ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2427/2011

Asupra cauzei penale de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 358 din 30 noiembrie 2010 Tribunalul Argeș a condamnat pe inculpatul P.M.G. la 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) - b) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, precum și executarea pedepsei accesorii în temeiul dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 86

2

C. pen. s-a fixat termen de încercare de 8 ani.

În temeiul dispozițiilor art. 86

3

alin. (1) lit. a) C. pen. a fost obligat inculpatul să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș.

A fost obligat inculpatul să respecte dispozițiile 86

3

alin. (1) lit. b) - d) C. pen.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile P.F. suma de 200.000 RON cu titlu de despăgubiri civile, din care 150.000 RON daune morale și 50.000 RON daune materiale.

A mai fost obligat inculpatul să plătească părții civile, pentru minorii C.C.A., C.F.D. și C.D.I., câte 202 RON lunar prestație periodică, deci în total 606 RON lunar, începând cu data de 14 iunie 2009 și până la împlinirea vârstei de 18 ani de fiecare minor.

A fost obligat inculpatul la 2.500 RON cheltuieli judiciare către stat și către partea civilă P.F.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în noaptea de 13 spre 14 iunie 2009, victima C.I. s-a deplasat împreună cu martorii T.I., M.S., F.N. și alții în discoteca SC D.I. SRL Recea din acea localitate, unde au consumat băuturi alcoolice și au dansat.

În același local s-a aflat și inculpatul P.M.G. din Pitești, venit în vizită la rudele după tată, iar în jurul orelor 2:00, când se întorcea de la toaletă, inculpatul a trecut chiar prin cercul în care dansau C.I. și prietenii lui, fiind atins cu umărul de victimă.

Imediat, inculpatul i-a cerut explicații victimei care aflată sub influența alcoolului, l-a scuipat, iar în momentul imediat următor i-a aplicat o lovitură puternică cu pumnul stâng în bărbie provocându-i dezechilibrarea și căderea pe spate cu capul de pardoseala din gresie a localului, în cădere victima atingând și pe unul din membrii grupului său.

Ca urmare a impactului, C.I. și-a pierdut cunoștința și a fost internat la Spitalul C., apoi la I.N.N.B.N. unde a decedat la 25 iunie 2009. Evenimentul care s-a derulat rapid a fost înregistrat pe una din camerele de luat vederi ale localului și se află redat în procesul-verbal de examinare redare și captură digitală și planșa foto.

Prin raportul medico-legal de autopsie al I.N.M.L. s-a concluzionat că moartea numitului C.I. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale cu hematom intraparenchimatos și inundație ventriculară, consecința unui traumatism cerebral cu fractură craniană parieto-temporo-sfenoidală dreaptă, leziuni ce pot data din noaptea de 13 spre 14 iunie 2009.

S-a reținut că la necropsie nu s-au constatat leziuni traumatice de lovitură activă fără a exclude producerea leziunilor traumatice cranio-cerebrale tanato-generatoare printr-un mecanism de heteropropulsie având în vedere intensitatea traumatismului cranio-cerebral, datele de istoric ale cazului și faptul că examenul medico-legal s-a efectuat după o supraviețuire de 11 zile.

S-a concluzionat că între leziunile traumatice și deces există legătură de cauzalitate condiționată de rezistența scăzută a oaselor craniene subțiri și de modificările malformativ-vasculare cerebrale preexistente.

În drept, fapta inculpatului P.M.G. care a lovit cu pumnul în zona feței pe victima C.I., fapt ce a determinat căderea și lovirea victimei cu capul de pardoseala de gresie și în cele din urmă decesul, între fapta inculpatului și decesul victimei existând legătură de cauzalitate, s-a considerat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, respectiv pe fondul unui conflict spontan dintre inculpat și victimă și a faptului că victima l-a scuipat pe inculpat, provocându-i acestuia o stare de nervozitate ce a dus la manifestarea violentă a acestuia, modalitatea în care a fost săvârșită fapta, respectiv prin aplicarea unei singure lovituri cu pumnul în zona feței, lovitură ce a dus la dezechilibrarea victimei care a căzut pe spate cu capul de pardoseală, faptul că victima avea o rezistență scăzută a oaselor craniene, precum și modificări malformativ-vasculare cerebrale preexistente care au contribuit alături de lovitura aplicată de inculpat la producerea rezultatului constând în decesul victimei, precum și faptul că inculpatul a avut o atitudine sinceră, de recunoaștere a săvârșirii faptei, a arătat că este de acord să plătească părții civile sumele solicitate, este la primul conflict cu legea penală, neavând antecedente penale și are doar vârsta de 25 de ani.

