ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 672/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 672/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, reclamanta SC Z.E.D. SRL, prin administrator judiciar L.I.C. SPRL, a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Vâlcea, anularea Deciziei de impunere din 27 aprilie 2011, anularea parțială a

raportului de inspecție fiscală din 28 aprilie 2011 și a Deciziei din 11 iulie

2011 emise de pârâtă.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat, în esență, că pârâta i-a modificat baza de impozitare

suplimentar, fapt ce a condus la obligarea sa în mod injust la plata sumei de

924.933 RON, cu titlu de TVA, impozit pe profit, majorări de întârziere, TVA și

impozit pe profit.

1.2. Prin

întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale și

introducerea în cauză a Administrației Finanțelor Publice Pitești,

inadmisibilitatea acțiunii, iar pe fond respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

1.3. Curtea de Apel

Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin

Sentința nr. 258 din 13 iunie 2012, a admis, în parte, acțiunea formulată de

reclamantă, a dispus anularea, în parte, a Deciziei de impunere din 27 aprilie

2011, a raportului de inspecție fiscală din 22 aprilie 2011 și a Deciziei din

11 iulie 2011, emise de pârâtă, pentru suma de 86.697 RON, din care 40.611 RON

TVA și accesorii și suma de 46.086 RON impozit pe profit, precum și accesoriile

aferente acesteia.

Totodată, a fost

obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de

3.386,3 RON și s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate

în încheierea din data de 25 aprilie 2012, formulată de expertul D.A.A.

1.4. Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin raportul de

inspecție fiscală încheiat la data de 22 aprilie 2011 s-a reținut că societatea

reclamantă a făcut obiectul unor verificări efectuate de pârâtă pentru perioada

1 ianuarie 2005 - 31 martie 2010, privind contribuțiile datorate bugetului de

stat.

S-a reținut că

reclamanta datorează TVA suplimentar în sumă de 281.562 RON, 290.927 RON

majorări de întârziere, impozit suplimentar în sumă de 151.477 RON, majorări de

impozit pe profit în sumă de 136.072 RON și 22.721 RON penalități impozit pe

profit.

În esență,

reclamanta, prin declarația informativă, a evidențiat livrări și achiziții de

bunuri către operatori economici care nu figurează înregistrați în scopuri TVA,

în cursul anului 2010, în rubrica total sume la data de 30 iunie 2006, a

înscris suma de 8.057.566,27 RON, iar în balanța de verificare a înregistrat

suma de 8.357.569,27 RON, cu 300.000 RON micșorându-se nejustificat soldurile

conturilor 4551, calculând apoi greșit și TVA; a dedus eronat TVA de pe facturi

fiscale primite prin fax, iar pentru cele ce cuprindeau mențiunea transmiterii

prin poștă nu a depus dovezi, veniturile înregistrate în luna august 2008 fiind

stornate în anul următor și nu a comunicat facturi către client.

Totodată, în privința

impozitului pe profit, reclamanta nu a prezentat contractele de prestări

servicii cu alte părți, nici avizele de însoțire a mărfii, a înregistrat

contravaloarea C.D.-uri și D.V.D.-uri la prestare servicii și nu la materii

prime; pentru automobilul vândut în luna iunie 2005, diferența de 5.000 RON

reprezentând cheltuieli cu valoarea rămasă neamortizată a considerat-o

nedeductibilă în anul 2005, fără a o mai prelua în semestrul IV din anul 2005,

la vânzarea construcției; a înregistrat suma de 728.385 RON, fără a înregistra

diferența de 99.115 RON în contul de venituri; a închiriat autovehiculul marca

B.M.V. unei persoane fizice, considerându-le greșit, neimpozabile.

Ca urmare, în speță,

s-a emis Decizia de impunere din 27 aprilie 2011, iar contestația formulată de

reclamantă împotriva acesteia a fost respinsă prin Decizia din 11 iulie 2011,

pentru suma de 287.855 RON, din care 27.403 RON impozit pe profit, 55.765 RON

accesorii impozitului pe profit, 9.193 RON TVA și 112.752 RON accesorii TVA

pentru suma de 19.983 RON (21.735 RON impozit pe profit și 1.752 RON TVA); a

fost admisă contestația pentru suma de 236 RON (67 RON impozit pe profit și 169

RON accesorii aferente impozitului pe profit); s-a suspendat soluționarea

contestației pentru suma de 616.919 RON până la pronunțarea unei soluții pe

latura penală (102.272 RON impozit pe profit, 102.859 RON accesorii aferente

impozitului pe profit, 191.379 RON TVA și 220.409 RON, accesorii aferente TVA).

