Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.03.2010
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1207/2010

HOTĂRÂRE
29.03.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1207/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 2 din 14 ianuarie 2010, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondată, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a unor texte din diverse legi, formulată de petiționarul B.E. și, de asemenea, ca nefondată, plângerea formulată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispuse în dosarul nr. 78/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. S-au reținut următoarele: Prin rezoluția atacată s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la intimații: - M.A., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 241, art. 248 1 , art. 246, art. 288 alin. (2), art. 289, art. 291 și art. 261 1 , toate din Codul penal; - M.E.L.

și N.V., pentru infracțiunile prevăzute de art. 242 alin. (1), art. 248 1 , art. 246, art. 288 alin. (2), art. 289 și art. 291 C. pen.; - G.R.R., pentru infracțiunile prevăzute de art. 248 1 , art. 246 și art. 261 1 C. pen.; - B.D.N. și H.G.L., pentru infracțiunile prevăzute de art. 242, art. 248 1 și art. 246 C. pen. Procurorul a constatat, urmare actelor premergătoare efectuate, că faptele reclamate nu există. Petiționarul i-a reclamat pe intimații judecători și procurori, grefieri și polițiști, susținând că și-au exercitat abuziv funcțiile cu ocazia efectuării de cercetări în mai multe cauze în care petiționarul a figurat ca reclamant. A sesizat în numeroase rânduri că a fost victima unor ofițeri – fiind acuzat pe nedrept că ar fi sustras acte dintr-un dosar penal, fiind reținut și apoi arestat, pe baza unor probe nereale întocmite de cei în cauză.

Întrucât aspectele sesizate nu s-au confirmat, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluția nr. 78/P/2009 conexat cu nr. 94/P/2009. Plângerea petiționarului formulată în condițiile art. 275-278 C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Sesizată conform dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. Curtea de Apel Iași prin sentința penală nr. 2 din 14 ianuarie 2010 a respins plângerea, ca nefondată, neconstatând fapte penale comise de cei reclamați. Cercetările efectuate ce cei în cauză, precum și soluțiile adoptate, s-au bazat pe probele administrate în cauză și cu respectarea drepturilor procesuale ale petiționarului B.E.

La ultimul termen de judecată a cauzei, petiționarul a invocat o excepție de neconstituționalitate, fără a indica însă titlul de lege ce intră în contradicție cu dispozițiile Constituției, motiv pentru care curtea de apel a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă. Recursul declarat de petiționar este nefondat. Din analiza cauzei nu a rezultat niciun element care să ateste săvârșirea unor infracțiuni de intimații în cauză, nu au introdus acte în dosar sau sustras acte din dosar, drepturile i-au fost respectate, iar soluțiile date s-au bazat pe probele cauzei și lege. Cât privește excepția de neconstituționalitate invocată, se constată că în mod corect cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă, ca inadmisibilă, contravenind dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Astfel, nu a fost invocat textul de lege, motivele pentru care este considerat neconstituțional și nici textul din Constituția României căruia îi contravine. Față de aceste motive, recursul declarat de petentul B.E. va fi respins, ca nefondat, conform dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.E. împotriva sentinței penale nr. 2 din 14 ianuarie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 martie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-11-04
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea formulată la 21 mai 2009 petiționarul B.E. a solicitat în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. desființarea ordonanței nr. 1418/P/2009 din 3 mai 2010 a
ÎCCJ 2010-04-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1590/2010
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 132 din 10 decembrie 2009 Curtea de Apel Iași a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de pete
ÎCCJ 2012-03-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3303/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 108 din data de 12 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 2433/2/2010 de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, au fost respin
ÎCCJ 2011-04-27
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 275/2011
, C.D., M.I., M.V. și V.A.S. și grefierii H.M. și H.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. La adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere că aspectele sesizate în plângerea formulată de numitul I.I. nu se justifică
ÎCCJ 2010-01-27
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 290/2010
poliției de a nu se începe urmărirea penală față de B.M. pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen. și față de B.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 240 C. pen. Din actele premergătoare efectuate în cauză nu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă