ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3655/2010

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Numitul

S.C., deținut în Penitenciarul Colibași, a formulat, în temeiul dispozițiilor art.

461 lit. d) C. proc. pen., o contestație la executarea sentinței penale nr. 268

din 16 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, solicitând ca din

pedeapsa de 13 ani să i se deducă durata de 3 ani grațiată, precum și 360 zile

reprezentând eliberare anticipată, potrivit legislației italiene.

În dezvoltarea motivelor se arată că a fost condamnat

la 13 ani închisoare de Tribunalul din Bologna (Italia) pentru săvârșirea

infracțiunii de omor, pedeapsă a cărei recunoaștere s-a făcut în temeiul

dispozițiilor din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară

internațională în materie penală de către Curtea de Apel București; din eroare

însă, această instanță nu a dedus perioada de 3 ani, reprezentând o grațiere

parțială aplicată de statul italian, precum și o perioadă de 360 de zile

reprezentând eliberarea anticipată, potrivit legislației aceluiași stat.

Examinând actele și lucrările dosarului, curtea de

apel a reținut următoarele:

Prin sentința pronunțată la data de 3 martie 2005 de

Tribunalul din Bologna (Italia), confirmată prin sentința din 21 septembrie

2005 pronunțată de Curtea cu Jurați de Apel (Italia), numitul S.C. a fost

condamnat la pedeapsa principală de 13 ani închisoare, la pedeapsa accesorie a

interzicerii drepturilor pe durata executării pedepsei principale și la

pedeapsa complementară a interzicerii pe viață a exercitării autorității

părintești, pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Această sentință a rămas

definitivă, prin nerecurare, la data de 6 decembrie 2005.

În fapt, s-a reținut de autoritățile judiciare

italiene că la data de 9 mai 2004 S.C. a ucis-o pe numita R.M., fiind arestat

chiar în ziua săvârșirii infracțiunii, dată de la care se află în privare de

libertate.

În timpul executării pedepsei, condamnatul S.C. a

solicitat să se dispună transferarea sa într-un penitenciar din România, în

vederea continuării executării pedepsei de 13 ani închisoare aplicată de

instanța italiană.

Ca urmare, prin sentința penală nr. 278 din 16

octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, constatându-se

îndeplinite cerințele prevăzute de art. 144 - 149 din Legea nr. 302/2004

privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a efectuat

atât recunoașterea condamnării dar și, în parte, conversiunea pedepselor, în

pedeapsa de 13 ani închisoare, limitându-se la 10 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor părintești. S-a dedus din pedeapsa de 13 ani perioada

executată în arest, începând cu data de 9 mai 2004 la zi.

S-a dispus transferarea condamnatului S.C. într-un

penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.

Pe cale de consecință, s-a emis mandatul de executare

a pedepsei închisorii nr. 379/2009 din 10 decembrie 2009 pentru pedeapsa de 13

ani închisoare, cu deducerea perioadei executate în arest începând cu data de 9

mai 2004.

Împotriva executării sentinței penale nr. 278/2009

pronunțată de Curtea de Apel București, S.C. a formulat contestație la

executare invocând dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc. pen., susținând că în

mod greșit nu i s-a dedus durata de 3 ani reprezentând o grațiere parțială

aplicată în timpul procesului de către statul italian, precum și o durată de

360 de zile constituind o eliberare anticipată, acordată de același stat.

În opinia primei instanțe, contestația la executare

este nefondată deoarece nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 461 lit.

d) C. proc. pen., cu următoarele argumente:

Contestația la executare este un mijloc procesual

prin care se rezolvă incidentele ivite în timpul executării, astfel că legea (art.

461 C. proc. pen.) a prevăzut expres cazurile în care poate fi folosită. Prin

limitarea cazurilor respective la cele prevăzute de lit. a)-d din textul de

lege invocat, legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual de

rezolvare a unor incidente la executare într-o cale prin care să se împiedice

procedura normală de punere în executare a hotărârilor penale definitive și,

tot astfel, să nu se aducă atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor

penale deja definitive. În opinia primei instanțe, contestatorul nu invocă

incidente apărute după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 278/2009 a

Curții de Apel București, ci tocmai eventuale greșeli de judecată ale acestei

instanțe. Sub acest aspect, condamnatul reclamă tocmai faptul că, deși în

considerentele hotărârii (sentința penală nr. 278/2009) se face vorbire de

împrejurarea că este beneficiarul unei grațieri parțiale de 3 ani, precum și al

unei eliberări anticipate de 360 zile aplicate de statul italian, Curtea de

Apel București nu a dedus aceste perioade din pedeapsa de 13 ani închisoare.

Se observă că, pe calea contestației la executare,

contestatorul încearcă să pună în discuție eventuale greșeli de judecată pe care

nu le-a valorificat în cadrul unui recurs, ceea ce este inadmisibil atât timp

cât se aduce atingere autorității lucru judecat a unei hotărâri definitive.

