ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2969/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2969/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la 1 octombrie 2009, reclamanta SC V. SA Rm.Vâlcea a chemat în

judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Rm.Vâlcea și Direcția

Generală a Finanțelor Publice Vâlcea pentru a se dispune anularea Deciziei de

impunere nr. 414 din 5 mai 2009 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 71650

din aceeași dată, precum și a deciziei pronunțate asupra contestației,

respectiv Decizia nr. 106 din 27 iulie 2009.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, în urma controlului fiscal efectuat de către organele

de control, acestea au stabilit în sarcina reclamantei mai multe obligații

fiscale, obligații ce au fost contestate, iar prin decizia pronunțată de cea

de-a două pârâtă s-a luat măsura suspendării soluționării pentru anumite

obligații fiscale, a respingerii pentru altele și a desființării și admiterii

pentru sume de 100 lei impozit pe profit și 841 lei TVA.

Reclamanta a susținut

nelegalitatea măsurilor adoptate la pct. 1 și 2, de respingere a contestației

pentru suma de 35.327 lei impozit pe profit și TVA și de suspendare a

soluționării acesteia pentru mai multe categorii bugetare, inclusiv impozitul

pe profit și TVA, suspendare ce urma să dăinuie până la pronunțarea unei

soluții definitive pe latura penală.

În ceea ce privește

suspendarea, s-a arătat că măsura a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor

art. 108 C. proc. fisc., în sensul că nu s-a întocmit un proces-verbal care să

fie comunicat contribuabilului și s-a agravat situația reclamantei în propria

cale de atac, întrucât sesizarea organelor de urmărire penală s-a făcut numai

în urma formulării contestației.

Cu privire la soluția

de respingere a contestației pentru suma de 35.327 lei, reclamanta a susținut

că aceasta nu este datorată, întrucât cheltuielile despre care organul de

inspecție a reținut că nu sunt deductibile fiscal întrunesc toate condițiile

legale pentru acest beneficiu, facturile având valoare de document

justificativ, având înscrise toate mențiunile impuse de lege.

Prin sentința nr.

408/2010 Tribunalul Vâlcea și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel

Pitești, reținând dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și

faptul că valoarea obligațiilor fiscale contestate este de peste 500.000 lei.

Prin sentința nr.

103/F-CONT din 19 mai 2010 Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de

petenta SC V. SA, împotriva Deciziei de impunere nr. 414 din 5 mai 2009 și a

Raportului de inspecție fiscală nr. 71650 din aceeași dată, emise de intimata

Administrația Finanțelor Publice Rm.Vâlcea; a anulat în parte Decizia nr. 106

din 27 iulie 2009, emisă de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice

Vâlcea, în ceea ce privește soluțiile pronunțate la art. 1 și art. 2 și a

menținut în rest această decizie; a dispus continuarea soluționării pentru art.

2 și rejudecarea pentru art. 1.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Acțiunea de față

privește două din dispozițiile Deciziei nr. 106/2009, respectiv art. 1 și art. 2,

prin care a fost respinsă contestația în ceea ce privește suma de 22.358 lei

impozit pe profit și 12.969 lei TVA (art. 1) și s-a dispus suspendarea

soluționării contestației până la pronunțarea unei soluții definitive asupra

laturii penale, suspendare care privește verificarea sumei de 503.869 lei, din

care 34.618 lei impozit pe profit, 60.763 lei TVA, accesorii ale acestor

obligații și alte datorii bugetare.

Instanța a reținut că

în cauză măsura suspendării s-a dispus în baza art. 214 alin. (1) lit. a),

situație în care organul de inspecție fiscală era dator să respecte

dispozițiile art. 108 C. proc. fisc.

Textul are în vedere

descoperirea de către organele de inspecție, cu ocazia efectuării acesteia, a

unor elemente care pot reprezenta indicii ale unor infracțiuni și care se impun

a fi verificate de către organele de cercetare penală, situație în care

stabilește garanții pentru respectarea dreptului la apărare al

contribuabilului, o astfel de garanție fiind aceea a întocmirii și comunicării

unui proces verbal cu privire la situațiile reținute.

Instanța de fond a

constatat că aceste cerințe legale nu au fost respectate în cauză, iar pârâtele

nu au fost în măsură să dovedească întocmirea unui proces-verbal, comunicarea

unui astfel de înscris, susținându-se numai că el nu era necesar, întrucât se

făceau deja verificări de către organele de poliție asupra activității

desfășurate de reclamantă.

În concluzie,

reținându-se nerespectarea de către organele administrativ fiscale a

garanțiilor procesuale ale contribuabilului, respectare care să permită măsura

suspendării prevăzută de art. 214 lit. a) C. proc. fisc., s-a apreciat că

această măsură este nelegală și se impune a fi desființată și dispusă

continuarea soluționării contestației.

