ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3655/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Numitul S.C., deținut în Penitenciarul Colibași, a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 461 lit. d) C. proc. pen., o contestație la executarea sentinței penale nr. 268 din 16 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, solicitând ca din pedeapsa de 13 ani să i se deducă durata de 3 ani grațiată, precum și 360 zile reprezentând eliberare anticipată, potrivit legislației italiene.

În dezvoltarea motivelor se arată că a fost condamnat la 13 ani închisoare de Tribunalul din Bologna (Italia) pentru săvârșirea infracțiunii de omor, pedeapsă a cărei recunoaștere s-a făcut în temeiul dispozițiilor din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală de către Curtea de Apel București; din eroare însă, această instanță nu a dedus perioada de 3 ani, reprezentând o grațiere parțială aplicată de statul italian, precum și o perioadă de 360 de zile reprezentând eliberarea anticipată, potrivit legislației aceluiași stat. Examinând actele și lucrările dosarului, curtea de apel a reținut următoarele: Prin sentința pronunțată la data de 3 martie 2005 de Tribunalul din Bologna (Italia), confirmată prin sentința din 21 septembrie 2005 pronunțată de Curtea cu Jurați de Apel (Italia), numitul S.C.

a fost condamnat la pedeapsa principală de 13 ani închisoare, la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor pe durata executării pedepsei principale și la pedeapsa complementară a interzicerii pe viață a exercitării autorității părintești, pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Această sentință a rămas definitivă, prin nerecurare, la data de 6 decembrie 2005. În fapt, s-a reținut de autoritățile judiciare italiene că la data de 9 mai 2004 S.C. a ucis-o pe numita R.M., fiind arestat chiar în ziua săvârșirii infracțiunii, dată de la care se află în privare de libertate. În timpul executării pedepsei, condamnatul S.C. a solicitat să se dispună transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 13 ani închisoare aplicată de instanța italiană.

Ca urmare, prin sentința penală nr. 278 din 16 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, constatându-se îndeplinite cerințele prevăzute de art. 144 - 149 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a efectuat atât recunoașterea condamnării dar și, în parte, conversiunea pedepselor, în pedeapsa de 13 ani închisoare, limitându-se la 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor părintești. S-a dedus din pedeapsa de 13 ani perioada executată în arest, începând cu data de 9 mai 2004 la zi. S-a dispus transferarea condamnatului S.C. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.

Pe cale de consecință, s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 379/2009 din 10 decembrie 2009 pentru pedeapsa de 13 ani închisoare, cu deducerea perioadei executate în arest începând cu data de 9 mai 2004. Împotriva executării sentinței penale nr. 278/2009 pronunțată de Curtea de Apel București, S.C. a formulat contestație la executare invocând dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc. pen., susținând că în mod greșit nu i s-a dedus durata de 3 ani reprezentând o grațiere parțială aplicată în timpul procesului de către statul italian, precum și o durată de 360 de zile constituind o eliberare anticipată, acordată de același stat. În opinia primei instanțe, contestația la executare este nefondată deoarece nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 461 lit. d) C. proc.

pen., cu următoarele argumente: Contestația la executare este un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele ivite în timpul executării, astfel că legea (art. 461 C. proc. pen.) a prevăzut expres cazurile în care poate fi folosită. Prin limitarea cazurilor respective la cele prevăzute de lit. a)-d din textul de lege invocat, legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual de rezolvare a unor incidente la executare într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor penale definitive și, tot astfel, să nu se aducă atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor penale deja definitive. În opinia primei instanțe, contestatorul nu invocă incidente apărute după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 278/2009 a Curții de Apel București, ci tocmai eventuale greșeli de judecată ale acestei instanțe.

Sub acest aspect, condamnatul reclamă tocmai faptul că, deși în considerentele hotărârii (sentința penală nr. 278/2009) se face vorbire de împrejurarea că este beneficiarul unei grațieri parțiale de 3 ani, precum și al unei eliberări anticipate de 360 zile aplicate de statul italian, Curtea de Apel București nu a dedus aceste perioade din pedeapsa de 13 ani închisoare. Se observă că, pe calea contestației la executare, contestatorul încearcă să pună în discuție eventuale greșeli de judecată pe care nu le-a valorificat în cadrul unui recurs, ceea ce este inadmisibil atât timp cât se aduce atingere autorității lucru judecat a unei hotărâri definitive. Într-adevăr, în conformitate cu dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc.

