ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 593/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Prin Sentința nr. 383/F-CONT din 14 septembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a Ordinului nr. II/9004 din 26 august 2010, emis de ministrul administrației și internelor, invocată de reclamantul V.V. în dosarul nr. 3755/90/2010 al Tribunalului Vâlcea, secția civilă, excepție cu care a fost sesizată de Tribunalul Vâlcea prin încheierea din 13 iulie 2011. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Contestatorul V.V.

a solicitat anularea Ordinului Prefectului Județului Vâlcea nr. 562 din 28 septembrie 2010 prin care a fost concediat în baza art. 65 alin. (1) C. muncii din postul de șofer, iar pe cale de excepție a susținut nelegalitatea Ordinului nr. II/9004 din 26 august 2010 pe care această măsură s-a întemeiat. În motivarea excepției de nelegalitate a susținut că prin acest ordin s-a dispus nelegal desființarea, prin reorganizare, a două posturi de șofer din cadrul Instituției Prefectului Județului Vâlcea, întrucât potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 340/2004, nu a fost emisă o hotărâre de Guvern pentru reorganizarea Instituției Prefectului. De asemenea, a susținut că ordinul este nelegal, deoarece nu a fost publicat în M. Of.

conform art. 11 alin. (1), art. 12 din Legea nr. 24/2000, ceea ce înseamnă că nu a intrat în vigoare și nu se aplică. Analiza concordanței actului administrativ în discuție cu actele normative cu forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, conform principiului ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, a condus la aprecierea primei instanțe în sensul că susținerile contestatorului sunt nefondate. Art. 2 alin. (4) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispune că structura organizatorică și modul de funcționare ale instituției prefectului se stabilesc prin hotărâre de Guvern, în acest sens fiind adoptată H.G.

nr. 460/2006 cu modificările și completările ulterioare, care în art. 4 alin. (1) stabilește structura cadru de organizare a instituției prefectului. Prin urmare, structura organizatorică a prefecturilor este reglementată prin hotărâre de Guvern, act administrativ cu caracter normativ în temeiul căruia prefectul emite ordine privind structurile de specialitate prevăzute în anexa nr. 1 la nivel de direcții, servicii și birouri, după caz, funcție de specificul fiecărei activități. Ca atare, contrar susținerilor contestatorului din motivarea excepției de nelegalitate, s-a apreciat că structura organizatorică a Instituției Prefectului și funcționarea acesteia au fost întemeiate pe H.G. nr. 460/2006, pentru aplicarea unor prevederi din Legea nr. 340/2004, despre care se face mențiune în partea introductivă a Ordinului Prefectului de încetare a contractului de muncă al acestuia.

În consecință, s-a apreciat Ordinul ministrului administrației și internelor nr. II/9004 din 26 august 2010 se află în acord cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 340/2004, pretins a fi fost încălcat. Cu privire la cea de a doua critică exprimată de contestator prima instanță a reținut că aceasta nu vizează practic nelegalitatea ordinului analizat, în raport cu legea în aplicarea căreia a fost emis, ci se referă la nulitatea ordinului, motivat de neîndeplinirea unei condiții de formă imperative, nepublicarea în M. Of. Conform Legii nr. 24/2000, nepublicarea în M. Of. a unui ordin nu atrage însă nulitatea actului, fiind vorba de o condiție posterioară emiterii sale. Mai mult, potrivit art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000, nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of.

actele cu caracter individual emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate. Prin urmare,s-a stabilit că obligația publicării în M. Of. vizează numai actele administrative cu caracter normativ, Ordinul ministrului administrației și internelor nr. II/9004/2010 fiind un act administrativ unilateral cu caracter individual. 2. Motivele de recurs invocat de recurentul-reclamant Împotriva acestei sentințe, considerând-o nelegală și netemeinică, în termen legal a declarat recurs reclamantul. Invocând ca temei legal al căii de atac promovate, prevederile art. 304 1 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că nu sunt valide argumentele primei instanțe, prezentate în susținerea excepției de nelegalitate invocată, în considerarea următoarelor critici dezvoltate: - ordinul atacat trece peste limita de competență stabilită prin art. 5 alin. (4) din H.G.

