ÎCCJ, Decizia nr. 229/2011

Ședința publică de la 28 martie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3

din 11 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 499/45/2009 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul I.P. împotriva rezoluției nr. 4/P/2009 din 12 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție

– Serviciul Teritorial Iași și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea

petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

rezoluția nr. 4/P/2009 din 12 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul

Teritorial Iași s-a dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la

art. 10 alin. (1) lit. a) și d) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față

de I.I. – procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 7 din Legea nr. 78/200, art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C.

pen. și art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 întrucât faptele nu există; B.C.

– procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. raportat la art. 17

lit. d) din Legea nr. 78/2000, art. 289, art. 291 și art. 264 C. pen., întrucât

faptele nu există sau nu întrunesc elementul constitutiv al vreunei

infracțiuni; I.M. – notar public sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută

de art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000,

întrucât fapta nu există; I.E.C. – judecător la Curtea de Apel Iași sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 13

2

din

Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu există.

Împotriva

acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef DNA –

Serviciul Teritorial Iași, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 265/II/2/2009

din 1 iulie 2009.

Procurorii au reținut

că din actele premergătoare nu a rezultat niciun indiciu de săvârșire a vreunei

infracțiuni ce intră în sfera de competență a Direcției Naționale Anticorupție

iar aprecierile petentului cu privire la infracțiunile pretins comise de

magistrați nu au ca fundament o situație de fapt concretă, ci reprezintă

convingerea acestuia, expresia poziției sale subiective față de conflictul de

familie ce stă la baza tuturor sesizărilor.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere

împotriva rezoluției nr. 4/P/2009 din 12 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție

– Serviciul Teritorial Iași, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin

sentința nr. 3 din 11 ianuarie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, cu motivarea că din actele premergătoare efectuate în cauză nu a

rezultat existența acelui minim de date în baza cărora să se poată dispune

începerea urmăririi penale.

Împotriva sentinței

de respingere a plângerii, petentul I.P. a declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din analiza actelor

premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații I.M., I.I., B.C. și C.I.E.

,

ar

fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a

infracțiunilor prevăzute de art.

254 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 7 din Legea nr. 78/200, art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C.

pen. și art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, art. 246 C. pen. raportat la

art. 17 lit. d din Legea nr. 78/2000, art. 289, art. 291 și art. 264 C. pen.,

art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, art. 13

2

din Legea nr. 78/2000.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că învinuirile formulate de

către petent cu privire la săvârșirea anumitor infracțiuni de către intimați,

nu se sprijină pe niciun mijloc de probă, ci au survenit, pe fondul

nemulțumirii față de soluția adoptată într-un dosar penal și reprezintă

aprecierile sale subiective privind modul în care procurorii din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași au soluționat dosarul penal având

ca obiect plângerea penală privind comiterea infracțiunii prevăzută de art. 271

C. pen.

Plângerea

penală împotriva magistratului judecător C.I.E. a fost formulată tot pe fondul

nemulțumirii petentului față de soluția de respingere a plângerii împotriva

rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale.

În

cauză nu rezultă indicii privind adoptarea intenționată de către procuror a

unei soluții greșite, de favorizare a vreuneia din persoanele cercetate și în

contradicție vădită cu probele administrate, indicii care să conducă la

suspiciunea că procurorul care a instrumentat cauza ar fi soluționat dosarul în

mod subiectiv, abuziv.

În cauza de față,

magistratul procuror I.I., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Iași și-a exercitat atribuțiile cu care a fost investit, analizând

plângerile formulate și probele administrate în scopul aflării adevărului și

dispunând soluții, conform convingerilor lui obiective și nepărtinitoare,

astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestuia nu sunt

întemeiate, simplele afirmații și aprecieri subiective ale petentului, nesusținute

de probe, neafectând temeinicia soluțiilor pronunțate.

În ceea ce privesc

acuzațiile de fals intelectual, uz de fals și favorizarea infractorului,

formulate împotriva procurorului B.C., Înalta Curte apreciază că aceste fapte

nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate având în

vedere împrejurarea că, chiar dacă în declarația luată numitului I.A.V., ar

exista inadvertențe, acestea reprezintă erori materiale, care nu pot avea

relevanță asupra soluției adoptate în cauză, raportat la fapta reclamată.

În cauza de față,

intimatul magistrat judecător C.I.E. a pronunțat o hotărâre, în concordanță cu

probatoriile administrate, cu respectarea dispozițiilor legale.

Simpla împrejurare că

petentul este nemulțumit de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv

pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o, atâta timp

cât, din actele premergătoare urmăririi penale nu a rezultat că aceștia ar fi

săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție

sau că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuțiile de serviciu, soluțiile

pronunțate de magistrații judecători putând fi supuse controlului prin

intermediul căilor de atac.

După epuizarea căilor

de atac niciun alt organ nu poate pune în discuție autoritatea acestor decizii

ale magistraților, o eventuală punere în discuție ar însemna reluarea unor

chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.

Mai mult decât atât instanța

penală sesizată în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., nu se poate

substitui instanțelor de control judiciar, și în consecință, nu se poate

pronunța asupra temeiniciei și legalității hotărârilor pronunțate de o altă

instanță.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații ar fi săvârșit acte

cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de

art.

254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr.

78/200, art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. și art. 13

2

din

Legea nr. 78/2000, art. 246 C. pen. raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr.

78/2000, art. 289, art. 291 și art. 264 C. pen., art. 255 C. pen. raportat la

art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, art. 13

2

din Legea nr.

78/2000, așa încât în mod corect

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față

de aceștia.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva

rezoluției nr. 4/P/2009 din 12 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA – Serviciul Teritorial Iași este legală și

temeinică.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul I.P.

împotriva sentinței nr. 3 din 11 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 499/45/2009.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata

sumei de 300 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul I.P. împotriva sentinței nr. 3 din 11

ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 499/45/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 martie 2011.