ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2345/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC N.O. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Alba, a solicitat suspendarea deciziei de impunere nr. 655 din 23 noiembrie 2010 emisă de D.G.F.P. Alba – A.I.F. - R.I.F. nr. 36 din 22 noiembrie 2010 emisă de D.G.F.P. Alba, până la data la care se va pronunța instanța de fond. În motivarea cererii,reclamanta a arătat că a fost supusă inspecției fiscale privind verificarea legalității aprovizionării și vânzării de produse energetice, în perioada 2007 - 2010. Paguba iminenta este justificată de reclamantă prin aceea ca prin măsurile asigurătorii instituite au fost blocate conturile societății, astfel că nu se poate realiza plata furnizorilor, fiind depuse adeverințe de unde rezulta băncile la care reclamanta are deschise conturi.

Reclamanta a invocat Recomandarea nr. R/89/8/1989 a Comitetului de Miniștri al Comunității Europene privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă. Pârâta D.G.F.P.J. Alba, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Prin sentința nr. 304/ F/CA/2010 din 15 decembrie 2010, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC N.O. SRL Sebeș în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Alba.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele: Prin decizia de impunere nr. 655 din 23 noiembrie 2010 emisă de pârâtă, precum și raportul de inspecție fiscală nr. 36 din 22 noiembrie 2010 întocmit de D.G.F.P., au fost stabilite creanțe fiscale în sumă de: 17.516.640 lei RON din care 6.851.839 lei RON reprezentând accize și 10.664.801 lei RON reprezentând majorări de întârziere; suma de 3.610.8411ei RON din care 1.438.369 lei reprezentând T.V.A. și 2.172.472 lei RON reprezentând majorări de întârziere; suma de 72.474 lei RON din care suma de 26.693 lei RON reprezentând impozit pe profit și majorări de întârziere în sumă de 45.781 lei RON; suma de 9.053 lei RON din care suma de 2.319 lei RON reprezentând impozitul pe venitul microîntreprinderilor și majorări de întârziere în cuantum de 6.734 lei RON.

Cazul bine justificat reprezintă împrejurări legate de starea de fapt și de drept care determina o îndoiala serioasa asupra legalității actului fiscal. Reclamanta nu a fost în măsură să prezinte în speță, argumentele juridice aparent valabile in contestarea legalității actului administrativ, pentru a determina o îndoiala serioasa asupra legalității acestuia, condiția cazului bine justificat nefiind îndeplinită în cauză. Prevenirea unei pagube iminente reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Reclamanta a arătat că prin executarea creanței fiscale s-ar perturba activitatea economica a societății, fiind depuse contracte economice și contracte de credit aflate în derulare . Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, reclamanta SC N.O.

SRL În motivarea recursului, reclamanta a arătat, în esență, următoarele: Hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii, astfel că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar și prevederile art. 304 1 din același act normativ. SC N.O. SRL Sebeș a probat îndeplinirea condițiilor pretinse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la suspendarea actelor administrative. Astfel, a fost înaintată contestație la D.G.F.P. Alba, la data de 30 noiembrie 2010, dovedindu-se condiția declanșării procedurii administrative prealabile. Au fost aduse suficiente argumente în fața instanței de fond în privința condiției existenței unei pagube iminente.

Din argumentele furnizate reiese posibilitatea unui prejudiciu viitor și previzibil cauzat societății, blocajul financiar în care se află aceasta, respectiv imposibilitatea absolută de funcționare. Au fost depuse, în acest sens, contracte comerciale de achiziție a carburanților, aflate în derulare, contracte de distribuție a carburanților, contracte bancare, contracte de credit bancar, dar și adrese cu diferite instituții bancare cu care lucrează SC N.O. SRL Sebeș, care reflectă bonitatea și seriozitatea firmei. Prin instituirea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile, precum și prin iminența executării acestora, mai înainte ca instanța competentă să se pronunțe asupra fondului pricinii s-ar crea o pagubă iminentă care nu s-ar mai putea repara altfel.

