ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2345/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2345/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC N.O. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.

Alba, a solicitat suspendarea deciziei de impunere nr. 655 din 23 noiembrie 2010

emisă de D.G.F.P. Alba – A.I.F. - R.I.F. nr. 36 din 22 noiembrie 2010 emisă de

D.G.F.P. Alba, până la data la care se va pronunța instanța de fond.

În motivarea

cererii,reclamanta a arătat că a fost supusă inspecției fiscale privind

verificarea legalității aprovizionării și vânzării de produse energetice, în

perioada 2007 - 2010.

Paguba iminenta este

justificată de reclamantă prin aceea ca prin măsurile asigurătorii instituite

au fost blocate conturile societății, astfel că nu se poate realiza plata

furnizorilor, fiind depuse adeverințe de unde rezulta băncile la care

reclamanta are deschise conturi.

Reclamanta a invocat

Recomandarea nr. R/89/8/1989 a Comitetului de Miniștri al Comunității Europene

privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

Pârâta D.G.F.P.J. Alba,

prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 304/

F/CA/2010 din 15 decembrie 2010, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de

contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată

de reclamanta SC N.O. SRL Sebeș în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Alba.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță, a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele

sentinței, următoarele:

Prin decizia de impunere

nr. 655 din 23 noiembrie 2010 emisă de pârâtă, precum și raportul de inspecție

fiscală nr. 36 din 22 noiembrie 2010 întocmit de D.G.F.P., au fost stabilite

creanțe fiscale în sumă de: 17.516.640 lei RON din care 6.851.839 lei RON

reprezentând accize și 10.664.801 lei RON reprezentând majorări de întârziere;

suma de 3.610.8411ei RON din care 1.438.369 lei reprezentând T.V.A. și

2.172.472 lei RON reprezentând majorări de întârziere; suma de 72.474 lei RON

din care suma de 26.693 lei RON reprezentând impozit pe profit și majorări de

întârziere în sumă de 45.781 lei RON; suma de 9.053 lei RON din care suma de

2.319 lei RON reprezentând impozitul pe venitul microîntreprinderilor și

majorări de întârziere în cuantum de 6.734 lei RON.

Cazul bine justificat

reprezintă

împrejurări legate de starea de fapt și de drept care determina o îndoiala

serioasa asupra legalității actului fiscal.

Reclamanta nu a fost în

măsură să prezinte în speță, argumentele juridice aparent valabile in

contestarea legalității actului administrativ, pentru a determina o îndoiala

serioasa asupra legalității acestuia, condiția cazului bine justificat nefiind

îndeplinită în cauză.

Prevenirea unei

pagube iminente

reprezintă

prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă

gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Reclamanta a arătat că prin executarea creanței fiscale s-ar perturba

activitatea economica a societății, fiind depuse contracte economice și

contracte de credit aflate în derulare .

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs, reclamanta SC N.O. SRL

În motivarea

recursului, reclamanta a arătat, în esență, următoarele:

Hotărârea instanței

de fond este netemeinică și nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii,

astfel că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar și

prevederile art. 304

1

din același act normativ.

SC N.O. SRL Sebeș a

probat îndeplinirea condițiilor pretinse de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

referitoare la suspendarea actelor administrative.

Astfel, a fost înaintată

contestație la D.G.F.P. Alba, la data de 30 noiembrie 2010, dovedindu-se

condiția declanșării procedurii administrative prealabile.

Au fost aduse

suficiente argumente în fața instanței de fond în privința condiției existenței

unei pagube iminente.

Din argumentele

furnizate reiese posibilitatea unui prejudiciu viitor și previzibil cauzat

societății, blocajul financiar în care se află aceasta, respectiv imposibilitatea

absolută de funcționare. Au fost depuse, în acest sens, contracte comerciale de

achiziție a carburanților, aflate în derulare, contracte de distribuție a

carburanților, contracte bancare, contracte de credit bancar, dar și adrese cu

diferite instituții bancare cu care lucrează SC N.O. SRL Sebeș, care reflectă

bonitatea și seriozitatea firmei. Prin instituirea măsurilor asiguratorii

asupra bunurilor mobile și imobile, precum și prin iminența executării

acestora, mai înainte ca instanța competentă să se pronunțe asupra fondului

pricinii s-ar crea o pagubă iminentă care nu s-ar mai putea repara altfel.

Practica judiciară, împărtășită

chiar de instanța supremă, apreciază în mod constant că paralizarea activității

unei societăți, cu consecințe asupra derulării contractelor agentului economic

și asupra salarizării angajaților sunt de natură să justifice suspendarea

actelor administrativ-fiscale contestate.

