ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 656/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 656/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 8727 din 27 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a constatat nulitatea recursului declarat de reclamantul B. V. C. împotriva deciziei civile nr. 801 din 3 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV -a civilă, reținându-se că recurentul nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 303 alin. (2) C. proc. civ., neindicând în cererea sa niciunul din motivele de casare și de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Prin contestația în anulare înregistrată sub nr. de mai sus contestatorul B.V.C. a solicitat anularea deciziei nr. 8727 din 27 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, pronunțată în dosar nr. 6578/3/2007, în temeiul art. 317 – art. 318 și art. 319 – art. 320 C. proc.
civ. Examinând decizia atacată pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare prin prisma dispozițiilor art. 317 – art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte retine următoarele: Recurentul nu a formulat critici care să permită încadrarea lor din oficiu într-unui din cazurile expres și limitativ prevăzute de textul legal sus menționat, fiind de altfel incidente art. 306 alin. (3) C. proc. civ., privind nulitatea recursului pentru nemotivarea lui. Această hotărâre a fost atacată pe calea contestației în anulare invocându-se dispozițiile art. 317 – art. 318 C. proc. civ. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 317 C. proc.
civ. (lipsă de procedură și necompetența instanței) și art. 318 C. proc. civ. (omisiunea cercetării unor motive de casare). Ea tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru că s-au săvârșit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale. Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată cauzei este rezultatul unei greșeli materiale. Textul sus evocat are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au drept consecință pronunțarea unor soluții greșite. Sunt astfel vizate greșeli de fapt involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziții legale.
Or, în cauză, decizia contestată nu este rezultatul unei greșeli materiale, instanța constatând nulitatea recursului în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., pentru nemotivarea lui. Or, pe calea contestației în anulare nu pot fi invocate greșeli de judecată, de interpretare a dispozițiilor legale procedurale. Din perspectiva celor expuse nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 317 – art. 318 C. proc. civ., motiv pentru care urmează a fi respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul B. V. C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul B. V. C. împotriva deciziei nr. 8727 din 27 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 6578/3/2007 al înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.