În ceea ce privește

soluția pronunțată în art. 1, respectiv reținerea ca fiind nedeductibile

anumite categorii de cheltuieli, în consecință calcularea unui impozit

suplimentar și a unui TVA de plată, instanța a apreciat că aceasta nu poate fi

cenzurată, atâta timp cât nu se identifică în mod expres din care raporturi

fiscale rezultă impozitul pe profit pentru care s-a pronunțat o soluție sau

alta și, din care TVA a primit soluții diferite.

Astfel, s-a apreciat

de către instanță că din modul de redactare al deciziei administrativ fiscale

nu rezultă elementele care să permită o cenzură a acesteia de către instanță,

așa încât a admis acțiunea și a dispus trimiterea contestației spre soluționare

și sub acest aspect organului competent.

Împotriva hotărârii

instanței de fond a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor

Publice a Județului Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, pârâta a

arătat, în esență, următoarele:

Urmare a verificărilor efectuate

la SC M. SRL și SC V. SA Râmnicu Vâlcea, organele de inspecție fiscală au

stabilit prin decizia de impunere nr. 414 din 5 mai 2009 obligații de plată

suplimentare în sumă de 503.869 lei, reprezentând impozit pe profit, taxă pe

valoarea adăugată, impozit pe veniturile din salarii, contribuții la

asigurările sociale și fondurile speciale datorate de angajați și angajator,

precum și accesorii aferente acestora, având în vedere faptul că societățile

verificate, care ulterior au fuzionat, au înregistrat în evidența contabilă

cheltuieli, TVA și salarii care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea

altor operațiuni fictive.

Referitor la impozitul pe profit în

sumă de 15.941 lei și TVA în sumă de 26.652 lei datorate de SC M. SRL înainte

de fuziunea cu SC V. SA Râmnicu Vâlcea, a efectuat aprovizionări de bunuri de

la SC L.I. SRL, iar din analiza dosarului fiscal al acestei din urmă societăți,

organele fiscale au constatat că aceasta de la înființare și până în prezent nu

a depus la organul fiscal teritorial deconturi de TVA, declarații la bugetul

general consolidat al statului, bilanțurile contabile, fiind propusă pe lista

societăților inactive.

Față de cele de mai sus, organele

de inspecție fiscală au stabilit un impozit pe profit suplimentar în sumă de

15.941 lei și TVA în sumă de 26.652 lei.

Referitor la impozitul pe profit în

sumă de 18.677 lei și TVA în sumă de 34.111 lei stabilite în sarcina SC V. SA

Râmnicu Vâlcea, înainte de fuziune, aceasta a efectuat aprovizionări de bunuri

de la SC L.I. SRL, în sumă de 10.432 lei, aceasta din urmă fiind propusă pentru

includerea pe lista societăților inactive, iar organele fiscale nu au acordat

drept de deducere a cheltuielilor cu mărfurile, cu materialele consumabile și a

taxei pe valoarea adăugată, întrucât facturile emise de SC L.I. SRL nu îndeplinesc

calitatea de documente justificative.

Referitor la

impozitul pe veniturile din salarii, contribuții la asigurările sociale și

fondurile speciale, în sumă totală de 127.376 lei, se rețin următoarele:

În 2 martie 2009

Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea - Serviciul de Investigare a

Fraudelor a întocmit cu organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției

Generale a Finanțelor Publice Vâlcea – Administrația Finanțelor Publice Râmnicu

Vâlcea un proces verbal de predare-primire de documente, cuprinzând liste privind

salariile acordate personalului în august 2005 – decembrie 2008, foi colective

de prezență și alte adnotări pe care organul de inspecție nu le-a putut

interpreta ca fiind aferente salariilor.

În 4 martie 2009 s-a

solicitat I.P.J. Vâlcea transmiterea în xerocopie a documentelor rezultate în

urma investigării SC M. SRL și SC V. SA Râmnicu Vâlcea și eventualele

declarații de la angajații celor două societăți, dar nu s-a primit răspuns până

la finalizarea verificării fiscale.

Organele de inspecție

fiscală au constatat că persoanele înscrise în listele de salarii acordate în

august 2005 - decembrie 2006 au fost salariați ai SC M. SRL, ai SC V. SA

Râmnicu Vâlcea și SC A. SRL, cât și persoane care nu se regăsesc pe statele de

plată vizate de I.T.M. Vâlcea ale celor trei societăți comerciale.

S-a procedat la

stabilirea obligațiilor de plată datorate bugetului general consolidat al

statului, ținând cont de salariile efectiv ridicate, de persoanele înscrise în

listele privind salariile, sumele înscrise în statele de plată au fost

evidențiate în contabilitate și declarate la organul fiscal teritorial.

Organele de inspecție

fiscală au constatat că administratorii SC M. SRL, SC V. SA Râmnicu Vâlcea și SC

A. SRL au ținut evidențe contabile duble privind salariile deoarece pe lângă

statele de salarii vizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea aceste

societăți dețin înscrisuri cu sumele plătite persoanelor care au desfășurat

activitate în cadrul societăților.

