ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 504/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 504/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
1.Obiectul
acțiunii
Prin
acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția contencios
administrativ și fiscal, reclamanta Ș.R.M. a solicitat, în contradictoriu cu
pârâta C.C.S.D., obligarea acesteia să emită decizia reprezentând titlul de
despăgubire ca urmare a evaluării efectuate în condițiile art. 16 titlul VII
din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul din Cluj-Napoca, compus din teren în
suprafață de 894 m.p. și din construcție în suprafață de 160, 06 m.p., precum
și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 RON.
În
motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că deși a parcurs procedurile
instituite în favoarea sa, de la data depunerii notificării – 9 iulie 2001 - a
fost lipsită de prerogativele dreptului de proprietate și de plata
despăgubirilor la care ar fi avut dreptul și astfel a fost încălcat termenul
rezonabil prevăzut de practica Curții Europene a Drepturilor Omului, fiind
lipsită de un bun în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional la Convenția
Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. A apreciat că
refuzul pârâtei de a emite decizia solicitată este nejustificat, iar dreptul de
apreciere al autorității este exercitat abuziv.
Prin
întâmpinare, pârâta C.C.S.D. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,
cu motivarea că dosarul de despăgubire a fost transmis comisiei la data de 28
ianuarie 2010 și urmează a fi soluționat potrivit deciziei din 16 septembrie 2008,
astfel că nu se poate invoca nesoluționarea acestuia într-un termen rezonabil
și nu se poate vorbi de un refuz nejustificat, competențele comisiei fiind
limitate la stabilirea volumului de despăgubire.
Hotărârea
primei instanțe
Prin
sentința nr. 192 din 29 aprilie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția contencios
administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Ș.R.M. în
contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., ca neîntemeiată.
Motivele
de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe
Pentru a
pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta a
formulat notificare în baza Legii 10/2001 la data de 9 iulie.2001, soluționată
prin dispoziția nr. 2177 din 10 iunie 2003 emisă de Primarul municipiului
Cluj-Napoca, în sensul respingerii acesteia. Această dispoziție a fost atacată
în instanță, iar prin sentința civilă nr. 599 din 11 noiembrie 2008 pronunțată
în dosarul 4985/117/2006 a fost anulată dispoziția de respingere a notificării
și s-a dispus acordarea în favoarea reclamantei de măsuri reparatorii prin
echivalent, constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale
pentru suprafața de 894 m.p. și construcția demolată.
Ca urmare
a acestei sentințe Primarul municipiului Cluj-Napoca a emis dispoziția 2641 din
7 mai 2009 prin care a propus acordarea de despăgubiri pentru terenul și
construcția situate în Calea Mănăștur din municipiul Cluj-Napoca în favoarea
reclamantei, iar dispoziția a fost transmisă Comisiei centrale, fiind
înregistrată la data de 28 ianuarie 2010.
Prima
instanță a reținut că acțiunea reclamantei a fost formulată la data de 24
martie 2010, fără ca aceasta să fi solicitat pe cale administrativă urgentarea
măsurilor administrative de către pârâtă pentru emiterea deciziei de plată a
despăgubirilor, iar prin decizia 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei
centrale s-a stabilit modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare în
ordinea înregistrării lor la această autoritate, raportat la pct. 17 pct. 1 din
Normele metodologice de aplicare a titlului VII din Legea nr. 247/2005 aprobate
prin H.G. 1095/2005.
Așa fiind,
prima instanță a apreciat că etapa evaluării imobilului trebuie să respecte
ordinea de înregistrare a dosarului întrucât în cauza de față nu sunt incidente
prevederile art. 2 alin. (1) lit. g) și h) din Legea nr. 554/2004, caz în care
nu se poate lua în considerare data notificării, având în vedere că toate
persoanele care au formulat notificare pentru restituirea în natură sau prin
echivalent a imobilelor naționalizate abuziv în conformitate cu Legea nr.
10/2001 au formulat această notificare în termenul prevăzut de această lege,
iar în privința celor care au formulat cerere în baza Legii 18/1991, se poate
invoca o cerere cu o dată mult mai veche decât a reclamantei.
În
concluzie, prima instanță a reținut că de la data înregistrării dosarului la
autoritatea pârâtă a curs un interval de timp prea scurt pentru a se putea
invoca nesoluționarea administrativă, iar termenul rezonabil invocat de
reclamantă se aplică în egală măsură tuturor persoanelor care au formulat
cereri pentru restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor
naționalizate sau cooperativizate, reclamanta nejustificând astfel încălcarea
acestui termen de către pârâtă sesizată doar la 28 ianuarie 2010, ținând cont
și că modalitatea de soluționare stabilită de pârâtă nu încalcă drepturile
reclamantei care dorește evident soluționarea dosarului de despăgubire în
conformitate cu prevederile legale și cu o evaluare corectă a despăgubirii
cuvenite.
Recursul
declarat în cauză
Împotriva
acestei sentințe, considerând-o nelegală și netemeinică, a declarat recurs
reclamanta, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În
motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că hotărârea
atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, invocând practica constantă a
Curții de Apel Cluj și a Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul
obligării autorității pârâte la emiterea deciziei reprezentând titlul de
despăgubire, indicând mai multe hotărâri judecătorești în acest sens.
Totodată,
a arătat că nu poate fi primită apărarea pârâtei în sensul că nu a fost urmată
în totalitate procedura administrativă.
