ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 162/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 162/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față :

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :

I.

- Obiect acțiunii introductive și hotărârea pronunțată de Tribunalul Vâlcea ca

primă instanță.

Reclamantul

I.A., în calitate de acționar al SC V.P. SA, a solicitat prin acțiunea înregistrată

la 25 aprilie 2008 pe rolul Tribunalului Vâlcea, să se constate nulitatea

absolută a hotărârii Adunării Generale a Acționarilor nr. 1 din 23 martie 2008

a SC V.P. SA prin care s-a aprobat proiectul de divizate parțială a societății,

reducerea corespunzătoare a capitalului social și modificarea structurii

acționariatului.

Potrivit

reclamantului hotărârea Adunării Generale a Acționarilor din 23 martie 2008

prin care se aprobă proiectul de divizare încalcă drepturile intangibile ale

acționarilor, prin modul în care au fost stabilite criteriile de alocare a

acționarilor emise de societățile beneficiare deoarece acționarul care nu-și

exprimă opțiunea de repartizare pierde integral drepturile de acționar al

societății care se divide și devine acționar la societățile beneficiare.

Sub

un al doilea aspect reclamantul susține că obiectul obligației de alocare

stabilit în sarcina societății care se divide nu este determinat sau

determinabil.

Al

treilea motiv de nulitate absolută invocat privește cauza divizării în opinia

reclamantului scopul urmărit, de înlăturarea acționarilor minoritari, este

ilicit.

Sub

un ultim aspect reclamantul susține că desemnarea expertului conform art. 243

3

din Legea nr. 31/1990 de judecătorul delegat de la Oficiul Registrului Comerțului, la recomandarea societăților participante la divizare, ridică

dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia.

Tribunalul

Vâlcea astfel investit a încuviințat proba cu înscrisuri relevante propusă de

părți, a solicitat relații de la Oficiul Registrului Comerțului în vederea înaintării actului de desemnare a expertului potrivit art. 243

3

din Legea

nr. 31/1990 și a dispus efectuarea unei expertize judiciare contabile având ca

obiectiv identificarea patrimoniilor societăților implicate în operațiunea

divizării și activităților desfășurate în concret de fiecare societate.

Examinând

materialul probator administrat, prima instanță, prin sentința nr. 419 din 24

februarie 2010 a respins ca nefondată cererea formulată de reclamant.

Pentru

a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele în fapt și în drept:

Prin proiectul de divizare vizat de judecătorul

delegat la data de 22 ianuarie 2008 s-au stabilit analizând actele și lucrările

dosarului, instanța reține următoarele:

În baza Hotărârii AGEA a societății SC V.P. SA din

data de 22 octombrie 2007, administratorul unic a primit mandat să întocmească

Proiectul de divizare, proiect vizat de judecătorul-delegat la data de 22

ianuarie 2008 - fila 39 dosar.

S-au stabilit condițiile divizării parțiale a

pârâtei, prin transferarea unei părți a capitalului social către patru noi

societăți, și anume V.I. SA (societate beneficiară nr. 1) - 900.000 de acțiuni,

cu activitate principală administrarea și dezvoltarea proprietăților imobiliare

preluate; C.P. BUȘTENI SA (societate beneficiară nr. 2) - 350.000 de acțiuni,

cu aceeași activitate principală, V.P. SA (societate beneficiară nr. 3)

-900.000 acțiuni cu activitate principală investiții în participații, acțiuni

și alte active financiare și V.A. SA (societate beneficiară nr. 4) - 90.000

lei.

S-a stabilit ca societatea pârâtă să își păstreze

obiectul său principal de activitate, numărul de acțiuni rămas în patrimoniul

acesteia fiind de 53.800.000.

Fundamentarea economică a divizării a fost menționată

la pct. 2.3., dispoziție prin care s-a stipulat că scopul economic al divizării

constă în reașezarea structurii financiare și operaționale a afacerii prin

separarea și organizarea în societăți distincte a imobilelor, precum și a

activității de investiții în participații la alte societăți comerciale.

Proiectul cuprinde elementele enumerate de art. 241

din Legea nr. 31/1990 referitoare la rata de schimb a acțiunilor, cuantumul

primei de divizare, raportul de schimb al acțiunilor, condițiile de alocare a

acțiunilor emise de societățile beneficiare și criteriile de alocare și

realocare a diferenței dintre numărul de acțiuni prevăzute a fi alocate și

numărul total de acțiuni alocat prin aplicarea secțiunii 8.2., fiind prevăzut totodată

și dreptul de retragere din societatea divizată a celor ce nu sunt de acord cu

divizarea și procedura retragerii.

