ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3221/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

759/90/2009, contestatorul G.A. a chemat în judecată pe intimata Direcția

Generală a Finanțelor Publice a Județului Vâlcea, solicitând instanței ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Deciziei nr. 45310 din 27

octombrie 2008 și Deciziei nr. 1 din 12 ianuarie 2009, acte administrative

emise de intimată, cu consecința exonerării de la plata sumelor dispuse în

sarcina sa.

În motivarea cererii,

contestatorul a arătat că, prin Decizia nr. 45310 din 27 octombrie 2008 emisă

de intimată s-a antrenat răspunderea sa solidară cu debitoarea SC „C."

SRL, declarată insolvabilă pentru suma de 2.890.719 RON, reținându-se că, în

calitate de administrator, îi revine răspunderea pentru organizarea cu rea-credință

a evidenței contabile până la data de 1 mai 2007; i s-a imputat că a înstrăinat

active fără documente justificative, având drept consecință decapitalizarea

societății și crearea stării de insolvabilitate a debitoarei.

S-a apreciat de către

intimată că sunt aplicabile prevederile pct. 1.2.1 lit. d) din O.M.F. nr.

560/2005, date în aplicarea dispozițiilor art. 27 pct. l lit. a) și b) din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație reclamantul.

În motivarea

contestației a arătat că, decizia atacată nu conține motivele de fapt care au

stat la baza stabilirii în sarcina sa a sumei de 2.890.719 RON, sumă compusă

din TVA, impozit pe profit, impozit pe veniturile din salarii, venituri din

amenzi, dobânzi și penalități, sume despre care nu știe cum au fost stabilite.

Față de această

situație, a înțeles să invoce excepția lipsei calității de debitor, în

condițiile în care, sumele stabilite în sarcina sa și implicit ale fostei sale

societăți îi sunt total necunoscute, el neavând nici o calitate în societatea

respectivă încă din data de 1 august 2007.

Contestația a fost

respinsă prin Decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2009, cu aceeași motivare în fapt

și în drept, considerându-se de către pârâtă că sunt aplicabile dispozițiile

art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 2/2003.

Prin întâmpinarea de

la filele 15 - 17 dosar, intimata a solicitat suspendarea soluționării cererii

de chemare în judecată conform art. 36 din Legea nr. 85/2006, având în vedere

că, prin Sentința nr. 1259 din 30 octombrie 2008, a fost admisă cererea

formulată de MKB R.B. SA și s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței

împotriva debitoarei SC „C." SRL Vlădești, fiind numit administrator

judiciar N. NS SPRL, iar prin Sentința nr. 141 din 29 ianuarie 2009, s-a trecut

la faliment.

Totodată, intimata a

invocat excepția lipsei calității de reprezentant de a formula contestație

împotriva Deciziei nr. 1 din 12 ianuarie 2009, emisă către intimată, având în

vedere că, potrivit art. 47 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii

ridică debitorului dreptul de administrare.

Prin Sentința nr.

1132/CAF din 15 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost admisă

acțiunea formulată de contestator, s-a dispus anularea actelor contestate și a

fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată pentru P.D. și B.C.C.

Împotriva acestei

soluții a fost formulat recurs, în termen legal, de către pârâta D.G.F.P.

Argeș, fiind invocate critici de nelegalitate, încadrabile în dispozițiile art.

304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.

Prin Decizia nr.

1649/R-CONT din 24 noiembrie 2010, a fost admis recursul formulat de D.G.F.P.

Vâlcea, s-a casat sentința pronunțată de instanța de fond și s-a trimis cauza

spre competentă soluționare Curții de Apel Pitești, în primă instanță.

Prin Sentința nr.

263/F-CONT din 27 aprilie 2011, Curtea de Apel Pitești secția comercială,

contencios administrativ și fiscal a admis contestația formulată în baza Legii

contenciosului administrativ de către contestatorul G.A., în contradictoriu cu

intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Vâlcea, chemați în

garanție fiind B.C.C. și P.D.

A dispus anularea

Deciziilor nr. 45310 din 27 octombrie 2008 și nr. 1 din 12 ianuarie 2009.

A respins cererea de

chemare în garanție.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 45310 din 27

octombrie 2008, s-a dispus antrenarea răspunderii reclamantului în solidar cu

debitoarea SC „C." SRL, declarată insolvabilă, pentru suma de 2.890.719

RON.

Acestuia i se impută

crearea stării de insolvabilitate a societății, prin aceea că, a înstrăinat

active, fără documente justificative, ținând astfel o evidență contabilă

greșită până la data de 1 mai 2007, când a predat societatea, cu întreaga sa

documentație către chematul în garanție P.D.

A mai reținut

instanța că din înscrisurile atașate cauzei, rezultă că, împotriva societății

debitoare, al cărui administrator a fost reclamantul, s-a dispus deschiderea

procedurii de insolvență, prin Sentința comercială nr. 1259 din 30 octombrie

2008, rămasă irevocabilă, la solicitarea M.K.P. „R.B."; prin Sentința nr.

