ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4361/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4361/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Sesizarea instanței de fond.

a) Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea

înregistrată la 07 octombrie 2009 pe rolul Curții de Apel București, reclamanta

P.C.C.S.E. a chemat în judecată pârâții Ministerul Finanțelor Publice – Comitetul

Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări și B.E.I.R. SA solicitând:

- în principal, să se

dispună anularea deciziei Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții

și Asigurări de aprobare a acordării unei garanții de stat de către B.E.I.R. SA

către SC O.C. SA Râmnicu-Vâlcea în vederea achiziției de la SC P. SA a

activelor aferente unității de petrochimie din cadrul A.C. Pitești, precum și

tuturor actelor subsecvente acestei decizii;

- în subsidiar, în

ipoteza în care se constată că actul administrativ a cărui anulare se solicită

prin capătul de cerere nr. 1 nu a fost încă emis, să fie obligat Comitetul

Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări să emită o decizie de

respingere a aprobării condițiilor acordării unei garanții de stat de către B.E.I.R.

SA către SC O.C. SA Râmnicu-Vâlcea în vederea achiziției de la SC P. SA a

activelor aferente unității de petrochimie din cadrul A.C. Pitești, în baza

schemei de ajutor de stat prevăzută în art. 28 teza a 2-a din Hotărârea C.I.F.G.A.

nr. 104/2009 de aprobare a Normelor privind instituirea unei scheme de ajutor

de stat destinate facilitării accesului Ia finanțare în actuala perioadă de

criză economică și financiară, constând în garanții acordate IMM-urilor și

întreprinderilor mari.

- să fie obligată B.E.I.R.

SA să nu încheie convenția de garantare a împrumutului către SC O.C. SA

Râmnicu-Vâlcea în vederea achiziției de la SC P. SA a activelor aferente

unității de petrochimie din cadrul A.C. Pitești, în baza schemei de ajutor de

stat prevăzută în art. 28 teza a 2-a din Hotărârea C.I.F.G.A. nr. 104/2009 de

aprobare a Normelor privind instituirea unei scheme de ajutor de stat destinate

facilitării accesului la finanțare în actuala perioadă de criză economică și

financiară, constând în garanții acordate IMM-urilor și întreprinderilor mari.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că face parte dintr-un grup de societăți active pe piața

europeană a produselor chimice, energiei și serviciilor de logistică care, în

luna mai 2007, a achiziționat un pachet minoritar de acțiuni la societatea SC

O.C. SA Râmnicu-Vâlcea. În prezent participația E. în P. reprezintă 12,9

procente din capitalul social al SC O.C. SA Râmnicu-Vâlcea.

A arătat reclamanta că

SC O.C. SA Râmnicu-Vâlcea este și a fost și în ultimii zece ani într-o situație

financiară precar, iar în prezent, SC O.C. SA Râmnicu-Vâlcea este interesată de

preluarea de la SC P. SA a activelor aferente unității de petrochimie din

cadrul A.C. Pitești, principalul furnizor de materii prime al SC O.C. SA și de

implementarea unui vast plan de investiții.

Neputând lua credit de

la băncile comerciale, SC O.C. SA a solicitat Statului român garantarea

creditelor pe care intenționează să le contracteze, garantare care ar avea loc

prin emiterea, de către E.B. a unei garanții de stat în baza schemei de ajutor

de stat prevăzută prin Hotărârea nr.104/2009 și emiterea, de către Ministerul

Finanțelor, a unor garanții de stat pentru garantarea împrumuturilor pe care SC

O.C. SA le va contracta pentru implementarea planului de investiții subsecvent

achiziționării diviziei de petrochimie a A.C.

Garanția de stat emisă

de E.B. în vederea garantării împrumutului pentru achiziționarea diviziei de

petrochimie de la A.C. nu a fost notificată Comisiei Europene deoarece, consideră

reclamanta, autoritățile române apreciază, în mod eronat, că această garanție

este cuprinsă în schema de ajutor de stat prevăzută prin Hotărârea nr. 104/2009,

schema de ajutor de stat aprobată de Comisia Europeană.