În consecință, tribunalul a apreciat că pot fi reținute în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. putându-se realiza prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni în condițiile prevăzute de art. 86

1

C. pen.

Pe latură civilă, tribunalul a reținut că partea civilă P.F. a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 150.000 de RON daune morale și 50.000 de RON daune materiale, pretenții la care inculpatul a achiesat, situație ce echivalează cu încheierea unei tranzacții între părți cu privire la soluționarea laturii civile sub acest aspect, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. și art. 1704 C. civ., l-a obliga pe inculpat să plătească părții civile P.F. cu titlu de despăgubiri civile suma de 200.000 de RON din care 150.000 de RON daune morale și 50.000 de RON daune materiale.

Din adresa aflată la dosar a rezultat că victima a obținut în ultimele 6 luni anterior decesului în calitate de muncitor necalificat la SC Z. SA un salariu mediu lunar în valoare de 1176 RON lunar.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză a reieșit că victima practica în mod constant și cu caracter permanent activități de zidărie și activități specifice domeniului construcțiilor și amenajări interioare, activitate în urma căreia câștiga lunar aproximativ 1000 de RON.

Însumând veniturile realizate de victimă astfel cum au fost dovedite, a rezultat că acesta obținea lunar venituri de aproximativ 2176 RON din care, potrivit prevederilor legale, aloca pentru creșterea și îngrijirea celor trei copii minori aproximativ jumătate din sumă.

Având în vedere faptul că potrivit deciziei din 10 septembrie 2009 au fost stabilite în favoarea fiecărui minor pensii de urmaș în sumă de câte 160 de RON lunar, precum și faptul că din probele administrate și calculele expuse victima contribuia la creșterea și îngrijirea minorilor cu o sumă aproximativă de 1086 RON, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile, în calitate de reprezentant al celor trei minori, diferența sumei cu care victima ar fi contribuit la creșterea și îngrijirea copiilor minori, respectiv 606 RON lunar (câte 202 RON lunar pentru fiecare minor) cu titlu de prestație periodică începând cu data de 14 iunie 2009 și până la împlinirea vârstei de 18 ani de fiecare minor.

Împotriva hotărârii pronunțate de tribunal inculpatul P.M.G. a declarat apel, solicitând desființarea sentinței atacate și reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de textul incriminator, prin reținerea circumstanței atenuante a provocării în favoarea sa și implicit prin schimbarea modalității de executare a pedepsei în condițiile art. 81 C. pen.

Hotărârea a fost apelată și de către parchet care a criticat-o pentru: greșita individualizare a pedepsei; omiterea aplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi conform dispozițiilor art. 65 alin. (1) C. pen. cu referire la dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.; omiterea aplicării dispozițiilor art. 88 C. pen. în sensul deducerii din pedeapsa aplicată a perioadei reținerii de 24 ore; omisiunea de obligarea părților civile, S.J.U. Pitești și I.N.N.B.N. București la plata cheltuielilor de spitalizare.

Prin Decizia penală nr. 23/A din 3 martie 2011 Curtea de Apel Pitești a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, împotriva Sentinței penale nr. 358 din data de 30 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul nr. 1736/109/2010.

A desființat în parte sentința, în sensul că a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 74 și 76 lit. b) C. pen. și a majorat pedeapsa aplicată inculpatului P.M.G., de la 3 ani și 6 luni închisoare, la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen.

În baza dispozițiilor art. 86

2

C. pen. a fixat termen de încercare de 8 ani și 6 luni.

A dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 ore, începând cu data de 06 aprilie 2010.

A obligat inculpatul la plata cheltuielilor de spitalizare în sumă de 111,28 RON către partea civilă S.J.U. Pitești și de 4728 RON către I.N.B.N. București.

A menținut în rest dispozițiile sentinței atacate.

A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.M.G., pe care l-a obligat la 650 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 50 RON onorariu parțial al avocatului din oficiu urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de prim control judiciar a apreciat că nu pot fi reținute dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., iar pedeapsa aplicată se impune a fi majorată în raport cu natura infracțiunii și urmările produse. De asemenea, au fost înlăturate circumstanțele atenuante, atitudinea acestuia înainte de săvârșirea faptei fiind avută în vedere în operațiunea individualizării pedepsei aplicate.