Având în vedere

aceste aspecte, Activitatea de Inspecție Fiscală Vâlcea din cadrul D.G.F.P.

Vâlcea a înaintat I.P.J. Vâlcea adresa nr. 75519 din 23 iulie 2009 prin care

s-a apreciat că societatea prejudiciat bugetul statului cu suma de 503.869 lei.

Având în vedere

prevederile art. 216 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, se reține că între

stabilirea obligațiilor bugetare datorate de reclamantă prin decizia de

impunere nr. 414 din 5 mai 2009 și stabilirea caracterului infracțional al

faptelor săvârșite și consemnate în Raportul de inspecție fiscală nr. 72650 din

5 mai 2009,m există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea

cauzei dedusă judecății.

Așadar, s-a reținut

că în funcție de soluția ce urmează a se pronunța de instanța penală care va

stabili dacă reclamanta a efectuat sau nu în realitate aprovizionarea acestor

bunuri sau a efectuat sau nu plata altor salarii decât cele înregistrate în

evidența contabilă, cu toate consecințele fiscale ce decurg din aceasta,

organul fiscal se află în imposibilitate de a se pronunța pe fondul cauzei înainte

de finalizarea laturii penale.

Luând în considerare

cele mai sus descrise, D.G.F.P. Vâlcea nu se poate învesti cu soluționarea pe

fond a cauzei, motiv pentru care s-a suspendat soluționarea contestației pe

cale administrativă pentru suma totală de 503.869 lei.

Recursul este

nefondat.

Prima instanță,

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantă și a anulat în parte

Decizia nr. 106 din 27 iulie 2009 emisă de pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice Vâlcea în ceea ce privește art. 1 și art. 2 din decizie, dispunând

continuarea soluționării contestației formulate în procedură administrativă

pentru art. 2 și rejudecarea contestației pentru art. 1.

În esență, judecătorul

fondului a reținut că în mod nelegal organul de soluționare a contestației a

procedat la suspendarea cauzei în procedură administrativă, în baza art. 214 C.

proc. fisc., pentru suma de 503.869 lei, în condițiile în care nu sunt îndeplinite

cerințele din textul legal precitat.

În privința soluției

de la art.1 din Decizia nr. 106 din 27 iulie 2009 emisă de pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Vâlcea, prima instanță a apreciat că din cuprinsul

deciziei administrative amintite nu rezultă cu claritate de unde provin sumele

de 22.358 lei și respectiv 12.969 lei, astfel că instanța de judecată nu poate

cenzura actul administrativ amintit.

În privința

suspendării soluționării contestației în procedură administrativă, în baza art.

214 alin. (1) C. proc. fisc., instanța de recurs reține că textul legal

precitat prevede următoarele :

„ (1)

Organul de soluționare competent

poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:

a)

organul care a efectuat activitatea de

control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor

săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare

asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă;

b)

soluționarea cauzei depinde, în tot sau în

parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte

judecăți”.

În speță,

organul fiscal a făcut aplicarea acestui text legal și a suspendat contestația

formulată de reclamanta

SC V. SA, pentru suma de 503.869 lei, împotriva deciziei de impunere nr. 414

din 5 mai 2009 și a raportului de inspecție fiscală nr. 71650 din 5 mai 2009, ambele

ale Administrației Finanțelor Publice Râmnicu Vâlcea.

Măsura suspendării a

fost dispusă prin decizia nr. 106 din 27 iulie 2009 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Vâlcea, până la pronunțarea unei soluții definitive în

dosarul nr. 5341/P/2008.

Respectivul dosar

penal a fost soluționat definitiv, iar D.G.F.P. Vâlcea a reluat procedura

administrativă și a soluționat pe fond contestația reclamantei SC V. SA, pentru

suma de 503.869 lei, prin

d

ecizia

nr. 90 din 26 aprilie 2011 (filele 31-45 dosar recurs), astfel că față de

această situație este de prisos discutarea motivului de recurs formulat de

către pârâtă.

În ceea

ce privește soluția referitoare la art. 1 din

Decizia nr. 106 din 27 iulie 2009, instanța

de recurs constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală. Judecătorul

fondului a constatat cu îndreptățire că decizia administrativă în discuție nu

conține suficiente elemente privitoare la calificarea ca deductibile/

nedeductibile fiscal a anumitor categorii de cheltuieli, că, de asemenea, nu

s-a lămurit care sunt raporturile fiscale din care rezultă impozitul pe profit

și taxa pe valoarea adăugată, pentru a asigura efectivitate controlului

exercitat de instanța de judecată în baza Legii contenciosului administrativ

nr. 554/2004, astfel că se impune să fie soluționată corespunzător, sub aceste

aspecte, contestația reclamantei.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca

nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vâlcea împotriva sentinței

nr. 103/F-CONT din 19 mai 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata sumei

de 1.200 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC V. SA Râmnicu

Vâlcea.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 24 mai 2011.