Reclamanta a arătat că

hotărârea Comitetului Interministerial de aprobare a condițiilor acordării de

garanții de stat este un act administrativ susceptibil de atacare în temeiul

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, C.I.F.G.A. fiind autoritate

administrativă înființată și funcționând în baza H.G. nr. 534/2007 privind

înființarea, atribuțiile, competentele și modul de funcționare ale Comitetului

Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări și reglementarea

operațiunilor de finanțare, garantare și asigurare efectuate de B.E.I.R.F. SA în

numele și în contul statului, iar hotărârea de aprobare sau de respingere a

condițiilor de acordare a garanției emisă de către C.I.F.G.A. îmbracă forma

unui act administrativ unilateral cu caracter individual, a cărui legalitate

este susceptibilă de a fi verificată pe calea contenciosului administrativ.

Pentru ipoteza

subsidiară în care decizia C.I.F.G.A. nu a fost încă emisă la data cererii de

chemare în judecată sau ulterior, până la momentul pronunțării hotărârii

judecătorești, instanța de contencios, analizând motivele de nelegalitate

invocate de către reclamantă, poate dispune obligarea C.I.F.G.A. să emită actul

respectiv în sensul unei decizii de respingere a aprobării acordării unei

garanții de stat în condițiile Hotărârii nr. 104/2009 către SC O.C. SA, având

în vedere că această societate nu îndeplinește condițiile legale pentru a

beneficia de respectiva formă de ajutor de stat deoarece potrivit art. 18 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ are nu numai

competență de a dispune anularea unui act administrativ care a fost deja emis,

dar și pe aceea de a obliga autoritatea publică să emită un act, în condițiile

dispuse de către instanță.

În ceea ce privește

capătul al treilea de cerere, convenția de garantare ce va fi încheiată de E.B.

S.A. poate fi calificată ca un contract administrativ susceptibil de atacare în

fața instanței de contencios administrativ în temeiul art. 8 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004.

A mai susținut

reclamanta că deține calitatea de persoană vătămată de actul administrativ, în

înțelesul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 deoarece conform lit.

p) a art. 2 alin. (1) al Legii nr. 554/2004, interesul legitim privat

reprezintă posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării

unui drept subiectiv viitor și previzibil.

b. Întâmpinarea

pârâtului Ministerul Finanțelor Publice

La 20 noiembrie 2009,

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare arătând că cererea

reclamantei este inadmisibilă cu privire la capătul I de cerere, întrucât o

decizie a Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări,

având conținutul clamat de reclamantă, nu a fost încă emisă, fiind emisă numai

o scrisoare de intenție a cărei valabilitatea a expirat la data formulării

cererii de chemare în judecată și nu reprezintă, în nici un caz, o garanție sau

un angajament de garantare asumat de E.B. S.A. în numele și contul statului.

În al doilea rând,

susține pârâtul, din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezultă că

reclamantei i s-ar fi vătămat vreun drept subiectiv printr-o eventuală aprobare

a unei forme de ajutor de stat pentru societatea la care este acționar,

interesul invocat de reclamantă nefiind, în fapt, nici legitim, nici personal

și nici născut și actual, întrucât actul invocat nu a fost emis. Mai arată

pârâtul că acțiunea este inadmisibilă pentru că nu se poate cere anularea unui

act administrativ care nu a fost emis și nici împiedicarea pe cale judiciară a

unei autorități publice să-și desfășoare activitatea.

c. Cererea de

intervenție a SC O.C. SA

La 20 noiembrie 2009,

a formulat cerere de intervenție în interesul pârâților SC O.C. SA invocând

excepția nulității cererii de chemare în judecată a reclamantei P.C.C.S.E. în

ceea ce privește capătul 1 de cerere, întrucât reclamanta nu a indicat care

este actul administrativ atacat și, în condițiile în care un astfel de act

administrativ nu exista la momentul introducerii acțiunii, cererea reclamantei

nu îndeplinește condițiile generale de sesizare a instanței. În cererea de

intervenție SC O.C. SA a mai invocat excepțiile ridicate și de pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice.

Prin încheierea din 08

ianuarie 2010, Curtea a admis în principiu cererea de intervenție accesorie.

d. Cererea de sesizare

a Curții Europene de Justiție

La 08 ianuarie 2010,

reclamanta P.C.C.S.E. a formulat cerere de sesizare a Curții Europene de

Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare, solicitând să-i fie

adresate Curții următoarele întrebări:

din TCE trebuie interpretat în sensul că instanțele naționale pot dispune

măsuri pentru împiedicarea acordării unui ajutor de stat ce nu a obținut

autorizarea prealabilă a Comisiei (inclusiv prin neîndeplinirea condițiilor

încadrării într-o schemă de ajutor pre-autorizată), chiar dacă aceste măsuri nu

sunt prevăzute în mod expres de legislația națională? Poate o instanță

națională, cu respectarea art. 88 din Tratatul CE, să respingă ca inadmisibilă

și, deci, fără cercetarea fondului, o acțiune a unui justițiabil privind

împiedicarea acordării unui ajutor de stat presupus a nu îndeplini condițiile

autorizării prealabile de către Comisie, pe motiv că o astfel de acțiune nu

este prevăzută în mod expres de legislația națională?