S-a dedus perioada reținerii și arestării preventive.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și inculpatul P.M.G.

În motivele de recurs ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești se invocă dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., criticându-se decizia penală pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât pedeapsa aplicată este sub limita minimă prevăzută de art. 183 C. pen., neputându-se aplica dispozițiile art. 86

1

C. pen., atâta timp cât nu au fost reținute circumstanțe atenuante.

Se solicită, raportat la modul în care s-a săvârșit fapta, la atitudinea inculpatului avută după săvârșirea faptei, majorarea cuantumului pedepsei aplicate și aplicarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 71 raportat la art. 64 lit. a) C. pen.

De asemenea în condițiile în care apelul Parchetului, a vizat corecta deducere a perioadei reținerii și arestării preventive fiind și în favoarea acestuia se impunea să fie admis apelul inculpatului și înlăturarea obligării acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Inculpatul P.M.G. a solicitat reducerea pedepsei prin reținerea circumstanței atenuante a provocării și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., recursul fiind bazat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., le consideră fondate pentru următoarele considerente:

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod corect instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, în baza propriului examen în mod judicios și motivat a stabilit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 183 C. pen., reținându-se în esență că la data de 13 spre 14 iunie 2009 inculpatul P.M.G. i-a aplicat victimei C.I. un pumn în zona feței, fapt ce a determinat căderea și lovirea victimei cu capul de pardoseala de gresie și în cele din urmă decesul.

Din mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești au rezultat împrejurările în care victima a fost lovită de inculpat.

Examinând recursurile declarate prin prisma dispozițiilor art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 183 C. pen. este sub limita minimă prevăzută de art. 183 C. pen., de 5 ani, în condițiile în care nu au fost reținute în favoarea sa circumstanțe atenuante.

Totuși, în raport de atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei de recunoaștere și regret, de încercarea de a plăti părților civile sumele solicitate, de faptul că se bucură de o bună apreciere în societate (caracterizarea de la Primăria Comunei Suseni, dosar Curtea de Apel Pitești), nefiind cunoscut cu antecedente penale, Înalta Curte apreciază că pot fi reținute în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.

Solicitarea inculpatului de a fi reținută în cauză și circumstanța atenuantă a provocării este nefondată.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă "săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă."

Existența tulburării sau emoției în sensul art. 73 lit. b) C. pen. și intensitatea acestora nu se pot reține de organul judiciar pe baza unei prezumții legale, ci trebuie stabilite în mod concret, pe bază de probe, în principal prin utilizarea unor criterii subiective însă fără absolutizarea acestora și fără a exclude total ipoteza utilizării unor criterii obiective.

Pentru reținerea stării de provocare în sensul art. 73 lit. b) C. pen. nu se face abstracție de unele criterii obiective cum ar fi compararea reacției făptuitorului cu reacția omului mediu supus unei provocări similare, cerința unei anumite proporții între actul provocator și reacția făptuitorului, inclusiv prin observarea consecințelor faptei săvârșite ca urmare a actului provocator.

În prezenta cauză nu se poate reține "starea de provocare" în sensul art. 73 lit. b) C. pen., nici prin utilizarea criteriilor subiective și nici a celor obiective. Astfel, din probele dosarului rezultă că inculpatul, aflându-se într-un local, în noaptea de 13 spre 14 iunie 2009, a trecut prin cercul în care dansau C.I. și prietenii săi, victima fiind sub influența alcoolului l-a scuipat, motiv pentru care inculpatul a ripostat, aplicându-i un pumn în bărbie, lovitură ce a condus la dezechilibrarea victimei și prăbușirea ei cu capul de gresia din local. Ulterior, victima a decedat, în raportul medico-legal de autopsie al I.N.M.L. concluzionându-se că între leziunile traumatice și deces există legătură de cauzalitate condiționată și de rezistența scăzută a oaselor craniene.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, susținând că ceea ce s-a petrecut a fost o întâmplare nefastă, mai ales că fapta nu a fost comisă sub influența băuturilor alcoolice.

