ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1607/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

primă instanță

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Constanța, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC R.C. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația

Fondului pentru Mediu, să se dispună anularea Înștiințării de plată nr. 35441

din 08 iunie 2010 și implicit anularea Titlului executoriu nr. 1153, a Somației

nr. 61536 din 02 august 2010 precum și exonerarea de la plata sumelor

menționate.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, începând cu luna iunie 2002, data intrării în vigoare a

Legii nr. 73/2000 privind fondul pentru mediu, și-a îndeplinit obligația de a

calcula, reține prin stopaj la sursă, declara și vira către Bugetul Fondului de

Mediu contribuția de 3% din veniturile realizate din vânzarea deșeurilor

metalice feroase, neferoase, precum și a bunurilor destinate dezmembrării,

obținute de către deținătorul deșeurilor, respectiv deținătorul bunurilor,

persoana fizică sau juridică.

Prin Înștiințarea de

plată nr. 35441 din 08 iunie 2010 i s-a comunicat faptul că figurează în

evidențele pârâtei cu obligații de plată restante față de bugetul Fondului de

Mediu în suma totală de 17.772 RON, reprezentând 9.659 RON contribuție pentru

perioada decembrie 2002 - aprilie 2010 și 8.113 RON majorări de întârziere.

A mai precizat

reclamanta că a formulat contestație, la care nu a primit niciun răspuns, însă

i s-a comunicat de către pârâtă Somația nr. 61536 din 02 august 20110 și Titlul

executoriu nr. 1153, de această dată pentru o sumă de 21.069 RON.

A fost invocată

prescrierea dreptului de stabilire și de solicitare a obligațiilor fiscale din

moment ce O.G. nr. 92/2003 stabilește un termen de prescripție de 5 ani, precum

și încălcarea normelor de procedură cu ocazia emiterii Titlului executoriu nr.

1153 în sensul că acesta nu poartă ștampila emitentului.

În ce privește

suspendarea Somației nr. 61536 din 02 august 2010 și a Titlului executoriu nr.

1153, reclamanta a apreciat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 și 15

din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Prin precizările la

acțiune depuse la dosar la data de 25 august 2010, reclamanta SC R.C. SA a

solicitat și anularea Deciziei nr. 74 din 10 august 2010, prin care s-a admis

parțial contestația, s-a modificat somația și titlul executoriu, acte

comunicate inițial, în sensul că suma totală ce urmează a fi achitată este de

3.963 RON, reprezentând contribuție pentru perioada decembrie 2002 - aprilie

2010 și 3.284 RON majorări întârziere.

Pârâta a formulat

întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de

Apel Constanța în ce privește anularea înștiințării și somației de plată și

excepția inadmisibilității acțiunii, pe fondul cauzei solicitând respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

de Apel

Prin Sentința civilă

nr. 37/CA din 3 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în

parte cererea, instanța dispunând anularea ca nelegale a actelor administrative

Înștiințarea de plată nr. 35441 din 08 iunie 2010 și Decizia nr. 74 din 10

august 2010.

În baza art. 15 din

Legea nr. 554/2004 s-a dispus suspendarea executării acestor acte

administrative până la soluționarea irevocabilă a cauzei, fiind respins ca

nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 74 din 10

august 2010 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu s-a admis parțial

Contestația nr. 1528 din 29 iunie 2010 înregistrată la AFM sub nr. 54333 din 06

iulie 2010 completată cu Adresa nr. 1643 din 13 iulie 2010 înregistrată sub nr.

58065 din 22 iulie 2010, formulată de SC R.C. SA, în considerentele acestei

decizii pârâta reținând că în baza declarațiilor depuse privind veniturile la

Fondul pentru Mediu și a plăților efectuate, s-a constatat în sarcina

reclamantei contestatoare o creanță în valoare de 17.772 RON, din care 9.659

RON reprezintă debite restante, iar 8.113 RON majorări de întârziere calculate

până la data de 08 iunie 2010. Pentru recuperarea acestor sume, AFM a comunicat

SC R.C. SA înștiințarea de plată nr. 35441 din 08 iunie 2010, iar în

conformitate cu prevederile art. 145 din O.U.G. nr. 92/2003 s-a demarat

procedura de executare silită, prin Somația de plată nr. 61536 din 02 august

2010 și titlul executoriu nr. 1153/2010.

