoziție este emisă în urma obligării unității deținătoare prin decizia nr. 491 din 19 iunie 2007 a Tribunalului Dolj, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 48 din 5 februarie 2008 a Curții de Apel Craiova. În raport de aceste împrejurări și de actul administrativ emis în procedura administrativ jurisdicțională s-au reținut următoarele aspecte: Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea 10/2001 republicată, persoana îndreptățită va notifica, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.

Termenul de 6 luni prevăzut de art. 22 alin. (1) din lege a fost prelungit succesiv de două ori cu câte trei luni prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001. În condițiile în care Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001, termenul limită pentru depunerea notificărilor a fost data de 14 februarie 2002. Orice notificare depusă de persoanele îndreptățite după această dată, este tardivă, întrucât dispozițiile legale citate sunt imperative, neputându-se deroga de la acestea. Termenul de 6 luni prevăzut inițial de lege, prelungit ulterior la un an stabilit de dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este un termen de decădere, și nu un termen de recomandare, așa cum susține reclamantul.

Acest aspect rezultă în mod incontestabil din prevederile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 care prevăd expres că, nerespectarea termenului prevăzut de lege pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură, sau prin echivalent. Fiind un termen de decădere acesta nu este susceptibil de suspendare, întrerupere sau repunere în termen. Rațiunea pentru care termenul pentru depunerea notificării a fost instituit ca fiind termen de decădere, rezultă din dorința legiuitorului de a dinamiza procedurile de punere în aplicare și finalizare a operațiunilor de retrocedare în natură sau prin echivalent, a bunurilor trecute în proprietatea statului.

Faptul că termenul de 12 luni prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a fost instituit ca un termen de decădere, și nu de prescripție sau de recomandare, nu poate fi interpretat ca un impediment în atingerea scopului final al legii. Legea nr. 10/2001 a avut și are un caracter reparator, iar scopul propus de legiuitor poate fi atins, cu condiția ca persoanele îndreptățite să se conformeze strict dispozițiilor imperative ale acestui act normativ, îndeosebi prevederilor art. 22 alin. (1) din lege, prin care se stipulează expres termenul pentru depunerea notificărilor.

Legea nr. 10/2001 este o lege specială, care derogă de la prevederile legii generale, astfel încât, dispozițiile acestei legi se aplică cu prioritate în raport cu celelalte dispoziții . Prin urmare, pentru depunerea notificării de către persoana îndreptățită, trebuie avut în vedere termenul stabilit expres de legea specială, respectiv art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar împrejurarea că notificarea a fost soluționată prin emiterea dispoziției în data de 25 februarie 2010 în urma pronunțării deciziei Tribunalului și Curții de Apel Craiova, nu a avut relevanță în privința termenului instituit de lege pentru formularea notificării. În considerarea argumentelor mai sus expuse și dispozițiilor legale reținute, s-a constatat că în mod corect s-a reținut de autoritatea administrativă că reclamantul nu a formulat notificarea în termenul prevăzut de lege.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia civilă nr. 30 din 17 ianuarie 2011, a respins apelul declarat de contestatorii V.D., P.O.M., C.P.D., C.Ș.A. și S.A.M., împotriva sentinței civile nr. 287 din 6 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, în contradictoriu cu intimații Statul Român, prin M.F.P., prin D.G.F.P. Dolj, Primăria Municipiului Craiova - comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, și Primarul Municipiului Craiova. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Din modul în care apelul a fost motivat este evident că apelații fac o confuzie între acțiunea în revendicarea unui imobil și contestația formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Acțiunea în revendicare este imprescriptibilă și este formulată în condițiile în care reclamantul, care este proprietar și poate dovedi titlul său, a pierdut posesia bunului în favoarea unui posesor neproprietar.