art. 88 alin. (3) din TCE, un justițiabil care apreciază că un anumit ajutor de

stat ce urmează a fi acordat în baza unei scheme preautorizate de Comisia

Europeană nu se încadrează în respectiva schemă, poate să se adreseze

instanțelor naționale pentru a obține o hotărâre de obligare a autorităților

competente ale statului să analizeze și, eventual, să respingă acordarea și

plata unui astfel de ajutor chiar și înainte de emiterea de către autoritatea

statală competentă a deciziei cu privire la acordarea acestuia sau acest justițiabil

poate acționa în fața instanțelor naționale numai după ce autoritatea

competentă a statului a emis mai întâi decizia de aprobare a respectivului

ajutor care nu îndeplinește condițiile de acordare?

art. 88 alin. (3) din Tratatul CE și a art. 20 alin. (2) din Regulamentul CE

nr. 659/1999, poate fi considerată o persoană interesată în formularea unei

plângeri la Comisie și, respectiv, în formularea unei acțiuni Ia instanțele

naționale, și un acționar al beneficiarului ajutorului de stat potențial

nelegal (independent de relația de concurență dintre aceștia)?

e. Excepția de

neconstituționalitate

La 22 ianuarie 2010,

reclamanta P.C.C.S.E. a invocat excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 133 alin. (1) raportat la art. 112 pct. 3 C. proc. civ.,

precum și a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, ca fiind contrare prevederilor constituționale

cuprinse în art. 21 (accesul liber la justiție) și art. 52 (dreptul persoanei

vătămate de o autoritate publică) din Constituția României.

În motivarea acestei

excepții, reclamanta a arătat că aceste dispoziții legale sunt

neconstituționale, în măsura în care se interpretează că prin indicarea

obiectului cererii de chemare în judecată se impune reclamantului, sub

sancțiunea nulității cererii, obligația de a indica nu doar pretenția

formulată, ci și alte elemente în legătură cu obiectul cererii și care nu se

află la dispoziția acestuia, dar care pot fi stabilite cu ocazia cercetării

judecătorești a cauzei.

În situația în care,

deși obiectul acțiunii a fost clar precizat prin indicarea pretențiilor în

petitul cererii de chemare în judecată și au fost menționate informații

generale pe baza cărora actul atacat este identificabil/ determinabil, simpla

lipsă a furnizării unor informații detaliate referitoare Ia obiectul material

al acțiunii - precum numărul sau data exactă a emiterii - determină soluția

nulității cererii, art. 112 raportat la art. 133 îngrădește în mod nejustificat

liberul acces Ia justiție încălcând astfel art. 21 din Constituție.

Reclamanta consideră

că dispozițiile art. 18 alin. (1) și ale art. 8 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, care conturează cadrul acțiunii judiciare în contencios administrativ

sunt neconstituționale deoarece, prin modul în care sunt redactate, limitează

practic măsurile pe care le poate dispune instanța de judecată pentru

protejarea drepturilor și intereselor legitime ale justițiabililor afectați de

acțiunea ori inacțiunea autorității publice, excluzând anumite remedii prin

care instanța de judecată poate cenzura, în mod eficient, activitatea nelegală

a autorității publice. Sunt astfel excluse din sfera contenciosului

administrativ remedii importante pe care le-ar putea dispune instanța precum:

I. obligarea autorității publice la a nu emite un anumit act administrativ

nelegal sau II. obligarea autorității publice la a respinge o cerere de emitere

a unui act administrativ nelegal.

II. Soluția instanței

de fond.

Prin sentința civilă

nr. 676 din 5 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiate cererile de

sesizare a Curții Constituționale și a Curții Europene de Justiție și excepția

de necompetență materială în soluționarea capătului de cerere privind obligarea

pârâtei B.E.I.R.E.B. SA să nu încheie convenția de garantare a împrumutului

către SC O.C. SA, în baza schemei de ajutor de stat prevăzută în art. 28 teza a

2-a din Hotărârea C.I.F.G.A. nr. 104/2009 de aprobare a Normelor privind

instituirea unei scheme de ajutor de stat destinate facilitării accesului la

finanțare în actuala perioadă de criză economică și financiară, constând în

garanții acordate IMM-urilor și întreprinderilor mari.