Conflictul născut între inculpat și victimă nu poate avea semnificația provocării care, potrivit art. 73 lit. b) C. pen. presupune o anumită spontaneitate, o surprindere a făptuitorului de natură a-l determina să acționeze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții. Acest conflict ivit între părți prin atingerea întâmplătoare cu umărul a inculpatului de către partea vătămată în timpul dansului și chiar de a-l scuipa pe inculpat nu poate constitui o provocare în sensul dispozițiilor penale.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei de 4 ani aplicată ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen. este de natură să asigure scopul prevăzut de art. 52 C. pen. corespunzând sub aspectul duratei atât gravității faptei, potențialului de pericol social pe care-l reprezintă în mod real persoana inculpatului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise în C. pen. român, art. 52 alin. (1) potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni".

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte apreciază că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este de natură să asigure scopul acesteia, întrucât prin obligațiile impuse inculpatului pe toată durata termenului de încercare care a fost stabilit la o perioadă de 8 ani, acesta va fi controlat și supus reeducării.

Înalta Curte apreciază că rolul prioritar al pedepsei este acțiunea de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, nu acela al represiunii, deoarece numai acțiunea de prevenire poate avea efecte benefice în ce privește adaptarea conduitelor destinatarilor legii penale, în dezvoltarea conștiinței juridice și morale a membrilor societății și numai dacă obiectiv, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de norma penală ar putea să se repete trebuie utilizată constrângerea.

Necesitatea aplicării unei pedepse și evaluarea cuantumului acesteia trebuie să se înfăptuiască sub semnul fermității care, în acest domeniu, nu înseamnă aplicarea unei pedepse severe ori executarea acesteia în regim privativ de libertate, ci a unui tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social al faptei și persoanei făptuitorului, apt să-și realizeze cu maximă eficiență finalitatea educativ-preventivă.

Din economia textului art. 52 alin. (1) C. pen., în care se arată că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, rezultă că funcția constrângerii nu este o funcție a pedepselor, deoarece examenul realist al conținutului pedepsei nu justifică încadrarea constrângerii printre funcțiile pedepsei, măsura de constrângere, în sensul acestui text, indică esența pedepsei, însușirile sale, iar nu unul din mijloacele prin care se realizează scopul ei, întrucât constrângerea, ca esență a pedepsei este însăși pedeapsa.

Primul scop al oricărei pedepse este prevenția specială, adică pedeapsa trebuie să-l împiedice pe condamnat de a săvârși din nou o infracțiune; la realizarea acestui scop pedeapsa contribuie prin mijlocirea ambelor sale funcții: reeducarea și intimidarea.

Intimidarea își produse efectele imediate, cât există și durează teama de pedeapsă, în timp ce reeducarea își produce rezultatul în timp, după ce făptuitorul a fost supus unui anumit tratament, efectul preventiv fiind rezultatul unor modificări în conștiința subiectivă și are un caracter relativ statornic, durabil.

Funcția de reeducare se realizează încă din momentul condamnării, moment în care făptuitorul luând cunoștință de constrângerea la care va fi supus, ca o consecință a infracțiunii, înțelege semnificația exigențelor sociale și necesitatea de a respecta normele de conduită în societate, de a avea o comportare onestă și disciplinată.

Această funcție de reeducare se exercită îndeosebi pe parcursul executării pedepsei, precum și în cazul suspendării condiționate sau sub supraveghere a executării acesteia, are în esență același rol și aceeași funcție, deoarece persoana căreia i-a fost aplicată se află în situația în care conștientizează natura și rolul acestor sancțiuni menită să-i influențeze pozitiv conștiința, caracterul și deprinderile, să-l determine a respecta din convingere exigențele vieții în societate, fără a intra în conflict cu ceilalți oameni sau cu societatea însăși.

Astfel, în cauză nu se impune modificarea cuantumului pedepsei și nici a modalității de executare.

Cu privire la solicitarea Parchetului de a se constata că trebuia admis și apelul inculpatului, în sensul deducerii corecte a prevenției și ca urmare înlăturărea obligației acestuia de la plata cheltuielilor judiciare către stat, Înalta Curte apreciază că în baza dispozițiilor art. 88 C. pen. instanța era obligată să deducă perioada reținerii și arestării preventive, acest aspect nefiind un veritabil motiv de apel/recurs care se impunea a fi admis sau respins.

Față de cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de inculpatul P.M.G., va casa în parte decizia și va face aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de inculpatul P.M.G. împotriva Deciziei penale nr. 23/A din 3 martie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează în parte decizia penală atacată și rejudecând:

Face aplicarea disp. art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. și menține pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin decizia penală atacată.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului P.M.G., în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 iunie 2011.