ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 184/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Tribunalul București, secția a III-a civilă , prin sentința civilă nr. 477 din 2 aprilie 2009, a admis excepția inadmisibilității cererii; a respins cererea formulată de reclamanta D.V., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Primăria comunei Balotești și Primarul comunei Balotești, ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, adoptarea unei reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecința imposibilității unei reglementări anterioare, nu încalcă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus judecății este efectivă.

Reclamanta a putut beneficia de dispozițiile legii speciale, formulând cereri de reconstituire, care au fost analizate de autoritățile însărcinate cu soluționarea lor. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia civilă nr. 162 din 4 martie 2010, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă D.V., împotriva sentinței civile nr. 477 din 2 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimații Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Primăria comunei Balotești și Consiliul local al comunei Balotești, și pe cale de consecință : a desființat în tot sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, niciun text din legea națională și nici reglementările internaționale nu pot constitui, din punct de vedere procedural, un „fine de neprimire” al acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. și că instanțele investite cu astfel de acțiuni, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, trebuie să se pronunțe asupra temeiniciei cererii dedusă judecății. Împotriva deciziei civile mai sus menționată, a declarat recurs Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece: - În mod corect instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere faptul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991, acțiunile în revendicare având obiect imobile-terenuri, introduse direct la instanțele de judecată, sunt inadmisibile.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998. - Instanța de apel nu a avut în vedere dispozițiile Deciziei nr. IX din 20 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, care a statuat că obiectul unei asemenea pricini privește o procedură prealabilă impusă de dispozițiile Legii nr. 10/2001, necontencioasă dar obligatorie potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ. - Dispozițiile Legii nr. 10/2001, lege specială și derogatorie de la dreptul comun sunt obligatorii de la data intrării ei în vigoare. Recursul nu este fondat. Este de reținut, în primul rând, că instanța de fond a sancționat-o pe reclamanta D.V. prin respingerea cererii de revendicare ca inadmisibilă, pentru faptul de a nu fi inițiat și parcurs procedura legii speciale în materia măsurilor reparatorii acordate pentru imobile preluate de stat în perioada 1945-1949, respectiv Legea nr. 10/2001.

În sensul celor menționate, instanța de fond a reținut că adoptarea unei reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun cu consecința imposibilității unei reglementări anterioare, nu încalcă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus judecății este efectivă. Instanța de apel, în mod judicios, a statuat că niciun text de lege națională (Legea nr. 10/2001) și nici din reglementările internaționale (art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului) nu pot constitui, din punct de vedere procedural, un „fine de neprimire” al acțiunii în revendicare formulată de reclamantă, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ.

și că instanțele învestite cu astfel de acțiuni, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, trebuie să se pronunțe asupra temeiniciei cererii dedusă judecății. Nu poate fi reținută nici critica referitoare la faptul că, instanța de apel nu a avut în vedere dispozițiile Deciziei nr. IX din 20 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, deoarece o astfel de decizie a fost avută în vedere de instanța de apel. Pentru toate cele reținute, Înalta Curte va reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, se va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.

București împotriva deciziei nr. 162 A din 4 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2011.