ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1673/2012

Deliberând asupra recursurilor de față; In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 639 din 20 septembrie 2011, Tribunalul Galați, secția penală, a condamnat pe inculpatul M.M.I. la o pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II b), e) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320 Cod procedură penată. In baza art. 71 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II b), e) C. pen.

Conform art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului iar potrivit dispozițiilor art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reținerii și arestării preventive de la 30 martie 2011 la zi, respectiv 20 septembrie 2011. S-a admis în parte acțiunea părții civile S.I. în sensul că. în conformitate cu art. 14 C. proc. pen. coroborat cu art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 18.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale și suma de 30 000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale. A fost obligat inculpatul să plătească lunar, în favoarea minorelor S.N.L., și S.A.B., câte 350 RON pentru fiecare dintre cele 2 (două) minore reprezentând contribuția lunară cu titlu de prestație de întreținere începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la majoratul minorelor S.N.L.

și S.A.B. și în continuare, până la împlinirea vârstei de 25 ani dacă se vor afla în continuarea studiilor. Prin aceeași sentință, s-a respins cererea părții civile pentru acordarea sumei de 830 RON, reprezentând pensie de urmaș în favoarea părții civile S.I., și pentru acordarea sumei de 200.000 RON reprezentând venit nerealizat de victima S.V., acestea fiind apreciate ca nefondate. S-a respins ca fiind nefondată și cererea părții civile de acordare a sumei de 3000 RON reprezentând costul unei pietre funerare. S-a constatat că inculpatul a pus la dispoziția părții civile (recipisa de consemnare nr. 77 3012/1 CEC BANK) suma de 5000 RON, reprezentând cota parte din constituirea de parte civilă cu titlu de daune materiale a părții civile S.I..

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile S.C.J.S.A.A. suma de 1141,06 RON reprezentând cheltuieli ocazionate de asistența medicală a victimei S.V.. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a adus la cunoștință inculpatului că probele biologice ce vor fi recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 s-a adus la cunoștință inculpatului că probele biologice ce vor fi recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S N.D.G.J a profilului genetic. Conform art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea unei șipci din lemn folosită la comiterea faptei. In temeiul art. 193 alin. (1) din Codul procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 1 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele: Inculpatul M.M.I. și victima S.V. au fost vecini, una din proprietățile familiei inculpatului învecinându-se, în partea de sud, cu grădina victimei, precum și cu alte două proprietăți, respectiv ale numiților S.C. și N.S.. S-a reținut că familia inculpatului mai deține o suprafață de teren care, de asemenea, se învecinează în partea de est cu grădina victimei S.V., proprietățile fiind delimitate de un gard de plasă metalică. Intre familia inculpatului și familia victimei erau relații conflictuale, de dușmănie chiar, generate de faptul că victima S.V. ar fi omorât mai mulți câini ai familiei inculpatului. La data de 29 martie 2011, inculpatul era în curtea locuinței sale, împreună cu mama sa, martora M.L., cu tatăl său, martorul M.A., și sora sa, M.I.C..

Potrivit programului cotidian, la data de mai sus, în jurul orelor 07 30 - 08 00 , martorul M.A. a plecat la ferma familiei, situată la circa 5 km de sat. De aici, martorul s-a întors la o oră târzie, stabilită ca fiind după ora la care s-a consumat conflictul dintre inculpat și victimă. Martora M.L. a mers la magazinul pe care familia îl deține și care este amplasat în curtea locuinței acestora, iar M.I.C. a plecat în jurul orelor 12 30 la școală. Inculpatul M.M.I. a rămas acasă și, împreună cu martorul V.V., au efectuat lucrări de reparații la un tractor ce aparținea familiei. Martorul V.V. a plecat apoi de la locuința inculpatului, în jur de ora 13 00 , când a și ajuns la domiciliul său. Tot la locuința inculpatului se mai afla un grup de muncitori, care efectuau lucrări de zidărie și care era condus de către martorul C.A.I..

In gospodăria familiei inculpatului se găseau mai mulți câini, din care unul era un câine ciobănesc, de talie mare, și unul rasa rotweiller. de talie mai mică. Conform declarației inculpatului, la un moment dat, puțin după ora 19 00 , acesta a auzit lătrat de câini dinspre grădina numitului S.C., unchiul său. Inculpatul M.M.I. a văzut că din gospodărie lipsea câinele ciobănesc și și-a dat seama că, de fapt, sunt câinii săi, și a mers să vadă ce se întâmplă. Aici, în grădina sa, se afla victima S.V., care se pare că întărâta pur și simplu cei doi câini, cu ajutorul unei bucăți de material plastic (la fața locului a fost identificată o bucată din material plastic, ce ar putea fi cea descrisă de către inculpat).

Prezența victimei S.V. în zona respectivă a fost confirmată de către soția sa, martora S.I., aceasta declarând că, la rândul său, a recunoscut câinii, după lătrat, ca fiind cei ai vecinului său, M.S., aspect ce a determinat-o pe victimă să meargă în locul respectiv, (victima era în stare de ebrietate, aspect constatat pe cale medico-legală). Menționează instanța de fond că întrucât infracțiunea de omor s-a săvârșit într-un loc nepublic, fără a mai fi alte persoane prezente care să fi văzut sau auzit cele întâmplate, la descrierea situației de fapt s-a avut în vedere versiunea prezentată de către inculpatul M.M.I., în măsura în care s-a coroborat cu celelalte probe și cu precizările făcute ulterior.

