ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 415/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 22 decembrie 2010, reclamantul C.P.P. „N.S." Bihor a solicitat anularea adresei din 7 decembrie 2010 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii privind acordarea de despăgubiri bănești. În motivare, a arătat că potrivit Hotărârii emise de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Bihor, o reconstituire a dreptului de proprietate nu mai este posibilă pe vechiul amplasament și nici pe un alt amplasament, astfel încât reclamantul este îndreptățit la despăgubiri bănești.

A mai susținut că pârâta face confuzie între reconstituirea dreptului de proprietate și exercitarea dreptului de proprietate dobândit în baza actului normativ reparatoriu. Interdicția înstrăinării de către forma asociativă a terenului reconstituit în natură nu echivalează cu imposibilitatea acordării de despăgubiri bănești în situația în care o restituire în natură nu este posibilă, iar poziția exprimată de pârâtă contravine practicii C.E.D.O. și practicii interne în materie. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 26 ianuarie 2011, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția inadmisibilității primului capăt de cerere și a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca nefondată.

Prin precizarea de acțiune formulată în fața instanței de fond la data de 26 ianuarie 2011, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei prin care să se stabilească despăgubiri bănești. Prin sentința nr. 54/CA-P.I. din 25 februarie 2011, Curtea de Apel Oradea a Respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. A admis acțiunea formulată de reclamantul C. P.P. N.S., prin împuternicit B.O. G., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea și Controlul Aplicării Legislației din Domeniul Restituirii Proprietății Funciare, și în consecință: A anulat înscrisul din 07 decembrie 2010 emis de pârâtă, și a obligat-o pe aceasta la emiterea titlului de despăgubiri în favoarea reclamantului.

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților s-a reținut că este autoritatea publică ce a emis actul administrativ în litigiu, respectiv adresa din 07 decembrie 2010 prin care se refuză acordarea de despăgubiri reclamantului. S-a mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (5) și art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților asigură Secretariatul Comisiei Centrale și coordonează procesul de acordare a despăgubirilor, realizând activitățile prevăzute în acte normative speciale, iar din dispozițiile H.G.

nr. 361/2005 privind înființarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este autoritatea care coordonează procesul de acordare a despăgubirilor, Comisia Centrală fiind doar emitenta titlului de despăgubire, respectiv a titlului ce cuprinde în fapt întinderea despăgubirilor. Pe fondul cauzei s-a reținut că prin adresa din 13 august 2010 (fila 64) Comisia de Aplicare a Legii fondului funciar din cadrul Primăriei Municipiului Oradea a comunicat reclamantului faptul că a fost validată și înscrisă la poziția 1/848, în anexa nr. 31, pentru acordarea de despăgubiri pentru suprafața de teren de 47,6155 ha.

Prin Adresa din 07 decembrie 2010 pârâta comunică reclamantului refuzul de acordare a despăgubirilor întrucât din dispozițiile Legii nr. 1/2000 rezultă că legiuitorul nu a înțeles să prevadă posibilitatea acordării de despăgubiri pentru formele asociative de proprietate. Dispozițiile Legii nr. 1/2000 prevăd persoanele îndreptățite la a beneficia de dispozițiile ei, printre care și composesoratele, pentru terenurile deținute de vechile forme asociative. A apreciat instanța de fond că, în speță, reconstituirea dreptului de proprietate nu s-a putut realiza,deoarece terenul în suprafață de 47,6155 ha este ocupat, iar interpretarea în sensul că dacă legiuitorul nu a prevăzut expres posibilitatea acordării de despăgubiri, composesoratele nu au dreptul la despăgubiri, ar duce la aplicarea unui tratament discriminatoriu.

A mai reținut prima instanță și incidența dispozițiilor art. 481 C. civ., care prevăd că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, iar în speță, acoperirea integrală a prejudiciului suferit nu se poate realiza decât prin acordarea de despăgubiri. A concluzionat curtea de apel în sensul că nerecunoașterea dreptului reclamantului la despăgubiri ar duce totodată și la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, motive pentru care C.E.D.O. a și constatat încălcarea articolului 1 în cauza Viașu împotriva României. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul C.P.P.