Acțiunile prin care se tinde la retrocedarea imobilelor preluate abuziv de stat presupun dovedirea titlului avut anterior preluării, a faptului că imobilul a fost efectiv preluat de stat și se finalizează prin constituirea unui titlu valabil în prezent pentru reclamant. Toate legile cu caracter reparatoriu au prevăzut o procedură obligatorie pentru reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate, în afara acestei proceduri fiind inadmisibil a se obține retrocedarea imobilelor. În aceste cazuri, reclamantul nu are un titlu de proprietate și nici un bun, în sensul practicii dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, ceea ce duce la concluzia că nu poate invoca imprescriptibilitatea vocației sale la retrocedarea bunului, vocație recunoscută prin legea reparatorie.

Mai mult, conform art. 126 alin. (2) din Constituție, procedura de judecată este cea stabilită prin lege, astfel că persoanele care tind la recunoașterea unor drepturi în justiție trebuie să formuleze acele tipuri de acțiuni și să urmeze procedura prevăzută de lege, întrucât dreptul lor de acces la justiție nu este absolut. Pentru imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, prevăzute expres în art. 2 din lege, acordarea de măsuri reparatorii se face după ce persoana îndreptățită formulează o notificare în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii (14 februarie 2001). În acest sens sunt dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, modificate prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001.

Alin. 5 al textului prevede că nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Aceste dispoziții cu caracter expres duc la concluzia că termenul de un an, care s-a împlinit la 14 februarie 2002, este un termen de decădere, care nu poate fi suspendat sau întrerupt, nicidecum un termen de prescripție sau de recomandare. În speță, formularea notificării în anul 2005 a fost lipsită de efecte juridice sub aspectul posibilității reclamanților de a obține acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv de stat, astfel că în mod corect unitatea deținătoare a respins cererea, soluție menținută de prima instanță.

Este nefondată susținerea apelanților privind autoritatea de lucru judecat a sentinței civile 491 din 19 iunie 2007 cu privire la soluționarea acțiunii de față. Prin sentința respectivă s-a stabilit că unitatea căreia i s-a înaintat notificarea are obligația de a emite o dispoziție, potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, prin care să se pronunțe asupra cererii de restituire în natură ce i s-a adresat. Instanța nu a stabilit dacă notificarea a fost formulată sau nu în termen, pentru că nici legea nu conține prevederi prin care să oblige unitatea deținătoare la emiterea dispoziției doar în situația în care a fost investită în termen, ci stabilește obligația generală de a se pronunța asupra notificării.

Din considerentele sau din dispozitivul sentinței civile 491 din 19 iunie 2007 nu rezultă că instanța ar fi statuat cu privire la termenul de formulare a notificării, prin urmare neputând fi vorba despre existența autorității de lucru judecat, nici sub aspectul excepției prev. de art. 166 C. proc. civ. și nici al prezumției lucrului judecat, în condițiile art. 1201 C. civ. Este legală soluționarea excepției lipsei calității procesual pasive a statului, deoarece în litigiile având ca obiect contestații împotriva dispoziției emise de primar, calitate procesuală pasivă are doar unitatea emitentă a dispoziției, statului fiindu-i recunoscută calitatea de parte doar în ipoteza prev. de art. 29 din Legea nr. 10/2001, ceea ce nu este cazul în speță.

Apreciind că este legală și temeinică sentința prin care s-a respins contestația formulată pe considerentul că notificarea a fost adresată unității deținătoare peste termenul legal, conform art. 296 C. proc. civ. apelul a fost respins ca nefondat. Împotriva deciziei civile mai sus menționată, au declarat recurs contestatorii: V.D., P.O.M., C.P.D., C.Ș.A. și S.A.M., criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece: - Ambele instanțe în mod greșit au reținut că notificarea a fost formulată cu încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de vreme ce prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001 s-a prelungit cu încă 6 luni termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