nr. 460/2006, raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 340/2004, fiind modificată chiar structura organizatorică a Instituției Prefectului prin eliminarea unei structuri prevăzute în Anexa 1 a H.G. nr. 460/2006; - instanța de fond nu a analizat excepția de nelegalitate invocată, referindu-se la nulitatea actului administrativ, ceea ce depășește cadrul stabilit de art. 4 din Legea nr. 554/2004, republicată; - în mod greșit s-a apreciat că ordinul atacat are caracter individual câtă vreme natura sa normativă este evidentă, ceea ce impunea și publicarea acestuia. 3. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Recursul nu este fondat. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că nu sunt incidente în cauză motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 și 304 1 C. proc.

civ. de natură a antrena modificarea hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate. Astfel cum s-a reținut și în hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs, Ordinul emis de ministrul administrației și internelor nr. II/9004 din 26 august 2010, prin care a fost diminuat numărul de posturi repartizat Instituției Prefectului Vâlcea, la 42, ca urmare a desființării mai multor posturi expres arătate, printre care sunt enumerate și două de ofițer, a fost emis în temeiul actelor normative indicate în preambulul său și anume, (i) O.U.G. nr. 30/2007, privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor; (ii) Legea nr. 11/2010, privind bugetul pe anul 2010; (iii) Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici; (iv) Legea nr. 53/2003 - C. muncii; (v) Legea nr. 340/2004, privind instituția prefectului; (vi) H.G.

nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele MAI; (vii) H.G. nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004. Totodată a fost avută în vedere adresa Prefectului Județului Vâlcea nr. 16295/2010. Prin această din urmă adresă, s-a solicitat ordonatorului principal de credite aprobarea statului de funcții ale instituției, rezultat în urma stabilirii măsurilor de reorganizare, în aplicarea art. 16 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate criticile recurentului vizând depășirea limitelor de competență stabilite prin H.G. nr. 460/2006. Ordinul nr. II/9004/2010 a fost emis în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4) din H.G.

nr. 460/2006 potrivit cărora numărul maxim de posturi și structura posturilor aferente instituției prefectului se stabilește prin ordin al ministrului, ceea ce s-a și realizat în cauză. Prin ordinul atacat s-a stabilit de către ordonatorul principal de credite, în deplină conformitate și în limitele competențelor sale, numărul de posturi alocat Instituției Prefectului Vâlcea, fiind menționate posturile desființate, cu justificarea diminuării acestora de la 56 la 42, în contextul restricțiilor bugetare impuse. Pe baza acestui ordin, la rândul său, prefectul a emis Ordinul nr. 495 din 30 august 2010 prin care s-a realizat reorganizarea instituției.

Contrar celor susținute de recurent, este de menționat că prima instanță a realizat o corectă examinare a legalității actului atacat, prin raportare la prevederile legale în executarea cărora a fost emis, stabilind cu justețe că nu se poate reține nelegalitatea ordinului emis, care nu încalcă limitele de competență prevăzute de dispozițiile legale evocate. În realitate, prin criticile înfățișate recurentul face o confuzie între structura organizatorică a instituției și structura posturilor, iar atunci când se referă la structura organizatorică a instituției nu are în vedere modificarea anexei 1, structura cadru de organizare a H.G. nr. 460/2006, stabilită prin H.G. nr. 585/2009. Nefondate sunt și criticile vizând analizarea și pronunțarea primei instanțe asupra nulității actului administrativ, câtă vreme considerentele hotărârii expuse rezumativ mai sus, demonstrează contrariul.

În fine, nefondată este și critica vizând natura normativă a Ordinului nr. II/9004/2010, care astfel cum bine a stabilit și judecătorul fondului, este un act administrativ individual, care se adresează unui subiect de drept determinat, respectiv Instituția Prefectului Vâlcea și prin care nu sunt stabilite norme cu caracter general și impersonal, aplicabile tuturor instituțiilor prefectului. Față de cele arătate, reținând că toate criticile formulate de recurent sunt nefondate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. instanța va respinge așadar ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul formulat de reclamantul V.V. împotriva sentinței nr. 383/F-CONT din 14 septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 februarie 2012. Procesat de GGC - NN