ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1607/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în primă instanță Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC R.C. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, să se dispună anularea Înștiințării de plată nr. 35441 din 08 iunie 2010 și implicit anularea Titlului executoriu nr. 1153, a Somației nr. 61536 din 02 august 2010 precum și exonerarea de la plata sumelor menționate.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, începând cu luna iunie 2002, data intrării în vigoare a Legii nr. 73/2000 privind fondul pentru mediu, și-a îndeplinit obligația de a calcula, reține prin stopaj la sursă, declara și vira către Bugetul Fondului de Mediu contribuția de 3% din veniturile realizate din vânzarea deșeurilor metalice feroase, neferoase, precum și a bunurilor destinate dezmembrării, obținute de către deținătorul deșeurilor, respectiv deținătorul bunurilor, persoana fizică sau juridică. Prin Înștiințarea de plată nr. 35441 din 08 iunie 2010 i s-a comunicat faptul că figurează în evidențele pârâtei cu obligații de plată restante față de bugetul Fondului de Mediu în suma totală de 17.772 RON, reprezentând 9.659 RON contribuție pentru perioada decembrie 2002 - aprilie 2010 și 8.113 RON majorări de întârziere.

A mai precizat reclamanta că a formulat contestație, la care nu a primit niciun răspuns, însă i s-a comunicat de către pârâtă Somația nr. 61536 din 02 august 20110 și Titlul executoriu nr. 1153, de această dată pentru o sumă de 21.069 RON. A fost invocată prescrierea dreptului de stabilire și de solicitare a obligațiilor fiscale din moment ce O.G. nr. 92/2003 stabilește un termen de prescripție de 5 ani, precum și încălcarea normelor de procedură cu ocazia emiterii Titlului executoriu nr. 1153 în sensul că acesta nu poartă ștampila emitentului. În ce privește suspendarea Somației nr. 61536 din 02 august 2010 și a Titlului executoriu nr. 1153, reclamanta a apreciat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Prin precizările la acțiune depuse la dosar la data de 25 august 2010, reclamanta SC R.C. SA a solicitat și anularea Deciziei nr. 74 din 10 august 2010, prin care s-a admis parțial contestația, s-a modificat somația și titlul executoriu, acte comunicate inițial, în sensul că suma totală ce urmează a fi achitată este de 3.963 RON, reprezentând contribuție pentru perioada decembrie 2002 - aprilie 2010 și 3.284 RON majorări întârziere. Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța în ce privește anularea înștiințării și somației de plată și excepția inadmisibilității acțiunii, pe fondul cauzei solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

2. Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința civilă nr. 37/CA din 3 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte cererea, instanța dispunând anularea ca nelegale a actelor administrative Înștiințarea de plată nr. 35441 din 08 iunie 2010 și Decizia nr. 74 din 10 august 2010. În baza art. 15 din Legea nr. 554/2004 s-a dispus suspendarea executării acestor acte administrative până la soluționarea irevocabilă a cauzei, fiind respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 74 din 10 august 2010 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu s-a admis parțial Contestația nr. 1528 din 29 iunie 2010 înregistrată la AFM sub nr. 54333 din 06 iulie 2010 completată cu Adresa nr. 1643 din 13 iulie 2010 înregistrată sub nr. 58065 din 22 iulie 2010, formulată de SC R.C. SA, în considerentele acestei decizii pârâta reținând că în baza declarațiilor depuse privind veniturile la Fondul pentru Mediu și a plăților efectuate, s-a constatat în sarcina reclamantei contestatoare o creanță în valoare de 17.772 RON, din care 9.659 RON reprezintă debite restante, iar 8.113 RON majorări de întârziere calculate până la data de 08 iunie 2010. Pentru recuperarea acestor sume, AFM a comunicat SC R.C.

SA înștiințarea de plată nr. 35441 din 08 iunie 2010, iar în conformitate cu prevederile art. 145 din O.U.G. nr. 92/2003 s-a demarat procedura de executare silită, prin Somația de plată nr. 61536 din 02 august 2010 și titlul executoriu nr. 1153/2010. Avându-se în vedere susținerile contestatoarei potrivit cărora stingerea datoriilor s-a făcut fără a se ține cont de explicația de pe documentul de plată, pârâta, în calitate de organ emitent, a efectuat verificări privind fiecare document de plată și s-au refăcut calculele de obligații cu respectarea art. 115 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, rezultând în sarcina SC R.C. SA o creanță în valoare totală de 3.936 RON reprezentând debite și accesorii calculate până la data de 08 iunie 2010. În temeiul art. 141 alin. (3) din O.G.

nr. 92/2003 s-a procedat la modificarea corespunzătoare a actelor subsecvente Înștiințării de plată nr. 1528 din 29 iunie 2010, prin Adresa nr. 63.483 din 11 august 2010 pârâta transmițând actele de executare din dosarul nr. 1153/2010 modificate corespunzător, respectiv Somația nr. 61.536 din 10 august 2010 și Titlul executoriu nr. 1153. A apreciat instanța fondului că un prim aspect de nelegalitate al noii creanțe astfel reținute în sarcina reclamantei îl reprezintă neindicarea perioadei de timp în cadrul căreia s-au calculat contribuția, majorările de întârziere și penalitățile, știut fiind faptul că dispozițiile legale privind prescripția sunt imperative. În raport cu prevederea art. 91 alin. (1) din O.G.

nr. 92/2003, care dispune că dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel, s-a constatat că dacă în Înștiințarea de plată nr. 35441 din 08 iunie 2010 s-a indicat ca perioadă de referință privind calculul obligației fiscale, perioada 12.2002 - 04.2010, deși regula de mai sus impunea un calcul retroactiv cu numai 5 ani, Decizia nr. 74 din 10 august 2010, nu indică nici o perioadă de calcul. A mai reținut instanța fondului că un al doilea aspect de nelegalitate al deciziei în speță îl reprezintă ignorarea de către organul emitent al regulii privind întocmirea și comunicarea actului administrativ astfel emis, respectiv a unei noi înștiințări de plată pentru suma de 3.936 RON, emiterea unei noi înștiințări de plată pentru creanța ulterior calculată fiind necesară deoarece și împotriva acesteia debitorul are deschisă calea de atac a contestației.