Practica judiciară, împărtășită chiar de instanța supremă, apreciază în mod constant că paralizarea activității unei societăți, cu consecințe asupra derulării contractelor agentului economic și asupra salarizării angajaților sunt de natură să justifice suspendarea actelor administrativ-fiscale contestate. Executarea actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat, ar produce, de asemenea, un blocaj absolut în legătură cu onorarea contractelor bancare, a ratelor și a dobânzilor aferente scadente, precum și imposibilitatea achitării drepturilor salariaților, cu consecința disponibilizării acestora. Este evident așadar, că executarea silită a societății pentru o astfel de sumă este de natură a conduce la o perturbare previzibilă gravă a funcționării acesteia, cu consecințe negative, ceea ce poate avea ca efect imposibilitatea desfășurării activității.

În privința cazului bine justificat, societatea a adus argumente de fond care sunt de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ-fiscal, în principal raportat la accize și taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora, care dețin o proporție de peste 99 % din suma totală impusă. Cu toate că la momentul controalelor efectuate de organele fiscale, societățile furnizoare nu au putut dovedi realitatea sau legalitatea relațiilor comerciale cu antrepozitele fiscale, precum și a documentelor și actelor justificative de plată a accizelor, aceste chestiuni nu îi sunt imputabile reclamantei deoarece nu sunt consecințele actelor sau faptelor acestei societăți. Prin declarațiile de conformitate prezentate reclamantei, operațiunile comerciale aveau pentru această societate o puternică aparență de legalitate.

Faptul că unele societăți nu funcționau efectiv la sediul declarat sau că unele sunt înscrise ca și contribuabili inactivi, ori că pe numele unor administratori ale acestor societăți furnizoare sunt deschise dosare penale, nu demonstrează o culpă în sarcina SC N.O. SRL Sebeș, deoarece nici un text de lege nu prevede obligația operatorilor economici de verificare efectivă a acestor împrejurări, înscrisurile care le atestă beneficiind de prezumția de legalitate până la înscrierea în fals. În jurisprudență s-a arătat că din faptul că procedura administrativă nu a fost finalizată, derivă cazul bine justificat, iar executarea înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat în adoptarea soluției de suspendare a executării actului contestat.

Recomandarea R/ 89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, privind protecția jurisdicțională provizorie în materii administrative prevede ca principiu posibilitatea celui ce se consideră vătămat de a solicita suspendarea unui act administrativ, suspendare care se va acorda când se apreciază că prin executarea actului administrativ s-ar crea pagube semnificative, dificil de reparat și când există argumente juridice valabile față de regularitatea actului. Instanța supremă a statuat că în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, iar suspendarea acestor acte trebuie să funcționeze ca un instrument procedural eficient, fiind echitabil că atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, aceste acte să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, precum și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare. Este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care, la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea. Pentru aceasta, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situații de excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii exigențelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Curtea constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condițiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiții cumulative: a) condiția declanșării procedurii administrative prealabile, b) condiția cazului bine justificat și c) condiția prevenirii unei pagube iminente. Acestor trei condiții li se adaugă în materia contenciosului fiscal și condiția plății anticipate a unei cauțiuni, astfel cum se prevede în art. 215 alin. (1) C. proc. fisc.

Art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 are următorul conținut: „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. în cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate." Art. 215 C. proc. fisc., prevede că: „Suspendarea executării actului administrativ fiscal: (1) Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

(2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20 % din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei." În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigență legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin cazuri bine justificate se precizează în textul legal mai sus menționat, se înțeleg „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.

Referitor la condiția iminenței producerii unei pagube, de asemenea, l egea contenciosului administrativ conține o definiție a ei. î n termenii art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înțelege „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”. În speță, judecătorul fondului a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, reținând ca doua dintre condițiile cumulative nu au fost îndeplinite în cauză: condiția cazului bine justificat și condiția prevenirii unei pagube iminente. În privința condiției definite în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a reținut că nu este îndeplinită.