Executarea actelor

administrative a căror suspendare s-a solicitat, ar produce, de asemenea, un

blocaj absolut în legătură cu onorarea contractelor bancare, a ratelor și a

dobânzilor aferente scadente, precum și imposibilitatea achitării drepturilor

salariaților, cu consecința disponibilizării acestora.

Este evident așadar,

că executarea silită a societății pentru o astfel de sumă este de natură a

conduce la o perturbare previzibilă gravă a funcționării acesteia, cu

consecințe negative, ceea ce poate avea ca efect imposibilitatea desfășurării

activității.

În privința cazului

bine justificat, societatea a adus argumente de fond care sunt de natură a crea

o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ-fiscal, în

principal raportat la accize și taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora,

care dețin o proporție de peste 99 % din suma totală impusă.

Cu toate că la

momentul controalelor efectuate de organele fiscale, societățile furnizoare nu

au putut dovedi realitatea sau legalitatea relațiilor comerciale cu

antrepozitele fiscale, precum și a documentelor și actelor justificative de

plată a accizelor, aceste chestiuni nu îi sunt imputabile reclamantei deoarece nu

sunt consecințele actelor sau faptelor acestei societăți.

Prin declarațiile de

conformitate prezentate reclamantei, operațiunile comerciale aveau pentru

această societate o puternică aparență de legalitate. Faptul că unele societăți

nu funcționau efectiv la sediul declarat sau că unele sunt înscrise ca și

contribuabili inactivi, ori că pe numele unor administratori ale acestor

societăți furnizoare sunt deschise dosare penale, nu demonstrează o culpă în

sarcina SC N.O. SRL Sebeș, deoarece nici un text de lege nu prevede obligația

operatorilor economici de verificare efectivă a acestor împrejurări, înscrisurile

care le atestă beneficiind de prezumția de legalitate până la înscrierea în

fals.

În jurisprudență s-a

arătat că din faptul că procedura administrativă nu a fost finalizată, derivă

cazul bine justificat, iar executarea înainte de definitivarea acestei

proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și

temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat

în adoptarea soluției de suspendare a executării actului contestat.

Recomandarea R/ 89/8

din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei,

privind protecția jurisdicțională provizorie în materii administrative prevede

ca principiu posibilitatea celui ce se consideră vătămat de a solicita suspendarea

unui act administrativ, suspendare care se va acorda când se apreciază că prin

executarea actului administrativ s-ar crea pagube semnificative, dificil de

reparat și când există argumente juridice valabile față de regularitatea

actului.

Instanța supremă a

statuat că în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie

asigurat un anumit echilibru, iar suspendarea acestor acte trebuie să

funcționeze ca un instrument procedural eficient, fiind echitabil că atâta timp

cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, aceste

acte să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate, precum și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

argumentele expuse în continuare.

Este

de principiu că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate,

prezumție care, la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și de

veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza

legii

echivalează cu a nu executa legea.

Pentru aceasta, suspendarea executării unui act

administrativ nu poate

fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situații de

excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii exigențelor legale, astfel cum

sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Curtea

constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

sunt precizate condițiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea

executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei

condiții cumulative: a) condiția declanșării procedurii administrative

prealabile, b) condiția cazului bine justificat și c) condiția prevenirii unei

pagube iminente.

Acestor

trei condiții li se adaugă în materia contenciosului fiscal și condiția plății

anticipate a unei cauțiuni, astfel cum se prevede în art. 215 alin. (1) C.

proc. fisc.

Art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004 are următorul

conținut: „în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după

sesizarea,

în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral

până la pronunțarea instanței de fond. în cazul în care persoana vătămată nu

introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea

încetează de drept și fără nicio formalitate."

Art.

215 C. proc. fisc., prevede că: „Suspendarea executării actului administrativ

fiscal: (1) Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu

suspendă executarea actului administrativ fiscal. (2) Dispozițiile prezentului

articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea

executării

actului administrativ fiscal, în

temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările

ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se

depune

o cauțiune de până la 20 % din cuantumul sumei contestate, iar în cazul

cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la

2.000 lei."

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat,

Curtea observă că, această

exigență legală trebuie interpretată în sensul descris în

art. 2 lit. t) din Legea

contenciosului

administrativ nr. 554/2004. Prin cazuri bine justificate se precizează în

textul

legal mai sus menționat, se înțeleg „împrejurările legate de starea de fapt și

de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ”.

Referitor

la condiția iminenței producerii unei pagube, de asemenea,

l

egea contenciosului administrativ

conține o definiție a ei.