Referitor la condițiile de alocare a acțiunilor, s-a

stipulat că fiecare acționar care este de acord cu divizarea are posibilitatea

de a-și exprima opțiunea cu privire la modul de alocare al numărului de acțiuni

deținute la societatea divizată. Astfel, s-a arătat că fiecare acționar este

liber să opteze pentru orice număr de acțiuni la societatea divizată, respectiv

beneficiare, pentru ca la punctul 8.2. să fie reglementate regulile de

exprimare a opțiunilor și condițiile de validare a declarațiilor de opțiune.

În ceea ce privește alocarea acțiunilor și criteriile

de alocare, s-a stipulat ca fiecărui acționar care a făcut o declarație de

opțiune validă, să i se aloce câte un număr de acțiuni la fiecare dintre

societățile beneficiare, fiecare egal cu numărul solicitat în declarația de

opțiune.

De asemenea, a fost reglementată, prin pct. 8.4 și

realocarea automată a acțiunilor în caz de supraalocare sau subalocare, în

cazul în care se exprimă mai multe opțiuni decât cele oferite prin proiect față

de toate societățile implicate în divizare sau invers când sunt exprimate mai

puține opțiuni față de acțiunile oferite prin proiect pentru aceleași

societăți.

În cazul subalocării, s-a stabilit ca realocarea să

se facă către acționarii care au optat valid să le fie alocate un număr de

acțiuni mai mic decât numărul de acțiuni deținute la societatea divizată

înainte de divizare și către cei care nu și-au exprimat în mod valid opțiunea.

În acest context factual și legal, tribunalul apreciază

că motivele de nulitate invocate de reclamant sunt neîntemeiate, în condițiile

în care în proiectul de divizare s-a stabilit posibilitatea pentru fiecare

acționar, să opteze pentru oricare din cele cinci societăți implicate în

operațiunea divizării potrivit criteriilor de alocare detaliate la pag. 8.24.

Reține tribunalul, totodată, că divizarea

hotărâtă are caracterul unei divizări asimetrice parțiale în interesul

acționarilor, în sensul art. 250

1

din Legea nr. 31/1990 republicat,

modalitate permisă de lege care, deși nu asigură participarea acționarilor la

toate societățile implicate în această operațiune proporțional cu cota deținută

în societatea care se divide, asigură tuturor acționarilor inclusiv celor

minoritari posibilitatea de a-și exprima opțiunea pentru toate cele cinci

societăți și pentru orice număr de acțiuni, care nu trebuie să depășească

numărul deținut inițial în societatea divizată.

Referitor la cauza ilicită, prima instanță reține că

dispozițiile art. 968 C. civ. nu își găsesc incidența, scopul divizării inserat

în proiect a fost acela ca societatea să transfere, fără a fi dizolvată, două

ramuri de activitate, către cele patru societăți nou înființate și, chiar dacă

fundamentarea economică nu a fost detaliată, lipsa altor elemente cu privire la

obiectivele și perspectivele divizării nu conduc la concluzia unei cauze

nelicite astfel cum este definită de art. 968 C. civ.

II.- Apelul. Decizia pronunțată de instanța de control

judiciar. Competența. Curtea de Apel Pitești la data de 11 iunie 2010.

Prin decizia nr. 53/A-C din 11 iunie 2010 Curtea de

Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins

ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței fondului.

Răspunzând motivelor de apel, instanța de control

judiciar reține, în sinteză că sub aspectul criteriilor de alocare prevăzute în

proiect nu se justifică susținerea reclamantului de excludere din cadrul

societății mamă a acționarilor care nu au depus declarația de opțiune.

Criteriile de alocare a numărului de acțiuni pentru

fiecare din cele cinci societăți implicate în operațiune au fost stabilite

precis și ele impun concluzia respectării dreptului esențial al tuturor

acționarilor de a opta cu privire la modul de alocare al acțiunilor.

Referitor la cauza ilicită a divizării instanța de

control constată că scopul vizat de operațiunea divizării societății mamă a

fost impus de interesele societății, acționarii acesteia hotărând cu majoritate

de voturi că acest scop, respectiv reașezarea structurii financiare și

operaționale a afacerii este oportun.