141 din 29 ianuarie 2009 s-a dispus trecerea debitoarei la procedura

falimentului. Pârâta s-a înscris în tabloul definitiv consolidat al creanțelor,

cu întreaga sumă consemnată în actul de inspecție fiscală, după cum rezultă din

susținerile sale prin motivele de recurs.

Prin Sentința nr.

2108/C din 24 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, rămasă

irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă acțiunea formulată de către SP „N.

N.S." SPRL, lichidatorul societății debitoare și s-a dispus obligarea

chemaților în garanție, B.C.C. și P.D. de a plăti în solidar către creditoare,

suma de 441.726 RON.

A apreciat instanța

de fond că, întrucât nu s-a dispus antrenarea răspunderii personale a reclamantului,

în procedura de insolvență și dată fiind antrenarea răspunderii personale a

administratorilor ce au preluat societatea începând cu data de 2 august 2007,

nu se poate susține de către pârâtă organizarea cu rea-credință a evidenței

contabile.

S-a mai constatat că,

prin raportul de expertiză efectuat în cauză, s-a reținut că au fost realizate

modernizări la un spațiu comercial închiriat, fapt ce nu putea produce profit,

lucrările de construcții au fost achitate către SC „C." SRL, nefiind vorba

de o lipsă în gestiune, iar mijloacele fixe ce au fost scoase din evidența

contabilă au fost de fapt casate, datorită vechimii acestora. S-a mai reținut

de asemenea că, plata în numerar s-a realizat pe baza documentelor

justificative și că lipsa efectivă a sumelor nu trebuie să-i fie imputată

reclamantului, deoarece a predat gestiunea către chematul în garanție.

A concluzionat

instanța de fond, în sensul că nu a rezultat din nicio probă vinovăția

reclamantului pentru crearea insolvabilității societății debitoare, nefiind

astfel îndeplinite dispozițiile art. 27 C. proc. fisc.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Județului Vâlcea, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică

pentru următoarele motive:

- instanța de fond a

interpretat greșit actul dedus judecății, reținând că antrenarea răspunderii

personale a reclamantului a avut loc în cadrul procedurii insolvenței. În fapt,

creanța înregistrată de către SC „C." SRL în tabloul definitiv al creanțelor,

în cuantum de 3.097.103 RON, s-a născut în cea mai mare parte în perioada

administrată de către G.A. În acest sens au fost și obiecțiunile formulate la

raportul de expertiză, obiecțiuni care au fost respinse nejustificat de

instanța de fond;

- instanța de fond nu

a motivat hotărârea atacată prin prisma condițiilor prevăzute de art. 27 C.

proc. fisc. referitor la răspunderea solidară și a înscrisurilor depuse și nu a

răspuns la toate cererile și apărările formulate, respectiv la excepția

calității de reprezentant de a formula contestație împotriva Deciziei nr. 1 din

12 ianuarie 2009 și la cererea de aplicare a art. 36 din Legea nr. 85/2006.

În drept, recurenta

și-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 5, 8, 9 și art.

304

1

C. proc. civ.

Analizând acele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs ce se încadrează, din

punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc.

civ. și ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantului G.A., aceasta este

nefondată, deoarece Decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2009, invocată de recurentă,

se referă tocmai la răspunderea solidară a reclamantului împreună cu debitoarea

declarată insolvabilă SC „C." SRL.

Motivul de recurs

referitor la aplicarea art. 36 din Legea nr. 85/2006 este, de asemenea,

neîntemeiat, deoarece calitatea de contestator o are, în cauză, o persoană fizică,

iar legea menționată nu este aplicabilă.

Cu privire la fondul

cauzei instanța de control judiciar reține că prima instanță a făcut o corectă

aplicare a dispozițiilor art. 27 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003

republicată privind Codul de procedură fiscală, la situația de fapt rezultată

din probe.

Potrivit textului de

lege menționat „Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat

insolvabil în condițiile prezentului cod răspund solidar cu acesta următoarele

persoane:

b) administratorii,

asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea

persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credință,

sub orice formă, a bunurilor mobile și imobile proprietatea acesteia”.

În speță s-a stabilit

că nu este îndeplinită condiția relei credințe a administratorului societății,

sarcina probei revenind în acest sens autorității pârâte. Din actele dosarului

a rezultat că în cadrul procedurii insolvenței, deschisă împotriva societății

debitoare, s-a dispus antrenarea răspunderii personale a administratorilor ce

au preluat societatea începând cu 2 august 2007, respectiv B.C.C. și P.D., iar

pârâta s-a înscris în tabloul definitiv consolidat al creanțelor cu întreaga

sumă consemnată în actul de inspecție fiscală. Totodată, s-a mai reținut că

plățile în numerar efectuate de reclamantul G.A. au avut la bază, conform

raportului de expertiză, documente justificative, iar la încheierea funcției de

administrator reclamantul a predat gestiunea către administratorul ce a preluat

societatea la 2 august 2007.

Față de

considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Vâlcea,

împotriva Sentinței nr. 263/F-CONT din 27 aprilie 2011 a Curții de Apel

Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 iunie 2012.

Procesat de GGC - LM