ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 656/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 656/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința

civilă nr. 287 din 6 iulie 2010, a respins contestația formulată de

contestatorii V.D., P.O.M., C.P.D., C.Ș.A., S.A.M., împotriva deciziei nr. 17222

din 25 februarie 2010 emisă de Primarul Municipiului Craiova, în contradictoriu

cu intimații Statul Român, prin M.F.P., prin D.G.F.P. Dolj, Primăria Municipiului

Craiova - comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, Primarul Municipiului

Craiova.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 25

februarie 2010, Primarul Municipiului Craiova a emis decizia nr. 17222 prin

care a fost respinsă cererea de restituire în natură formulată de reclamanți,

cu motivarea că aceștia nu au notificat în termenul prevăzut de art. 21 din

Legea nr. 10/2001, prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001, O.U.G. nr. 145/2001,

O.U.G. nr. 109/2010, O.U.G. nr. 184/2001, O.U.G. nr. 10/2003.

Tribunalul a mai

reținut că, într-adevăr, această dispoziție este emisă în urma obligării

unității deținătoare prin decizia nr. 491 din 19 iunie 2007 a Tribunalului

Dolj, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 48 din 5 februarie 2008 a

Curții de Apel Craiova.

În raport de aceste

împrejurări și de actul administrativ emis în procedura administrativ

jurisdicțională s-au reținut următoarele aspecte:

Potrivit art. 22 alin.

(1) din Legea 10/2001 republicată, persoana îndreptățită va notifica, în termen

de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică

deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.

Termenul de 6 luni

prevăzut de art. 22 alin. (1) din lege a fost prelungit succesiv de două ori cu

câte trei luni prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001.

În condițiile în care

Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001, termenul

limită pentru depunerea notificărilor a fost data de 14 februarie 2002.

Orice notificare

depusă de persoanele îndreptățite după această dată, este tardivă, întrucât

dispozițiile legale citate sunt imperative, neputându-se deroga de la acestea.

Termenul de 6 luni

prevăzut inițial de lege, prelungit ulterior la un an stabilit de dispozițiile art.

22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este un termen de decădere, și nu un termen

de recomandare, așa cum susține reclamantul.

Acest aspect rezultă

în mod incontestabil din prevederile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 care

prevăd expres că, nerespectarea termenului prevăzut de lege pentru trimiterea

notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri

reparatorii în natură, sau prin echivalent.

Fiind un termen de

decădere acesta nu este susceptibil de suspendare, întrerupere sau repunere în

termen.

Rațiunea pentru care

termenul pentru depunerea notificării a fost instituit ca fiind termen de

decădere, rezultă din dorința legiuitorului de a dinamiza procedurile de punere

în aplicare și finalizare a operațiunilor de retrocedare în natură sau prin

echivalent, a bunurilor trecute în proprietatea statului.

Faptul că termenul de

12 luni prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a fost instituit ca

un termen de decădere, și nu de prescripție sau de recomandare, nu poate fi

interpretat ca un impediment în atingerea scopului final al legii.

Legea nr. 10/2001 a

avut și are un caracter reparator, iar scopul propus de legiuitor poate fi

atins, cu condiția ca persoanele îndreptățite să se conformeze strict dispozițiilor

imperative ale acestui act normativ, îndeosebi prevederilor art. 22 alin. (1)

din lege, prin care se stipulează expres termenul pentru depunerea

notificărilor.

Legea nr. 10/2001

este o lege specială, care derogă de la prevederile legii generale, astfel

încât, dispozițiile acestei legi se aplică cu prioritate în raport cu celelalte

dispoziții .

Prin urmare, pentru

depunerea notificării de către persoana îndreptățită, trebuie avut în vedere

termenul stabilit expres de legea specială, respectiv art. 22 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, iar împrejurarea că notificarea a fost soluționată prin

emiterea dispoziției în data de 25 februarie 2010 în urma pronunțării deciziei

Tribunalului și Curții de Apel Craiova, nu a avut relevanță în privința

termenului instituit de lege pentru formularea notificării.

În considerarea

argumentelor mai sus expuse și dispozițiilor legale reținute, s-a constatat că

în mod corect s-a reținut de autoritatea administrativă că reclamantul nu a

formulat notificarea în termenul prevăzut de lege.

Curtea de Apel

Craiova, secția civilă, prin decizia civilă nr. 30 din 17 ianuarie 2011, a

respins apelul declarat de contestatorii V.D., P.O.M., C.P.D., C.Ș.A. și S.A.M.,

împotriva sentinței civile nr. 287 din 6 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul

Dolj, secția civilă, în contradictoriu cu intimații Statul Român, prin M.F.P.,

prin D.G.F.P. Dolj, Primăria Municipiului Craiova - comisia de aplicare a Legii

nr. 10/2001, și Primarul Municipiului Craiova.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Din modul în care

apelul a fost motivat este evident că apelații fac o confuzie între acțiunea în

revendicarea unui imobil și contestația formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.

