ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1800/2011

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Reclamantul I.A., în calitate de acționar al SC V.P. SA, a solicitat prin acțiunea înregistrată la 25 aprilie 2008 pe rolul Tribunalului Vâlcea, să se constate nulitatea absolută a hotărârii Adunării Generale a Acționarilor nr. 1 din 23 martie 2008 a SC V.P. SA prin care s-a aprobat proiectul de divizare parțială a societății, reducerea corespunzătoare a capitalului social și modificarea structurii acționariatului. Examinând materialul probator administrat, prima instanță, Tribunalul Vâlcea, prin Sentința nr. 419 din 24 februarie 2010 a respins ca nefondată cererea formulată de reclamant.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a apreciat că motivele de nulitate invocate de reclamant sunt neîntemeiate, în condițiile în care în proiectul de divizare s-a stabilit posibilitatea pentru fiecare acționar, să opteze pentru oricare din cele cinci societăți implicate în operațiunea divizării potrivit criteriilor de alocare. A reținut tribunalul, totodată, că divizarea hotărâtă are caracterul unei divizări asimetrice parțiale în interesul acționarilor, în sensul art. 250 1 din Legea nr. 31/1990 republicată, modalitate permisă de lege care, deși nu asigură participarea acționarilor la toate societățile implicate în această operațiune proporțional cu cota deținută în societatea care se divide, asigură tuturor acționarilor inclusiv celor minoritari posibilitatea de a-și exprima opțiunea pentru toate cele cinci societăți și pentru orice număr de acțiuni, care nu trebuie să depășească numărul deținut inițial în societatea divizată.

Referitor la cauza ilicită, prima instanță a reținut că dispozițiile art. 968 C. civ. nu își găsesc incidența, scopul divizării inserat în proiect a fost acela ca societatea să transfere, fără a fi dizolvată, două ramuri de activitate, către cele patru societăți nou înființate și, chiar dacă fundamentarea economică nu a fost detaliată, lipsa altor elemente cu privire la obiectivele și perspectivele divizării nu conduc la concluzia unei cauze nelicite astfel cum este definită de art. 968 C. civ. Prin Decizia nr. 53/A-C din 11 iunie 2010 Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței fondului.

Răspunzând motivelor de apel, instanța de control judiciar a reținut că sub aspectul criteriilor de alocare prevăzute în proiect nu se justifică susținerea reclamantului de excludere din cadrul societății-mamă a acționarilor care nu au depus declarația de opțiune. Criteriile de alocare a numărului de acțiuni pentru fiecare din cele cinci societăți implicate în operațiune au fost stabilite precis și ele impun concluzia respectării dreptului esențial al tuturor acționarilor de a opta cu privire la modul de alocare al acțiunilor. Referitor la cauza ilicită a divizării instanța de control a constatat că scopul vizat de operațiunea divizării societății-mamă a fost impus de interesele societății, acționarii acesteia hotărând cu majoritate de voturi că acest scop, respectiv reașezarea structurii financiare și operaționale a afacerii este oportun.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul I.A. pentru motive de nelegalitate vizând aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Potrivit recurentului prin soluția adoptată instanțele au încălcat flagrant dispozițiile art. 238 alin. (2), art. 241 lit. c) și k) a art. 250 1 din Legea nr. 31/1990 și ale Directivei nr. 82/891/CCE din 17 decembrie 1982. Referitor la cauza ilicită recurentul a arătat că fundamentul economic declarat prin proiectul de divizare, în realitate nu a fost urmărit, scopul imediat fiind înlăturarea acționarilor minoritari. În susținerea acestei critici recurentul invocă și concluziile raportului de expertiză potrivit cărora societățile nou-înființate nu au desfășurat niciun fel de activitate.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în contextul criticilor formulate, prin Decizia nr. 162 din 18 ianuarie 2011 a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele argumente: În cauză prin proiectul de divizare adoptat de adunarea generală a acționarilor s-a produs o divizare parțială atipică prin desprinderea unei părți din patrimoniul societății supusă divizării și transferarea către patru societăți noi astfel constituite. Dispozițiile art. 250 1 din Legea societăților comerciale permit o astfel de divizare atipică în care criteriul de distincție îl reprezintă destinația acțiunilor emise de societățile beneficiare respectiv acționarii societății divizate (ipoteza din cauză) sau societatea care transferă activele.

Efectele acestui mod de divizare sunt cele reglementate de art. 250 (1) lit. a) și b) din Legea societăților comerciale respectiv transferul unei părți din activul și pasivul societății supusă operațiunii divizării, în conformitate cu regulile de repartizare stabilite în proiect. Potrivit proiectului de divizare s-a stabilit posibilitatea ca fiecare acționar să opteze pentru oricare dintre cele cinci societăți implicate inclusiv pentru societatea pârâtă pe baza criteriilor de alocare prezentate în art. 8.21 și 8.22. Aceste criterii au fost verificate în raportul întocmit potrivit art. 243 3 din Legea societăților comerciale de expertul desemnat de judecătorul delegat de la Oficiul Registrului Comerțului, sub aspectul ratei de schimb a acțiunilor și a metodelor utilizate în cele patru etape, de alocare, subalocare, distribuire a acțiunilor rămase nealocate și o alocare automată ca ultimă etapă.

Și critica referitoare la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Directiva 82/891/CEE din 17 decembrie 1982 a fost găsită nefondată. Prevederile directivei au fost transpuse în legislația națională în art. 134 alin. (1) lit. d) și alin. (4) din Legea nr. 31/1990 ca o măsură de protecție a acționarilor minoritari care nu sunt de acord cu propunerea de divizare sau fuziune. În condițiile în care au fost respectate toate etapele premergătoare pe care le implică acest proces complex de reorganizare a persoanei juridice de natură să asigure o informare a acționarilor completă și adecvată asupra oportunității divizării înainte de votul exprimat în adunarea generală, nu se poate reține existența unei cauze ilicite și pe cale de consecință a unui consimțământ viciat cu ocazia votului exprimat în adunarea generală din 23 martie 2008 de aprobare a proiectului de divizare sub aspectul fundamentării sale economice.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare I.A., în cadrul termenului legal, prin care a solicitat admiterea acesteia. În motivarea contestației în anulare, contestatorul a invocat motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza II C. proc. civ., arătând că motivele contestației în anulare urmează a fi dezvoltate printr-un memoriu separat. Contestația în anulare urmează să fie respinsă pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești care au fost pronunțate cu încălcarea dispozițiilor legale vizate de art. 317 și 318 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. Contestatorul a invocat teza a II-a a articolului citat, fără a prezenta criticile aduse modului în care a fost soluționat recursul promovat de către reclamant, împotriva deciziei instanței de apel. Din considerentele deciziei pronunțată în recurs, Înalta Curte constată că toate motivele de recurs invocate de reclamant, încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au fost analizate, în limitele conferite de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. În consecință, hotărârea atacată nu este susceptibilă de critică, sub aspectul dispozițiilor legale care reglementează această cale extraordinară de atac, motiv pentru care Înalta Curte va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul I.A. împotriva Deciziei nr. 162 din 18 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2011.