ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7725/2011

Asupra recursului

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19

februarie 2010, pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanții V.F. și V.E. au

solicitat, în contradictoriu cu Primăria Comunei Batăr, jud. Bihor, repunerea

acestora în termenul de formulare a notificării, în temeiul Legii nr. 10/2001

și obligarea pârâtei să soluționeze notificarea privind acordarea de

despăgubiri pentru imobilul situat în comuna Batăr, sat Talpoș, jud. Bihor,

înscris în C.F. Talpoș, casă, curte și grădină, cu suprafața de 2877 mp.

Prin Sentința civilă

nr. 276/C din 29 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a respins

cererea formulată de reclamanți cu motivarea că notificarea a fost înregistrată

la data de 22 septembrie 2010, după expirarea termenului prevăzut de Legea nr.

10/2001, iar potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nerespectarea

termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării (termen de decădere

și nu de prescripție) atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție

măsuri reparatorii sau prin echivalent.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții susținând că termenul de 6 luni prevăzut

de Legea nr. 10/2001 este un termen de prescripție, nu de decădere, fiind

astfel supus instituției repunerii în termen.

Prin Decizia nr. 127

din 08 decembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a respins

apelul ca nefondat, reținând că termenul de șase luni prevăzut de art. 22 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 pentru trimiterea notificării este un termen de

decădere și nu de prescripție, astfel că acesta nu este susceptibil de

întrerupere sau suspendare. De altfel, chiar dacă s-ar considera că este un

termen de prescripție, motivul invocat de apelanți - necunoașterea legii - nu

poate fi considerat ca fiind o împrejurare mai presus de voința părților, care

să justifice repunerea în termen, pornind de la principiul potrivit căruia

nimeni nu poate invoca necunoașterea legii.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.,

reclamanții V.F. și V.E., invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului recurenții susțin că nu au formulat notificarea în termenul legal

deoarece domiciliază în SUA, nu au mai fost în România de peste 15 ani și nu au

știut de apariția Legii nr. 10/2001.

În opinia

recurenților, termenul de 6 luni prevăzut de lege pentru formularea notificării

este un termen de prescripție și nu de decădere, deoarece sancțiunea prevăzută

de art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 este pierderea dreptului de a mai

solicita în justiție măsuri reparatorii sau prin echivalent, deci pierderea

dreptului la acțiune în sens material, nu stingerea dreptului subiectiv.

În aceste condiții,

s-ar fi impus administrarea probelor pentru dovedirea împrejurărilor care ar

justifica repunerea în termen.

Examinând decizia

recurată, prin prisma criticilor formulate, care se încadrează în motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele:

În mod corect

instanța de apel a menținut soluția de respingere a cererii de repunere în

termenul de formulare a notificării, reținând că termenul prevăzut de art. 22

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, este un termen de decădere,

nesusceptibil de întrerupere sau suspendare.

Potrivit textului

legal menționat „persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la

data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare,

solicitând restituirea în natură a imobilului”. Termenul de 6 luni a fost

prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001, astfel

încât termenul limită până la care trebuia depusă notificarea era 14 februarie

2002.

Susținerea

recurenților, în sensul că termenul menționat este unul de prescripție, este

nefondată. În timp ce prescripția extinctivă stinge numai dreptul material la

acțiune, decăderea stinge însuși dreptul subiectiv, ceea ce face ca dreptul să

nu mai poată fi valorificat pe cale de acțiune, dar nici apărat pe cale de

excepție. Or, tocmai aceasta este consecința pe care art. 21 alin. (5) din

Legea nr. 10/2001 o prevede pentru situația în care termenul de depunere a

notificării a fost depășit. Textul prevede că „nerespectarea termenului de 6

luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a

solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent”.

În speță, nu sunt

îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., care

permit în anumite circumstanțe înlăturarea incidenței sancțiunii decăderii în

cazul în care partea dovedește că a fost împiedicată să îndeplinească un act în

termenul prevăzut de lege printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Împrejurarea invocată

de recurenți (respectiv, faptul că domiciliază în străinătate și nu au avut

cunoștință de existența Legii nr. 10/2001) nu constituie o împrejurare mai

presus de voința lor care să-i fi pus în imposibilitatea obiectivă de a formula

notificarea în termenul legal. În sensul art. 103 alin. (1) C. proc. civ.,

împrejurarea mai presus de voința părții trebuie să fie una obiectivă,

asimilabilă forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de către

recurenți. Unei astfel de situații nu-i poate fi asociată aceea că recurenții

domiciliază în străinătate, deoarece mijloacele de informare actuale permiteau

recurenților să se informeze cu privire la regimul juridic al imobilului pentru

care au formulat notificarea tardivă.

Reținând că acțiunea

a fost corect respinsă întrucât notificarea a fost tardiv formulată și nu sunt

îndeplinite condițiile legale pentru repunerea în termenul de formulare a

notificării, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în

cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții V.F. și V.E. împotriva Deciziei nr.

127-A din 8 decembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2011.