ÎCCJ, Decizia nr. 229/2011

Ședința publică de la 28 martie 2011 Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3 din 11 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 499/45/2009 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.P. împotriva rezoluției nr. 4/P/2009 din 12 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 4/P/2009 din 12 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași s-a dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) și d) C. proc.

pen. neînceperea urmăririi penale față de I.I. – procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/200, art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. și art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 întrucât faptele nu există; B.C. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, art. 289, art. 291 și art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există sau nu întrunesc elementul constitutiv al vreunei infracțiuni; I.M. – notar public sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 255 C. pen.

raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu există; I.E.C. – judecător la Curtea de Apel Iași sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu există. Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef DNA – Serviciul Teritorial Iași, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 265/II/2/2009 din 1 iulie 2009. Procurorii au reținut că din actele premergătoare nu a rezultat niciun indiciu de săvârșire a vreunei infracțiuni ce intră în sfera de competență a Direcției Naționale Anticorupție iar aprecierile petentului cu privire la infracțiunile pretins comise de magistrați nu au ca fundament o situație de fapt concretă, ci reprezintă convingerea acestuia, expresia poziției sale subiective față de conflictul de familie ce stă la baza tuturor sesizărilor.

În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 4/P/2009 din 12 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 3 din 11 ianuarie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat existența acelui minim de date în baza cărora să se poată dispune începerea urmăririi penale. Împotriva sentinței de respingere a plângerii, petentul I.P. a declarat recurs. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat. Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații I.M., I.I., B.C. și C.I.E. , ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/200, art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. și art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, art. 246 C. pen. raportat la art. 17 lit. d din Legea nr. 78/2000, art. 289, art. 291 și art. 264 C. pen., art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, art. 13 2 din Legea nr. 78/2000.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că învinuirile formulate de către petent cu privire la săvârșirea anumitor infracțiuni de către intimați, nu se sprijină pe niciun mijloc de probă, ci au survenit, pe fondul nemulțumirii față de soluția adoptată într-un dosar penal și reprezintă aprecierile sale subiective privind modul în care procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași au soluționat dosarul penal având ca obiect plângerea penală privind comiterea infracțiunii prevăzută de art. 271 C. pen. Plângerea penală împotriva magistratului judecător C.I.E. a fost formulată tot pe fondul nemulțumirii petentului față de soluția de respingere a plângerii împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale.

În cauză nu rezultă indicii privind adoptarea intenționată de către procuror a unei soluții greșite, de favorizare a vreuneia din persoanele cercetate și în contradicție vădită cu probele administrate, indicii care să conducă la suspiciunea că procurorul care a instrumentat cauza ar fi soluționat dosarul în mod subiectiv, abuziv. În cauza de față, magistratul procuror I.I., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și-a exercitat atribuțiile cu care a fost investit, analizând plângerile formulate și probele administrate în scopul aflării adevărului și dispunând soluții, conform convingerilor lui obiective și nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestuia nu sunt întemeiate, simplele afirmații și aprecieri subiective ale petentului, nesusținute de probe, neafectând temeinicia soluțiilor pronunțate.

În ceea ce privesc acuzațiile de fals intelectual, uz de fals și favorizarea infractorului, formulate împotriva procurorului B.C., Înalta Curte apreciază că aceste fapte nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate având în vedere împrejurarea că, chiar dacă în declarația luată numitului I.A.V., ar exista inadvertențe, acestea reprezintă erori materiale, care nu pot avea relevanță asupra soluției adoptate în cauză, raportat la fapta reclamată. În cauza de față, intimatul magistrat judecător C.I.E. a pronunțat o hotărâre, în concordanță cu probatoriile administrate, cu respectarea dispozițiilor legale.

Simpla împrejurare că petentul este nemulțumit de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o, atâta timp cât, din actele premergătoare urmăririi penale nu a rezultat că aceștia ar fi săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție sau că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuțiile de serviciu, soluțiile pronunțate de magistrații judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor de atac. După epuizarea căilor de atac niciun alt organ nu poate pune în discuție autoritatea acestor decizii ale magistraților, o eventuală punere în discuție ar însemna reluarea unor chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.

Mai mult decât atât instanța penală sesizată în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., nu se poate substitui instanțelor de control judiciar, și în consecință, nu se poate pronunța asupra temeiniciei și legalității hotărârilor pronunțate de o altă instanță. Din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/200, art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. și art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, art. 246 C. pen. raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, art. 289, art. 291 și art. 264 C. pen., art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, așa încât în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 4/P/2009 din 12 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA – Serviciul Teritorial Iași este legală și temeinică. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul I.P. împotriva sentinței nr. 3 din 11 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 499/45/2009. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul I.P. împotriva sentinței nr. 3 din 11 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 499/45/2009. Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 martie 2011.