ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3174/2015

Decizia

nr. 3174/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Acțiunea formulată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea, anularea Raportului de inspecție fiscală nr. F-VL 120/22.03.2011, a Deciziei de impunere nr. F-VL 177/22.03.2011 și a Deciziei nr. 211/18.07.2013, pentru suma de 2.604.968 lei reprezentând impozit pe profit și 632.676 lei, reprezentând majorări de întârziere la impozit pe profit, stabilite suplimentar ca urmare a inspecției fiscale.

1.2. Soluția instanței de fond

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din data de 29 mai 2014 a respins obiecțiunile formulate la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză și a amânat pronunțarea pentru ca părțile să depună concluzii scrise, iar prin sentința nr. 78 din 5 iunie 2014 a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii de amânare a pronunțării și sentinței menționate a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a criticat sentința atacată care, în opinia sa, conține motive contradictorii și a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În esență, a susținut că, în speță, actele atacate sunt nelegale, modalitatea de stabilire a obligației fiscale a fost una greșită, bazată pe interpretarea eronată a dispozițiilor legale raportat la situația de fapt, ajungându-se astfel la stabilirea unor obligații fiscale suplimentare care nu concorda cu realitatea.

2.1. Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 aprilie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

2.2. Prin încheierea din 10 iunie 2015, completul de filtru a admis în principiu recursul formulat și a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen pentru judecată la data de 1 octombrie 2015. sens în care a fost pronunțată încheierea de ședință din 10 iunie 2015.

3.1. Cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, recurenta-reclamantă a precizat că nu mai susține recursul declarat împotriva încheierii din 11 februarie 2015.

3.2. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pentru susținerea acestui motiv de recurs, societatea comercială recurentă a susținut următoarele:

- instanța de fond a motivat contradictoriu că, pe de o parte, societatea comercială a încălcat prevederile art. 23 din H.G. nr. 870/2009 și, pe de altă parte, că a avut o evidență primară;

- în privința prevederilor art. 77 alin. (4) C. fisc., instanța de fond a reținut că acestea nu sunt aplicabile și reține că nu a fost ținută o evidență nominală a jucătorilor și premiilor acordate.

Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., o hotărâre poate fi casată atunci când motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În ceea ce privește prima susținere, din analiza considerentelor instanței de fond, nu există nicio contradicție între concluzia cu privire la încălcarea prevederilor art. 23 din H.G. nr. 170/2009 și concluzia că societatea comercială a ținut o evidență deficitară, cum a argumentat instanța de fond.

Referitor la a doua susținere privind aplicabilitatea/inaplicabilitatea prevederilor art. 77 alin. (4) C. fisc., rezultă că nu este nicio contradicție, fiind vorba de o argumentare a motivului/ motivelor pentru care aceste norme nu sunt aplicabile, potrivit cărora „nu sunt impozabile veniturile obținute din premii și din jocuri de noroc, în bani sau/și în natură, sub valoarea sumei neimpozabile stabilită în sumă de 600 lei realizate de contribuabil: a) pentru fiecare premiu; b) pentru câștigurile din jocuri de noroc, de la același organizator sau plătitor într-o singură zi”.

În concluzie, instanța de recurs reține că motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat, criticile subsumate acestui motiv fiind neîntemeiate.

3.3. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de recurs constată că este nefondat, criticile invocate fiind neîntemeiate, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În recursul formulat, referitor la acest motiv de recurs, societatea comercială a susținut, în esență, că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, a argumentat societatea comercială, instanța de fond a reținut fără temei că ar fi trebuit ținută o evidență nominală a câștigătorilor, ignorând faptul că evidența contabilă a firmei a fost conformă cu prevederile art. 23 din H.G. nr. 870/2009.

A mai susținut că instanța de fond a înlăturat fără temei concluziile expertizei contabile care a fost efectuată în cauză, ignorând, totodată, faptul că prin sentința penală nr. 76/2012 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/90/2012, s-a reținut că nu există fapte penale imputabile administratorilor.

Prin notele de ședință, precum și în cadrul dezbaterilor asupra recursului din ședința publică din data de 1.10.2015, recurenta a invocat autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 76 din 25.04.2012 a Tribunalului Vâlcea.

Totodată, a invocat jurisprudența acestei secții, și anume decizia nr. 3716/2006 prin care s-a reținut că în cazul jocurilor de noroc „premiile acordate jucătorilor nu reprezintă cheltuieli de exploatare pentru a putea fi incluse în baza de impozitare, acestea reprezentând pierderi”.

Totodată, recurenta-reclamantă a depus, odată cu cererea de recurs, în copii xeroxate, înscrisuri privind „situația încasărilor zilnice obținute din activitatea de exploatare a mașinilor electronice cu câștiguri”, aflate la dosarul format la instanța de recurs.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că societatea comercială recurentă, având ca obiect de activitate activități de jocuri de noroc și pariuri, a fost supusă unei inspecții fiscale pentru perioada 6.03.2009-30.09.2010, referitor la impozitul pe profit. Prin Decizia de impunere nr. F-VL-177/22.03.2011 în sarcina acesteia au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 3.237.640 lei, din care: 2.604.968 lei impozit pe profit și 632.672 lei accesorii aferente.

Prin Decizia nr. 211 din 18.07.2013 emisă de A.N.A.F., contestația fiscală formulată de societatea comercială a fost respinsă ca neîntemeiată, iar acțiunea formulată la Curtea de Apel București a fost respinsă ca neîntemeiată, instanța de fond apreciind că actele fiscale atacate sunt legale și temeinice.