În continuare, inculpatul a declarat că i-a spus victimei S.V. să înceteze să mai întărâte câinii, moment în care victima a început să-i adreseze injurii și amenințări în sensul că „o să ți-i omor eu și pe ăștia" și încercând, totodată, să-l lovească cu bucata respectivă de plastic, fără să reușească acest lucru, deoarece „aceasta se îndoise și se încurca în gardul de plasă". In momentul următor, inculpatul a declarat că, de frică, a luat „la întâmplare o șipcă de lemn de pe jos" cu care a lovit victima, de două ori. Prima lovitură a fost aplicată peste una din mâinile victimei, leziune tipică de apărare. Ambele lovituri au fost aplicate peste gardul de plasă ce desparte cele două proprietăți și au fost aplicate cu mare intensitate, dovadă leziunile grave produse la nivelul antebrațului stâng și.

mai ales. la nivelul capului. Inculpatul M.M.I. a mai declarat că, imediat după aplicarea loviturilor, victima S.V. a rămas în picioare. In continuare, inculpatul a părăsit zona în fugă, fiind însoțit de către cei doi câini, și s-a îndreptat către curtea locuinței sale. În acest timp, soția victimei, martora S.I., a mers și ea în grădina locuinței sale pentru „a vedea ce se întâmplă". La momentul la care martora a ajuns în zona respectivă, conflictul deja se încheiase, aceasta având posibilitatea să mai vadă doar cum „un bărbat fugea prin grădina lui C.P. și era urmat îndeaproape de cei doi câini" și care „a intrat în curtea lui M.S. pe o portiță ce separă cele două curți", numitul C.P. fiind de fapt S.C., un unchi al inculpatului.

Martora S.I. a declarat că era posibil ca bărbatul respectiv să fi fost inculpatul M.M.I., deoarece l-a văzut doar câteva secunde din spate, dar cu certitudine a recunoscut cei doi câini ca fiind câinii familiei M.. Cei doi câini au fost fotografiați, iar martora S.I. i-a recunoscut ca fiind câinii familiei M. și care însoțeau persoana ce o văzuse fugind prin grădină. în continuare, martora a văzut că soțul său era rezemat de gardul de plasă ce desparte proprietatea sa de cea a vecinei sale, numita N.S. și nu mai mișca, fiind inconștient, și că acesta era lovit în zona capului, fără să sângereze însă. Martora a cerut apoi ajutorul uneia din fiicele sale minore, care - la rândul ei - a anunțat-o pe martora Ț.A., o vecină a familiei.

Martora Ț.A. a fost cea care a apelat telefonic SNUAU 112, solicitând o ambulanță. Victima S.V. a fost transportată la Spitalul Municipal Tecuci, dar -datorită gravității leziunilor - a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați, unde a fost internată și operată de urgență, iar la ora 02 10 a intervenit decesul. Din concluziile raportului medico-legal de necropsie au rezultat următoarele: moartea numitului S.V. a fost violentă; s-a datorat insuficienței car di o-respiratorii acute consecutivă traumatismului cranio-cerebral cu fractură complexă cominutivă. Cu înfundare, parieto-occipitală stânga iradiată parieto-temporal drept și in etajele posterior stâng și anterior drept ale bazei craniene, cu rupturi durate și de sinus sagital superior, dilacerare și contuzii cerebrale și hematom subdural acutparieto-temporo-occipital stâng, produs prin lovire puternică cu corp contondent alungit.

La autopsie s-au mai constatat: -fractură cominutivă 1/3 medie cubitus stâng cu luxație de cap radia/, leziune de violență posibil produsă prin lovire cu corp contondent (leziune tipică de apărare a victimei); - echimoze bra\ drept și regiune pectorală stânga, leziuni traumatice minore posibil produse prin comprimare cu corpuri dure - degete; - mici echimoze pe fața antero-internă coapsa dreaptă in 1/3 inferioară, leziuni traumatice minore posibil produse prin lovire sau comprimare cu corpuri dure cu suprafață mică de contact (posibil și mușcare ușoară de câine): -între traumatismul cranio-cerebral cu fractură complexă cominutivă.

cuînfundare, parieto-occipitală stânga iradiată parieto-temporal drept și în etajele posteriorstâng și anterior drept ale bazei craniene, cu rupturi durale și de sinus sagital superior.dilacerare și contuzii cerebrale și hematom subdural acut parieto-temporo-occipital stâng,cu hemoragie masivă, anemie acută și moartea victimei există raport direct de cauzalitate: - leziunile de violență pot data din seara zilei de 29 martie 2010; - după aspectul leziunilor de violență se poate aprecia că în momentul producerii leziunilor, agresorul se afla în partea laterală stânga a victimei; - sângele victimei aparține grupei sanguine AII, Rh pozitiv; - sângele recoltat pacientului la internare în Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați la 29 martie 2011. ora 22, conține 1.60% ­­0 alcool; -s-au mai constatat steatoză hepatică, ateromatoză aortică și coronariană.insuficiență mitrală medie, leziuni distrofice miocardice, scolioză coloană toracală.