Prima instanță a

apreciat că măsura suspendării parțiale a soluționării contestației până la

soluționarea laturii penale este fondată, deoarece probele administrate atestă

că reclamanta nu a dovedit realitatea operațiunilor comerciale cu SC V.S. SRL

și SC N.D.P.M. SRL, au fost constatate mai multe nereguli la reclamantă ce

urmează să fie verificate și pe cale penală, iar constatarea săvârșirii

infracțiunii ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie

dată în procedura administrativă, conform art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G.

nr. 92/2003.

Prima instanță a

reținut că, în speță, acțiunea este întemeiată, în parte, având în vedere

următoarele:

Contractele privind

cesionarea drepturilor de autor sunt semnate de reprezentantul legal al

autorului melodiilor, închirierea aparaturii electronice prin contractul din 5

februarie 2008 este destinată realizării obiectului de activitate; de asemenea,

comunicarea facturilor prin fax poate genera deducerea de TVA dacă operațiunile

comerciale sunt reale, chiar dacă nu au fost depuse în original.

Totodată, organele

fiscale au înlăturat în mod greșit "cheltuielile cu alte servicii prestate

de terți", în contul 628, în condițiile prestate în care există contract

cu SC K.O.R. SRL și există facturile din 28 aprilie 2005 și din 26 aprilie

2005, iar cheltuielile cu valorificarea autoturismului R. pe baza facturii din

24 iunie 2005 cât și cea privind cheltuiala cu valoarea rămasă, neamortizată

pentru autoturismul P. sunt deductibile fiscal.

În ceea ce privește

închirierea autovehiculului B.M.W., a reținut că s-a produs rezilierea la trei

zile de la data încheierii și nu a produs niciun fel de venituri în beneficiul

societății.

Prima instanță a

reținut că în mod nejustificat reclamanta a fost obligată la plata sumei de

20.679 RON TVA, 1.993 RON impozit pe profit (40.611 RON total), majorări și

penalități de întârziere aferente TVA în sumă de 25.969 RON, cât și majorări și

penalități de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 20.117 RON

(total accesorii de 46.086 RON), astfel cum rezultă și din raportul de

expertiză efectuat în cauză.

Așa fiind, rezultă că

reclamanta a fost obligată să plătească în plus, în raport de ceea ce datorează

suma de 86.697 RON.

Referitor la plata

onorariului către expert, în raport de complexitatea lucrării și alte lucrări

similare, prima instanță a reținut că suma de 8.380 RON este nejustificat de

mare pentru o societate aflată în procedura de insolvență, apreciind că suma de

3.881 RON reprezintă o sumă rezonabilă pentru această lucrare.

exercitată

Împotriva Sentinței

civile nr. 258/F-Cont din 13 iunie 2012 a Curții de Apel Pitești a formulat

recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304

1

,

art. 304 pct. 8 și 9 din C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac se aduc, în esență, următoarele critici sentinței recurate:

- referitor la suma

de 22.960 RON, reprezentând TVA dedusă în anul 2008, se arată că reclamanta nu

putea beneficia de dreptul de deducere TVA deoarece nu deținea facturile

ștampilate în original de furnizor;

- suma de 8.523 RON

impozit pe profit stabilit în anul 2005, este datorată de reclamantă urmare a

considerării în mod corect de către organul fiscal ca nedeductibile la calculul

profitului impozabil a sumei de 31.364 RON înregistrată direct în contul de

cheltuieli, deoarece obiectul facturilor din 26 aprilie 2005 și din 28 aprilie

2005 îl constituie achiziția de materiale și nu de prestări servicii, nefiind

prezentat contractul de prestări servicii;

- nu este deductibilă

suma de 15.166 RON reprezentând "cheltuieli cu active cedate" pentru

că societatea nu a prezentat documente din care să rezulte că automobilele au

fost valorificate prin unități specializate, conform prevederilor art. 24 alin.