- Notificarea a fost formulată la data de 23 iulie 2011 și a fost adresată atât R.A.A.D.P.P.L. Craiova, cât și Primăriei Municipiului Craiova. - Obiectul notificării menționate îl constituie imobilul situat în municipiul Craiova, str. Nicolae Bibescu, compus din trei corpuri de clădire, cu destinația de locuințe, deținute de chiriași, precum și terenul aferent construcțiilor. - Interpretarea și aplicarea greșită a legii de către cele două instanțe se referă la modul în care este primit raportul dintre acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun și posibilitatea de a apela la prevederile prevăzute în legile speciale. - Primarul Municipiului Craiova a emis dispoziția din 25 februarie 2010, care a fost expediată la data de 26 februarie 2010, iar contestația a fost înregistrată la data de 18 martie 2010, în intervalul termenului de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

- Nerespectarea termenului pentru depunerea notificării nu atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii, constând în restituirea bunurilor în natură sau prin echivalent. - Principiile juridice generale statuează imposibilitatea acțiunilor ce tind la recunoașterea și redobândirea dreptului de proprietate privată. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, persoana îndreptățită va notifica, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. Termenul de 6 luni prevăzut de textul de lege mai sus invocat, a fost prelungit succesiv de două ori cu câte trei luni prin O.U.G.

nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001. În condițiile în care Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001, termenul limită pentru depunerea notificărilor a fost data de 14 februarie 2002. Termenul de 6 luni prevăzut inițial de Legea nr. 10/2001, prelungit ulterior la un an, stabilit de dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, este termenul de decădere și nu un termen de recomandare, așa cum susțin contestatorii - recurenți V.D. P.O.M., C.P.D., C.Ș.A. și S.A.M. Aspectul învederat mai sus, rezultă din cuprinsul dispozițiilor prevăzute de art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 care prevăd expres că, nerespectarea termenului prevăzut de lege pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură, sau prin echivalent.

Fiind un termen de decădere, acesta nu este susceptibil de suspendare, întrerupere sau repunere în termen. În speță, susținerea recurenților - contestatori în sensul că, la data de 23 iulie 2001, au formulat notificare, pe care au expediat-o atât R.A.A.D.P.P.L Craiova cât și Primăriei municipiului Craiova, nu poate fi reținută, pentru următoarele considerente : la termenul din 14 noiembrie 2011 instanța a acordat un nou termen de judecată în vederea depunerii la dosar de către recurenții-contestatori a notificării din 23 iulie 2011, despre care aceștia au făcut vorbire în cererea de recurs. De asemenea, prin adresa de la fila 31 dosar recurs, s-a pus în vedere recurenților - contestatori să depună la instanță, până la termenul din 6 februarie 2012, un certificat al notificării din data de 23 iulie 2001, lucru pe care nu l-au făcut.

Prin urmare, notificarea din data de 23 iulie 2001 a fost tardiv formulată, cu încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată. De asemenea, prin modalitatea în care recurenții și-au motivat recursul, rezultă că aceștia fac confuzie între acțiunea în revendicarea unui imobil și contestația formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Acțiunea în revendicare este imprescriptibilă și este formulată în condițiile în care reclamantul este proprietarul neposesor ce pretinde restituirea bunului de la posesorul neproprietar. Acțiunile prin care se tinde la retrocedarea imobilelor preluate abuziv de stat presupun dovedirea titlului avut anterior preluării, a faptului că imobilul a fost efectiv preluat de stat, iar retrocedarea se finalizează prin constituirea dreptului de proprietate, în faza acestei proceduri fiind inadmisibil a se obține retrocedarea imobilelor.

În aceste situații, reclamantul nu are un titlu de proprietate și nici un bun, în sensul practicii dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, ceea ce duce la concluzia că nu se poate invoca imprescriptibilitatea vocației sale la retrocedarea bunului, vocație recunoscută prin legea reparatorie. Pentru imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, prevăzute expres în art. 2 din lege, acordarea de măsuri reparatorii se face după ce persoana îndreptățită formulează o notificare în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii (14 februarie 2001). Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și, în consecință, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorii V.D., P.O.M., C.P.D., C.Ș.A. și S.A.M. împotriva deciziei nr. 30 din 17 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 februarie 2012.