In ceea ce privește inculpatul M.M.I., s-a apreciat că acesta a avut o atitudine de recunoaștere în ceea ce privește aplicarea loviturilor cu obiectul contondent, cu precizările făcute în declarațiile sale. Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a precizat că a acționat la modul arătat mai sus deoarece ar fi fost provocat de către victimă, că nu a avut intenția de a-i suprima viața, precum și faptul că la momentul celei de-a doua lovituri, victima s-ar fi ferit și doar datorită acestui aspect a nimerit-o în cap. Aceste aspecte au fost apreciate ca fiind apărări de circumstanță ale inculpatului și care nu s-au putut corobora cu alte probe, devreme ce s-a arătat mai sus că la momentul conflictului nu a mai fost prezentă nici o persoană, care să poată confirma această versiune.

In consecință, nu s-a reținut starea de provocare, din moment ce aceasta nu poate fi probată în vreun mod. Cât privește intenția acestuia, s-a apreciat că inculpatul nu a urmărit suprimarea vieții victimei, dar în același timp s-a apreciat că acesta putea să prevadă rezultatul faptei sale, devreme ce a aplicat una din lovituri cu mare intensitate și în zonă vitală. Cu alte cuvinte, intenția cu care a acționat inculpatul a fost indirectă. Situația de fapt, astfel cum a fost prezentată, a fost dovedită cu procesul - verbal de cercetare la fața locului planșele fotografice efectuate la fața locului concluziile raportului medico-legal, raportul medico-legal de necropsie declarația părții civile S.I., declarațiile martorilor M.L., Ț.A., V.V.

S.M.A., B.I., M.M., C.A.I., M.A., M.M.I., audiați nemijlocit atât în faza de urmărire penală cât și cea de judecată, coroborate cu declarațiile de recunoaștere a faptelor infracționale de către inculpat. Inculpatul, cercetat în stare de arest preventiv, a recunoscut fapta și, în fața instanței de fond, a solicitat să fie judecat prin procedura simplificată prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. In același timp, inculpatul a solicitat a se reține în favoarea sa circumstanța atenuantă a,,scuzei provocării" prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., motivat prin aceea că fapta a comis-o sub impulsul unei puternice stări emoționale create de victimă, care i-a provocat câinii, și care a avut o atitudine violentă față de sine, determinându-1 să comită fapta.

S-a apreciat de instanța de fond că apărările inculpatului nu au niciun suport probator, nefiind dovedite cu niciun mijloc de probă. In opinia instanței de fond este cert că inculpatul a aplicat victimei două lovituri foarte puternice în zone vitale (cap), fapta fiind comisă cu intenție vădită indirectă. In favoarea acestuia nu au fost reținute nici circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. deoarece s-a avut în vedere faptul că inculpatul a comis o faptă de un ridicat pericol social, în împrejurări ce puteau fi evitate de acesta (faptul că victima i-a provocat câinii, care nu erau legați sau ținuți într-un spațiu special amenajat), împrejurări care nu erau de natură să-l determine să lovească cu atâta intensitate victima care îi era vecin și cu care mai avusese discuții în contradictoriu legate de nesupravegherea câinilor ce erau lăsați liberi, să umble pe oriunde.

S-a reținut că nu poate fi apreciat pozitiv gestul inculpatului de a achita o parte din prejudiciu, ca o stăruință a acestuia în acoperi pagubele pricinuite, cu valoarea unei circumstanțe atenuantă. La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului s-au avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen. referitoare la dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana inculpatului (aflat la primul impact cu legea penală și a recunoscut comiterea infracțiunii însă nu s-a dovedit că aceasta a fost săvârșită sub impulsul unei puternice stări emoționale), precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Sub acest aspect, pedeapsa aplicată inculpatului a fost proporționată pe aspecte concrete ce vizează împrejurarea efectivă ce l-a determinat să omoare un om și anume indignarea că animalele sale (câinii), lăsați nesupravegheați, și care umblau prin vecini, tulburând liniștea și securitatea fizică, au fost alungați de victimă (vecin) care, în repetate rânduri, i-a creat acestuia probleme legate de atitudinea inculpatului care refuza să-și supravegheze animalele și să-și respecte relațiile de vecinătate. S-a apreciat și faptul că scopul preventiv educativ al pedepsei nu poate fi atins decât prin privare de libertate, iar cererea de a-i fi aplicată o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege a cărei executare să fie realizată prin liberare sub supraveghere a fost respinsă ca nefondată.

Sub aspectul laturii civile s-au reținut următoarele: Numita S.I. s-a constituit parte civilă cu mai multe sume pe care și le-a apreciat a fi necesare în recuperarea pagubelor create prin fapta inculpatului. Dintre acestea, partea civilă a dovedit, în final, suma de 18.000 RON reprezentând suma cheltuită cu înmormântarea victimei și cu parastasele ulterioare. Suma pe care a solicitat-o cu titlu de despăgubire pentru daune morale (630.000 RON) s-a apreciat ca fiind prea mare în condițiile în care o suferință morală de natura aceleia de a-i fi fost omorât soțul, tatăl a doi copii minori, nu poate fi evaluat în bani. însă, s-a avut vedere și faptul că inculpatul este tânăr, fără venituri personale (își continua studiile) la momentul comiterii faptei, iar suma de 30.000 RON este de natură a acoperi acest prejudiciu neevaluabil în bani.

