ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1126/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 15 noiembrie 2010 Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul

art. 137 alin. (2) C. proc. civ. a unit cu fondul cauzei excepția inadmisibilității

cererii privind prelungirea dreptului de ședere, a admis excepția necompetenței

materiale a Curții de Apel București privind cererea ce are ca obiect anularea procesului

verbal din 6 iulie 2010 întocmit de pârâtul O.R.I., a disjuns acest capăt de cerere

și

a declinat competența

de soluționare acestuia către Judecătoria sector 1 București.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că potrivit disp. art. 137 din O.U.G. nr. 194/2002,

în partea referitoare la Regimul contravențiilor, prevederile prezentei ordonanțe

de urgență se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind

regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea

nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, implicit asupra instanței

competente să soluționeze în prima instanță plângerea contravențională, care potrivit

disp. art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, republicată, este judecătoria pe a

cărei rază s-a săvârșit respectiva contravenție, considerente care conduc la admiterea

acestei excepții de ordine publică, urmând a se stabili că Judecătoria sectorului

1 București, pe a cărei rază s-a constatat săvârșirea acestei contravenții este

competentă în prima instanță să soluționeze această cerere.

Împotriva încheierii de

ședință din data de 15 noiembrie 2010 prin care Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale

în ceea ce privește judecarea capătului de cerere din acțiune prin care s-a solicitat

anularea procesului verbal de contravenție întocmit în același timp cu decizia de

returnare atacată, a disjuns acest capăt de cerere și a declinat competența de soluționare

a acestuia în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București a formulat recurs în

termen legal reclamantul F.H.

S-a învederat, prin motivele

de recurs, că există o strânsă legătură între contestarea deciziei de returnare

și contestarea procesului verbal de contravenție, având în vedere următoarele aspecte:

ambele sunt acte administrative; ambele provin de la aceeași autoritatea administrativă;

ambele privesc aceeași persoană, respectiv reclamantul recurent; ambele au fost

întocmite în aceeași dată și chiar în aceeași oră și în același loc; ambele au aceeași

cauză și anume depășirea termenului legal în care reclamantul putea solicita prelungirea

dreptului de ședere doar sancțiunea fiind diferită și anume în cazul procesului

verbal amendare, în cazul deciziei de returnare sancțiunea obligării la părăsirea

teritoriului României; ambele necesită administrarea aceluiași probatoriu, numai

analizându-se împreună putându-se determina care a fost în fapt ordinea în care

s-au emis și care trebuia să fie ordinea în situația în care se respectă legea.

A precizat reclamantul

că s-a prezentat la O.R.I. pentru prelungirea dreptului de ședere, prezentând o

cerere și acte doveditoare, cerere și acte care nu au fost înregistrate de către

intimat și la care nu s-a prezentat nici un răspuns. În schimb, i s-a eliberat recurentului

o decizie de returnare pentru faptul că a depășit durata în care putea solicita

prelungirea dreptului de ședere și pentru același motiv s-a aplicat și o amendă

contravențională. În concluzie, reclamantul a fost pedepsit de două ori pentru aceeași

faptă. Or, în situația în care se dovedește că în urma probatoriului că recurentul

s-a prezentat de bună voie la O.R.I. și a solicitat prelungirea dreptului de ședere,

iar funcționarii autorității pârâte nu au procedat la înregistrarea cererii, atunci

ambele acte administrative atacate sunt nule absolut fiind rezultatul unui abuz

din partea autorităților administrative. De aceea, pentru a demonstra acest abuz,

este necesar ca ambele capete de cerere să fie judecate împreună.

În cauză a formulat întâmpinare

Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, prin care s-a solicitat respingerea

recursului ca rămas fără obiect, cu motivarea că la data de 13 decembrie 2010 reclamantul

a renunțat la judecata contestației sale.

Recursul este nefondat.

Prin acțiunea cu care

a învestit Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, reclamantul F.H. a solicitat, pe de o parte, admiterea contestației formulate

împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României din data de 6 iulie 2010

emisă de Direcția pentru Imigrări din cadrul Ministerului Internelor și Reformei

Administrative – O.R.I., cu consecința obligării pârâtului O.R.I.  la prelungirea

vizei de ședere pe teritoriul României pentru studii întrucât sunt îndeplinite toate

condițiile în acest sens și pe de altă parte, anularea procesului-verbal din data

de 6 iulie 2010 întocmit de O.R.I. prin agent constatator prin care recurentul a

fost sancționat contravențional, în temeiul art. 134 pct. 2 coroborat cu art. 135

lit. e) punctul iii) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 194/2002 republicată,

la o amendă de 800 RON, pe motiv că nu a părăsit teritoriul României până la data

la care i-a expirat dreptul de ședere stabilit prin viză.