î

n

termenii art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se

înțelege „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public”.

În speță, judecătorul

fondului a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, reținând ca

doua dintre condițiile cumulative nu au fost îndeplinite în cauză: condiția

cazului bine justificat și condiția prevenirii unei pagube iminente.

În privința condiției

definite în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că în

mod corect prima instanță a reținut că nu este îndeplinită. Cu ocazia

examinării satisfacerii acestei cerințe legale, judecătorul de contencios

administrativ nu poate să facă o examinare pe fond a legalității actului

administrativ contestat, ci în mod obligatoriu trebuie să se limiteze la o

simpla „pipăire” a fondului. Scopul acestei analize se rezumă doar la a

constata dacă există argumente juridice aparent valabile în contestarea

legalității actului, care să creeze o îndoială serioasă în privința

conformității acestuia cu legea în a cărui executare a fost emis/adoptat. Or,

ceea ce susține reclamanta în privința acestei cerințe legale presupune o

examinare pe fond a legalității actelor contestate, respectiv

d

ecizia de impunere nr. 655 din 23

noiembrie 2010 și Raportul de inspecție fiscală nr. 36 din 22 noiembrie 2010, ambele

emise de D.G.F.P. Alba.

o

astfel

de competență aparțin însă exclusiv judecătorului învestit cu soluționarea

acțiunii principale, iar nu judecătorului a cărui decizie se limitează la a se

pronunța în privința suspendării acestor acte administrativ-fiscale. Oricum, la

nivelul analizei pe care o poate realiza judecătorul prezentei cauze, contrar

celor susținute de către recurenta-reclamantă, constatările organelor de

control creează dimpotrivă, o aparență de legalitate a actelor a căror

suspendare s-a solicitat, în condițiile în care există îndoieli cu privire la

realitatea operațiunilor comerciale efectuate de reclamantă.

Invocarea

Recomandării nr. R/89/8/1989 a Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei,

document care nu are valoare manifest normativă nu consolidează, în speță, afirmația

reclamantei cu privire la existența cazului bine justificat, doar judecătorul

învestit cu o cerere de suspendare a actelor administrative urmând să decidă în

funcție de circumstanțele cauzei dacă au fost furnizate argumente juridice

aparent valabile cu privire la contestarea legalității acelor acte.

În privința condiției

pagubei iminente, pentru a se reține îndeplinirea acestei cerințe din art. 14

din

l

egea contenciosului

administrativ, este necesar a fi administrate probe de către reclamantă pentru

a o dovedi. Simpla afirmație ca prin executarea actului administrativ contestat

s-ar produce o pagubă iminentă nu reprezintă un argument suficient care să

conducă la concluzia că cerința mai sus amintită este îndeplinită. A socoti că,

automat, simpla cerere de suspendare a unui act administrativ trebuie să

conducă la blocarea efectelor actului, prin admiterea cererii, existând

pericolul cauzării unui prejudiciu, ar pune în discuție caracterul executoriu

al acestuia, ignorându-se că suspendarea poate interveni doar în situații de

excepție. În această chestiune nu poate fi primit nici argumentul că până la pronunțarea

instanței asupra legalității actelor contestate, se impune suspendarea actelor

administrative. Admițând punctul de vedere al recurentei ar însemna ca în toate

cazurile instanța să dispună suspendarea actelor contestate, automat, ceea ce

ar contraveni însă dispozițiilor din Legea contenciosului administrativ

privitoare la suspendarea judiciară a actelor administrative.

Deși reclamanta a

depus la dosarul cauzei contracte comerciale și contracte bancare, nu este

suficient pentru a demonstra îndeplinirea acestei cerințe legale pentru că nu

se probează că, în concret, în cazul reclamantei, în raport de cifra acesteia

de afaceri, de puterea financiară a acestei societăți comerciale executarea

actelor administrativ – fiscale contestate ar crea un prejudiciu în sensul în

care este definit în art. 2 lit. ș) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În condițiile în care

suspendarea actelor administrative nu poate fi dispusă decât la întrunirea

cumulativă a exigențelor legale ale art. 14 din Legea nr. 554/2004, chiar dacă

prin executarea celor două acte fiscale contestate de reclamantă ar exista iminența

producerii unei pagube, SC N.O. SRL Sebeș nu poate obține o astfel de soluție

având în vedere că cerința cazului bine justificat nu este îndeplinită.

Față de cele ce

preced, reținând ca hotărârea instanței de fond este legală și temeinică,

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei, potrivit art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC N.O. SRL Sebeș împotriva sentinței nr. 304/ F/CA/2010

din 15 decembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 aprilie 2011.