S-a menționat că nu s-au dovedit de partea civilă sumele de 830 RON lunar, cu titlu de pensie de întreținere în favoarea sa, și de 200.000 RON venit nerealizat de victima S.V. dacă ar fi fost în viață. Nu s-a probat efectiv că victima realiza aceste venituri lunar, sau chiar periodic, care să convingă instanța de fond că sunt reale și au fost de natură să scadă veniturile familiei victimei. S-a apreciat că declarațiile martorilor audiați sub acest aspect au fost subiective și nu au caracter determinat. S-a apreciat că suma de 3000 RON.

reprezentând contravaloarea unei pietre funerare pe care partea civilă dorește să o ridice pe mormântul victimei, nu poate fi pretinsă de la inculpat, această solicitare excedând cadrului procesului, inculpatul neputând fi obligat să plătească modul în care partea civilă dorește să cinstească memoria soțului său prin diverse monumente de reculegere și amintire, acestea fiind aspecte cu caracter strict personal și suportate de partea ce le pretinde. Instanța de fond a apreciat admisibilă cererea de acordare, cu titlu de prestație de întreținere, a unor sume în favoarea minorelor N.L. și A.B. ce au fost private de întreținerea financiară a tatălui său, inculpatul fiind obligat să plătească lunar câte 350 RON în favoarea celor două minore (cuantum calculat la venitul mediu pe economie), începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la majoratul minorelor iar dacă continuă studiile până la 25 ani.

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați. inculpatul M.M.I. și partea civilă S.I.. Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a apreciat hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală sub aspectul laturii civile deoarece: - În mod greșit s-a stabilit suma de 18.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale în favoarea părții civile S.I.; - În mod greșit s-a stabilit contribuția lunară de întreținere pentru minorele victimei în raport de momentul acordării acesteia, precum și în raport de cuantumul ei. Inculpatul M.M.I.

a criticat sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: - greșita încadrare juridică a faptei, aceasta fiind - în opinia apărării - infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., precum și greșita nereținere a circumstanței scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.; - nereținerea în favoarea inculpatului de circumstanțe atenuante, deoarece era student, a făcut eforturi pentru despăgubirea părților civile cu suma de 5000 RON, a fost sincer și a recunoscut comiterea faptei; Partea civilă S.I. a criticat sentința instanței de fond ca netemeinică pentru următoarele motive: - cuantumul redus al pedepsei aplicate inculpatului; - greșita neobligare a inculpatului la o prestație periodică în sumă totală de 200.000 RON (10.000 RON x 20 de ani) în favoarea soției supraviețuitoare S.I.

reprezentând folosul nerealizat din munca pe care ar fi prestat-o victima pe o perioadă de 20 de ani, în folosul familiei; - greșita neacordare a sumei de 830 RON lunar cu titlu de prestație periodică pentru întreținerea celor doi copii minori ai defunctului, în condițiile în care, din probele administrate în cauză, rezultă că - dacă ar fi fost în viață - defunctul ar fi realizat un venit de 10.000 RON pe an, respectiv 830 RON lunar; - cuantumul redus al daunelor morale solicitând majorarea acestora; -greșita neobligare a inculpatului la plata sumei de 3000 RON reprezentândcontravaloarea unei pietre funerare ce urmează a fi achiziționată de către partea civilă. Prin decizia penală nr. 61 A din 15 martie 2012. Curtea de Apel Galați, secția penală, a dispus următoarele: A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, inculpatul M.M.I.

și partea civilă S.I. împotriva sentinței penale nr. 639/20 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Galați (dosar nr. 4358/121/2011). A desființat, în parte, sentința penală nr. 639 din 20 septembrie 2011 a Tribunalului Galați și, în rejudecare. a redus de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. A redus de la 18.000 RON la 10.000 RON cuantumul sumei acordate cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale la care a fost obligat inculpatul către partea civilă S.I., reprezentând cheltuieli ocazionate cu înmormântarea victimei și pomenirile ulterioare. A majorat de la 30.000 RON la 60.000 RON cuantumul sumei acordate cu titlu de despăgubiri pentru daune morale la care a fost obligat inculpatul către partea civilă S.I..

A redus de la câte 350 RON la câte 117 RON contribuția lunară cu titlu de prestație periodică, începând cu data săvârșirii infracțiunii, respectiv 29 martie 2011, și până la majoratul minorelor S.N.L. și S.A.B. și, în continuare, până la împlinirea vârstei de 26 ani dacă se vor afla în continuarea studiilor. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. A fost menținută starea de arest a inculpatului și dedusă din pedeapsa aplicată acestuia perioada reținerii și arestării preventive de la 30 martie 2011 la zi. Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele: În mod judicios, instanța de fond - având în vedere solicitarea inculpatului - a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., referitor la recunoașterea vinovăției, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime. De asemenea, instanța de fond -având în vedere probele administrate în faza de urmărire penală - a constatat săvârșirea faptei cu vinovăție de către inculpat și a dat acesteia încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale. Curtea de apel a reținut, din probele administrate, respectiv, concluziile raportului de constatare medico-legală coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, că acesta a aplicat victimei două lovituri în zona vitală, respectiv în zona capului, din care o lovitură a cauzat o leziune tipică de apărare a victimei, respectiv o fractură medie cubitus stâng cu luxație de cap radial, și o lovitură ce a cauzat un traumatism cranio-cerebral ce a dus la decesul victimei, lovituri cauzate cu corp contondent.