pen., se poate face contestație la executare când se invocă amnistia sau grațierea, dar numai dacă acestea intervin în cursul executării, deci după rămânerea definitivă a hotărârii penale de condamnare. Ca atare, dacă amnistia sau grațierea au intervenit anterior rămânerii definitive a hotărârii, remediul procesual prin care este cenzurată neaplicarea acestor instituții, este cel referitor la căile ordinare de atac și nicidecum contestația la executare. Prevederile art. 461 lit. d) C. proc. pen. ar fi fost aplicabile în situația în care după rămânerea definitivă a hotărârii penale de condamnare ar fi apărut un act de clemență (amnistie sau grațiere), și potrivit art. 459 C. proc.

pen., judecătorul delegat cu punerea în executare a hotărârilor penale nu l-ar fi pus în aplicare, ceea ce deschidea condamnatului posibilitatea legală de a formula contestație la executare, iar pe cale de consecință, acest act să-și producă efectele.Tot astfel, și eventuala eliberare anticipată de 360 de zile, potrivit legislației italiene, preexista la data pronunțării sentinței penale nr. 278/2009 a Curții de Apel București, iar prin neexercitarea căii de atac a recursului împotriva sentinței, contestatorul a lăsat să intre în puterea lucrului judecat această hotărâre, chiar dacă, așa cum s-a menționat, ea ar putea conține și dispoziții greșite, evident nefavorabile acestuia.

S-a concluzionat că se încearcă pe o cale ocolită să se aducă atingere autorității de lucru judecat a sentinței penale nr. 278/2009 a Curții de Apel București, atât timp cât în cauză nu este vorba de incidente ivite în cursul executării hotărârii respective, ci eventuale incidente preexistente pronunțării acesteia. Împotriva sentinței, în termen legal, M.P. și contestatorul au declarat prezentele recursuri, motivele fiind cele menționate în partea introductivă a deciziei. Recursurile vor fi admise însă pentru motivele ce se vor arăta. Este adevărat că, în principiu, partea - în virtutea principiului disponibilității procesuale - este liberă să aleagă calea procedurală pentru valorificarea drepturilor sale, această alegere incluzând și natura juridică a unei căi de atac, precum și indicarea textelor legale apreciate ca fiind adecvate acesteia.

Deopotrivă însă este adevărat că judecătorul este obligat - în virtutea principiului rolului activ - să pună în discuție aspectele de drept care pot concura la legala și temeinica soluționare a cererii ori căii de atac cu care a fost investită. În prezenta cauză, contestatorul a criticat împrejurarea că, deși în partea expozitiva a sentinței s-a făcut vorbire de grațiere, dar și de o eliberare anticipată (ambele ca instituții ale dreptului penal al Republicii Italiene), instanța română - prin hotărârea de recunoaștere - nu a făcut aplicarea acestora, în opinia condamnatului instanța română fiind obligată să le recunoască și să dispună ca atare prin minut a întocmită (dispozitivul sentinței).

Curtea de Apel Pitești a greșit nepunând în discuție temeiul de drept care ar fi fost, eventual, adecvat pentru soluționarea contestației condamnatului. Temeiul de drept prin intermediul căruia ar fi posibilă examinarea contestației este cel prevăzut de art. 461 lit. c) din C. proc. pen. „când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare". Or, instanța îndreptățită să lămurească în ce măsură, potrivit legii române, trebuia - cu ocazia recunoașterii hotărârii de condamnare de către statul român - să facă aplicarea celor două instituții de drept italiene (grațierea parțială și, respectiv, eliberarea anticipată), este cea care a dispus recunoașterea hotărârii de condamnare și, parțial, conversiunea pedepselor, adică Curtea de Apel București (competentă conform art. 461 alin. (2) C. proc.

pen.). În consecință, Înalta Curte - potrivit art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. - va casa sentința atacată și va trimite cauza la Curtea de Apel București în vederea punerii în discuție a temeiului de drept (cazului de contestație la executare) și, în cazul în care se apreciază ca fiind incident cel prevăzut de art. 461 lit. c): din C. proc. pen., ori un altul, să procedeze la examinarea și soluționarea contestației formulată de condamnat, urmând a fi avute în vedere și aspectele de drept menționate în recursul scris al M.P. cu privire la aplicabilitatea celor 2 instituții de drept la care a făcut referire condamnatul (grațierea parțială de 3 ani și, respectiv, eliberarea anticipată de 360 zile).

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de contestatorul S.C. împotriva sentinței penale nr. 68/ F din 09 iulie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează sentința penală sus-menționată și trimite cauza la Curtea de Apel București spre competentă soluționare. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 19 octombrie 2010.