A respins ca

neîntemeiată excepția nulității capătului de cerere privind anularea deciziei

Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări de aprobare a

acordării unei garanții de stat de către B.E.I.R. SA către SC O.C. SA Râmnicu

Vâlcea în vederea achiziției de la SC P. S.A. a activelor aferente unității de

petrochimie din cadrul A.C. Pitești, precum și tuturor actelor subsecvente

acestei decizii.

Curtea a admis

excepția prematurității capătului 1 de cerere și, în consecință a respins ca

prematur formulată cererea reclamantei P.C.C.S.E. privind anularea deciziei

Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări de aprobare a

acordării unei garanții de stat de către B.E.I.R.E.B. SA către SC O.C. SA

Râmnicu-Vâlcea în vederea achiziției de la SC P. SA a activelor aferente

unității de petrochimie din cadrul A.C. Pitești, precum și tuturor actelor

subsecvente acestei decizii

A admis excepția

lipsei de interes a reclamantei privind capetele 2 și 3 de cerere și, în

consecință, a respins ca lipsite de interes aceste capete de cerere.

În final, a admis

cererea de intervenție în interesul pârâților formulată de intervenienta SC

O.C. SA.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut că faptul că un act a cărui anulare se cere

nu a fost emis nu este echivalent cu neindicarea obiectului cererii și, în concluzie,

cererea reclamantei conține toate elementele prevăzute de art. 112 C. proc.

civ.

Cu privire la excepția

de necompetență materială în ceea ce privește capătul trei de cerere, excepție

menționată în cererea reclamantei, Curtea reține că acesta este un capăt de

cerere incidental care, potrivit art. 17 C. proc. civ. trebuie soluționat de

instanța care judecă capătul de cerere principal, respectiv Curtea de Apel

București.

Cu privire la cererea

de sesizare a Curții Europene de Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri

preliminare, cu privire la cele trei întrebări, Curtea a reținut că, prin

maniera de formulare a acestor întrebări, reclamanta tinde în realitate să

obțină o „decizie de îndrumare” în soluționarea în concret a cauzei de către

instanța națională din partea C.J.C.E., ceea ce este inadmisibil, întrucât

excede competența sa.

Cu privire la excepția

de neconstituționalitate invocată în cauză, Curtea arată că aceasta nu

îndeplinește condiția ca de soluționarea ei să depindă soluția din prezenta

cauză, întrucât Curtea a respins ca neîntemeiată excepția nulității capătului 1

de cerere, excepție întemeiată pe art. 133 alin. (1) și a admis excepția lipsei

de interes a capetelor 2 și 3 de cerere, motiv pentru care soluția Curții

Constituționale pe această excepție nu ar fi avut nici o influență asupra

soluției ce s-ar fi dat.

Curtea a admis

excepția prematurității capătului 1 de cerere și l-a respins ca prematur

formulat întrucât pârâții, prin reprezentanții lor, au arătat că nu s-a emis

nici o decizie de aprobare a acordării către B.E.I.R.E.B. SA către SC O.C. SA

Râmnicu Vâlcea în vederea achiziției de la SC P. SA a activelor aferente

unității de petrochimie din cadrul A.C. Pitești, iar reclamanta nu a dovedit că

o asemenea decizie ar fi fost emisă.

A mai arătat Curtea că,

din cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu rezultă că reclamantei i s-ar

fi vătămat vreun drept subiectiv printr-o eventuală aprobare a unei forme de

ajutor de stat pentru societatea la care este acționar. Numai și numai în

situația în care ar fi fost în relații de concurență cu SC O.C. SA și numai

dacă prin ipoteticul act administrativ a cărui eventuală emitere este în

discuție, ar fi fost defavorizată, reclamanta ar fi putut reclama lezarea unui

drept subiectiv. Interesul trebuie să fie născut și actual. Aceasta presupune

ca reclamanta să justifice un interes care există și se află în ființă în

momentul promovării cererii de chemare în judecată. Or, atâta timp cât actul

administrativ nu a fost emis, interesul reclamantei în promovarea acțiunii nu

este născut.

