ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1661/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor Dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 15 mai Curtea de Apel Bacău a respins, ca neântemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata T.A. și a menținut măsura arestării preventive. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a reținut: 1.referitor la cererea de liberare provizorie sub control judiciarcă formal sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen. pentru admisibilitatea în principiu. Sub aspectul temeiniciei, instanța a apreciat că față de complexitatea cauzei, natura și gravitatea infracțiunilor, rezonanța negativă și nu în ultimul rând de calitatea de judecător avută la momentul săvârșirii presupuselor infracțiuni, nu este oportună lăsarea în libertate a inculpatei.

2.verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestăriipreventive, că nu au intervenit elemente noi care să justifice lăsarea înlibertate a inculpatei. S-a apreciat că pericolul concret al faptelor presupus a fi comise de inculpata T.A., este deosebit de mare, decurgând și din faptul că inculpata prin calitatea sa de magistrat judecător, se pare că a săvârșit ea însăși fapte prevăzute de legea penală de natură a aduce grave vătămări valorilor sociale ocrotite de legea penală. Referitor la termenul rezonabil al detenției preventive, prin raportare și la jurisprudența C.E.D.O., Curtea de Apel a apreciat că acesta trebuie analizat prin prisma timpului scurs de la luarea măsurii preventive, a complexității și circumstanțelor concrete ale fiecărui caz în parte, concluzionând că la acest moment procesual interesul general al societății prevalează celui personal al inculpatei de a fi judecată în libertate.

Rezonanța socială negativă a faptelor pentru care este judecată inculpata, generează o tulburare însemnată asupra ordinii publice, motiv pentru care instanța a apreciat că privarea de libertate în continuarea a inculpatei, este oportună pentru buna desfășurare a procesului penal. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata solicitând admiterea lui, casarea încheierii și lăsarea în libertate, motivele fiind prezentate în practicaua prezentei hotărâri astfel că nu vor mai fi reluate. Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele consideretente: În ceea ce privește cererea de liberare provizorie sub control judiciar Înalta Curte constată că, în concordanță cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile art. 160 2 alin. (1) C. proc.

pen. prevăd posibilitatea instanței de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Astfel, instanța de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecințe ale acestei măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatei de a fi cercetată în stare de libertate și interesul general de a fi descoperite și sancționate faptele antisociale și persoanele responsabile de comiterea lor. Trebuie avut în vedere și faptul că liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, numai că organul judiciar apreciază că menținerea inculpatei în stare de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții.

întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, C. proc. pen. a prevăzut, ca regulă, în cadrul procesului penal existența unor modalități și forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină, în cazul în care condițiile legale sunt întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauțiune (art. 5 alin. (5) C. proc. pen.). În baza examenului propriu și aplicând regulile anterior expuse la speța de față, Înalta Curte constată că inculpata „are vocația" de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în raport cu dispozițiile art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. privind maximul pedepsei prevăzute de lege, însă cererea nu este întemeiată, având în vedere natura și gravitatea faptelor pentru care este cercetată și împrejurările concrete în care se presupune că ar fi fost comise.

În ce privește netemeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar, se reține că din întreg probatoriul administrat în Dosarul de urmărire penală rezultă indicii că inculpata ar fi comis infracțiunile de trafic de influență și luare de mită. În acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că față de natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatei, împrejurările în care acestea ar fi fost săvârșite, rezultă că până la acest moment procesual, nu sunt suficiente elemente, potrivit cărora să se constate că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură adecvată scopului pentru care a fost aplicată acesteia măsura arestării preventive. Circumstanțele personale ale inculpatei, nu sunt de natură a justifica aprecierea că acordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar ar fi oportună.

În ceea ce privește menținerea măsurii arestării preventive, Înalta Curte în acord cu instanța de fond constată că subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri față de inculpată și nu au intervenit elemente care să justifice cercetarea acesteia în libertate. Din starea de fapt cu privire la care există indicii în cauză, Înalta Curte constată că infracțiunile de care este acuzată inculpata sunt grave, cu un impact social deosebit, implicând activitatea unui magistrat judecător chemat să vegheze la respectarea legii și a ordinii de drept. Lăsarea în libertate a inculpatei nu ar face altceva decât să sporească sentimental de nesiguranță și să conducă la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului.

Analizând posibilitatea luării unei măsuri alternative, Înalta Curte constată că, la acest moment procesual nu se identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatei, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen. Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O. care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica.

Pertinența și suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpatei fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de care aceasta se bucură conform legislației în vigoare. În ceea ce privește susținerea apărătorului inculpatei că perioada de 6 luni petrecută în arest preventiv a depășit durata unui termen rezonabil, Înalta Curte constată că în C. proc. pen. nu există o definiție a noțiunii de termen rezonabil în care se poate desfășura o procedură, spre deosebire de materia arestării preventive, unde este reglementată instituția termenului rezonabil al arestării.

În jurisprudența constantă a CEDO s-a stabilit că durata rezonabilă a procedurii se apreciază în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, după următoarele criterii: complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru cel interesat a obiectului procedurii. Dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituția României, precum și art. 10 din Legea nr. 304/2004 prevăd că toate persoanele au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Este adevărat că detenția trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind cea normală însă raportat la datele speței, pentru buna desfășurare a procesului penal se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatei.

Timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpatei în stare de libertate pentru infracțiuni de o asemenea gravitate, existând riscul zădărnicirii aflării adevărului în cauză. Pe de altă parte, intervalul de timp de 6 luni nu are caracter nerezonabil față de particularitățile cauzei și de diligentele sporite cu care au acționat organele judiciare. Așa fiind, Înalta Curte constatând legalitatea și temeinicia încheierii pronunțate de Curtea de Apel, urmează a respinge, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul de clarat de inculpate T.A..

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata T.A. împotriva încheierii din 15 mai 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 115/44/2012. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 225 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 18 mai 2012.