(15) coroborate cu art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și

completările ulterioare;

- referitor la suma

de 54.447 RON reprezentând venituri din închirierea unui autoturism marca

B.M.W., se susține că în mod corect au fost considerate venituri impozabile

conform pct. 45, pct. 209 alin. (1) și (2), pct. 212 alin. (1) lit. a), pct.

216 lit. b) din O.M.F.P. nr. 1752/2005 coroborate cu dispozițiile art. 16 alin.

(1) și art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu

modificările și completările ulterioare, întrucât, în timpul inspecției fiscale

nu a fost prezentat niciun act de reziliere a contractului de închiriere.

Intimata-reclamantă a

formulat Concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat și menținerea sentinței recurate, apreciată ca fiind legală și

temeinică.

de recurs

Înalta Curte,

analizând criticile formulate de recurentă, apreciază că acestea se circumscriu

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, în condițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Referitor la recursul

formulat, se reține că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi

expuse în continuare.

Sunt neîntemeiate

criticile recurentei cu privire la suma de 22.960 RON impusă reclamantei,

reprezentând TVA dedusă în anul 2008 de pe facturile fiscale emise de SC V.W.C.

SRL București și SC T.F. SRL București.

Instanța de fond a

reținut în mod corect că în mod nejustificat a fost imputată reclamantei suma

de 20.679 RON, cu titlu de TVA deductibil aferent facturilor ce emană de la

prima societate menționată.

Din cuprinsul pct. 3

al raportului de expertiză contabilă judiciară, probă administrată în cauză,

s-a constatat, în urma verificării de către expertul contabil că facturile

emise de SC V.W.C. SRL București, în copie, poartă mențiunea "conform cu

originalul", semnătura în original și este aplicată ștampila acesteia,

având înscrise toate mențiunile prevăzute în mod obligatoriu de dispozițiile

art. 155 alin. (5) din C. fisc.

Recurenta nu a

formulat obiecțiuni cu privire la acest raport de expertiză contabilă

judiciară.

De altfel, recurenta

nu contestă această situație, ci doar neagă, însă, fără temei, dreptul de

deducere a TVA de pe facturi care nu sunt prezentate/deținute în original.

Or, în acest context,

în care nu se contestă realitatea operațiunilor economice, în condițiile în

care facturile deținute de reclamantă au fost emise în conformitate cu

prevederile art. 155 alin. (5) din C. fisc., în mod legal, potrivit art. 145

alin. (1) lit. a), art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C.

fisc., cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile

pct. 46 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/ 2003,

aprobate prin H.G. nr. 44/2004, modificată și completată, aceasta are dreptul

la deducerea TVA aferentă acestor facturi, în sumă de 20.679 RON, soluția

instanței de fond din această perspectivă este corectă.

Sunt eronate

aserțiunile recurentei referitoare la suma de 8.523 RON impozit pe profit

stabilit ca datorat în anul 2005, ca urmare a considerării cheltuielilor în

sumă de 31.364 RON, rezultate din facturile emise de SC K.O.R. SRL, ca

nedeductibile la calculul profitului impozabil.

Potrivit pct. II, 1,

1.1. din cuprinsul aceluiași raport de expertiză menționat, rezultă că

reprezentanții societății reclamante au pus la dispoziția expertului contabil

contractul de prestări servicii din 25 aprilie 2004, între SC K.O.R. SRL

(prestator) și SC Z. SRL (beneficiar), obiectul constând în multiplicarea de

către prestator în favoarea beneficiarului a unui număr de 6.500 D.V.D.-uri și

2.200 C.D.-uri; că obiectul contractului prevăzut la art. 2 este același cu

datele înscrise în facturi la rubrica denumirea produselor sau a serviciilor;

valoarea totală a facturilor coincide cu valoarea înscrisă în contract;

facturile au la bază contractul de prestări servicii, fiind emise în termenul

de executare a serviciilor.