N.S. Bihor și pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia. 1. Recurentul - reclamant solicită modificarea în parte a sentinței atacate, pentru motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul obligării intimatei la emiterea titlului de despăgubire în cuantum de 174.990.000 lei. Susține, în esență, că în mod greșit instanța de fond nu a dispus și cu privire la cuantumul valoric al despăgubirilor, deși potrivit dispozițiilor art. 13 1 , ale art. 16 și ale art. 18 din Legea nr. 247/2005, rezultă necesitatea stabilirii întinderii valorii titlului de despăgubire, iar instanța de judecată este competentă a statua asupra acestui aspect și în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia restituirii proprietăților.

Se mai arată că, în mod nelegal, instanța de fond a respins proba cu efectuarea unei expertize tehnice de evaluare, situație care îl obligă pe recurent să se folosească de un raport de expertiză extrajudiciară, care a stabilit valoarea despăgubirilor ca fiind 174.990.000 lei. 2. Recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților critică sentința atacată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prima critică adusă sentinței privește greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei autorități, în raport de pretențiile concrete deduse judecății. Astfel, se susține că A.N.R.P.

este instituția care a emis adresa din 07 decembrie 2010, dar aceasta nu înseamnă că se substituie Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care este singura autoritate competentă în emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. A doua critică vizează soluția de anulare a adresei din 07 decembrie 2010, arătându-se că acest înscris reprezintă doar un punct de vedere emis de A.N.R.P. în considerarea atribuțiilor de coordonare și control al aplicării legislației din domeniul restituirii proprietăților funciare, pe care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor poate sau nu să și-l însușească.

In acest sens se invocă existența procesului-verbal de returnare din 06 decembrie 2010 emis de Secretariatul Comisiei Centrale în cadrul activității sale de soluționare a dosarelor de despăgubiri, în opinia recurentei acesta fiind actul administrativ producător de efecte juridice, potențial vătămător pentru reclamant. Înalta Curte, examinând recursurile, în raport de criticile formulate, de înscrisurile existente la dosarul cauzei precum și de dispozițiile legale incidente cauzei, constată că recursul declarat de reclamantul C.P.P. N.S. Bihor este nefondat, iar recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este întemeiat, pentru considerentele arătate în continuare.

În considerarea criticilor formulate de recurenți și a logicii argumentelor prezentate în cererile de recurs, înalta Curte va proceda mai întâi la analizarea motivelor de recurs formulate de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. 1. Recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este întemeiat. În ceea ce privește criticile aduse soluției date primului capăt al acțiunii reclamantului, referitor la anularea adresei din 7 decembrie 2010 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea și Controlul Aplicării Legislației din Domeniul Restituirii Proprietății Funciare, se constată că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că acest act este un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit normei legale menționate actul administrativ este: „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vedere organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". Din economia acestor dispoziții legale rezultă că una dintre trăsăturile definitorii ale unui act administrativ este aceea de a produce efecte juridice prin el însuși, ceea ce nu se poate reține în cazul adresei A.N.R.P. a cărei anulare s-a solicitat în cauză. Astfel, din analiza conținutului adresei reiese faptul că aceasta reprezintă un răspuns dat de A.N.R.P. prin direcția competentă (fără personalitate juridică) la memoriul reclamantului prin care solicita să i se comunice stadiul dosarului de despăgubiri al cărui titular este.

Prin acest act autoritatea pârâtă și-a exprimat un punct de vedere cu privire la modul în care trebuie soluționat dosarul de despăgubiri al reclamantului, fără a avea competența legală de a lua vreo decizie în acest sens, această atribuție revenind exclusiv Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. De altfel, recurenta-pârâtă a depus la dosar actul prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a dispus restituirea dosarului la Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Bihor (fila 20 dosar recurs).

