ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 892/2011

Asupra recursului penal de față constată: Prin încheierea de ședință din 1 martie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 997/110/2009, s-a dispus, printre altele, în conformitate cu prevederile art. 300/2 C. proc. pen. cu referire la art. 160/b alin. (3) C. proc.

pen., menținerea stării de arest a apelantului inculpat T.S.C., trimis în judecată, alături de alți patru coinculpați, sub acuzația săvârșirii în concurs real a infracțiunilor de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/20001, trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, constituirea unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., constatându-se că temeiurile care au determinat arestarea inițială justifică în continuare privarea de libertate, având în vedere natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a faptelor reținute în sarcina sa.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând dispoziția instanței de apel sub aspectul greșitei aprecieri privind necesitatea menținerii sale în arest preventiv. Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează: Din actele dosarului se reține că recurentul - inculpat este acuzat de săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism. În concret, în actul de sesizare al instanței s-a reținut că, începând cu anul 2003, inculpatul T.S.C.

a pus bazele unei grupări infracționale organizate, cu o structură ierarhizată în cadrul căreia ocupa poziția de lider, grupare alcătuită din coinculpații G.G., B.I. și T.F.T., prin intermediul căreia a recrutat direct sau indirect prin promisiuni mincinoase de muncă, constrângere fizica și/sau morală, mai multe părți vătămate dintre care au fost identificate șase persoane, una fiind minoră, în scopul exploatării sexuale, obținând în acest fel importante beneficii materiale ilicite. Totodată, s-a reținut că în perioada 2004-2006, inculpatul a înlesnit practicarea prostituției de către surorile P.O.T. și P.A.M., în cluburi de noapte din țară și străinătate, prin folosirea legăturilor cu persoanele care gestionau aceste locații, în urma activității desfășurate obținând beneficii ilicite.

Depistarea inculpatului a avut loc pe baza informațiilor obținute de lucrătorii de poliție specializați din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Bacău și a activităților de investigație și supraveghere ulterior desfășurate în vederea identificării persoanelor cu privire la care existau respectivele informații. Arestarea preventivă a fost dispusă pe temeiurile prevăzute de art. 148 lit. b), e) și f) C. proc. pen., existând date la momentul luării măsurii că inculpatul încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea părților vătămate și exercitarea de presiuni asupra acestora și că făcuse demersuri pentru o înțelegere frauduloase cu acestea, precum și indicii ale vinovăției persoanei în cauză și a necesității protejării ordinii publice de prejudiciile cauzate prin infracțiunile de care era acuzat inculpatul.

Ulterior, măsura preventivă a fost succesiv menținută față de inculpat, inclusiv subsecvent condamnării în primă instanță pronunțată de Tribunalul Bacău, cât și în cadrul procedurii din apel, prin încheierea ce formează obiectul recursului de față. Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de recurentul-inculpat, Înalta Curte constată că temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. se menține și justifică în continuare privarea de libertatea inculpatului T.S.C., așa cum în mod întemeiat a apreciat și instanța de apel.

Infracțiunile reținute în sarcina inculpatului se caracterizează printr-un grad deosebit de ridicat de pericol social având în vedere frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip de infracțiuni care se constituie, tot mai frecvent, în mijloace facile de obținere a unor venituri ilicite, numărul mare de tinere exploatate sau oferite spre exploatare de inculpat, una dintre ele fiind minoră, dar și consecințele dezastruoase asupra dezvoltării psiho-sociale ulterioare a părților vătămate.

Din actele dosarului rezultă că inculpatul ar fi desfășurat atât activitatea de exploatare a victimelor, cât și pe aceea de racolare și traficare, mijloacele folosite fiind dintre cele mai diverse: de la promisiunea mincinoasă a obținerii unor locuri de muncă în străinătate și șantaj sentimental, până la constrângere fizică și/sau psihică și amenințarea cu diferite pericole pentru ele sau pentru familiile lor, aplicarea de violențe și chiar inducerea dependenței de narcotice prin drogarea acestora. Limitarea libertății de voință și acțiune a părților vătămate se realiza prin reținerea pașapoartelor sau a oricăror documente de identitate ale acestora și lipsirea lor de bani, după care, în contextul inexistenței oricărei surse de venituri, victimele erau trecute în custodia unor persoane împuternicite de inculpat și de acoliții acestuia să se ocupe de exploatarea sexuală a tinerelor.

În acest context, natura și gravitatea deosebită a infracțiunilor de care inculpatul este acuzat și împrejurările concrete în care se reține că acesta a acționat, așa cum au fost mai sus prezentate, precum și caracterul transfrontalier al activității desfășurate demonstrează o periculozitate socială sporită și justifică în continuare concluzia că prin lăsarea sa în libertate se pune în pericol siguranța publică și buna administrare a justiției, având în vedere potențialul risc de reluare a activității infracționale și de exercitare de presiuni asupra părților vătămate și a martorilor, care, în mare majoritate, de frica inculpatului, au solicitat audierea în cauză prin mijloace speciale sau luarea unor măsuri de protecție.

În consecință, reținând că cercetarea judecătorească nu a adus modificări asupra situației inițial reținute pentru a repune în discuție temeiurile care au determinat arestarea inițială, temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. menținându-se și în prezent pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 160/b alin. (3) C. proc. pen. menținând starea de arest a inculpatului, circumstanțele invocate în favoare nefiind decisive în analiza ce privește valabilitatea continuării prevenției. Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat T.S.C.

și va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.S.C. împotriva încheierii din 1 martie 2011a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 997/110/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 martie 2011.