Recurenta-pârâtă,

deși a susținut că la data controlului nu a fost prezentat de administratorul

societății contractul de prestări servicii, nu a formulat obiecțiuni, nu a

contestat sau dovedit că sunt eronate/nereale aspectele și constatările expuse

în cuprinsul raportului de expertiză cu referire la această operațiune

economică.

Față de aceste

aspecte și de faptul că nu este contestată înregistrarea facturilor în

contabilitatea societății și că acestea respectă dispozițiile art. 155 alin.

(5) din C. fisc., în raport de dispozițiile art. 19 alin. (1) coroborate cu

art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu

modificările și completările ulterioare, suma de 31.364 RON reprezintă

cheltuială deductibilă pentru calculul impozitului pe profit, astfel cum în mod

corect a reținut instanța de fond.

În altă ordine, nu

pot fi reținute ca fondate susținerile recurentei referitoare la faptul că

pentru autoturismul vândut în luna noiembrie 2005, reprezentantul societății nu

a prezentat alte documente din care să rezulte că operatorul economic a fost

unitate specializată în comercializarea de automobile, fapt pentru care a

considerat, în mod corect, ca nedeductibilă fiscal la calculul profitului

impozabil, cheltuiala înregistrată în contul 6583.

Se constată că

recurenta-pârâtă nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă

judiciară, probă administrată legal în cauză, în cuprinsul căruia s-a reținut,

potrivit verificărilor, că societatea prin care s-a vândut autoturismul P. avea

ca obiect de activitate, conform clasificării CAEN "comerț cu

autovehicule", aceasta fiind o unitate specializată privind vânzarea de

automobile.

Real este că la data

controlului nu au fost efectuate verificări sau depuse înscrisuri relevante cu

privire la aceste aspecte, însă, în contextul în care nu s-a dovedit în vreun

fel, printr-un alt mijloc de probă o altă situație decât cea care rezultă din

această probă, la momentul judecării cauzei, atât în fond, cât și în recurs, se

reține că soluția instanței de fond este corectă.

Sunt nefondate și

criticile referitoare la soluția instanței de fond care vizează veniturile din

închirierea autoturismului B.M.W. și implicit impozitul pe profit stabilit

suplimentar de organele fiscale.

În raportul de

inspecție fiscală s-a menționat că suma de 54.447 RON reprezintă venituri din

închiriere autoturism, neînregistrate în evidența contabilă.

Necontestat este că

între societatea reclamantă și persoana fizică S.I. a fost încheiat la data de

15 iulie 2009 contractul de închiriere care a avut ca obiect închirierea

autovehiculului marca B.M.W., pentru o perioadă de 3 ani.

În baza acestui

contract, organele de inspecție fiscală au reținut venituri din închirieri în

sumă de 54.447 RON.

Din cuprinsul

aceleiași probe administrate legal în cauză, respectiv raportul de expertiză

contabilă judiciară pct. II.5, 5.4, rezultă că a fost pus/predat la dispoziția

expertului și actul adițional la contractul de închiriere din 19 iulie 2009,

prin care părțile au hotărât încetarea contractului de închiriere, acesta fiind

semnat de părțile contractante.

De altfel, acest act

adițional a fost atașat raportului de expertiză și depus la dosarul cauzei.

Recurenta nu a

formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.

Cât timp nu s-a

dovedit că acesta a fost contestat/anulat în vreun fel, calitatea de document

justificativ nu poate fi înlăturată, chiar dacă în timpul inspecției fiscale nu

a fost prezentat, astfel cum a susținut recurenta.

În consecință, urmare

a actului adițional din 19 iulie 2007 a încetat contractul de închiriere din 15

iulie 2007, astfel că nu s-a realizat niciun venit. Deci, suma de 54.447 RON

reținută ca reprezentând venituri din închirierea autoturismului nu se impunea

a fi înregistrată în evidența contabilă și nu poate fi considerată ca un venit

suplimentar supus impozitării, aserțiunile recurentei fiind lipsite de temei

legal și suport probator.

Față de toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) și alin. (3) teza a II-a din C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004,

modificată și completată, va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea, în prezent Direcția

Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova împotriva Sentinței nr. 258 din

13 iunie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2014.

Procesat de GGC - AS