ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 593/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

1.

Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe

Prin

Sentința nr. 383/F-CONT din 14 septembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de

nelegalitate a Ordinului nr. II/9004 din 26 august 2010, emis de ministrul

administrației și internelor, invocată de reclamantul V.V. în dosarul nr.

3755/90/2010 al Tribunalului Vâlcea, secția civilă, excepție cu care a fost

sesizată de Tribunalul Vâlcea prin încheierea din 13 iulie 2011.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut, în esență, următoarele:

Contestatorul V.V. a solicitat anularea

Ordinului Prefectului Județului Vâlcea nr. 562 din 28 septembrie 2010 prin care

a fost concediat în baza art. 65 alin. (1) C. muncii din postul de șofer, iar

pe cale de excepție a susținut nelegalitatea Ordinului nr. II/9004 din 26

august 2010 pe care această măsură s-a întemeiat.

În motivarea excepției de nelegalitate a

susținut că prin acest ordin s-a dispus nelegal desființarea, prin

reorganizare, a două posturi de șofer din cadrul Instituției Prefectului

Județului Vâlcea, întrucât potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 340/2004, nu

a fost emisă o hotărâre de Guvern pentru reorganizarea Instituției Prefectului.

De asemenea, a susținut că ordinul este nelegal, deoarece nu a fost publicat în

M. Of. conform art. 11 alin. (1), art. 12 din Legea nr. 24/2000, ceea ce

înseamnă că nu a intrat în vigoare și nu se aplică.

Analiza concordanței actului administrativ în

discuție cu actele normative cu forță juridică superioară, în temeiul și în

executarea cărora a fost emis, conform principiului ierarhiei și forței

juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția

României și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, a condus la aprecierea

primei instanțe în sensul că susținerile contestatorului sunt nefondate.

Art. 2 alin. (4) din Legea nr. 340/2004

privind prefectul și instituția prefectului, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, dispune că structura organizatorică și modul de

funcționare ale instituției prefectului se stabilesc prin hotărâre de Guvern,

în acest sens fiind adoptată H.G. nr. 460/2006 cu modificările și completările

ulterioare, care în art. 4 alin. (1) stabilește structura cadru de organizare a

instituției prefectului.

Prin urmare, structura organizatorică a

prefecturilor este reglementată prin hotărâre de Guvern, act administrativ cu

caracter normativ în temeiul căruia prefectul emite ordine privind structurile

de specialitate prevăzute în anexa nr. 1 la nivel de direcții, servicii și

birouri, după caz, funcție de specificul fiecărei activități.

Ca atare, contrar susținerilor

contestatorului din motivarea excepției de nelegalitate, s-a apreciat că

structura organizatorică a Instituției Prefectului și funcționarea acesteia au

fost întemeiate pe H.G. nr. 460/2006, pentru aplicarea unor prevederi din Legea

nr. 340/2004, despre care se face mențiune în partea introductivă a Ordinului

Prefectului de încetare a contractului de muncă al acestuia.

În consecință, s-a apreciat Ordinul

ministrului administrației și internelor nr. II/9004 din 26 august 2010 se află

în acord cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 340/2004, pretins a fi fost

încălcat.

Cu privire la cea de a doua critică exprimată

de contestator prima instanță a reținut că aceasta nu vizează practic

nelegalitatea ordinului analizat, în raport cu legea în aplicarea căreia a fost

emis, ci se referă la nulitatea ordinului, motivat de neîndeplinirea unei

condiții de formă imperative, nepublicarea în M. Of.

Conform Legii nr. 24/2000, nepublicarea în M.

Of. a unui ordin nu atrage însă nulitatea actului, fiind vorba de o condiție

posterioară emiterii sale.

Mai mult, potrivit art. 11 alin. (2) lit. b)

din Legea nr. 24/2000, nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. actele

cu caracter individual emise de autoritățile administrative autonome și de

organele administrației publice centrale de specialitate.

Prin urmare,s-a stabilit că obligația

publicării în M. Of. vizează numai actele administrative cu caracter normativ,

Ordinul ministrului administrației și internelor nr. II/9004/2010 fiind un act

administrativ unilateral cu caracter individual.

recurentul-reclamant

Împotriva acestei sentințe, considerând-o

nelegală și netemeinică, în termen legal a declarat recurs reclamantul.