Intensitatea acestor lovituri, ce au dus la o fractură medie cubitus stâng și la un traumatism cranio-cerebral, coroborate cu numărul acestora, zona vizată, respectiv zona capului, și obiectul contondent folosit de inculpat, dovedesc intenția indirectă a acestuia de a suprima viața victimei. Mai exact, chiar dacă nu a urmărit în mod direct, prin mijloacele folosite, zona vizată și numărul de lovituri aplicate inculpatul a acceptat posibilitatea ca, prin fapta sa, să se producă rezultantul activității sale, respectiv decesul victimei. În ceea ce privește „scuza provocării", prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în sensul că atitudinea victimei de a întărâta câinii inculpatului constituie un gest de provocare ce a dus la săvârșirea infracțiunii de către acesta, s-a apreciat de instanța de apel că această atitudine a victimei nu putea duce la o puternică tulburare încât să determine această ripostă agresivă a inculpatului.

în condițiile în care, la momentul săvârșirii faptei, între inculpat și victimă se afla gardul ce delimita cele două proprietăți și, între victima S.V. și inculpat, existau anterior relații tensionate datorită câinilor proprietatea inculpatului. În final însă, instanța de apel a apreciat, în ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, că aceasta apare ca disproporționată în raport de persoana și conduita sa. Chiar dacă nu vor fi reținute ca circumstanțe atenuante faptul că inculpatul M.M.I. este la primul impact cu legea penală, era integrat în familie și viața socială, fiind student, a căutat să despăgubească în limita posibilităților cu suma de 5000 RON pe soția victimei, regretând sincer comiterea faptei, astfel că s-a apreciat că pedeapsa de 10 ani închisoare apare ca fiind prea aspră, urmând a se reduce spre minimul special prevăzut de lege.

Sub aspectul laturii civile, instanța de apel a menționat principiul că partea civilă trebuie să facă dovada pretențiilor sale prin mijloace de probă legal administrate. Mai exact, cel ce solicită o despăgubire materială trebuie să facă dovada acestor pretenții, reținând următoarele: Partea civilă S.I. a solicitat suma de 18.000 RON reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, respectiv cheltuieli de înmormântare, pomenirile ulterioare de 3, 9 și 40 zile, pomenirile de 6 luni și 1 an, ce urmau a fi efectuate, și contravaloarea unei pietre funerare ce urma a fi amplasată la mormântul victimei. Partea civilă a făcut dovada cu declarațiile martorilor R.V. și M.I., precum și cu înscrisurile de la Dosarul de fond, că a efectuat cheltuieli de înmormântare și pentru parastasele de 3, 9 și 40 de zile, evaluate de partea civilă la suma de 10.000 RON.

S-a apreciat că în mod greșit instanța de fond a acordat suma de 18.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale deoarece cererea părții civile reprezentând pomenirile ce urmează a fi efectuate la 6 luni și 1 an, în cuantum de 5000 RON, nu au fost dovedite, fiind un prejudiciu viitor și nesigur. Aceeași situație s-a apreciat că este și în cazul monumentului funerar, în sumă de 3000 RON, ce urmează a fi achiziționat de partea civilă pentru a fi depus la mormântul victimei deoarece, la data judecării cauzei, aceasta reprezintă doar o intenție a părții civile de a confecționa acest monument funerar, partea civilă nefăcând dovada acestora. S-a mai reținut că partea civilă S.I. a solicitat obligarea inculpatului M.M.I.

la plata sumei totale de 200.000 RON, reprezentând activitatea desfășurată de victimă în gospodărie, în calitatea sa de producător agricol. A arătat partea civilă că victima, care îi era soț, prin activitatea sa de producător agricol obținea din vânzarea produselor din gospodărie un venit anual de 10.000 RON și, pe cale de consecință, suma de 200.000 RON reprezenta activitatea victimei pe o perioadă viitoare de 20 de ani. In dovedirea sumei, respectiv că din cultivarea terenului victima obținea un venit anual de cel puțin 10.000 RON, partea civilă a solicitat, în apel, efectuarea unei expertize de specialitate, probă la care a renunțat ulterior. In aceste condiții, instanța de apel a apreciat că partea civilă nu a făcut dovada pretențiilor sale, respectiv că victima, prin munca sa, fiind producător agricol individual, obținea din vânzarea produselor suma de 10.000 RON anual.

De altfel, opinează instanța de apel că, din punct de vedere legal, partea civilă S.I. nu poate beneficia, în calitate de soție supraviețuitoare, de o contribuție lunară de întreținere din partea inculpatului. Contribuția lunară de întreținere se acordă fie conform legii, respectiv contribuția de întreținere pentru copiii minori ai victimei, fiind prevăzută de lege; pentru ca soția supraviețuitoare să beneficieze de o contribuție lunară de întreținere trebuie să dovedească că, din cauza unei boli sau afecțiuni, se afla efectiv în întreținerea victimei, respectiv a soțului, și că acesta îi asigura mijloacele de subzistență. Partea civilă S.I., în calitate de soție supraviețuitoare, nu se afla la momentul decesului soțului în această stare de nevoie, respectiv să depindă exclusiv de veniturile soțului pentru a putea subzista.

