ÎCCJ, decizie (scj.ro #84889)

Recurs

declarat împotriva încheierii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de

sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate. Limitele de competență ale instanței

de recurs.

Legea nr. 47/1992, art.

29 alin. (1) – (4)

Instanța de control judiciar,

soluționând recursul declarat împotriva încheierii de respingere, ca

inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu

excepția de neconstituționalitate, acționează în limitele

sesizării, analizând doar condițiile de admisibilitate a

excepției din prisma prevederilor art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr.

47/1992.

În situația casării încheierii,

instanța de recurs nu va putea sesiza ea însăși Curtea

Constituțională prin decizia pronunțată, pentru că în

acest caz s-ar încălca dispozițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr.

47/1992, care prevăd că instanța de contencios

constituțional trebuie să fie sesizată printr-o încheiere

motivată de către instanța în fața căreia s-a ridicat

excepția de neconstituționalitate.

Decizia nr. 4190

din 7 octombrie 2010

Prin cererea

formulată reclamantul XG a chemat în judecată Oficiul Român pentru

Imigrări din cadrul Ministerul Administrației și Internelor

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună obligarea

pârâtului la

prelungirea dreptului său de ședere în România în scopul

desfășurării de activități comerciale și anularea

deciziei de returnare de pe teritoriul României nr.3341444 din 21 decembrie

2009.

La

termenul de judecată din data de 21 aprilie 2010 reclamantul a

invocat

excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art.55 alin.1

lit.a

coroborat cu alin. 3

lit.b

din OUG nr.194/2002 republicată, în raport cu dispozițiile art.21

alin.3 din Constituția României.

Curtea

de Apel București – Secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal prin încheierea de ședință din data de 21 aprilie

2010 a

respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate

formulată de reclamant.

Pentru

a hotărî astfel prima instanță a reținut că cererea de

sesizare cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art.55 alin.2

lit.a

și alin.3

lit.b

din OUG nr.194/2004 nu întrunește cerințele

impuse de art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992.

Instanța de fond a mai reținut

că aprecierile reclamantului nu

vizează o relație de neconformitate a

textelor

de lege examinate față de normele constituționale și

convenționale invocate iar neconstituționalitatea unei

reglementări legale constituie o stare intrinsecă a acesteia,

neconfundându-se

cu aspectele care țin de aplicarea legii și aprecierea în concret,

atribut al instanței de judecată, a întrunirii ipotezei normei legale

care permite prelungirea dreptului de ședere.

Împotriva încheierii de ședință

din data de 21 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

București-Secția

a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal a formulat recurs în termen legal reclamantul XG,

prin care s-a solicitat admiterea căii de atac și modificarea

încheierii atacată în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții

Constituționale cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55 alin. (2)

lit.a

) coroborat cu alin. (3)

lit.

b) din O.U.G. nr. 194/2002 republicată, și a

dispunerii suspendării judecării cauzei până la rezolvarea

excepției invocate.

A învederat recurentul, prin motivele de recurs, că încheierea

atacată este nelegală, fiind dată cu interpretarea și

aplicarea greșită a legii (art. 304 punctul 9 din Codul de

procedură

civilă). A precizat recurentul că excepția de

neconstituționalitate invocată în ședința publică din

data de 21 aprilie 2010 îndeplinește condițiile de admisibilitate

prevăzute de art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, întrucât articolele

de lege criticate au legătură cu cauza dedusă

judecății, iar Curtea Constituțională nu s-a mai

pronunțat, printr-o decizie anterioară, cu privire la

neconstituționalitatea prevederilor legale criticate în ce privește

încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituția

României raportate la dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenția

europeană a drepturilor omului și la jurisprudența Curții

Europene în materie, care instituie și garantează dreptul la un

proces echitabil. De asemenea, recurentul a apreciat că orice alte

considerente avute în vedere de instanța de judecată la fundamentarea

soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții

Constituționale sunt netemeinice, acestea vizând fondul excepției,

care este de competența instanței de contencios constituțional.

Recursul este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (l)-(3) din Legea nr.

47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, republicată, „(1) Curtea Constituțională

decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești sau de arbitraj comercial privind

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care

are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a

litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi

ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de

către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea,

excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de

judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul

excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o

decizie anterioară a Curții Constituționale".

De asemenea, în condițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr.