De asemenea, mai rezultă că organele fiscale, în urma inspecției fiscale au sesizat organele de urmărire penală în legătură cu săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 6 și 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale de către reprezentanții SC A. SRL Râmnicu Vâlcea.

Prin rezoluția nr. 408/P/2011 din 28.12.2011, emisă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, s-a dat o soluție de urmărire penală, reținându-se că faptele sesizate nu există [art. 10 lit. a) C. proc. pen.], care a fost menținută prin sentința penală nr. 76 din 25.04.2012 pronunțată de Tribunalul Vâlcea.

Așa cum s-a arătat, recurenta-reclamantă a susținut că soluția dată prin rezoluția nr. 408/P/2011 din 28.11.2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, menținută prin sentința penală nr. 76 din 25.04.2012 a Tribunalului Vâlcea ar constitui, potrivit art. 22 C. proc. pen. - 1997, autoritate de lucru judecat în cauza de față.

Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 22 C. proc. pen. - 1997, în vigoare la data respectivă, hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia”.

În cauza de față, însă, obiectul litigiului nu privește răspunderea civilă (acțiunea civilă) a celor doi reprezentanți ai firmei care au fost cercetați de organele penale, ci privește răspunderea juridică a SC A. SRL Râmnicu Vâlcea, persoană juridică autonomă, astfel încât prevederile art. 22 C. proc. pen. rămân inaplicabile, iar susținerea recurentei-reclamante este lipsită de temei legal.

În ceea ce privește fondul cauzei, aspectul litigios este în legătură cu condițiile în care, în cazul jocurilor de noroc, prin intermediul aparatelor electronice, premiile date jucătorilor sunt deductibile din veniturile încasate, la calcularea bazei asupra căreia se calculează impozit pe profit.

Recurenta-reclamantă și expertiza invocată au susținut că baza de calcul o reprezintă diferența dintre sumele intrate și sumele ieșite din aparatele electronice de joc, în timp ce organele fiscale și instanța de fond au considerat că sumele achitate/pretins achitate ca premii jucătorilor devin/sunt deductibile doar în situațiile în care plata acestor premii este dovedită cu documente justificative.

În cauză, dispozițiile legale incidente sunt cele ale O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc și ale H.G. nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 77/2009, precum și ale art. 19 și 21 C. fisc.

Astfel, potrivit art. 19 alin. (1) C. fisc.: „(1) Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare”.

Potrivit art. 21 alin. (1) și (4) lit. f) C. fisc.: „(1) Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare. (4) Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile (…) f) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor”.

Pct. 44 din Normele de aplicare a C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004 prevede: „Înregistrările în evidența contabilă se fac cronologic și sistematic, pe baza înscrisurilor ce dobândesc calitatea de document justificativ care angajează răspunderea persoanelor care l-au întocmit, conform reglementărilor contabile în vigoare”.

De asemenea, potrivit art. 12 alin. (3) din H.G. nr. 870/2009 se menționează faptul că organizatorii de jocuri de noroc sunt obligați să conducă evidența contabilă cu respectarea prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, A. SRL a încălcat această prevedere legală prin neîntocmirea documentelor justificative pentru toate operațiunile efectuate (documente de efectuare a plăților, acordare a premiilor) și prin neevidențierea tuturor operațiunilor efectuate, obligații prevăzute de art. 6 din Legea nr. 82/1991, republicată, în care se menționează: c) să țină zilnic la fiecare sală de joc o evidență completă, clară și detaliată a încasărilor realizate de fiecare mijloc de joc în parte, precum și a premiilor sau câștigurilor acordate, în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri, în limba română”.

În cauză, este necontestat că, în modul de lucru al aparatelor electronice de joc, plata premiilor nu este făcută de către acestea, ci de către persoanele care le supraveghează/exploatează, care sunt obligate să întocmească documente de plată care să conțină toate informațiile necesare pentru identificarea câștigătorului/câștigătorilor și a sumelor achitate acestuia/acestora.

Or, în cauză nu au fost întocmite astfel de documente sub pretextul că nu ar fi fost cerute de dispozițiile legale, susțineri neîntemeiate în raport cu dispozițiile legale citate mai sus.

Este adevărat că recurenta-reclamantă a depus la dosarul cauzei copiile unor situații cu încasările zilnice, aflate la dosarul format la instanța de recurs, dar din aceste înscrisuri nu rezultă nici persoanele cărora se pretinde plata premiilor și nici cuantumul acestora.

Pe de altă parte, din aceste înscrisuri nu rezultă, nu se poate trage concluzia că „ieșirile” reprezintă premii acordate câștigătorilor, neexistând nicio dovadă a achitării acestora.

În ceea ce privește invocarea deciziei nr. 3716/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta nu are relevanță în cauza de față. În cauza respectivă s-a reținut că premiile acordate câștigătorilor unui cazinou sunt deductibile de la calcularea impozitului pe profit, în timp ce problema de drept în cauza de față este aceea a condițiilor în care premiile acordate jucătorilor la aparate electronice tip slot machine sunt deductibile.

Or, în cauză, așa cum s-a arătat, condițiile legale nu au fost îndeplinite, soluția instanței de fond și actele fiscale fiind legale și temeinice.

În concluzie, pentru considerentele prezentate, recursul este neîntemeiat, fiind respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 78 din 5 iunie 2014 ale Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2015.