ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 773/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Petentul B.E. a formulat plângere

împotriva rezoluției procurorului din 23 mai 2011, dată în dosarul nr.

131/P/2010 al D.N.A - Serviciul Teritorial Iași prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de

art. 257 C. pen., art. 288 C. pen. și art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen., față de persoanele cercetate M.A. și C.E.I.

In motivarea plângerii petentul a

solicitat, în esență, să se aplice prevederile legale, să se desființeze

rezoluția procurorului și să se înceapă urmărirea penală împotriva persoanelor

cercetate, pe baza probelor de la dosar.

Prin sentința penală nr. 161 din 3

noiembrie 2011 Curtea de Apel Iași

în

baza art. 278

l

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca

nefondată plângerea formulată de petentul B.E., împotriva rezoluției din data

de 23 mai 2011, dată în dosarul nr. 131/P/2010 al DNA - Serviciul Teritorial

Iași și a menținut rezoluția atacată. A obligat petentul la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

A constatat instanța că prin rezoluția

data în dosarul 131/P/2010 al D.N.A - Serviciul Teritorial Iași, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de aceste persoane, cu motivarea că nu au

reieșit elemente din care să rezulte cele reclamate de petent. S-a motivat că,

nu există indicii că numiții M.A. și C.E.I., ar fi comis infracțiunile de

corupție denunțate de petentul B.E., respectiv că ar fi făcut trafic de

influentă, ar fi falsificat înscrisuri și s-ar fi folosit de înscrisurile

astfel falsificate în vederea producerii unor consecințe juridice cu ocazia

participării la judecarea cauzelor civile ori cu ocazia instrumentării și

soluționării dosarului penal nr. 5772/P/2006 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Iași.

Un argument solid în motivarea acestei

soluții a fost acela că petentul nu a precizat în concret în ce ar consta, ori

care este situația de fapt pe care o reclamă în cazul infracțiunilor de trafic

de influență, fals și uz de fals de care le acuză pe cele doua persoane.

Fiind nemulțumit de această rezoluție,

petentul B.E., a formulat plângere împotriva acesteia la Procurorul Șef de

Serviciu Teritorial la DNA - Iași și, prin rezoluția din 30 iunie 2011,

plângerea i-a fost respinsa ca neîntemeiată, cu aceeași motivare conform

căreia, plângerea petentului cuprinde doar aserțiuni generice, insuficiente

pentru a determina fapte de corupție.

Curtea de Apel Iași a constatat că

plângerea petentului B.E. este nefondată, și că simpla presupunere a

petentului, privind comiterea faptelor penale expuse în plângerile sale,

nesusținută de indicii și probe temeinice care să dovedească dincolo de orice

îndoială activitatea infracțională a persoanelor denunțate, nu este suficientă

pentru punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a

persoanelor pe care le acuză. Curtea de Apel Iași a constatat că își însușește

argumentarea parchetului și a constatat că nu se poate dispune începerea

urmării penale față de aceste persoane pe simpla reclamare a petentului

nesusținută de probe.

Neputându-se stabili vinovata acestor

persoane cercetate, în mod temeinic și legal procurorul de caz a dispus

neînceperea urmăririi penale, soluție care a fost menținută și de procurorul

ierarhic superior.

La data de 8 noiembrie 2011,

nemulțumit de această hotărâre,

petentul

B.E. a formulat recurs împotriva sentinței menționate.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma admisibilității căii de atac a recursului, în fața Înaltei Curți, în

raport de obiectul cauzei, de prevederile art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen.,

astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202 din 25

noiembrie 2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării

proceselor, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este

inadmisibil.

Astfel, Curtea de Apel Iași, față de

noile dispoziții legale menționate mai sus, a pronunțat o hotărâre definitivă,

decizie ce nu mai poate fi atacată cu recurs.

Dispozițiile art. 278/1 alin. (10) C.

proc. pen. au fost modificate prin Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010 privind

unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, în sensul că

„hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) C. proc. pen. este

definitivă." Astfel, în noua reglementare a art. 278/1 alin. (10) C. proc.

pen. nu se mai poate exercita nicio cale ordinară de atac împotriva sentințelor

pronunțate în temeiul art. 278/1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., sentința

dată fiind definitivă de la momentul pronunțării. Textul modificat, deși

înlătură al doilea grad de jurisdicție, nu constituie o încălcare a

principiului liberului acces la justiție și nici o lezare a dreptului la dublul

grad de jurisdicție în materie penală, drept la care se referă art. 2 din

Protocolul nr. 7 al Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme

dispoziția menționată prevede respectarea dublului grad de jurisdicție în

materie penală, dar face referire doar la judecarea infracțiunilor, și nu la

toate chestiunile procesual penale. Față de noile modificări, sentințele

întemeiate pe dispozițiile art. 278/1 pronunțate începând cu data de 25

noiembrie 2010, indiferent de data sesizării instanței, anterior sau ulterior

intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, vor fi definitive în momentul

pronunțării, nefiind supuse niciunei căi de atac ordinare.

În ceea ce privește cererea acestuia

de trimitere a dosarului la Curtea Constituțională pentru soluționarea

excepțiilor invocate la instanța de fond, Înalta Curte constată că potrivit

art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 republicată excepția de neconstituționalitate

este admisibilă atunci când se referă la o dispoziție dintr-o lege sau

ordonanță în vigoare, ce are legătură cu soluționarea cauzei și nu a fost

declarată neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții

Constituționale.

Potrivit art. 278

1

alin. (7)

C. proc. pen. judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau

ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a

oricăror înscrisuri noi prezentate" instanța, soluționând cauza pe baza

materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Verificând actele dosarului și din

cuprinsul hotărârii atacată, înalta Curte constată că la dosarul cauzei nu se

află și nici în cuprinsul hotărârii nu se face nicio o referire la vreo

excepție de neconstituționalitate invocată de petent.

În consecință, potrivit dispozițiilor

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată, Înalta Curte constată că

cererea petentului de trimitere a dosarului la Curtea Constituțională este

inadmisibilă, cu atât mai mult cu cât petentul nu a precizat, în concret,

dispozițiile pe care le consideră neconstituționale și ce principii consacrate

de Constituție sunt încălcate.

Astfel, urmează a fi respins, ca

inadmisibil, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul declarat de

petentul B.E., conform art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., aplicându-se și

prevederile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

R

espinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petentul B.E. împotriva sentinței penale nr. 161 din 3 noiembrie

2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petent la plata

sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15

martie 2012.