Partea civilă și soțul său formau o familie, lucrau împreună pământul și obțineau venituri din vânzarea produselor, dar nu se afla în starea de nevoie de a depinde exclusiv de munca soțului decedat pentru a putea trăi. S-a apreciat că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea inculpatului la plata unei contribuții lunare de întreținere pentru minorele S.N.L. și S.A.B. de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la majoratul acestora, dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 25 ani. Momentul evenimentului cauzator de prejudiciu era data decesului tatălui celor două minore respectiv, 30 martie 2011, și repararea acestui prejudiciu trebuie să se facă de la această dată, și nu de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În continuare, s-a mai reținut că instanța de fond a avut în vedere, la stabilirea cuantumului de 350 RON lunar pentru fiecare dintre cele două minore, venitul minim pe economie. S-a constatat că la a data pronunțării sentinței, venitul minim garantat pe economie era de 700 RON. În final, curtea de apel a apreciat că suma de 30.000 RON. acordată cu titlu de despăgubiri pentru daune morale părții civile S.I. este prea mică în raport de suferința pricinuită familiei prin activitatea infracțională a inculpatului. Astfel, atât partea civilă S.I., cât și minorele S.N.L. și S.A.B., au pierdut o persoană care le era foarte dragă, față de care erau strâns legate afectiv și care avea rolul său în familie.

Aceasta constituie o pierdere ireparabilă care necesită o reparație materială echitabilă, avându-se în vedere și principiul neîmbogățirii fără justă cauză, apreciindu-se că se impune majorarea cuantumului sumelor acordate pentru daune morale. Împotriva hotărârii instanței de apel, partea civilă S.I. și inculpatul M.M.I. au declarat recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a prezentei decizii. Partea civilă și inculpatul au depus la dosar motive scrise de recurs, care au fost expuse în cursul dezbaterilor.

Asupra recursului declarat de inculpatul M.M.I.: Înalta Curte își însușește integral argumentele în fapt și în drept ale hotărârilor atacate cu privire la încadrarea juridică a faptei, precum și cu privire la intenția de omor cu care inculpatul a acționat, apreciind că nu este necesară reluarea acestora, ci numai unele completări: Omorul se săvârșește cu intenție de a suprima viața unei persoane (animus necandi), iar nu cu intenție generală de a vătăma. Expresia „uciderea unei persoane", utilizată de textul art. 174 C. pen., cuprinde implicit ideea orientării acțiunii spre un rezultat specific constând în moartea victimei. în doctrina juridică se mai folosește noțiunea de,.dol special", definit ca voință de a suprima viața persoanei, sau „intenție precisă", prevăzută special de lege ca element constitutiv al unor infracțiuni cu privire la care se incriminează producerea unui rezultat determinat.

Intenția are două forme: directă și indirectă. Fapta este săvârșită cu intenție directă când infractorul „prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte'" (art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.), iar cu intenție indirectă când „prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui" (art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.). Ceea ce deosebește deci intenția directă, de intenția indirectă, este elementul volitiv. în timp ce la intenția directă făptuitorul are o atitudine fermă față de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat și nu altul, la intenția indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce.

În jurisprudență, intenția de ucidere se deduce din materialitatea actului (dolus ex re) care. în cele mai multe cazuri, relevă poziția infractorului față de rezultat. Demonstrează intenția de ucidere, printre altele, locul și numărul aplicării loviturilor, unele interesând regiuni vitale ale corpului, obiectul folosit, comportamentul inculpatului (anterior, concomitent sau ulterior lovirii victimei). Deosebit de importante pentru caracterizarea poziției făptuitorului față de rezultat sunt împrejurările în care s-a produs actul de violență și care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve intenția de ucidere. În prezenta cauză, așa cum au relevat probele administrate, inculpatul a folosit pentru lovirea victimei un obiect contondent care a cauzat grave leziuni constatate în actele medicale și medico-legale, aceste leziuni - prin gravitatea lor - dovedindu-se incompatibile cu viața.

In consecință, corect a fost reținută de către ambele instanțe intenția inculpatului de ucidere a victimei. Infracțiunea prevăzută de art. 183 din C. pen. se caracterizează prin aceea că infractorul acționează cu intenția generală de vătămare corporală, nu de omor. rezultatul mai grav (moartea victimei) fiind reținut pe baza culpei, ceea ce constituie o formă mixtă de vinovăție (intenția depășită). Dimpotrivă, în cazul infracțiunii de omor, infractorul acționează cu intenția suprimării vieții victimei, iar nu cu intenția generală de vătămare corporală. Așa cum s-a arătat, intenția de omor este dedusă din împrejurările săvârșirii faptei și din modul concret în care a acționat infractorul. Or.

din probele administrate rezultă, pe de o parte, că între inculpat și victimă exista o stare tensionată, chiar conflictuală. Leziunile constatate pe corpul victimei confirmă acte de violență extremă, prin folosirea unui obiect contondent. Zonele lezate. intensitatea loviturilor și obiectul folosit relevă intenția de omor a inculpatului, iar nu intenția generală de vătămare corporală. In acord cu cele două instanțe, Înalta Curte apreciază că acțiunea extrem de violentă a inculpatului pe fondul, pe de o parte, a unor conflicte mai vechi (generate de lăsarea liberă de către inculpat a câinilor), iar pe de altă parte, de pretinsa „ațâțare”/„întărâtare" a celor doi câini (ambii cu potențial agresiv), nu poate avea ca justificare „starea de provocare". în sensul art. 73 lit. b) din C. pen.