III. Calea de atac

exercitată

Împotriva acestei

sentințe dar și a încheierilor premergătoare, în special încheierea din 22

ianuarie 2010, a declarat recurs reclamanta P.C.C.S.E., criticând-o ca nelegală

și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.), iar potrivit art. 304

1

, instanța de recurs va analiza

cauza sub toate aspectele, motivele de recurs nefiind limitate la cele cuprinse

în art. 304 C. proc. civ.

Se critică Încheierea

din 22 ianuarie 2010:

a) pentru nelegala

respingere a probei cu înscrisuri în combaterea excepției primului capăt de

cerere.

Pentru că părțile au

susținut opinii diferite, pentru a respecta principiul egalității procesuale a

părților și ca o garanție a dreptului la un proces echitabil se impunea ca

instanța de fond să administreze proba cu înscrisuri și/ sau interogatoriu pe

baza cărora să poată stabili situația de fapt, dacă există sau nu acel act.

b) nesocotirea

dreptului la apărare și nelegala soluționare a excepției lipsei dovezii

calității de reprezentant fără comunicarea către părți a înscrisurilor

administrate.

În ședința din 22

ianuarie 2010 a fost invocată de către recurentă excepția lipsei dovezii

calității de reprezentant a pârâtei C.I.F.G.A. și, deși s-au depus la dosar

înscrisuri fără a fi comunicate părților, instanța a soluționat excepția fără a

respecta dreptul la apărare al recurentei-reclamante.

c) nelegala „unire” a

excepției de neconstituționalitate cu celelalte excepții și a soluționării

acesteia prin sentință, odată cu celelalte excepții procesuale.

Excepția de

neconstituționalitate nu este o excepție procesuală, care să poată fi „unită” cu

fondul sau soluționată odată cu excepțiile procesuale, de fond sau de

procedură, iar cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuie analizată

cu prioritate atât asupra fondului, cât și asupra celorlalte excepții, cu atât

mai mult cu cât dispozițiile legale criticate ca fiind neconstituționale

constituiau temeiul de drept al excepțiilor invocate în apărare de către părți.

Chiar art. 29 alin. (6)

din Legea nr. 47/1992 impune în mod expres ca instanța să se pronunțe asupra

cererii de sesizare a Curții Constituționale prin „încheieri”, iar nu prin

sentință, astfel cum a procedat instanța de fond, iar procedura și termenul de

atacare a soluției cu privire la cereri de sesizare a Curții Constituționale

este diferită.

d) nelegala respingere

a cererii de stenografiere a dezbaterilor.

Potrivit art. 149 C.

proc. civ. „instanța va încuviința stenografierea dezbaterilor, în tot sau în

parte, la cererea părții”, iar instanța a respins această cerere care

constituie o garanție pentru respectarea drepturilor procedurale ale părților

pe parcursul soluționării unui litigiu.

Sentința este

criticată pentru:

excepției prematurității celui dintâi capăt de cerere, în raport de neadministrarea

probatoriului corespunzător.

Față de precizările

făcute anterior, soluția de admitere a excepției prematurității este nelegală

atâta timp cât nu a fost administrat în mod adecvat probatoriul care să

demonstreze cu certitudine inexistența actului atacat și, de aceea, se impunea

casarea hotărârii și trimiterea cauzei la prima instanță în vederea administrării

probatoriului solicitat.

soluționare a excepției lipsei de interes privind capetele de cerere 2 și 3.

În primul rând,

motivele prezentate de prima instanță încalcă flagrant jurisprudența C.J.C.E.

în privința calității de persoană interesată susținând că reclamantul ar avea

calitatea de persoană interesată „numai și numai în situația în care ar fi fost

în relații de concurență cu SC O.C. SA.

Jurisprudența Curții

Europene de Justiție a statuat, în mai multe cauze, că orice persoană care

poate demonstra că este afectată de măsura de ajutor de stat poate cere unei

instanțe să constate încălcarea art. 88 alin. (3), partea trebuind să

demonstreze fie că este un concurent direct al beneficiarului, fie că va suferi

un prejudiciu material prin implementarea ajutorului de stat.

În al doilea rând,

instanța de fond a făcut referiri la „drept subiectiv”, or, reclamanta a

susținut că i s-ar vătăma un interes legitim, interes care presupune că

investiția sa în O.C. să nu fie expusă riscurilor generate de declararea ca

nelegală a unui ajutor de stat acordat acesteia.