Într-adevăr, în conformitate cu dispozițiile art. 461

lit. d) C. proc. pen., se poate face contestație la executare când se invocă

amnistia sau grațierea, dar numai dacă acestea intervin în cursul executării,

deci după rămânerea definitivă a hotărârii penale de condamnare. Ca atare, dacă

amnistia sau grațierea au intervenit anterior rămânerii definitive a hotărârii,

remediul procesual prin care este cenzurată neaplicarea acestor instituții, este

cel referitor la căile ordinare de atac și nicidecum contestația la executare.

Prevederile art. 461 lit. d) C. proc. pen. ar fi fost aplicabile în situația în

care după rămânerea definitivă a hotărârii penale de condamnare ar fi apărut un

act de clemență (amnistie sau grațiere), și potrivit art. 459 C. proc. pen.,

judecătorul delegat cu punerea în executare a hotărârilor penale nu l-ar fi pus

în aplicare, ceea ce deschidea condamnatului posibilitatea legală de a formula

contestație la executare, iar pe cale de consecință, acest act să-și producă

efectele.Tot astfel, și eventuala eliberare anticipată de 360 de zile, potrivit

legislației italiene, preexista la data pronunțării sentinței penale nr. 278/2009

a Curții de Apel București, iar prin neexercitarea căii de atac a recursului

împotriva sentinței, contestatorul a lăsat să intre în puterea lucrului judecat

această hotărâre, chiar dacă, așa cum s-a menționat, ea ar putea conține și

dispoziții greșite, evident nefavorabile acestuia.

S-a concluzionat că se încearcă pe o cale ocolită să

se aducă atingere autorității de lucru judecat a sentinței penale nr. 278/2009

a Curții de Apel București, atât timp cât în cauză nu este vorba de incidente

ivite în cursul executării hotărârii respective, ci eventuale incidente

preexistente pronunțării acesteia.

Împotriva sentinței, în termen legal, M.P. și

contestatorul au declarat prezentele recursuri, motivele fiind cele menționate

în partea introductivă a deciziei.

Recursurile vor fi admise însă pentru motivele ce se

vor arăta.

Este adevărat că, în principiu, partea - în virtutea

principiului disponibilității procesuale - este liberă să aleagă calea

procedurală pentru valorificarea drepturilor sale, această alegere incluzând și

natura juridică a unei căi de atac, precum și indicarea textelor legale

apreciate ca fiind adecvate acesteia.

Deopotrivă însă este adevărat că judecătorul este

obligat - în virtutea principiului rolului activ - să pună în discuție

aspectele de drept care pot concura la legala și temeinica soluționare a

cererii ori căii de atac cu care a fost investită.

În prezenta cauză, contestatorul a criticat

împrejurarea că, deși în partea expozitiva a sentinței s-a făcut vorbire de

grațiere, dar și de o eliberare anticipată (ambele ca instituții ale dreptului

penal al Republicii Italiene), instanța română - prin hotărârea de recunoaștere

- nu a făcut aplicarea acestora, în opinia condamnatului instanța română fiind

obligată să le recunoască și să dispună ca atare prin minut a întocmită

(dispozitivul sentinței).

Curtea de Apel Pitești a greșit nepunând în discuție

temeiul de drept care ar fi fost, eventual, adecvat pentru soluționarea

contestației condamnatului.

Temeiul de drept prin intermediul căruia ar fi

posibilă examinarea contestației este cel prevăzut de art. 461 lit. c) din C. proc.

pen. „când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută

sau vreo împiedicare la executare".

Or, instanța îndreptățită să lămurească în ce măsură,

potrivit legii române, trebuia - cu ocazia recunoașterii hotărârii de

condamnare de către statul român - să facă aplicarea celor două instituții de

drept italiene (grațierea parțială și, respectiv, eliberarea anticipată), este

cea care a dispus recunoașterea hotărârii de condamnare și, parțial,

conversiunea pedepselor, adică Curtea de Apel București (competentă conform art.

461 alin. (2) C. proc. pen.).

În consecință, Înalta Curte - potrivit art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen. - va casa sentința atacată și va trimite cauza la

Curtea de Apel București în vederea punerii în discuție a temeiului de drept

(cazului de contestație la executare) și, în cazul în care se apreciază ca

fiind incident cel prevăzut de art. 461 lit. c): din C. proc. pen., ori un

altul, să procedeze la examinarea și soluționarea contestației formulată de

condamnat, urmând a fi avute în vedere și aspectele de drept menționate în

recursul scris al M.P. cu privire la aplicabilitatea celor 2 instituții de

drept la care a făcut referire condamnatul (grațierea parțială de 3 ani și,

respectiv, eliberarea anticipată de 360 zile).

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile

judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Pitești și de contestatorul S.C. împotriva sentinței penale nr. 68/

F din 09 iulie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Casează sentința penală sus-menționată și trimite

cauza la Curtea de Apel București spre competentă soluționare.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru

recurentul contestator, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 19 octombrie

2010.