Prin încheierea de ședință

din data de 15 noiembrie 2010 instanța de contencios administrativ a admis excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, cât privește capătul de cerere din acțiunea reclamantului

prin care s-a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție din data de 6

iulie 2010 emis de O.R.I. - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, a

disjuns acest capăt de cerere și a declinat competența de soluționare a acestuia

în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. Ulterior, prin încheierea de ședință

din data de 13 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, având în vedere că s-a depus cerere de renunțare la judecata

primului capăt de cerere din acțiune s-a luat act, în temeiul art. 246 din C. proc.

civ., de renunțarea reclamantului la judecata contestației formulate împotriva deciziei

de returnare de pe teritoriul României din data de 6 iulie 2010 emisă de O.R.I.

- Direcția pentru Imigrări a Municipiului București.

Potrivit prevederilor

art. 17 din C. proc. civ., care reglementează prorogarea legală de competență, cererile

accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea

principală. În categoria cererilor accesorii la care se referă art. 17 din C. proc.

civ. se includ toate acele cereri care se grefează pe acțiunea principală, iar în

categoria cererilor incidentale se include nu numai acțiunea reconvențională ci

și celelalte cereri care se pot formula într-un proces promovat deja între alte

persoane, cum ar fi intervenția voluntară, chemarea în judecată a altor persoane,

chemarea în garanție și arătarea titularului dreptului. Prorogarea legală de competență,

pe temeiul dispozițiilor art. 17 din C. proc. civ., nu poate opera dacă astfel s-ar

contraveni regulilor imperative de competență de atribuțiune și de competență teritorială

stabilite pentru instanțele judecătorești, întrucât dacă s-ar accepta o asemenea

interpretare ar fi nesocotite prevederile art. 159 din același Cod care stabilesc

că necompetența este de ordine publică când pricina nu este de competența instanțelor

judecătorești, când pricina este de competența unei instanțe de alt grad și când

pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot

înlătura.

În mod legal instanța

de fond, prin încheierea de ședință din data de 15 noiembrie 2010, a admis excepția

necompetenței materiale cât privește capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea

procesului-verbal de contravenție din data de 6 iulie 2010 emis de O.R.I. - Direcția

pentru Imigrări a Municipiului București, a disjuns acest capăt de cerere și a declinat

competența de soluționare a acestuia în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București,

reținând judicios că nu sunt incidente prevederile art. 17 din C. proc. civ. referitoare

la prorogarea legală de competență. Într-adevăr, cu privire la regimul contravențiilor,

art. 137 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor

în România, cu modificările și completările ulterioare, stipulează cu claritate

că prevederile ordonanței de urgență se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului

nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Or, instanța competentă material să judece plângerea împotriva procesului-verbal

de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii contravenționale este,

potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările

ulterioare, judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția,

în speță Judecătoria sectorului 1 București, în favoarea căreia Curtea de apel și-a

declinat competența.

Recursul formulat de reclamantul

F.H. nu a rămas fără obiect, așa cum susține prin întâmpinare Direcția pentru Imigrări

a Municipiului București, întrucât s-a renunțat numai la judecata capătului de cerere

din acțiune prin care s-a solicitat anularea deciziei de returnare de pe teritoriul

României nr. 2737018 din data de 6 iulie 2010 emisă de O.R.I. - Direcția pentru

Imigrări a Municipiului București nu și la judecata capătului de cerere prin care

s-a cerut anularea procesului - verbal de contravenție din data de 6 iulie 2010

emis de O.R.I. - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București.

În raport de cele mai

sus arătate, reținându-se că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate

și că hotărârea atacată este legală și temeinică, se va dispune, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat

de reclamantul F.H. împotriva încheierii de ședință din data de 15 noiembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, în Dosarul nr. 6582/2/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de F.H. împotriva încheierii din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2011.