ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 803/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 803/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursurilor penale de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții
de Apel Iași sub nr. 314/45/2011, petiționarul B.E. a solicitat, în temeiul art.
278
1
C. proc. pen., desființarea rezoluției nr. 529/P/2010 din 22
martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași prin care s-a dispus
neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători T.D. și B.E.C. și
grefierele I.G. și H.G.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de asociere în
vederea comiterii de infracțiuni prevăzută de art. 323 C. pen., abuz în
serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., abuz în
serviciu în formă calificată prevăzută de art. 246 C. pen. raportat la art. 248
1
C. pen., denunțare calomnioasă prevăzută de art. 259 C. pen., fals material în
înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 C. pen., fals intelectual prevăzută
de art. 289 C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art.
290 C. pen., uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., nerespectarea
hotărârilor judecătorești prevăzută de art. 271 C. pen., favorizarea
infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., sustragerea și distrugerea de
înscrisuri prevăzută de art. 242 C. pen. și cercetare
abuzivă prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen., pe temeiul prevăzut de
art. 10
lit. a) C. proc. pen.
În motivarea
plângerii, petiționarul a susținut că soluția dispusă de procurorul de caz este
nelegală și netemeinică întrucât nu s-au efectuat verificări cu privire la
vinovăția persoanelor reclamate, invocând, totodată, acuzații abstracte privind
fapte de corupție și alte fapte penale și la adresa
altor persoane care își desfășoară activitatea la nivelul instanțelor
de judecată
ieșene și sugerând pretinse relații între acestea care ar
face posibilă protejarea persoanelor cercetate și mușamalizarea faptelor penale
reclamate. La termenul de judecată din data de 3 noiembrie 2011, petiționarul a
depus la dosarul cauzei o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu
excepțiile privind neconstituționalitatea dispozițiile art. 51, art. 52 alin.
(2) și (3) C. proc. pen., art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, art. 23 alin.
(4) din Legea nr. 47/1992, art. 183 și art. 244 C. proc. civ. și art. 278
1
C. proc. pen.
Prin sentința
penală
nr. 153/2011 din 3
noiembrie 2011, Curtea de Apel Iași - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori a
respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul B.E.,
în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, reținându-se că textele criticate ca
fiind neconstituționale nu au legătură cu
soluționarea cauzei întrucât acestea
vizează procedura de soluționare a
cererilor de recuzare a magistraților și de sesizare a Curții Constituționale,
lipsa C. proc. pen. a unor texte similare celor reglementate în Codul de
procedură civilă privind suspendarea judecății, prevederile cuprinse în Legea nr.
52/1995 care permit unui fost magistrat să activeze ca avocat și dispozițiile
care reglementează caracterul definitiv al hotărârii pronunțate de judecător în
baza art. 278
1
alin. (8) C. proc. pen., norme legale care prin
conținutul lor nu sunt esențiale pentru soluționarea cauzei, neavând legătură
cu fondul ei.
Prin aceeași hotărâre, în baza art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea
formulată de petiționarul B.E. împotriva rezoluției nr. 529/P/2010 din 22
martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, constatându-se că
soluția de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror este legală și
temeinică, fiind rezultatul unei corecte analize și juste evaluări a actelor și
lucrărilor dosarului.
În argumentarea soluției, Curtea de
Apel Iași a reținut că petiționarul B.E. a invocat în susținerea plângerii sale
motive subiective de nemulțumire fată de soluția pronunțată în dosarul de
executare nr. 290/2009 al Biroului Executorilor judecătorești Z. și Asociații,
sugerând pretinse relații între persoanele care își desfășoară activitatea la
nivelul instanțelor de judecată ieșene care ar facilita protejarea persoanelor
cercetate și mușamalizarea faptelor penale reclamate.
În raport de argumentele expuse de
petiționar și materialul probator administrat s-a constatat că, prin
activitatea desfășurată, intimații și-au
îndeplinit
în mod legal atribuțiile de serviciu, fără a acționa în așa fel încât să
manifeste
părtinire în soluțiile și măsurile dispuse, reținându-se că din situația de
fapt expusă de petiționar nu rezultă elementele constitutive ale vreunei
infracțiuni.
