ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 803/2012

Asupra recursurilor penale de față: Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. 314/45/2011, petiționarul B.E. a solicitat, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., desființarea rezoluției nr. 529/P/2010 din 22 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători T.D. și B.E.C. și grefierele I.G. și H.G.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de asociere în vederea comiterii de infracțiuni prevăzută de art. 323 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 246 C. pen.

raportat la art. 248 1 C. pen., denunțare calomnioasă prevăzută de art. 259 C. pen., fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 C. pen., fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., nerespectarea hotărârilor judecătorești prevăzută de art. 271 C. pen., favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., sustragerea și distrugerea de înscrisuri prevăzută de art. 242 C. pen. și cercetare abuzivă prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen., pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În motivarea plângerii, petiționarul a susținut că soluția dispusă de procurorul de caz este nelegală și netemeinică întrucât nu s-au efectuat verificări cu privire la vinovăția persoanelor reclamate, invocând, totodată, acuzații abstracte privind fapte de corupție și alte fapte penale și la adresa altor persoane care își desfășoară activitatea la nivelul instanțelor de judecată ieșene și sugerând pretinse relații între acestea care ar face posibilă protejarea persoanelor cercetate și mușamalizarea faptelor penale reclamate. La termenul de judecată din data de 3 noiembrie 2011, petiționarul a depus la dosarul cauzei o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile privind neconstituționalitatea dispozițiile art. 51, art. 52 alin. (2) și (3) C. proc.

pen., art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 183 și art. 244 C. proc. civ. și art. 278 1 C. proc. pen. Prin sentința penală nr. 153/2011 din 3 noiembrie 2011, Curtea de Apel Iași - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul B.E., în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, reținându-se că textele criticate ca fiind neconstituționale nu au legătură cu soluționarea cauzei întrucât acestea vizează procedura de soluționare a cererilor de recuzare a magistraților și de sesizare a Curții Constituționale, lipsa C. proc. pen. a unor texte similare celor reglementate în Codul de procedură civilă privind suspendarea judecății, prevederile cuprinse în Legea nr. 52/1995 care permit unui fost magistrat să activeze ca avocat și dispozițiile care reglementează caracterul definitiv al hotărârii pronunțate de judecător în baza art. 278 1 alin. (8) C. proc.

pen., norme legale care prin conținutul lor nu sunt esențiale pentru soluționarea cauzei, neavând legătură cu fondul ei. Prin aceeași hotărâre, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul B.E. împotriva rezoluției nr. 529/P/2010 din 22 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, constatându-se că soluția de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror este legală și temeinică, fiind rezultatul unei corecte analize și juste evaluări a actelor și lucrărilor dosarului. În argumentarea soluției, Curtea de Apel Iași a reținut că petiționarul B.E.

a invocat în susținerea plângerii sale motive subiective de nemulțumire fată de soluția pronunțată în dosarul de executare nr. 290/2009 al Biroului Executorilor judecătorești Z. și Asociații, sugerând pretinse relații între persoanele care își desfășoară activitatea la nivelul instanțelor de judecată ieșene care ar facilita protejarea persoanelor cercetate și mușamalizarea faptelor penale reclamate. În raport de argumentele expuse de petiționar și materialul probator administrat s-a constatat că, prin activitatea desfășurată, intimații și-au îndeplinit în mod legal atribuțiile de serviciu, fără a acționa în așa fel încât să manifeste părtinire în soluțiile și măsurile dispuse, reținându-se că din situația de fapt expusă de petiționar nu rezultă elementele constitutive ale vreunei infracțiuni.

Pe cale de consecință, față de considerentele expuse, prima instanță a apreciat că soluția procurorului de netrimitere în judecată este temeinică și legală. La data de 8 noiembrie 2011, petiționarul B.E. a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 153/2011 din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și a dispoziției privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cuprinsă în dispozitivul aceleiași sentințe. Cauza a fost înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală sub nr. 314/45/2011. La termenul fixat pentru soluționarea recursului, 19 martie 2012, înalta Curte, din oficiu, în temeiul art. 385 pct. 1 teza a Ii-a C. proc.

pen. raportat la art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de petiționar împotriva hotărârii atacate și, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen. raportat la art. 29 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 47/1992, tardivitatea recursului declarat de petiționarul B.E. împotriva dispoziției privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cuprinsă in dispozitivul aceleiași sentințe. Excepțiile puse în discuție sunt întemeiate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Legea procesuală penală și legile speciale au stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În consecință, revine părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea procesuală prevăzută în Codul de procedură penală și în legi speciale. Corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac numai în condițiile legii, legea procesuală penală a reglementat cadrul căilor de atac, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, termenele în care pot fi exercitate căile de atac, precum și cazurile de casare, în timp ce legile speciale au particularizat sistemul căilor de atac la materia specifică pe care o reglementează. Raportat la speța dedusă judecății, se constată că dispozițiilor art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 publicată în M. Of.

Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010 au modificat prevederile art. 278 alin. (10) C. proc. pen. stabilind că hotărârea judecătorului, pronunțată potrivit alin. (8) al aceluiași text de lege, este definitivă. Prin urmare, prin această modificare legislativă, hotărârile pronunțate în fond în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen. au fost excluse din categoria hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 385 1 C. proc. pen. În aceste condiții, se constată că sentința penală nr. 153/2011 din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, pronunțată sub imperiul modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010, este definitivă și nu poate face obiectul controlului jurisdicțional, astfel încât recursul declarat de petiționarul B.E.

împotriva acestei hotărâri este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare. Pe de altă parte, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Cum petiționarul B.E. a declarat recurs împotriva dispoziției privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cuprinsă în dispozitivul sentinței penale nr. 153/2011 din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori odată cu recursul declarat împotriva soluției pronunțate de fondul cauzei, la data de 8 noiembrie 2011, se constată că respectiva cale de atac a fost tardiv formulată, încălcându-se termenul de 48 de ore de la pronunțare prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Ca urmare, pentru considerentele expuse, înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul B.E. împotriva sentinței penale nr. 153/2011 din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și, ca tardiv formulat, recursul declarat de același petiționar împotriva dispoziției privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cuprinsă in dispozitivul aceleiași sentințe penale. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de petiționarul B.E. împotriva dispoziției privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cuprinsă in dispozitivul sentinței penale nr. 153/2011 din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori. Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de același petiționar împotriva sentinței penale nr. 153/2011 din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2012.