Acțiunea în revendicare este imprescriptibilă și este formulată în condițiile

în care reclamantul, care este proprietar și poate dovedi titlul său, a pierdut

posesia bunului în favoarea unui posesor neproprietar.

Acțiunile prin care

se tinde la retrocedarea imobilelor preluate abuziv de stat presupun dovedirea

titlului avut anterior preluării, a faptului că imobilul a fost efectiv preluat

de stat și se finalizează prin constituirea unui titlu valabil în prezent

pentru reclamant. Toate legile cu caracter reparatoriu au prevăzut o procedură

obligatorie pentru reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate, în

afara acestei proceduri fiind inadmisibil a se obține retrocedarea imobilelor.

În aceste cazuri, reclamantul nu are un titlu de proprietate și nici un bun, în

sensul practicii dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în

aplicarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, ceea ce duce la concluzia că

nu poate invoca imprescriptibilitatea vocației sale la retrocedarea bunului,

vocație recunoscută prin legea reparatorie.

Mai mult, conform art.

126 alin. (2) din Constituție, procedura de judecată este cea stabilită prin

lege, astfel că persoanele care tind la recunoașterea unor drepturi în justiție

trebuie să formuleze acele tipuri de acțiuni și să urmeze procedura prevăzută

de lege, întrucât dreptul lor de acces la justiție nu este absolut.

Pentru imobilele ce

fac obiectul Legii nr. 10/2001, prevăzute expres în art. 2 din lege, acordarea

de măsuri reparatorii se face după ce persoana îndreptățită formulează o

notificare în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii (14

februarie 2001). În acest sens sunt dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001,

modificate prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001.

Alin. 5 al textului

prevede că nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării

atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în

natură sau prin echivalent.

Aceste dispoziții cu

caracter expres duc la concluzia că termenul de un an, care s-a împlinit la 14

februarie 2002, este un termen de decădere, care nu poate fi suspendat sau

întrerupt, nicidecum un termen de prescripție sau de recomandare.

În speță, formularea

notificării în anul 2005 a fost lipsită de efecte juridice sub aspectul

posibilității reclamanților de a obține acordarea de măsuri reparatorii pentru

imobilul preluat abuziv de stat, astfel că în mod corect unitatea deținătoare a

respins cererea, soluție menținută de prima instanță.

Este nefondată

susținerea apelanților privind autoritatea de lucru judecat a sentinței civile

491 din 19 iunie 2007 cu privire la soluționarea acțiunii de față. Prin

sentința respectivă s-a stabilit că unitatea căreia i s-a înaintat notificarea

are obligația de a emite o dispoziție, potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001,

prin care să se pronunțe asupra cererii de restituire în natură ce i s-a

adresat. Instanța nu a stabilit dacă notificarea a fost formulată sau nu în

termen, pentru că nici legea nu conține prevederi prin care să oblige unitatea

deținătoare la emiterea dispoziției doar în situația în care a fost investită

în termen, ci stabilește obligația generală de a se pronunța asupra

notificării.

Din considerentele

sau din dispozitivul sentinței civile 491 din 19 iunie 2007 nu rezultă că

instanța ar fi statuat cu privire la termenul de formulare a notificării, prin

urmare neputând fi vorba despre existența autorității de lucru judecat, nici

sub aspectul excepției prev. de art. 166 C. proc. civ. și nici al prezumției

lucrului judecat, în condițiile art. 1201 C. civ.

Este legală

soluționarea excepției lipsei calității procesual pasive a statului, deoarece

în litigiile având ca obiect contestații împotriva dispoziției emise de primar,

calitate procesuală pasivă are doar unitatea emitentă a dispoziției, statului

fiindu-i recunoscută calitatea de parte doar în ipoteza prev. de art. 29 din

Legea nr. 10/2001, ceea ce nu este cazul în speță.

Apreciind că este

legală și temeinică sentința prin care s-a respins contestația formulată pe

considerentul că notificarea a fost adresată unității deținătoare peste termenul

legal, conform art. 296 C. proc. civ. apelul a fost respins ca nefondat.

Împotriva deciziei

civile mai sus menționată, au declarat recurs contestatorii: V.D., P.O.M., C.P.D.,

C.Ș.A. și S.A.M., criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., deoarece:

- Ambele instanțe în

mod greșit au reținut că notificarea a fost formulată cu încălcarea

dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de vreme ce prin O.U.G. nr.

109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001 s-a prelungit cu încă 6 luni termenul prevăzut

de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

- Notificarea a fost

formulată la data de 23 iulie 2011 și a fost adresată atât R.A.A.D.P.P.L.