III. - Recursul. Motivele de recurs.

Împotriva acestei decizii reclamantul I.A. a declarat

recurs la data de 29 iulie 2010 pentru motive de nelegalitate vizând aplicarea

greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Potrivit recurentului prin soluția adoptată instanțele

au încălcat flagrant dispozițiile art. 238 alin. (2), art. 241 lit. c) și k) a

art. 250

1

din Legea nr. 31/1990 și ale Directivei nr. 82/891/CCE din

17 decembrie 1982.

În argumentarea susținerii sale recurentul arată că

în raport de textele legale incidente, acțiunile despre a căror alocare se

poate discuta sunt numai acțiunile emise la constituire de societățile nou

înființate prin divizare și nicidecum acțiunile rămase (neanulate) ale

societății divizate și prin urmare numai acestea puteau reprezenta obiectul așa

zisului „drept de opțiune”.

În opinia recurentului, sub pretextul neexercitării

dreptului de opțiune în cadrul divizării, a fost exclus din societatea divizată

prin deposedarea de acțiunile deținute până la momentul divizării.

Referitor la cauza ilicită recurentul arată că

fundamentul economic declarat prin proiectul de divizare, în realitate nu a

fost urmărit scopul imediat fiind înlăturarea acționarilor minoritari. În

susținerea acestei critici recurentul invocă și concluziile raportului de

expertiză potrivit cărora societățile nou înființate nu au desfășurat nici un

fel de activitate.

Totodată, recurentul precizează că își menține și

critica privind obiectul imposibil de determinat față de criteriile de alocare

propuse.

Concluzionând, recurentul solicită admiterea

recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și pe

fond, admiterea acțiunii introductive și constatarea nulității absolute a

hotărârii Adunării Generale a Acționarilor nr. 1 din 23 martie 2008.

Asupra recursului:

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de

legalitate decizia atacată, în contextul criticilor formulate, Înalta Curte,

constată că prezentul recurs este nefondat.

Dispozițiile art. 238 alin. (2) lit. a) și b) a căror

încălcare este invocată definesc și reglementează două metode de divizare

totală a unei societăți comerciale care dizolvându-se fără lichidare va

transmite patrimoniul său în întregime mai multor societăți preexistente sau

care iau ființă pe această cale.

Or, în cauză prin proiectul de divizare adoptat de

adunarea generală a acționarilor s-a produs o divizare parțială atipică prin desprinderea

unei părți din patrimoniul societății supusă divizării și transferarea către

patru societăți noi astfel constituite.

Dispozițiile art. 250

1

din LSC permit o astfel

de divizare atipică în care criteriul de distincție îl reprezintă destinația acțiunilor

emise de societățile beneficiare respectiv acționarii societății divizate

(ipoteza din cauză) sau societatea care transferă activele. Efectele acestui

mod de divizare sunt cele reglementate de art. 250 alin. (1) lit. a) și b) din

LSC respectiv transferul unei părți din activul și pasivul societății supusă

operațiunii divizării, în conformitate cu regulile de repartizare stabilite în

proiect.

Potrivit proiectului de divizare s-a stabilit

posibilitatea ca fiecare acționar să opteze pentru oricare dintre cele cinci societăți

implicate inclusiv pentru societatea pârâtă pe baza criteriilor de alocare

prezentate în art. 8.21 și art. 8.22.

Aceste criterii au fost verificate în

raportul întocmit potrivit art. 243

3

din LSC de expertul desemnat de

judecătorul delegat de la Oficiul Registrului Comerțului, sub aspectul ratei de schimb a acțiunilor și a metodelor

utilizate în cele patru etape, de alocare, subalocare, distribuire a acțiunilor

rămase nealocate și o alocare automată ca ultimă etapă.

Cum, regulile de repartizare a acțiunilor stabilite

prin proiectul de divizare aprobat de adunarea generală, nu încalcă niciuna din

interdicțiile prevăzute în art. 250 alin. (3) din LSC, susținerea recurentului

în sensul că prin modul de alocare al acțiunilor și-a pierdut dreptul de

proprietate asupra acțiunilor deținute la societatea mamă, apare fără suport faptic

și legal.

