ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 415/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 415/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de

față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 22 decembrie 2010, reclamantul C.P.P. „N.S."

Bihor a

solicitat anularea adresei din 7

decembrie 2010 emisă de Autoritatea

Națională pentru Restituirea

Proprietăților și obligarea pârâtei la

emiterea

unei decizii privind acordarea de despăgubiri bănești.

În

motivare, a arătat că potrivit Hotărârii emise de Comisia Județeană pentru

Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra

Terenurilor

Bihor, o reconstituire a dreptului de proprietate nu mai este

posibilă pe

vechiul amplasament și nici pe un alt amplasament, astfel

încât reclamantul este îndreptățit la despăgubiri

bănești.

A mai

susținut că pârâta face confuzie între reconstituirea

dreptului de proprietate și exercitarea dreptului de proprietate

dobândit

în baza actului normativ reparatoriu.

Interdicția

înstrăinării de către forma asociativă a terenului

reconstituit în natură nu echivalează cu imposibilitatea acordării de

despăgubiri

bănești în situația în care o restituire în natură nu este posibilă, iar poziția

exprimată de pârâtă contravine practicii C.E.D.O. și practicii interne în

materie.

Prin

întâmpinarea înregistrată la data de 26 ianuarie 2011, pârâta a invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția inadmisibilității

primului capăt de cerere și a solicitat respingerea

acțiunii ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca nefondată.

Prin

precizarea de acțiune formulată în fața instanței de fond la data de 26

ianuarie 2011, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la

emiterea deciziei prin care să se stabilească

despăgubiri bănești.

Prin sentința

nr. 54/CA-P.I. din 25 februarie 2011, Curtea de Apel Oradea a Respins, ca

neîntemeiată, excepția lipsei calității

procesuale

pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților.

A admis

acțiunea formulată de reclamantul C.

P.P. N.S.,

prin împuternicit B.O.

G., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea

Națională pentru

Restituirea Proprietăților

- Direcția pentru Coordonarea și Controlul

Aplicării Legislației din

Domeniul Restituirii Proprietății Funciare, și în consecință:

A anulat

înscrisul din 07 decembrie 2010 emis de pârâtă, și a obligat-o pe aceasta la

emiterea titlului de despăgubiri în favoarea reclamantului.

A

obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.500 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut

următoarele:

În ceea ce

privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta

Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților

s-a reținut că este autoritatea publică ce a emis actul

administrativ în litigiu, respectiv adresa din 07

decembrie 2010 prin

care se refuză

acordarea de despăgubiri reclamantului.

S-a mai

reținut că potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (5) și art. 13 din Titlul VII

al Legii nr. 247/2005, Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților asigură Secretariatul Comisiei Centrale și

coordonează

procesul de acordare a despăgubirilor, realizând activitățile prevăzute în acte

normative speciale, iar din dispozițiile H.G. nr. 361/2005 privind înființarea

Autorității Naționale pentru

Restituirea

Proprietăților și ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005,

Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților este autoritatea

care coordonează procesul de acordare a

despăgubirilor, Comisia

Centrală fiind doar

emitenta titlului de despăgubire, respectiv a titlului

ce cuprinde în

fapt întinderea despăgubirilor.

Pe

fondul cauzei s-a reținut că prin adresa din 13 august

2010 (fila 64) Comisia de Aplicare a Legii fondului funciar din cadrul

Primăriei

Municipiului Oradea a comunicat reclamantului faptul că a fost validată și

înscrisă la poziția 1/848, în anexa nr. 31, pentru

acordarea de despăgubiri pentru suprafața de teren de 47,6155 ha.

Prin

Adresa din 07 decembrie 2010 pârâta comunică reclamantului refuzul de acordare a

despăgubirilor întrucât din dispozițiile Legii nr. 1/2000 rezultă că

legiuitorul nu a înțeles să prevadă posibilitatea acordării de despăgubiri

pentru formele asociative de proprietate.

Dispozițiile Legii nr. 1/2000 prevăd persoanele îndreptățite

la a

beneficia

de dispozițiile ei, printre care și composesoratele, pentru

terenurile deținute de vechile forme

asociative.

A apreciat instanța de fond că, în speță, reconstituirea

dreptului

de proprietate

nu s-a putut realiza,deoarece terenul în suprafață de 47,6155 ha este ocupat,

iar interpretarea în sensul că dacă legiuitorul nu a prevăzut expres

posibilitatea acordării de despăgubiri,

composesoratele

nu au dreptul la despăgubiri, ar duce la aplicarea unui

tratament

discriminatoriu.

A mai

reținut prima instanță și incidența dispozițiilor art. 481

C. civ., care prevăd că nimeni nu poate fi silit

a ceda proprietatea sa,

afară numai

pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și

prealabilă despăgubire, iar în speță, acoperirea

integrală a prejudiciului

suferit nu

se poate realiza decât prin acordarea de despăgubiri.

