ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 103/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 696 din 9 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul C.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, prin care solicita să se constate refuzul nejustificat al autorității pârâte de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române, să fie obligat pârâtul să procedeze la analizarea/avizarea cererii în termen de maximum 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței de judecată, precum și la plata de daune morale în valoare de 1000 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că nu se poate reține refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererea reclamantului, față de împrejurarea că, așa cum rezultă din adresa nr. 1353/DC din 27 ianuarie 2010 emisă de Direcția contencios din cadrul autorității pârâte, a fost stabilită data de 15 martie 2010, ca termen de finalizare a verificării îndeplinirii condițiilor legale de redobândire a cetățeniei române de către reclamant. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

și arătând, în esență, că soluția instanței de fond este greșită în raport cu prevederile art. 14 1 din Legea nr. 21/1991, potrivit cărora fixarea termenului la care Comisia va verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române potrivit art. 11 nu va putea depăși 5 luni de la data înregistrării cererii, dispoziții care se regăsesc la art. 16 alin. (2) lit. c) în forma actuală a legii. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, soluția pronunțată de instanța de fond fiind temeinică și legală, pentru următoarele considerente.

Obiectul principal al cererii de chemare în judecată îl constituie solicitarea reclamantului de a se constata refuzul nejustificat al autorității pârâte de a soluționa cererea sa de redobândire a cetățeniei române și de a fi obligat pârâtul să procedeze la analizarea/avizarea cererii. Cum, prin adresa nr. 1353/DC din 27 ianuarie 2010 emisă de Direcția contencios din cadrul autorității pârâte, a fost stabilită data de 15 martie 2010, ca termen pentru verificarea îndeplinirii condițiilor legale de redobândire a cetățeniei române de către reclamantă, în speță nu se mai poate vorbi de existența unui „refuz nejustificat de soluționare a cererii", în sensul de „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane", așa cum este definită această noțiune de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Într-adevăr, potrivit art. 10 din Convenția europeană asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie; respectarea termenului rezonabil se analizează, însă, în funcție de circumstanțele fiecărui caz, luându-se în considerare criterii precum complexitatea procedurii, conduita părților sau miza litigiului.

Pentru motivele arătate, constatându-se că în mod corect a apreciat instanța de fond că nu sunt întrunite condițiile pentru calificarea conduitei autorității publice pârâte ca exprimând un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamantul C.V. împotriva sentinței nr. 696 din 9 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2011.