ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5185/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea formulată, reclamantul S.N. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor, solicitând anularea actului administrativ prin

care a fost eliberat, în mod abuziv, din funcția de șef al IPJ Vâlcea și pus la

dispoziție, cu consecința acordării tuturor drepturilor bănești cuvenite,

inclusiv a indemnizației de conducere corespunzătoare funcției de șef al IPJ

Vâlcea, pentru intervalul 16 noiembrie 2009 și până la reintegrarea sa efectivă

în funcția respectivă, cu cheltuieli de judecată.

Reclamantul a solicitat și suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la soluționarea irevocabilă a

cauzei, arătând în motivarea cererii că se impune suspendarea în condițiile

art. 15 din Legea nr. 554/2004, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.

14 alin. (1) din același act normativ.

Astfel, reclamantul a apreciat că paguba

iminentă constă în prejudiciul material previzibil cu evidență, iar lipsirea de

venituri generată de punerea în executare a actului administrativ reprezintă un

element concret ce poate justifica măsura suspendării.

Prin cererea depusă la termenul de judecată

din data de 10 martie 2010, reclamantul a precizat că actul administrativ

atacat, a cărui executare solicită să fie suspendată, este Ordinul Ministerului

Administrației și Internelor nr. S/II/5361 din 16 noiembrie 2009.

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și

de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din data de

10 martie 2010, a respins cererea de suspendare a executării Ordinului Ministerului

Administrației și Internelor nr. S/II/5361 din 16 noiembrie 2009, formulată de

reclamantul S.N., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și

Internelor și a amânat judecarea fondului la data de 7 aprilie 2010.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că

Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. S/II/5361 din 16

noiembrie 2009 a produs efecte de la data emiterii lui, din aceeași zi, în

locul reclamantului fiind împuternicit comisarul-șef de poliție N.E..

Prin urmare, efectele ordinului atacat s-au

produs în întregime, astfel că la momentul pronunțării hotărârii nu mai există

nicio acțiune nerealizată a cărei executare să fie susceptibilă de suspendare.

În aceste condiții, a reținut instanța de

fond, este de prisos a mai fi examinate existența cazului bine justificat și a

pagubei iminente, care ar putea atrage o eventuală suspendare a executării

actului administrativ atacat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamantul S.N., fără a preciza motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit.

c) C. proc. civ., arătând că va depune motivele de recurs după comunicarea

sentinței atacate.

Examinând actele și lucrările dosarului, precum

și dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul

este nul.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a

avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.: "cererea de recurs va cuprinde, sub

sancțiunea nulității ... c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază

recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse

printr-un memoriu separat".

Este adevărat că recurentul, prin cererea

formulată, a precizat că va depune motivele de recurs, însă până la primul

termen de judecată, respectiv 23 noiembrie 2010, nu și-a îndeplinit această

obligație legală.

Astfel, din actele și lucrările dosarului

rezultă că încheierea atacată a fost comunicată reclamantului la data 29 martie

2010, dar motivele de recurs nu au fost depuse la dosarul cauzei.

Conform dispozițiilor art. 306 alin. (1) C.

proc. civ. "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul

legal", cu excepția cazurilor în care instanța de recurs ar putea reține

din oficiu motive de casare de ordine publică.

Or, în cauză nu există motive de ordine

publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu de către instanță.

Astfel fiind, față de considerentele arătate

și în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) și ale art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs

formulată inițial la data de 15 martie 2010 nu cuprinde motivele de

nelegalitate pe care se sprijină și nici dezvoltarea acestora, se va constata

nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de S.N.

împotriva încheierii din 10 martie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

noiembrie 2010.