Această „dispută", de altfel, nu era decât o continuare a conflictului ce dura de o lungă perioadă de timp între cele două familii, dispută întreținută de lăsarea liberă a unor câini de rasă cu potențial agresiv. Potrivit art. 73 lit. b) din C. pen. constituie circumstanță atenuantă „săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă ". Existența tulburării sau emoției, în sensul art. 73 lit. b) din C. pen. și intensitatea acestora, nu se pot reține de organul judiciar pe baza unei prezumții legale, ci trebuie stabilite în mod concret, pe bază de probe, în principal prin utilizarea unor criterii subiective, însă fără absolutizarea acestora, și tară a exclude total ipoteza utilizării unor criterii obiective.

Astfel. întrucât dispozițiile art. 73 alin. (1) lit. b) din C. pen.

presupun atât examinarea unor împrejurări exterioare care influențează starea psihică a făptuitorului, cât și examinarea semnificației acestora asupra comportamentului făptuitorului, pe fondul inexistenței unor criterii cu valoare absolută (și, totodată, nesusceptibile de relativizare) referitoare la procesele psihice (criterii exacte pentru a se stabili dacă o anumită tulburare și-a avut sau nu sorgintea într-un impuls exterior determinant), nu se poate renunța total la criteriile obiective în aprecierea existenței sau inexistenței „stării de provocare". Pentru reținerea „stării de provocare”, în sensul art. 73 lit. b) din C. pen., nu se poate face abstracție de unele criterii obiective cum ar fi compararea reacției făptuitorului cu reacția .omului mediu" supus unei provocări similare, cerința unei anumite proporții între actul provocator și reacția făptuitorului, inclusiv prin observarea consecințelor faptei săvârșite ca urmare a actului provocator etc. In prezenta cauză însă.

în acord cu ambele instanțe, așa cum s-a menționat anterior, Înalta Curte apreciază că nu se poate reține „starea de provocare", în sensul art. 73 lit. b) din C. pen., nici prin utilizarea criteriilor subiective și nici a celor obiective. Probatoriul administrat nu confirmă apărarea inculpatului în sensul că,. ar fi fost provocat" prin una din modalitățile prevăzute de art. 73 lit. b) din C. pen. (.prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă "). Nu în ultimul rând, verificarea îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 73 alin. (1) lit. b) din C. pen. - obligatorie pentru reținerea circumstanței atenuante - se face în concret, în raport cu fapta și împrejurările săvârșirii acesteia, precum și în raport cu persoanele implicate.

Activitatea victimei, aflată în stare de ebrietate, de a „întărâta", peste gard. cei doi câini ai inculpatului, nu îndeplinește cerințele anterior menționate. De asemenea, așa cum au constatat ambele instanțe, nu sunt îndeplinite cerințele reținerii unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului pentru următoarele motive: Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei, astfel: - „conduita bună", în sensul art. 74 lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absența antecedentelor penale ori la,, conduita civilizată " anterior săvârșirii faptei.

Dacă legiuitorul ar fi intenționat să echivaleze simpla împrejurare a „lipsei antecedentelor penale" cu circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. ar fi elaborat textul legal în acest sens. împrejurările arătate de apărare, în sensul că inculpatul era student, că era „un tânăr liniștit", că „provine dintr-o familie respectată", „că părinții au o fermă de animale și un mic magazin", nu sunt de natură a se impune ca circumstanță atenuantă în prezenta cauză penală; - „stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau de a repara paguba pricinuită", în sensul art. 74 lit. b) C. pen., nu se reduce la manifestarea acordului inculpatului de a plăti o parte sumele de bani cu titlu de despăgubiri, mai ales că, din cele declarate de soția victimei, suma de 5.000 RON a fost consemnată de inculpat dar nu s-a reușit încasarea efectivă a acesteia.

Deși în motivele scrise de recurs se arată că inculpatul și familia sa au mari posibilități și resurse financiare și materiale („au o fermă de animale și un mic magazin"), până în prezent nu a fost reparat prejudiciul cauzat, cel puțin la nivelul stabilit prin hotărârile judecătorești, chiar suma de 5.000 de RON, consemnată, neajungând în posesia familiei soției victimei (mama și cei doi copii minori) care, așa cum sugerează actele și lucrările Dosarului, nu dispun de resurse materiale și financiare suficiente; - simpla împrejurare arătată de apărare că inculpatul „nu a încercat să se sustragă", că nu a încercat să „influențeze ancheta", nu este suficientă pentru a se impune ca circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., constituind elemente de normalitate pentru o conduită umană responsabilă. Celelalte date personale ale inculpatului, așa cum s-a menționat, au fost avute în vedere ca și criterii de individualizare a pedepsei, în condițiile art. 72 C. pen., recunoașterea faptelor atrăgând cauza de reducere prevăzută de art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen.