Avându-se în vedere

susținerile contestatoarei potrivit cărora stingerea datoriilor s-a făcut fără

a se ține cont de explicația de pe documentul de plată, pârâta, în calitate de

organ emitent, a efectuat verificări privind fiecare document de plată și s-au

refăcut calculele de obligații cu respectarea art. 115 alin. (1) din O.G. nr.

92/2003, rezultând în sarcina SC R.C. SA o creanță în valoare totală de 3.936

RON reprezentând debite și accesorii calculate până la data de 08 iunie 2010.

În temeiul art. 141 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 s-a procedat la modificarea

corespunzătoare a actelor subsecvente Înștiințării de plată nr. 1528 din 29

iunie 2010, prin Adresa nr. 63.483 din 11 august 2010 pârâta transmițând actele

de executare din dosarul nr. 1153/2010 modificate corespunzător, respectiv

Somația nr. 61.536 din 10 august 2010 și Titlul executoriu nr. 1153.

A apreciat instanța

fondului că un prim aspect de nelegalitate al noii creanțe astfel reținute în

sarcina reclamantei îl reprezintă neindicarea perioadei de timp în cadrul

căreia s-au calculat contribuția, majorările de întârziere și penalitățile,

știut fiind faptul că dispozițiile legale privind prescripția sunt imperative.

În raport cu

prevederea art. 91 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, care dispune că dreptul

organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani,

cu excepția cazului în care legea dispune altfel, s-a constatat că dacă în

Înștiințarea de plată nr. 35441 din 08 iunie 2010 s-a indicat ca perioadă de

referință privind calculul obligației fiscale, perioada 12.2002 - 04.2010, deși

regula de mai sus impunea un calcul retroactiv cu numai 5 ani, Decizia nr. 74

din 10 august 2010, nu indică nici o perioadă de calcul.

A mai reținut

instanța fondului că un al doilea aspect de nelegalitate al deciziei în speță

îl reprezintă ignorarea de către organul emitent al regulii privind întocmirea

și comunicarea actului administrativ astfel emis, respectiv a unei noi

înștiințări de plată pentru suma de 3.936 RON, emiterea unei noi înștiințări de

plată pentru creanța ulterior calculată fiind necesară deoarece și împotriva

acesteia debitorul are deschisă calea de atac a contestației.

S-a constatat că în

cazul de față, organul emitent, fără a emite un titlu de creanță pentru suma de

3.936 RON, a procedat la emiterea în dosarul de executare silită nr. 1153/2010

a Somației cu nr. 61536 din 10 august 2010 și a Titlului executoriu nr. 1153,

organul emitent privând astfel reclamanta de posibilitatea exercitării căii de

atac a contestației, reglementată de art. 205 - 208 din O.G. nr. 92/2003.

În atare condiții,

s-a reținut că reclamanta este lezată în dreptul său prin emiterea somației și

a titlului executoriu, deoarece lipsește condiția premisă, respectiv actul

administrativ fiscal/titlul de creanță în sumă de 3.936 RON, condiție impusă de

art. 141 alin. (2).

Raportând situația de

fapt reținută la dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 554/2004, instanța a apreciat nelegal actul administrativ-fiscal

atacat, respectiv Decizia nr. 74 din 10 august 2010, nelegalitate care se răsfrânge

potrivit principiului accesorium seqvitur principale, și asupra înștiințării de

plată nr. 35441 din 08 iunie 2010.

Considerând că

datorită strânsei legături a excepțiilor invocate cu fondul cauzei,

soluționarea acestora decurge practic din soluționarea fondului, prima instanță

a apreciat nefondată excepția necompetenței materiale a Curții de Apel

Constanța raportat la anularea înștiințării de plată și a somației de plată,

reținând că instanța nu a fost învestită cu soluționarea unei contestații la

executare, întemeiată pe dispozițiile art. 172 - 174 din O.G. nr. 92/2003, ci

cu o cerere de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată în termenul

legal, având ca obiect anularea unei decizii privind soluționarea unei

contestații fiscale.

de pârâtă

Administrația

Fondului pentru Mediu a atacat cu recurs sentința menționată, criticând-o

pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivului prevăzut în art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat

că obiectul acțiunii constă în anularea unor acte administrative care privesc

obligații de plată la bugetul Fondului pentru Mediu în cuantum de 3.936 RON,

competența revenind tribunalului, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, astfel că prima instanță a respins în mod greșit excepția

necompetenței sale materiale.