În concluzie, capătul de cerere privind anularea Adresei din 7 decembrie 2010 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea și Controlul Aplicării Legislației din Domeniul Restituirii Proprietății Funciare, este inadmisibil, actul atacat nefiind un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, motivul de recurs formulat pe acest aspect fiind întemeiat. În ceea ce privește critica adusă sentinței vizând respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, înalta Curte constată că este întemeiată, din perspectiva capătului doi al cererii de chemare în judecată, referitor la obligarea autorității la emiterea titlului de despăgubire.

Înalta Curte constată că emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire constituie atributul exclusiv al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 din Legea nr. 247/2005, astfel că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este întemeiată. În privința aplicării Legii nr. 10/2001, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților acordă sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrației publice locale și centrale, precum și celorlalte persoane juridice deținătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001, republicată.

Procedura administrativă instituită prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură, este o procedură complexă, cuprinzând mai multe etape, a căror parcurgere este obligatorie, anterior emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire. În aceste proceduri sunt implicate mai multe entități, însă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu are atribuții în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, ci Comisia Centrală este cea care emite decizia referitoare la acordarea titlului de despăgubire, aceasta fiind titulară de drepturi și obligații în raportul de drept administrativ.

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților are atribuții distincte, de emitere a titlurilor de plată și a titlurilor de conversie în etapa valorificării titlurilor de despăgubire, potrivit art. 13 1 și art. 18 1 - 18 9 din Legea nr. 247/2005. De altfel, chiar recurenta-reclamantă, prin notele de concluzii scrise depuse la dosar, afirmă că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în ceea ce privește capătul de cerere referitor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Pentru aceste considerente, înalta Curte apreciază că recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este întemeiat.

2. Recursul formulat de reclamantul C.P.P. N.S. Bihor aduce o singură critică sentinței atacate cu privire la nestabilirea cuantumului despăgubirilor pe care trebuie să le primească reclamantul prin titlul de despăgubire.

Având în vedere poziția exprimată de reprezentantul legal al recurentului-reclamant cu ocazia dezbaterilor asupra cauzei, în cadrul concluziilor orale și a notelor scrise, în sensul că recursul este lipsit de interes prin raportare la situația, potrivit căreia, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul composesorat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, aceasta din urmă fiind obligată la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, înalta Curte constată că reclamantul a urmat două căi procesuale pentru realizarea pretențiilor, respectiv acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar și cea formulată în cadrul Dosarului nr. 359/35/2011, aflat în prezent pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție.

Având însă în vedere că, atât obiectul cât și cadrul procesual diferă, nu se poate reține lipsa de interes a reclamantului în exercitarea căii de atac a recursului în cauza da față. Prin raportare la dispozițiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, care reglementează etapele procedurale privind emiterea titlurilor de despăgubire, precum și în considerarea argumentelor expuse cu ocazia analizării recursului pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, înalta Curte apreciază că autoritatea pârâtă nu poate fi obligată să fixeze cuantumul despăgubirilor, întrucât excede competenței sale, acesta urmând a fi stabilit prin Decizia reprezentând titlul de despăgubire, emisă potrivit legii de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, act ce poate fi atacat în instanța de contencios administrativ, potrivit dispozițiilor Legii nr. 247/2005.

Pentru aceste considerente, înalta Curte constată că recursul reclamantului C.P.P. N.S. Bihor este nefondat și va fi respins ca atare, iar recursul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților este întemeiat și, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ. îl va admite, modificând sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca inadmisibilă, în ceea ce privește anularea Adresei din 7 decembrie 2010 și pentru lipsa calității procesuale pasive în ceea ce privește emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge recursul declarat de C.P.P. N.S. Bihor, împotriva sentinței nr. 54/CA - P.I. din 25 februarie 2011 a Curții de Apel Oradea - secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, împotriva aceleiași sentințe. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea ca inadmisibilă, în ceea ce privește Adresa din 7 decembrie 2010 și pentru lipsa calității procesuale pasive, în ceea ce privește emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2012.