A

concluzionat curtea de apel în sensul că nerecunoașterea

dreptului reclamantului la despăgubiri ar duce

totodată și la încălcarea

art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, motive pentru care C.E.D.O. a și constatat încălcarea

articolului 1 în cauza Viașu împotriva României.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs

reclamantul

C.P.P. N.S.

Bihor și pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,

invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.

1.

Recurentul - reclamant solicită modificarea în parte a sentinței atacate,

pentru motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

sensul obligării intimatei la emiterea titlului de despăgubire în cuantum de

174.990.000 lei.

Susține, în

esență, că în mod greșit instanța de fond nu a dispus și cu privire la

cuantumul valoric al despăgubirilor, deși potrivit dispozițiilor art. 13

1

,

ale art. 16 și ale art. 18 din Legea nr. 247/2005, rezultă necesitatea

stabilirii întinderii valorii titlului de despăgubire, iar instanța de judecată

este competentă a statua asupra acestui aspect și în lumina jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului în materia restituirii proprietăților.

Se mai

arată că, în mod nelegal, instanța de fond a respins proba cu efectuarea unei

expertize tehnice de evaluare, situație care îl obligă pe recurent să se

folosească de un raport de expertiză extrajudiciară, care a stabilit valoarea

despăgubirilor ca fiind 174.990.000 lei.

2.

Recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

critică sentința atacată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Prima

critică adusă sentinței privește greșita respingere a excepției lipsei

calității procesuale pasive a acestei autorități, în raport de pretențiile

concrete deduse judecății.

Astfel, se susține că A.N.R.P. este instituția care a

emis adresa

din 07

decembrie 2010, dar aceasta nu înseamnă că se substituie Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, care este singura autoritate competentă în

emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire,

potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005.

A doua

critică vizează soluția de anulare a adresei din

07 decembrie 2010, arătându-se că acest înscris reprezintă doar un

punct

de vedere emis de A.N.R.P. în considerarea atribuțiilor de coordonare și

control al aplicării legislației din domeniul restituirii proprietăților

funciare, pe care Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor poate sau nu să și-l însușească. In acest sens se invocă

existența

procesului-verbal de returnare din 06 decembrie 2010 emis de Secretariatul

Comisiei Centrale în cadrul activității sale de soluționare a dosarelor de

despăgubiri, în opinia recurentei acesta fiind actul administrativ producător

de efecte juridice, potențial vătămător pentru reclamant.

Înalta

Curte, examinând recursurile, în raport de criticile formulate, de înscrisurile

existente la dosarul cauzei precum și de dispozițiile legale incidente cauzei,

constată că recursul declarat de reclamantul C.P.P. N.S. Bihor este nefondat,

iar recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților este întemeiat, pentru considerentele arătate în continuare.

În

considerarea criticilor formulate de recurenți și a logicii argumentelor

prezentate în cererile de recurs, înalta Curte va proceda mai întâi la

analizarea motivelor de recurs formulate de pârâta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților.

Restituirea Proprietăților este

întemeiat.

În ceea ce

privește criticile aduse soluției date primului capăt al acțiunii

reclamantului, referitor la anularea adresei din

7 decembrie 2010 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților

- Direcția pentru Coordonarea și Controlul Aplicării Legislației din Domeniul

Restituirii Proprietății Funciare, se constată

că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că acest act este un act

administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit normei legale menționate actul administrativ

este: „actul

unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate

publică,

în regim de putere publică, în vedere organizării executării legii sau a

executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice".

Din

economia acestor dispoziții legale rezultă că una dintre

trăsăturile definitorii ale unui act

administrativ este aceea de a produce

efecte

juridice prin el însuși, ceea ce nu se poate reține în cazul adresei

A.N.R.P.

a cărei anulare s-a solicitat în cauză.

Astfel, din analiza conținutului adresei reiese faptul că

aceasta

reprezintă un răspuns dat de A.N.R.P. prin direcția competentă (fără

personalitate

juridică) la memoriul reclamantului prin care solicita să i se

comunice stadiul

dosarului de despăgubiri al cărui titular este. Prin acest

act autoritatea

pârâtă și-a exprimat un punct de vedere cu privire la modul

în care trebuie

soluționat dosarul de despăgubiri al reclamantului, fără a

avea competența legală de a lua vreo

decizie în acest sens, această atribuție revenind exclusiv Comisiei Centrale

pentru Stabilirea

Despăgubirilor. De altfel,

recurenta-pârâtă a depus la dosar actul prin care

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

a dispus restituirea

dosarului la Comisia Județeană pentru Stabilirea

Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Bihor (fila 20 dosar recurs).