Argumentul recurentului potrivit căruia deși repartizarea

acțiunilor la societățile nou înființate poate fi asimetrică, în ipoteza

anulării acțiunilor la societatea divizată trebuie aplicat principiul proporționalității

în sensul că trebuie să afecteze în aceeași măsură pe fiecare acționar, este în

sine contradictoriu, în măsura în care s-a acceptat de acționari o divizare

asimetrică, distinct de faptul că principiul proporționalității repartizării acțiunilor

către acționari la toate societățile beneficiare nu este prevăzut printre

condițiile de fond ale divizării de la care acționarii nu pot deroga, în sensul

că de la regula potrivit căreia acționarii trebuie să aibă aceeași cotă de

participare la societățile nou înființate cu cea deținută în societatea

divizată, se pot conveni, în cazul unei divizări asimetrice și alte modalități

de împărțire cu acordul acționarilor, cu respectarea numărului de acțiuni pe

care le dețin.

Altfel spus anularea unui număr de acțiuni la

societatea divizată este rezultatul aplicării criteriilor de alocare acceptate

de acționari – în cadrul procesului de divizare parțială asimetrică.

În sfârșit, în condițiile în care s-a stabilit dreptul

pentru fiecare acționar să opteze liber pentru orice număr de acțiuni la

oricare dintre cele cinci societăți implicate în procesul divizării, fără, însă

a depăși numărul inițial de acțiunii deținute în societatea divizată, precum și

criterii de alocare și realocare de natură să asigure participarea efectivă a

tuturor acționarilor la operațiunea divizării, susținerea recurentului, în

sensul că i-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra acțiunilor deținute,

în condițiile în care nu și-a exercitat dreptul de opțiune, nu se confirmă

deoarece recurentul a primit acțiuni la societățile beneficiare urmare

aplicării criteriului de alocare automată.

Cum, divizarea, reprezintă o operațiune complexă, și

nu o simplă repartizare de acțiuni, criteriile și etapele de alocare, stabilite

prin proiectul de divizare și supuse votului adunării generale a acționarilor ,

au menirea de a asigura coerență și transparență unei astfel de operațiuni, așa

încât susținerea recurentului de încălcare ,,în mod subtil, dar cert” a

dreptului său de proprietate asupra acțiunilor, nu are fundament.

Și critica referitoare la pretinsa încălcare a

dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Directiva 82/891/CEE din 17 decembrie 1982

se vădește nefondată. Prevederile directivei au fost transpuse în legislația

națională în art. 134 alin. (1) lit. d) și alin. (4) din Legea nr. 31/1990 ca o

măsură de protecție a acționarilor minoritari care nu sunt de acord cu

propunerea de divizare sau fuziune .

În acest sens, în proiectul de divizare adoptat de

adunarea generală s-a prevăzut dreptul de retragere din societate a

acționarilor care nu sunt de acord cu divizarea și procedura de urmat.

În ceea ce privește cauza ilicită a divizării

argumentul principal al recurentului se întemeiază pe caracterul nereal al

fundamentului economic declarat prin proiectul de divizare, de separare a

activității imobiliare de aceea de investiții financiare.

Or, fundamentarea economică a divizării menționată la

pct. 2.3 din proiectul de divizare a fost supusă analizei calificate a expertului

desemnat în condițiile art. 243

3

din LSC.

Raportul întocmit de expert pe baza tuturor informațiilor

și documentelor relevante din punct de vedere economic cu privire la această

modalitate de reorganizare a societății supusă divizării nu confirmă ipoteza

invocată de recurenta, în sensul că scopul mediat urmărit de societate ar fi

înlăturarea acționarilor minoritari.

În condițiile în care au fost respectate toate

etapele premergătoare pe care le implică acest proces complex de reorganizare a

persoanei juridice de natură să asigure o informare a acționarilor completă și

adecvată asupra oportunității divizării înainte de votul exprimat în adunarea

generală, nu se poate reține existența unei cauze ilicite și pe cale de

consecință a unui consimțământ viciat cu ocazia votului exprimat în adunarea generală

din 23 martie 2008 de aprobare a proiectului de divizare sub aspectul fundamentării

sale economice.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte

constatând că motivele invocate de către recurent nu relevă nici un aspect de nelegalitate

în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca

nefondat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. recurentul va fi obligat,

ca parte căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimata

SC V.P. SRL în această fază procesuală, respectiv onorariu de avocat , în

cuantum de 6.200 lei potrivit dovezilor atașate în acest scop.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul I.A.

împotriva deciziei nr. 53/A-C din 11 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant la 6.200 lei

cheltuieli de judecată către intimata SC V.P. SRL Râmnicu Vâlcea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie

2011.