Invocând ca temei legal al căii de atac

promovate, prevederile art. 304

1

C. proc. civ., recurentul-reclamant

a susținut că nu sunt valide argumentele primei instanțe, prezentate în

susținerea excepției de nelegalitate invocată, în considerarea următoarelor

critici dezvoltate:

- ordinul atacat trece peste limita de

competență stabilită prin art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 460/2006, raportat la

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 340/2004, fiind modificată chiar structura

organizatorică a Instituției Prefectului prin eliminarea unei structuri

prevăzute în Anexa 1 a H.G. nr. 460/2006;

- instanța de fond nu a analizat excepția de

nelegalitate invocată, referindu-se la nulitatea actului administrativ, ceea ce

depășește cadrul stabilit de art. 4 din Legea nr. 554/2004, republicată;

- în mod greșit s-a apreciat că ordinul

atacat are caracter individual câtă vreme natura sa normativă este evidentă,

ceea ce impunea și publicarea acestuia.

control judiciar

Recursul nu este fondat.

Examinând sentința atacată prin prisma

criticilor ce i-au fost aduse și raportat la prevederile legale incidente din

materia supusă verificării, Înalta Curte reține că nu sunt incidente în cauză motive

de nelegalitate prevăzute de art. 304 și 304

1

C. proc. civ. de

natură a antrena modificarea hotărârii primei instanțe, în considerarea celor

în continuare arătate.

Astfel cum s-a reținut și în hotărârea ce

formează obiectul prezentului recurs, Ordinul emis de ministrul administrației

și internelor nr. II/9004 din 26 august 2010, prin care a fost diminuat numărul

de posturi repartizat Instituției Prefectului Vâlcea, la 42, ca urmare a

desființării mai multor posturi expres arătate, printre care sunt enumerate și

două de ofițer, a fost emis în temeiul actelor normative indicate în preambulul

său și anume, (i) O.U.G. nr. 30/2007, privind organizarea și funcționarea

Ministerului Administrației și Internelor; (ii) Legea nr. 11/2010, privind

bugetul pe anul 2010; (iii) Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor

publici; (iv) Legea nr. 53/2003 - C. muncii; (v) Legea nr. 340/2004, privind

instituția prefectului; (vi) H.G. nr. 416/2007 privind structura organizatorică

și efectivele MAI; (vii) H.G. nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale

Legii nr. 340/2004. Totodată a fost avută în vedere adresa Prefectului

Județului Vâlcea nr. 16295/2010.

Prin această din urmă adresă, s-a solicitat

ordonatorului principal de credite aprobarea statului de funcții ale

instituției, rezultat în urma stabilirii măsurilor de reorganizare, în

aplicarea art. 16 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în

vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate

criticile recurentului vizând depășirea limitelor de competență stabilite prin

H.G. nr. 460/2006.

Ordinul nr. II/9004/2010 a fost emis în

conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 460/2006 potrivit

cărora numărul maxim de posturi și structura posturilor aferente instituției

prefectului se stabilește prin ordin al ministrului, ceea ce s-a și realizat în

cauză.

Prin ordinul atacat s-a stabilit de către

ordonatorul principal de credite, în deplină conformitate și în limitele

competențelor sale, numărul de posturi alocat Instituției Prefectului Vâlcea,

fiind menționate posturile desființate, cu justificarea diminuării acestora de

la 56 la 42, în contextul restricțiilor bugetare impuse.

Pe baza acestui ordin, la rândul său,

prefectul a emis Ordinul nr. 495 din 30 august 2010 prin care s-a realizat

reorganizarea instituției.

Contrar celor susținute de recurent, este de

menționat că prima instanță a realizat o corectă examinare a legalității

actului atacat, prin raportare la prevederile legale în executarea cărora a

fost emis, stabilind cu justețe că nu se poate reține nelegalitatea ordinului

emis, care nu încalcă limitele de competență prevăzute de dispozițiile legale

evocate.

În realitate, prin criticile înfățișate

recurentul face o confuzie între structura organizatorică a instituției și

structura posturilor, iar atunci când se referă la structura organizatorică a

instituției nu are în vedere modificarea anexei 1, structura cadru de

organizare a H.G. nr. 460/2006, stabilită prin H.G. nr. 585/2009.

Nefondate sunt și criticile vizând analizarea

și pronunțarea primei instanțe asupra nulității actului administrativ, câtă

vreme considerentele hotărârii expuse rezumativ mai sus, demonstrează

contrariul.

În fine, nefondată este și critica vizând

natura normativă a Ordinului nr. II/9004/2010, care astfel cum bine a stabilit

și judecătorul fondului, este un act administrativ individual, care se

adresează unui subiect de drept determinat, respectiv Instituția Prefectului

Vâlcea și prin care nu sunt stabilite norme cu caracter general și impersonal,

aplicabile tuturor instituțiilor prefectului.

Față de cele arătate, reținând că toate

criticile formulate de recurent sunt nefondate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ. instanța va respinge așadar ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul formulat de reclamantul

V.V. împotriva sentinței nr. 383/F-CONT din 14 septembrie 2011 a Curții de Apel

Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7

februarie 2012.

Procesat

de GGC - NN