În

concluzie, capătul de cerere privind anularea Adresei din

7 decembrie 2010 emisă de Autoritatea Națională

pentru Restituirea

Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea și

Controlul Aplicării Legislației din Domeniul Restituirii Proprietății Funciare,

este inadmisibil, actul atacat nefiind un act administrativ în sensul art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

motivul de recurs formulat pe acest aspect fiind

întemeiat.

În ceea

ce privește critica adusă sentinței vizând respingerea

excepției lipsei calității procesuale pasive, înalta Curte constată că

este

întemeiată, din perspectiva capătului doi al cererii de chemare în

judecată, referitor la obligarea autorității la emiterea titlului de

despăgubire.

Înalta

Curte constată că emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire

constituie atributul exclusiv al Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 din

Legea nr. 247/2005, astfel

că excepția lipsei calității procesuale

pasive invocată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este

întemeiată.

În

privința aplicării Legii nr. 10/2001, Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților acordă sprijin și îndrumare metodologică autorităților

administrației publice locale și centrale, precum și celorlalte persoane

juridice deținătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr.

10/2001, republicată.

Procedura

administrativă instituită prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi

restituite în natură, este o procedură complexă, cuprinzând mai multe etape, a

căror parcurgere este obligatorie, anterior emiterii deciziei reprezentând

titlul de despăgubire.

În

aceste proceduri sunt implicate mai multe entități, însă Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților nu are atribuții în cursul procedurii

administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv, ci Comisia Centrală este cea care emite decizia referitoare la

acordarea titlului de despăgubire, aceasta fiind titulară de drepturi și

obligații în raportul de drept administrativ. Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților are atribuții distincte, de emitere a titlurilor de

plată și a titlurilor de conversie în etapa valorificării titlurilor de

despăgubire, potrivit art. 13

1

și art. 18

1

- 18

9

din Legea nr. 247/2005.

De

altfel, chiar recurenta-reclamantă, prin notele de concluzii scrise depuse la

dosar, afirmă că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a

Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților

în ceea ce privește capătul de cerere referitor la emiterea

deciziei

reprezentând titlul de despăgubire.

Pentru aceste

considerente, înalta Curte apreciază că recursul

declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

este

întemeiat.

2.

Recursul formulat de reclamantul C.P.P. N.S. Bihor aduce o singură critică

sentinței atacate cu privire la nestabilirea cuantumului despăgubirilor pe care

trebuie să le primească reclamantul prin titlul de despăgubire.

Având în

vedere poziția exprimată de reprezentantul legal al recurentului-reclamant cu

ocazia dezbaterilor asupra cauzei, în cadrul concluziilor orale și a notelor

scrise, în sensul că recursul este lipsit de interes prin raportare la

situația, potrivit căreia, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul

composesorat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, aceasta din urmă fiind obligată la emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire, înalta Curte constată că reclamantul a

urmat două căi procesuale pentru realizarea pretențiilor, respectiv acțiunea ce

formează obiectul prezentului dosar și cea formulată în cadrul Dosarului nr. 359/35/2011,

aflat în prezent pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție. Având însă în

vedere că, atât obiectul cât și cadrul procesual

diferă, nu se poate reține lipsa de interes a reclamantului în exercitarea

căii de atac a recursului în cauza da față.

Prin

raportare la dispozițiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, care reglementează

etapele procedurale privind emiterea titlurilor de despăgubire, precum și în

considerarea argumentelor expuse cu ocazia analizării recursului pârâtei

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, înalta Curte apreciază

că autoritatea pârâtă nu poate fi obligată să fixeze cuantumul despăgubirilor,

întrucât excede

competenței sale, acesta

urmând a fi stabilit prin Decizia reprezentând

titlul de despăgubire,

emisă potrivit legii de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, act

ce poate fi atacat în instanța de contencios administrativ, potrivit

dispozițiilor Legii nr. 247/2005.

Pentru

aceste considerente, înalta Curte constată că recursul reclamantului C.P.P. N.S.

Bihor este nefondat și va fi respins ca atare, iar recursul Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților este întemeiat și, în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ. îl

va admite,

modificând sentința atacată în sensul respingerii acțiunii

reclamantului, ca inadmisibilă, în ceea ce privește anularea Adresei din 7

decembrie 2010 și pentru lipsa calității procesuale pasive în ceea

ce privește emiterea deciziei reprezentând titlul

de despăgubire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge recursul

declarat de C.P.P. N.S. Bihor, împotriva sentinței nr. 54/CA - P.I. din 25

februarie 2011 a Curții de Apel Oradea - secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Admite

recursul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, împotriva

aceleiași sentințe.

Modifică

sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea ca inadmisibilă, în ceea ce

privește Adresa din 7 decembrie 2010 și pentru lipsa calității procesuale

pasive, în ceea ce privește emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2012.