Subsumat motivului de

modificare prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a

arătat, în esență, că instanța de fond a constatat greșit prescripția dreptului

de a stabili obligații fiscale, soluția pronunțată fiind contrară prevederilor

art. 91, 92 alin. (1), 131 și 133 C. proc. fisc., coroborate cu dispozițiile

art. 9 alin. (1) din Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru Mediu și art. 16

alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.

intimatei

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, S.C. R.C. S.A. a răspuns tuturor motivelor de recurs,

considerându-le nefondate.

În privința

competenței materiale a instanței de fond, intimata-reclamantă a arătat că a

învestit curtea de apel cu o acțiune având ca obiect anularea unor acte

administrativ-fiscale, în temeiul Titlului IX din C. proc. fisc., dar Decizia

nr. 74/2010, prin care s-a soluționat contestația administrativă, și Înștiințarea

de plată nr. 35441/2010 nu reprezintă titluri de creanță, pentru a atrage

aplicarea criteriului valoric prevăzut în art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004.

Referitor la

dezlegarea dată fondului cauzei, intimata-reclamantă a arătat și explicat pe

larg că soluția pronunțată este legală și temeinică, în raport cu situația de

fapt fiscală rezultată din înscrisurile dosarului și cu prevederile art. 86,

91, 119 alin. (4), 216, 85 - 90 și 141 alin. (3) din C. proc. fisc.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu

prioritate motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 3 C. proc. civ.,

constând în necompetența de ordine publică a curții de apel în soluționarea

cauzei, Înalta Curte îl constată întemeiat.

Prin acțiunea în

contencios administrativ, astfel cum a fost modificată ulterior, reclamanta a

învestit Curtea de apel în temeiul art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., atacând

Decizia nr. 74 din 10 august 2010, prin care Administrația Fondului pentru

Mediu a soluționat contestația administrativă în care a fost învestită potrivit

art. 205 și următoarele din același cod și Înștiințarea de plată nr. 35441 din

8 iunie 2010, prin care s-au stabilit obligații principale și accesorii în sumă

de 17.772 RON.

Motivarea acțiunii

este structurată în jurul ideii că, deși nu se încadrează în categoriile de

titluri de creanță reglementate în C. proc. fisc., neavând la bază o decizie de

impunere, prin înștiințarea de plată sunt stabilite debite către Fondul pentru

Mediu, cu alte cuvenite, înștiințarea de plată produce, prin ea însăși, efecte

juridice vătămătoare pentru reclamantă.

Fiind supuse

procedurii administrative reglementate în art. 205 - 218 C. proc. fisc., actele

juridice prin care se stabilesc obligații către Fondul pentru Mediu au natura

juridică a unor acte administrativ-fiscale, pentru care competența materială de

soluționare a acțiunii în anulare se stabilește potrivit criteriului valoric

instituit prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fără a avea relevanță,

în cauză, rangul central sau local al autorității emitente.

Cum, potrivit

prevederii legale menționate, secțiile de contencios administrativ și fiscal,

sunt competente să soluționeze, în primă instanță, litigiile care privesc taxe

și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, în cuantum

de până la 500.000 RON, Înalta Curte constată că prima instanță a respins în

mod greșit excepția necompetenței sale materiale, motiv pentru care se impune

casarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare la

Tribunalul Constanța, în temeiul art. 312 alin. (6) C. proc. civ.

Celelalte motive

invocate de recurenta-pârâtă urmează a fi analizate, ca apărări de fond, de

instanța de trimitere, examinarea lor în această etapă procesuală devenind de

prisos ca urmare a soluției enunțate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva Sentinței civile nr.

37/CA din 37 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Constanța,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 martie 2012 .