În al treilea rând, nu

se poate susține că interesul în promovarea capetelor de cerere 2 și 3 nu ar fi

actual întrucât actul administrativ nu a fost emis, din moment ce capătul 2 de

cerere avea ca obiect tocmai interzicerea emiterii acestui act.

Condiția interesului

nu se poate transforma într-o piedică în calea liberului acces la justiție a

unei persoane care, pe calea acțiunii judiciare, ar putea obține o măsură prin

care drepturile sau interesele sale să fie protejate, ci trebuie strict

limitată la acele situații când se constată că drepturile și interesele

acesteia sunt protejate în totalitate.

a problemei competenței materiale în ce privește capătul 3 de cerere.

Prima instanță, în mod

greșit, a respins excepția necompetenței materiale și funcționale a Curții de

Apel București, fără a proceda la analiza naturii administrative sau comerciale

a contractului de garantare, în raport de care se poate stabili competența.

Al treilea capăt de

cerere este apreciat ca fiind o cerere principală și nu incidentală (așa cum a

reținut instanța de fond) și nu poate opera prorogarea legală de competență.

pronunța asupra excepției inadmisibilității capetelor 2 și 3 de cerere, pe care

a rămas în pronunțare.

Deși această excepție

a fost pusă în discuția părților, instanța de fond nu s-a pronunțat și, de

aceea, se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la

prima instanță pentru a se pronunța asupra acestei excepții.

incidenței cererii de sesizare a C.J.C.E. asupra cauzei.

Pentru că cererea de

întrebări preliminare a fost formulată în momentul în care litigiul se afla în

curs de soluționare în fața primei instanțe, respectiv Curtea de Apel București

a cărei decizie este susceptibilă de atacare pe calea recursului, ne aflăm în

ipoteza unei sesizări facultative, potrivit art. 234 din Tratatul de Instituire

a Comunității Europene.

Argumentele invocate

de către prima instanță în respingerea cererii nu se susțin pentru că sunt

întrunite toate condițiile pentru adresarea întrebărilor, iar utilitatea

acestui demers este demonstrată prin chiar modul în care prima instanță s-a

raportat la dispozițiile de drept comunitar incidente, a căror aplicare în

cauză a evitat-o în mod constant și, din câte se pare, al căror conținut nu l-a

deslușit pe deplin.

B.E.I.R.E.B. SA a

formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

VI. Soluția instanței

de recurs.

După examinarea

motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta

Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat ca nefondat pentru

următoarele considerente:

Încheierea din 22

octombrie 2010 este încheierea prin care s-au consemnat dezbaterile,

pronunțarea fiind amânată la data de 29 ianuarie 2010 și la 5 februarie 2010.

Referitor la criticile

formulate privind nelegalitatea Încheierii din 22 octombrie 2010, acestea sunt

nefondate.

a)

Recurenta-reclamantă a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și cu

interogatoriul pârâtei C.I.F.G.A., probă care a fost pusă în discuția părților,

iar instanța de fond a respins probele ca neconcludente pentru că nu s-a făcut

dovada existenței actului a cărui anulare se solicită.

Chiar recurenta a

precizat că nu se află în posesia înscrisurilor pentru că intimata-pârâtă C.I.F.G.A.

s-ar afla în posesia acestora, fapt infirmat de aceasta.

Proba cu interogatoriu

nu se impunea a fi administrată pentru că s-a recunoscut prin întâmpinare că nu

există o hotărâre C.I.F.G.A. și chiar prin declarația dată în fața instanței de

reprezentantul acesteia. Prin urmare, respingerea probei cu înscrisuri sau

interogatoriu nu este nelegală.

b) Excepția lipsei

dovezii calității de reprezentant nu a fost respinsă cu nerespectarea dreptului

la apărare deoarece nu era necesară comunicarea înscrisurilor având în vedere

că potrivit art. 1 alin. (1) și art. 12 alin. (4) din H.G. nr. 534/2007 C.I.F.G.A.

este un organism fără personalitate juridică și este reprezentat în fața

instanțelor de judecată de către direcțiile juridice din cadrul E.B. și

Ministerului Finanțelor Publice.

c) Este adevărat că

cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate se analizează cu prioritate, însă, nu este interzis

judecătorului să unească soluționarea acestei cereri cu soluționarea altor

excepții, mai ales că Curtea Constituțională poate fi sesizată cu o excepție de

neconstituționalitate numai dacă aceasta are legătură cu soluționarea cauzei,

astfel cum cer prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

d) Într-adevăr,

dispozițiile art. 149 C. proc. civ. prevăd posibilitatea stenografierii

dezbaterilor la cererea părților, însă, aceasta este o „posibilitate” și nu o

obligație a instanței. Aprobarea unei asemenea cereri este condiționată de

existența unei persoane care are cunoștințe în acest domeniu. Instanța a

respins cererea de stenografiere în mod legal.