S-a constatat că în cazul de față, organul emitent, fără a emite un titlu de creanță pentru suma de 3.936 RON, a procedat la emiterea în dosarul de executare silită nr. 1153/2010 a Somației cu nr. 61536 din 10 august 2010 și a Titlului executoriu nr. 1153, organul emitent privând astfel reclamanta de posibilitatea exercitării căii de atac a contestației, reglementată de art. 205 - 208 din O.G. nr. 92/2003.

În atare condiții, s-a reținut că reclamanta este lezată în dreptul său prin emiterea somației și a titlului executoriu, deoarece lipsește condiția premisă, respectiv actul administrativ fiscal/titlul de creanță în sumă de 3.936 RON, condiție impusă de art. 141 alin. (2). Raportând situația de fapt reținută la dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, instanța a apreciat nelegal actul administrativ-fiscal atacat, respectiv Decizia nr. 74 din 10 august 2010, nelegalitate care se răsfrânge potrivit principiului accesorium seqvitur principale, și asupra înștiințării de plată nr. 35441 din 08 iunie 2010. Considerând că datorită strânsei legături a excepțiilor invocate cu fondul cauzei, soluționarea acestora decurge practic din soluționarea fondului, prima instanță a apreciat nefondată excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța raportat la anularea înștiințării de plată și a somației de plată, reținând că instanța nu a fost învestită cu soluționarea unei contestații la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 172 - 174 din O.G.

nr. 92/2003, ci cu o cerere de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată în termenul legal, având ca obiect anularea unei decizii privind soluționarea unei contestații fiscale. 3. Recursul exercitat de pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu a atacat cu recurs sentința menționată, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului prevăzut în art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că obiectul acțiunii constă în anularea unor acte administrative care privesc obligații de plată la bugetul Fondului pentru Mediu în cuantum de 3.936 RON, competența revenind tribunalului, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că prima instanță a respins în mod greșit excepția necompetenței sale materiale.

Subsumat motivului de modificare prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că instanța de fond a constatat greșit prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale, soluția pronunțată fiind contrară prevederilor art. 91, 92 alin. (1), 131 și 133 C. proc. fisc., coroborate cu dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru Mediu și art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă. 4. Apărările intimatei Prin întâmpinarea depusă la dosar, S.C. R.C. S.A. a răspuns tuturor motivelor de recurs, considerându-le nefondate. În privința competenței materiale a instanței de fond, intimata-reclamantă a arătat că a învestit curtea de apel cu o acțiune având ca obiect anularea unor acte administrativ-fiscale, în temeiul Titlului IX din C. proc.

fisc., dar Decizia nr. 74/2010, prin care s-a soluționat contestația administrativă, și Înștiințarea de plată nr. 35441/2010 nu reprezintă titluri de creanță, pentru a atrage aplicarea criteriului valoric prevăzut în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Referitor la dezlegarea dată fondului cauzei, intimata-reclamantă a arătat și explicat pe larg că soluția pronunțată este legală și temeinică, în raport cu situația de fapt fiscală rezultată din înscrisurile dosarului și cu prevederile art. 86, 91, 119 alin. (4), 216, 85 - 90 și 141 alin. (3) din C. proc. fisc. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., constând în necompetența de ordine publică a curții de apel în soluționarea cauzei, Înalta Curte îl constată întemeiat. Prin acțiunea în contencios administrativ, astfel cum a fost modificată ulterior, reclamanta a învestit Curtea de apel în temeiul art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., atacând Decizia nr. 74 din 10 august 2010, prin care Administrația Fondului pentru Mediu a soluționat contestația administrativă în care a fost învestită potrivit art. 205 și următoarele din același cod și Înștiințarea de plată nr. 35441 din 8 iunie 2010, prin care s-au stabilit obligații principale și accesorii în sumă de 17.772 RON. Motivarea acțiunii este structurată în jurul ideii că, deși nu se încadrează în categoriile de titluri de creanță reglementate în C. proc.

fisc., neavând la bază o decizie de impunere, prin înștiințarea de plată sunt stabilite debite către Fondul pentru Mediu, cu alte cuvenite, înștiințarea de plată produce, prin ea însăși, efecte juridice vătămătoare pentru reclamantă. Fiind supuse procedurii administrative reglementate în art. 205 - 218 C. proc. fisc., actele juridice prin care se stabilesc obligații către Fondul pentru Mediu au natura juridică a unor acte administrativ-fiscale, pentru care competența materială de soluționare a acțiunii în anulare se stabilește potrivit criteriului valoric instituit prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fără a avea relevanță, în cauză, rangul central sau local al autorității emitente.

Cum, potrivit prevederii legale menționate, secțiile de contencios administrativ și fiscal, sunt competente să soluționeze, în primă instanță, litigiile care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, în cuantum de până la 500.000 RON, Înalta Curte constată că prima instanță a respins în mod greșit excepția necompetenței sale materiale, motiv pentru care se impune casarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Constanța, în temeiul art. 312 alin. (6) C. proc. civ. Celelalte motive invocate de recurenta-pârâtă urmează a fi analizate, ca apărări de fond, de instanța de trimitere, examinarea lor în această etapă procesuală devenind de prisos ca urmare a soluției enunțate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva Sentinței civile nr. 37/CA din 37 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2012 .