Recurenta-reclamantă
a arătat că, în opinia sa, termenul în care trebuie soluționat dosarul de
despăgubire este cel de 30 de zile, prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr.
554/2004, care se calculează de la data înregistrării dosarului la autoritate
(28 ianuarie 2010), astfel că nu pot fi primite argumentele primei instanțe
privind incidența în cauză a deciziei autorității pârâte din 2008 prin care s-a
stabilit modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare în ordinea
înregistrării lor la autoritatea pârâtă.
Totodată,
a susținut că prima instanță nu a luat în considerare împrejurarea că în
practica Curții de la Strasbourg s-a stabilit, în egală măsură, că noțiunea de
termen rezonabil include și durata procedurilor administrative care au fost
demarate în cauză încă din data de 09 iulie 2001 când a depus notificarea și nu
s-a referit la situația concretă în speță, făcând referiri la aplicarea Legilor
18/1991 și 10/2001 la nivelul întregii țări.
În
concluzie, invocă prevederile art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor
Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994 și art.
1 din Porotocolul nr. 1 adițional la Convenție.
Prin
concluziile scrise depuse la dosar recurenta-reclamantă reiterează criticile
din recurs.
Apărărarea
intimatei-pârâte
Prin
întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă a solicitat respingerea
recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și
temeinică.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând
sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele
invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,
inclusiv cele ale art. 304
1
, Înalta Curte constată că recursul nu
este fondat.
Argumentele
corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Recurenta-reclamantă
a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat
al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv
decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat
Calea
Mănăștur din municipiul Cluj-Napoca, în temeiul art. 16 din Titlul VII al Legii
nr. 247/2005.
Calitatea
acesteia de persoană îndreptățită la despăgubiri i-a fost stabilită
prin
sentința civilă nr. 599 din 11 noiembrie 2008 prin care a fost anulată
dispoziția de respingere a notificării formulate la 09 iulie 2001 și s-a dispus
acordarea în favoarea reclamantei de măsuri reparatorii prin echivalent,
constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale pentru suprafața
de 894 m.p. și construcția demolată. Ca urmare a acestei sentințe Primarul
municipiului Cluj-Napoca a emis dispoziția din 7 mai 2009 prin care a propus
acordarea de despăgubiri.
Înalta
Curte constată că nemulțimirea reclamantei rezidă din împrejurarea că dosarul
său de despăgubire nu a fost soluționat în termenul de 30 de zile prevăzut de
Legea nr. 554/2004, calculat de la data când a fost sesizată autoritatea
pârâtă.
Soluția
pronunțată de Curtea de Apel, de respingere a acțiunii înregistrate la data de
24 martie 2010, la mai puțin de două luni de la data sesizării autorității
pârâte – 28 ianuarie 2010 - cu dosarul de despăgubire, reflectă interpretarea
corectă a prevederilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005 și ale Legii nr.
554/2004 atât în litera, cât și în spiritul lor.
Potrivit
art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră
vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o
autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în
termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios
administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului
pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Titlul VII
din Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen în cadrul căruia să fie finalizată
procedura de stabilire a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, însă
complexitatea etapelor procedurii administrative exclude, în mod obiectiv,
incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, instituit prin art. 2 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004.
În cauză,
intimata-pârâtă a argumentat imposibilitatea soluționării cererii reclamantei
într-un termen atât de scurt, având în vedere că nu a fost finalizată procedura
administrativă, invocând incidența deciziei nr. 2815/2008.
În
privința criticii recurentei în sensul că a demarat procedura încă din anul
2001 și astfel s-a încălcat termenul rezonabil, instanța de control judiciar
constată că această procedură nu trebuie privită ca un tot unitar, având în
vedere că de la data sesizării comisiei (28 ianuarie 2010) și până la data
învestirii instanței (24 martie 2010) s-a scurs un interval de timp foarte
scurt, astfel încât, în mod obiectiv, autoritatea pârâtă nu a fost în măsură să
finalizeze procedura administrativă și să emită decizia reprezentând titlul de
despăgubire.
Referitor
la critica în sensul că instanța de fond nu a analizat cauza în concret, ci a
făcut referiri la aplicarea legilor la nivelul întregii țări, instanța de
control judiciar consideră că aceasta nu poate fi primită, aprecierile primei
instanțe fiind pertinente, în considerarea faptului că, în această materie,
situația recurentei-reclamante nu este una singulară, ci, dimpotrivă.
Înalta
Curte apreciază astfel că intimata-pârâtă nu a exprimat un refuz de
soluționare, ci a respectat prevederile deciziei nr. 2815/2008 prin care s-a
stabilit modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare în ordinea înregistrării
lor la autoritatea pârâtă. În plus, recurenta-reclamantă nu a formulat o cerere
la autoritate prin care să solicite soluționarea cu celeritate a dosarului de
despăgubire.
În
concluzie, se constată că în speță nu se poate reține depășirea unui termen rezonabil
și nu poate fi vorba de un refuz nejustificat al autorității-pârâte de
soluționare a cererii, în sensul legii.
Soluția
pronunțată în recurs
Pentru
considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta
Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de
reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și
art. 304 pct. 9 sau art. 304
1
C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de
Ș.R.M. împotriva sentinței nr. 192 din 29
aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2011.