Nici criticile

referitoare la nelegalitatea sentinței recurate nu sunt fondate.

cerere, ce viza anularea deciziei C.I.F.G.A. de aprobare a acordării unei

garanții de stat de către E.B. SA către O.C. SA Râmnicu-Vâlcea, a fost respins

ca prematur pentru că nu s-a făcut dovada existenței unei asemenea hotărâri.

Pentru că în fața

instanței de fond s-au administrat probe iar recurenta-reclamantă nu a făcut

dovada existenței unei asemenea hotărâri nu se impune casarea cu trimitere

pentru administrarea de probatorii.

De remarcat ar fi și

faptul că chiar reprezentantul recurentei a recunoscut faptul că investigația

declanșată de Comisia Europeană privind un posibil ajutor de stat acordat prin

emiterea unei astfel de hotărâri a fost închisă pentru că nu a fost acordat

ajutorul de stat.

cerere au fost respinse ca lipsite de interes de către instanța de fond.

Se invocă faptul că și

jurisprudența Curții Europene de Justiție a statuat că orice persoană care

poate demonstra că este afectată de măsura de ajutor de stat poate cere unei

instanțe să constate încălcarea art. 88 alin. (3), iar această dovadă se poate

face fie dovedind că este un concurent direct al beneficiarului, fie că va

suferi un prejudiciu material prin implementarea ajutorului de stat cu

încălcarea acestui articol.

Mai întâi, ar trebui

observat că recurenta-reclamantă nu a reușit să dovedească acordarea unui

ajutor de stat și, prin urmare, nu se impune dovedirea celorlalte condiții.

Pentru că nu a fost

acordat un ajutor de stat nici nu poate analiza vătămarea produsă recurentei.

Interesul este folosul

practic pe care-l urmărește cel care promovează o acțiune.

Cum nu s-a făcut

dovada existenței actului prin care să se acorde ajutorul de stat, în mod

corect instanța de fond a apreciat că interesul reclamantei nu este născut.

Fiind una dintre

condițiile de exercitare a acțiunii civile, nu se poate considera că interesul

s-ar transforma într-o piedică în calea liberului acces la justiție deoarece se

pot adresa instanțelor numai persoanele care dovedesc, între altele, și un

interes în promovarea unei acțiuni.

a soluționat greșit excepția necompetenței materiale în soluționarea capătului

trei de cerere, deoarece acest capăt este unul incidental și, conform art. 17 C.

proc. civ., se soluționează de aceeași instanță care este învestită cu

soluționarea capătului principal de cerere.

părților au fost puse mai multe excepții, între care și excepția

inadmisibilității, dar, instanța de fond a apreciat că excepția lipsei de

interes cu privire la capetele 2 și 3 din cerere, se analizează cu prioritate

față de alte excepții.

Pentru că aceste două

capete de cerere au fost soluționate prin admiterea excepției lipsei de

interes, nu mai putea fi analizată excepția inadmisibilității și, deci,

instanța nu se mai putea pronunța asupra ei.

sesizare a C.J.C.E. nu a fost soluționată greșit.

Cererea de sesizare a

Curții de Justiție a Uniunii Europene (fostă C.J.C.E.) se face numai în

situația în care, în cursul unul litigiu aflat pe rol, se pune problema

interpretării sau validității unei norme comunitare.

Prin urmare, instanța

națională este cea care stabilește relevanța dreptului comunitar pentru

soluționarea litigiului aflat pe rol și dacă cererea de adresare a unei

întrebări preliminare este sau nu necesară.

Chiar recurenta

recunoaște că prima instanță apreciază necesitatea, dar, în mod greșit, susține

că instanța de fond nu ar fi deslușit pe deplin dispozițiile dreptului

comunitar deoarece soluția de respingere are în vedere tocmai respectarea

acestor dispoziții.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ.

raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

recurenta-reclamantă P.C.C.S.E. împotriva sentinței civile nr. 676 din 5

februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15

octombrie 2010.