Ultima critică a inculpatului, în sensul că suma de 60.000 de RON, acordată soției victimei pentru daune morale, este „foarte mare", nu numai că este vădit neîntemeiată deoarece răspunderea civilă delictuală nu este condiționată de starea financiară ori materială a făptuitorului, dar sugerează și o contradicție cu cele arătate în aceleași motive scrise de recurs, în sensul că „inculpatul provine dintr-o familie respectată .. părinții săi au o fermă de animale și un mic magazin .. și sunt ajutați în mare măsură de inculpat". Înalta Curte apreciază că nici critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei nu este întemeiată (caz de casare invocat - art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.), pentru următoarele motive: Potrivit art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C. pen., care prevede criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama: de dispozițiile părții generale a C. pen. ; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen. : de gradul de pericol social al faptei săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., este sancționată cu închisoare de la 10 la 20 de ani închisoare, iar prin reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., aceste limite deveneau de la 6 ani și 8 luni la 13 ani și 4 luni închisoare. Inculpatului i-a fost aplicată de către instanța de apel - (prin reducerea pedepsei stabilită de instanța de fond) - o pedeapsă de 7 ani închisoare, cu numai 4 luni peste minimul special redus. In consecință, în raport cu criteriile legale de individualizare judiciară a pedepsei critica inculpatului este neîntemeiată, iar cererea sa pentru reducerea pedepsei nu este fondată, gravitatea concretă a faptelor (comportamentul extrem de violent, pe fondul lipsei unei acțiuni a victimei de natură să justifice în mod rezonabil un astfel de comportament) nejustificând convingerea că scopul pedepsei poate fi atins printr-un cuantum mai redus al acesteia.

În concluzie, în acord cu cele două instanțe, Înalta Curte - însușindu-și integral argumentele instanței de apel, expuse în partea expozitivă a deciziei atacate, secțiunea referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei - apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului de instanța de apel răspunde atât criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., cât și scopului prevăzut de art. 52 C. pen., reflectând principiul proporționalității între gravitatea faptei și datele personale ale făptuitorului. Asupra recursului declarat de partea civilă S.I.: Criticile părții civile urmează a fi examinate potrivit cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17/2 C. proc.

pen., după cum urmează: Cu privire la critica referitoare la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte face trimitere la argumentele deja expuse la secțiunea examinării recursului inculpatului având același obiect și apreciază că pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată în condițiile judecării cauzei prin procedura reglementată de art. 320 1 C. proc. pen., reflectă principiul proporționalității între gravitatea faptei și datele personale ale făptuitorului. Neîntemeiate sunt și criticile referitoare la modul de soluționare al laturii civile deoarece acordarea sumelor de bani cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale, chiar solicitate în procesul penal, este supusă condiției dovedirii acestora prin mijloace de probă propuse de părți sau dispuse din oficiu.

De asemenea, printre condițiile acordării acestor sume de bani se regăsesc și cele referitoare la legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului și prejudiciul ce urmează a fi reparat, dar și la caracterul cert, actual al acestuia. Înalta Curte apreciază greșită, în principiu, opinia instanțelor anterioare potrivit căreia soția victimei nu ar fi îndreptățită să solicite o sumă de bani reprezentând contravaloarea amenajării locului de înmormântare a acesteia, inclusiv ridicarea unui monument funerar (în limitele și în raport cu tradițiile religioase și locale), după cum aceasta este îndreptățită să solicite toate sumele de bani cheltuite cu organizarea tuturor parastaselor conform datinilor religioase și obiceiurilor locului.

Aceste sume, având însă un caracter viitor, nu pot fi acordate în prezenta cauză penală, ele urmând - eventual - a forma obiectul unei cauze civile ulterioare, întemeiată pe dispozițiile art. 20 alin. (3) C. proc. pen. Cu privire la celelalte sume acordate cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale, inclusiv prestația periodică lunară acordată celor două minore, se constată că acestea au fost corect cuantificate, în raport cu probele administrate pe latură civilă. A fost corect soluționată de ambele instanțe și cererea părții civile de acordare a unei sume cu titlu de prestație periodică în favoarea sa, ca soție supraviețuitoare, aceasta nedovedind că se afla într-o situație personală care atrăgea întreținerea de către soțul său.

pe acest unic motiv. dispoziția de respingere a cererii fiind legală și temeinică. In final, în acord cu instanța de apel. Înalta Curte apreciază că suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru daune morale este într-un cuantum ce nu poate fi apreciat ca injust, acesta fiind supus unei aprecieri a organelor judiciare în raport cu toate împrejurările săvârșirii faptei prejudiciabile. Față de cele reținute, Înalta Curte - în temeiul 385 15 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. - va respinge ca nefondate recursurile inculpatului și părții civile. Potrivit art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă S.I. și de inculpatul M.M.I. împotriva deciziei penale nr. 61/A din 15 martie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 30 martie 2011 la 22 mai 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 RON. cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 22 mai 2012.