Cu ocazia examinării satisfacerii acestei cerințe legale, judecătorul de contencios administrativ nu poate să facă o examinare pe fond a legalității actului administrativ contestat, ci în mod obligatoriu trebuie să se limiteze la o simpla „pipăire” a fondului. Scopul acestei analize se rezumă doar la a constata dacă există argumente juridice aparent valabile în contestarea legalității actului, care să creeze o îndoială serioasă în privința conformității acestuia cu legea în a cărui executare a fost emis/adoptat. Or, ceea ce susține reclamanta în privința acestei cerințe legale presupune o examinare pe fond a legalității actelor contestate, respectiv d ecizia de impunere nr. 655 din 23 noiembrie 2010 și Raportul de inspecție fiscală nr. 36 din 22 noiembrie 2010, ambele emise de D.G.F.P.

Alba. o astfel de competență aparțin însă exclusiv judecătorului învestit cu soluționarea acțiunii principale, iar nu judecătorului a cărui decizie se limitează la a se pronunța în privința suspendării acestor acte administrativ-fiscale. Oricum, la nivelul analizei pe care o poate realiza judecătorul prezentei cauze, contrar celor susținute de către recurenta-reclamantă, constatările organelor de control creează dimpotrivă, o aparență de legalitate a actelor a căror suspendare s-a solicitat, în condițiile în care există îndoieli cu privire la realitatea operațiunilor comerciale efectuate de reclamantă.

Invocarea Recomandării nr. R/89/8/1989 a Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei, document care nu are valoare manifest normativă nu consolidează, în speță, afirmația reclamantei cu privire la existența cazului bine justificat, doar judecătorul învestit cu o cerere de suspendare a actelor administrative urmând să decidă în funcție de circumstanțele cauzei dacă au fost furnizate argumente juridice aparent valabile cu privire la contestarea legalității acelor acte. În privința condiției pagubei iminente, pentru a se reține îndeplinirea acestei cerințe din art. 14 din l egea contenciosului administrativ, este necesar a fi administrate probe de către reclamantă pentru a o dovedi. Simpla afirmație ca prin executarea actului administrativ contestat s-ar produce o pagubă iminentă nu reprezintă un argument suficient care să conducă la concluzia că cerința mai sus amintită este îndeplinită.

A socoti că, automat, simpla cerere de suspendare a unui act administrativ trebuie să conducă la blocarea efectelor actului, prin admiterea cererii, existând pericolul cauzării unui prejudiciu, ar pune în discuție caracterul executoriu al acestuia, ignorându-se că suspendarea poate interveni doar în situații de excepție. În această chestiune nu poate fi primit nici argumentul că până la pronunțarea instanței asupra legalității actelor contestate, se impune suspendarea actelor administrative. Admițând punctul de vedere al recurentei ar însemna ca în toate cazurile instanța să dispună suspendarea actelor contestate, automat, ceea ce ar contraveni însă dispozițiilor din Legea contenciosului administrativ privitoare la suspendarea judiciară a actelor administrative.

Deși reclamanta a depus la dosarul cauzei contracte comerciale și contracte bancare, nu este suficient pentru a demonstra îndeplinirea acestei cerințe legale pentru că nu se probează că, în concret, în cazul reclamantei, în raport de cifra acesteia de afaceri, de puterea financiară a acestei societăți comerciale executarea actelor administrativ – fiscale contestate ar crea un prejudiciu în sensul în care este definit în art. 2 lit. ș) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. În condițiile în care suspendarea actelor administrative nu poate fi dispusă decât la întrunirea cumulativă a exigențelor legale ale art. 14 din Legea nr. 554/2004, chiar dacă prin executarea celor două acte fiscale contestate de reclamantă ar exista iminența producerii unei pagube, SC N.O.

SRL Sebeș nu poate obține o astfel de soluție având în vedere că cerința cazului bine justificat nu este îndeplinită. Față de cele ce preced, reținând ca hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC N.O. SRL Sebeș împotriva sentinței nr. 304/ F/CA/2010 din 15 decembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2011.