Craiova, cât și Primăriei Municipiului Craiova.

- Obiectul

notificării menționate îl constituie imobilul situat în municipiul Craiova,

str. Nicolae Bibescu, compus din trei corpuri de clădire, cu destinația de

locuințe, deținute de chiriași, precum și terenul aferent construcțiilor.

- Interpretarea și

aplicarea greșită a legii de către cele două instanțe se referă la modul în

care este primit raportul dintre acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul

comun și posibilitatea de a apela la prevederile prevăzute în legile speciale.

- Primarul

Municipiului Craiova a emis dispoziția din 25 februarie 2010, care a fost

expediată la data de 26 februarie 2010, iar contestația a fost înregistrată la

data de 18 martie 2010, în intervalul termenului de 30 de zile prevăzut de art.

26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

- Nerespectarea

termenului pentru depunerea notificării nu atrage pierderea dreptului de a

solicita în justiție măsuri reparatorii, constând în restituirea bunurilor în

natură sau prin echivalent.

- Principiile

juridice generale statuează imposibilitatea acțiunilor ce tind la recunoașterea

și redobândirea dreptului de proprietate privată.

Recursul nu este

fondat.

Potrivit art. 22 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, republicată, persoana îndreptățită va notifica, în

termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică

deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.

Termenul de 6 luni

prevăzut de textul de lege mai sus invocat, a fost prelungit succesiv de două

ori cu câte trei luni prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001.

În condițiile în care

Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001, termenul

limită pentru depunerea notificărilor a fost data de 14 februarie 2002.

Termenul de 6 luni

prevăzut inițial de Legea nr. 10/2001, prelungit ulterior la un an, stabilit de

dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, este termenul de decădere

și nu un termen de recomandare, așa cum susțin contestatorii - recurenți V.D. P.O.M.,

C.P.D., C.Ș.A. și S.A.M.

Aspectul învederat

mai sus, rezultă din cuprinsul dispozițiilor prevăzute de art. 22 alin. (5) din

Legea nr. 10/2001 care prevăd expres că, nerespectarea termenului prevăzut de

lege pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în

justiție măsuri reparatorii în natură, sau prin echivalent.

Fiind un termen de

decădere, acesta nu este susceptibil de suspendare, întrerupere sau repunere în

termen.

În speță, susținerea

recurenților - contestatori în sensul că, la data de 23 iulie 2001, au formulat

notificare, pe care au expediat-o atât R.A.A.D.P.P.L Craiova cât și Primăriei

municipiului Craiova, nu poate fi reținută, pentru următoarele considerente :

la termenul din 14 noiembrie 2011 instanța a acordat un nou termen de judecată

în vederea depunerii la dosar de către recurenții-contestatori a notificării

din 23 iulie 2011, despre care aceștia au făcut vorbire în cererea de recurs.

De asemenea, prin

adresa de la fila 31 dosar recurs, s-a pus în vedere recurenților - contestatori

să depună la instanță, până la termenul din 6 februarie 2012, un certificat al

notificării din data de 23 iulie 2001, lucru pe care nu l-au făcut.

Prin urmare,

notificarea din data de 23 iulie 2001 a fost tardiv formulată, cu încălcarea

dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.

De asemenea, prin

modalitatea în care recurenții și-au motivat recursul, rezultă că aceștia fac

confuzie între acțiunea în revendicarea unui imobil și contestația formulată în

temeiul Legii nr. 10/2001. Acțiunea în revendicare este imprescriptibilă și

este formulată în condițiile în care reclamantul este proprietarul neposesor ce

pretinde restituirea bunului de la posesorul neproprietar.

Acțiunile prin care

se tinde la retrocedarea imobilelor preluate abuziv de stat presupun dovedirea

titlului avut anterior preluării, a faptului că imobilul a fost efectiv preluat

de stat, iar retrocedarea se finalizează prin constituirea dreptului de

proprietate, în faza acestei proceduri fiind inadmisibil a se obține

retrocedarea imobilelor.

În aceste situații,

reclamantul nu are un titlu de proprietate și nici un bun, în sensul practicii

dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 1 din

Protocolul adițional nr. 1, ceea ce duce la concluzia că nu se poate invoca imprescriptibilitatea

vocației sale la retrocedarea bunului, vocație recunoscută prin legea

reparatorie.

Pentru imobilele ce

fac obiectul Legii nr. 10/2001, prevăzute expres în art. 2 din lege, acordarea

de măsuri reparatorii se face după ce persoana îndreptățită formulează o

notificare în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii (14

februarie 2001).

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte va reține că motivele de recurs invocate nu se

circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și,

în consecință, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de contestatorii V.D., P.O.M., C.P.D., C.Ș.A. și S.A.M.

împotriva deciziei nr. 30 din 17 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția

I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 6 februarie 2012.