Pe cale de consecință, față de
considerentele expuse, prima instanță a apreciat că soluția procurorului de
netrimitere în judecată este temeinică și legală.
La data de 8
noiembrie 2011,
petiționarul
B.E. a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 153/2011 din 3 noiembrie
2011 a Curții de Apel Iași - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și a
dispoziției privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a
României cuprinsă în dispozitivul aceleiași sentințe.
Cauza a fost înregistrată pe rolul
înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală sub nr. 314/45/2011.
La termenul fixat pentru soluționarea
recursului, 19 martie 2012, înalta Curte, din oficiu, în temeiul art. 385 pct.
1 teza a Ii-a C. proc. pen. raportat la art. 278
1
alin. (10) C.
proc. pen., a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de
petiționar împotriva
hotărârii atacate și,
în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen.
raportat
la art. 29 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 47/1992, tardivitatea recursului
declarat de petiționarul B.E. împotriva dispoziției privind respingerea cererii
de sesizare a Curții Constituționale a României cuprinsă in dispozitivul
aceleiași sentințe.
Excepțiile puse în discuție sunt
întemeiate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Legea procesuală penală și legile
speciale au stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din
Constituția României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală,
pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a
satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 13 din Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În consecință, revine părții
interesate obligația de a alege și exercita în
condițiile legii calea procesuală prevăzută în Codul de procedură
penală și în
legi speciale.
Corespunzător principiului
constituțional al exercitării căilor de atac
numai
în condițiile legii, legea procesuală penală a reglementat cadrul căilor
de
atac, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc,
căile de atac și titularii acestora, termenele în care pot fi exercitate căile
de atac, precum și cazurile de casare, în timp ce legile speciale au
particularizat sistemul căilor de atac la materia specifică pe care o
reglementează.
Raportat la
speța dedusă judecății, se constată că dispozițiilor art. XVIII
pct. 39 din Legea nr. 202/2010
publicată în M. Of. Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010 au modificat
prevederile art. 278 alin. (10) C. proc. pen. stabilind că hotărârea
judecătorului, pronunțată potrivit alin. (8) al aceluiași text de lege, este
definitivă.
Prin urmare, prin această modificare
legislativă, hotărârile pronunțate în fond în procedura prevăzută de art. 278
1
C. proc. pen. au fost
excluse din categoria
hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute
de art. 385
1
C. proc. pen.
În aceste
condiții, se constată că sentința penală nr. 153/2011 din 3 noiembrie 2011 a
Curții de Apel Iași - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, pronunțată sub
imperiul modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010, este
definitivă și nu poate face obiectul controlului jurisdicțional, astfel încât
recursul declarat de petiționarul B.E.
împotriva
acestei hotărâri este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
Pe de altă parte, se constată că,
potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin
care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale poate fi atacată
numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la
pronunțare.
Cum petiționarul B.E. a declarat recurs împotriva dispoziției
privind respingerea cererii de
sesizare a Curții Constituționale a României
cuprinsă
în dispozitivul sentinței penale nr. 153/2011 din 3 noiembrie 2011 a
Curții
de Apel Iași - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori odată cu
recursul declarat împotriva soluției pronunțate
de fondul cauzei, la data de 8
noiembrie 2011, se constată că respectiva
cale de atac a fost tardiv
formulată,
încălcându-se termenul de 48 de ore de la pronunțare prevăzut de
art. 29
alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
Ca urmare, pentru considerentele
expuse, înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de
petiționarul B.E. împotriva sentinței penale nr. 153/2011 din 3 noiembrie 2011
a Curții de Apel Iași - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și, ca tardiv
formulat, recursul
declarat de același
petiționar împotriva dispoziției privind respingerea cererii
de sesizare
a Curții Constituționale a României cuprinsă in dispozitivul aceleiași sentințe
penale.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.
pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare
către stat, în sumă de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv formulat, recursul
declarat de petiționarul B.E. împotriva dispoziției privind respingerea cererii
de sesizare a Curții Constituționale a României cuprinsă in dispozitivul
sentinței penale nr. 153/2011 din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași -
Secția Penală și pentru Cauze cu Minori.
Respinge, ca inadmisibil, recursul
declarat de același petiționar împotriva sentinței penale nr. 153/2011 din 3
noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori.
Obligă recurentul petiționar la plata
sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19
martie 2012.