47/1992, republicată, „Dacă excepția este inadmisibilă,

fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge

printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții

Constituționale. încheierea poate fi atacată numai cu recurs la

instanța imediat superioară, în termen de 48 ore de la

pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile".

În cauză, se constată că excepția de

neconstituționalitate invocată de reclamantul XG avea ca obiect

dispozițiile art. 55 alin. (2) lit. a) coroborat cu alin. (3) lit. b) din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, {care

prevăd că „prelungirile ulterioare ale dreptului de ședere

temporară se pot acorda dacă străinul îndeplinește

următoarele condiții: a) activitatea societății comerciale

se desfășoară în conformitate cu planul de afaceri (...)"

și respectiv, că „dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute

în prezentul articol se face cu următoarele documente: (...) b)

documentele care atestă că activitatea se desfășoară

în conformitate cu planul de afaceri (..)"}, reclamantul considerând

că aceste dispoziții legale încalcă dispozițiile art. 21

alin. (3) din Constituția României și dispozițiile art. 6 alin.

(1) din Convenția europeană a drepturilor omului.

Instanța de fond a respins în mod neîntemeiat, ca

inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu

soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 55 alin. (2) lit. a) coroborat cu alin. (3) lit. b) din Ordonanța de

urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în

România, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, apreciind eronat că critica formulată nu vizează o

relație de neconformitate a textelor de lege invocate față de

normele constituționale și convenționale relevate, cu motivarea

că neconstituționalitatea unei reglementări legale constituie o

stare intrinsecă a acesteia, neconfundându-se cu aspectele care țin

de aplicarea legii și aprecierea în concret, atribut al instanței de

judecată, a întrunirii ipoteze normei legale care permite

prelungirea"dreptului de ședere.

În realitate, în condițiile în care prin acțiunea în

contencios administrativ reclamantul a contestat, cu caracter prioritar și

prealabil, însuși refuzul Oficiului Român pentru Imigrări de a

prelungi dreptul de ședere în România în scopul

desfășurării de activități comerciale pentru o

nouă perioadă de un an, iar refuzul prelungirii dreptului de

ședere a fost motivat tocmai pe neîndeplinirea, de către solicitant,

printre altele, și a dispozițiilor art. 55 alin. (2) lit. a)

coroborat cu alin. (3) lit. b) din Ordonanța de urgență a

Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România,

republicată, este evident că este îndeplinită condiția

prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind

organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

republicată, aceea a legăturii dintre dispozițiile legale

criticate ca fiind neconstituționale și soluționarea cauzei cu

care a fost investită curtea de apel. Sunt întrunite și cerințele

indicate de art. 29 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât, pe

de o parte, excepția de neconstituționalitate a fost invocată la

cererea reclamantului și, pe de altă parte, nu s-a pronunțat,

anterior, o decizie a Curții Constituționale de constatare a

neconstituționalității prevederilor legale criticate de

reclamant ca fiind neconforme cu legea fundamentală.

Instanța de recurs, în cadrul controlului judiciar în materie,

analizează numai încheierea

prin

care

instanța

de

fond

a

respins

cererea

de

sesizare

a

Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ca fiind

inadmisibilă prin prisma prevederilor art. 29 alin. (l)-(3) din Legea nr.

47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, republicată. Cu alte cuvinte, instanța de

control judiciar analizează condițiile de admisibilitate a

excepției, acționând în limitele sesizării, astfel că

atunci când constată - cum este situația în cauză - că încheierea

recurată

nesocotește aceste condiții,

ea va casa încheierea atacată. Dar, după casarea încheierii,

instanța de recurs nu va putea sesiza ea însăși Curtea

Constituțională, prin decizia pronunțată, pentru că în

acest caz s-ar încălca dispozițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr.

47/1992 care prevăd că instanța de contencios

constituțional trebuie să fie sesizată printr-o încheiere

motivată de către instanța în fața căreia s-a ridicat

excepția de neconstituționalitate.

În raport de cele mai sus arătate, reținându-se

că sunt întemeiate motivele invocate în cauză de recurentul XG, s-a

dispus, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare, admiterea recursului declarat împotriva încheierii din data de 21

aprilie

2010 a

Curții de Apel

București-

Secția

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, casarea încheierii atacate

și trimiterea cauzei spre soluționare aceleiași instanțe

pentru realizarea procedurii reglementate de art. 29 alin. (4) din Legea nr.

47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, republicată, cu modificările și

completările ulterioare.