ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 504/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 504/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

1.Obiectul

acțiunii

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția contencios

administrativ și fiscal, reclamanta Ș.R.M. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta C.C.S.D., obligarea acesteia să emită decizia reprezentând titlul de

despăgubire ca urmare a evaluării efectuate în condițiile art. 16 titlul VII

din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul din Cluj-Napoca, compus din teren în

suprafață de 894 m.p. și din construcție în suprafață de 160, 06 m.p., precum

și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 RON.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că deși a parcurs procedurile

instituite în favoarea sa, de la data depunerii notificării – 9 iulie 2001 - a

fost lipsită de prerogativele dreptului de proprietate și de plata

despăgubirilor la care ar fi avut dreptul și astfel a fost încălcat termenul

rezonabil prevăzut de practica Curții Europene a Drepturilor Omului, fiind

lipsită de un bun în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. A apreciat că

refuzul pârâtei de a emite decizia solicitată este nejustificat, iar dreptul de

apreciere al autorității este exercitat abuziv.

Prin

întâmpinare, pârâta C.C.S.D. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

cu motivarea că dosarul de despăgubire a fost transmis comisiei la data de 28

ianuarie 2010 și urmează a fi soluționat potrivit deciziei din 16 septembrie 2008,

astfel că nu se poate invoca nesoluționarea acestuia într-un termen rezonabil

și nu se poate vorbi de un refuz nejustificat, competențele comisiei fiind

limitate la stabilirea volumului de despăgubire.

primei instanțe

Prin

sentința nr. 192 din 29 aprilie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Ș.R.M. în

contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., ca neîntemeiată.

de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta a

formulat notificare în baza Legii 10/2001 la data de 9 iulie.2001, soluționată

prin dispoziția nr. 2177 din 10 iunie 2003 emisă de Primarul municipiului

Cluj-Napoca, în sensul respingerii acesteia. Această dispoziție a fost atacată

în instanță, iar prin sentința civilă nr. 599 din 11 noiembrie 2008 pronunțată

în dosarul 4985/117/2006 a fost anulată dispoziția de respingere a notificării

și s-a dispus acordarea în favoarea reclamantei de măsuri reparatorii prin

echivalent, constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale

pentru suprafața de 894 m.p. și construcția demolată.

Ca urmare

a acestei sentințe Primarul municipiului Cluj-Napoca a emis dispoziția 2641 din

7 mai 2009 prin care a propus acordarea de despăgubiri pentru terenul și

construcția situate în Calea Mănăștur din municipiul Cluj-Napoca în favoarea

reclamantei, iar dispoziția a fost transmisă Comisiei centrale, fiind

înregistrată la data de 28 ianuarie 2010.

Prima

instanță a reținut că acțiunea reclamantei a fost formulată la data de 24

martie 2010, fără ca aceasta să fi solicitat pe cale administrativă urgentarea

măsurilor administrative de către pârâtă pentru emiterea deciziei de plată a

despăgubirilor, iar prin decizia 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei

centrale s-a stabilit modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare în

ordinea înregistrării lor la această autoritate, raportat la pct. 17 pct. 1 din

Normele metodologice de aplicare a titlului VII din Legea nr. 247/2005 aprobate

prin H.G. 1095/2005.

Așa fiind,

prima instanță a apreciat că etapa evaluării imobilului trebuie să respecte

ordinea de înregistrare a dosarului întrucât în cauza de față nu sunt incidente

prevederile art. 2 alin. (1) lit. g) și h) din Legea nr. 554/2004, caz în care

nu se poate lua în considerare data notificării, având în vedere că toate

persoanele care au formulat notificare pentru restituirea în natură sau prin

echivalent a imobilelor naționalizate abuziv în conformitate cu Legea nr.

10/2001 au formulat această notificare în termenul prevăzut de această lege,

iar în privința celor care au formulat cerere în baza Legii 18/1991, se poate

invoca o cerere cu o dată mult mai veche decât a reclamantei.

În

concluzie, prima instanță a reținut că de la data înregistrării dosarului la

autoritatea pârâtă a curs un interval de timp prea scurt pentru a se putea

invoca nesoluționarea administrativă, iar termenul rezonabil invocat de

reclamantă se aplică în egală măsură tuturor persoanelor care au formulat

cereri pentru restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor

naționalizate sau cooperativizate, reclamanta nejustificând astfel încălcarea

acestui termen de către pârâtă sesizată doar la 28 ianuarie 2010, ținând cont

și că modalitatea de soluționare stabilită de pârâtă nu încalcă drepturile

reclamantei care dorește evident soluționarea dosarului de despăgubire în

conformitate cu prevederile legale și cu o evaluare corectă a despăgubirii

cuvenite.

declarat în cauză

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o nelegală și netemeinică, a declarat recurs

reclamanta, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct.  9 C. proc. civ.

În

motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că hotărârea

atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, invocând practica constantă a

Curții de Apel Cluj și a Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul

obligării autorității pârâte la emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire, indicând mai multe hotărâri judecătorești în acest sens.

Totodată,

a arătat că nu poate fi primită apărarea pârâtei în sensul că nu a fost urmată

în totalitate procedura administrativă.

Recurenta-reclamantă

a arătat că, în opinia sa, termenul în care trebuie soluționat dosarul de

despăgubire este cel de 30 de zile, prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr.

554/2004, care se calculează de la data înregistrării dosarului la autoritate

(28 ianuarie 2010), astfel că nu pot fi primite argumentele primei instanțe

privind incidența în cauză a deciziei autorității pârâte din 2008 prin care s-a

stabilit modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare în ordinea

înregistrării lor la autoritatea pârâtă.

Totodată,

a susținut că prima instanță nu a luat în considerare împrejurarea că în

practica Curții de la Strasbourg s-a stabilit, în egală măsură, că noțiunea de

termen rezonabil include și durata procedurilor administrative care au fost

demarate în cauză încă din data de 09 iulie 2001 când a depus notificarea și nu

s-a referit la situația concretă în speță, făcând referiri la aplicarea Legilor

18/1991 și 10/2001 la nivelul întregii țări.

În

concluzie, invocă prevederile art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994 și art.

1 din Porotocolul nr. 1 adițional la Convenție.

Prin

concluziile scrise depuse la dosar recurenta-reclamantă reiterează criticile

din recurs.

Apărărarea

intimatei-pârâte

Prin

întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă a solicitat respingerea

recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și

temeinică.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

, Înalta Curte constată că recursul nu

este fondat.

corespunzătoare motivelor de recurs invocate

Recurenta-reclamantă

a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat

al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv

decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat

Calea

Mănăștur din municipiul Cluj-Napoca, în temeiul art. 16 din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005.

Calitatea

acesteia de persoană îndreptățită la despăgubiri i-a fost stabilită

prin

sentința civilă nr. 599 din 11 noiembrie 2008 prin care a fost anulată

dispoziția de respingere a notificării formulate la 09 iulie 2001 și s-a dispus

acordarea în favoarea reclamantei de măsuri reparatorii prin echivalent,

constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale pentru suprafața

de 894 m.p. și construcția demolată. Ca urmare a acestei sentințe Primarul

municipiului Cluj-Napoca a emis dispoziția din 7 mai 2009 prin care a propus

acordarea de despăgubiri.

Înalta

Curte constată că nemulțimirea reclamantei rezidă din împrejurarea că dosarul

său de despăgubire nu a fost soluționat în termenul de 30 de zile prevăzut de

Legea nr. 554/2004, calculat de la data când a fost sesizată autoritatea

pârâtă.

Soluția

pronunțată de Curtea de Apel, de respingere a acțiunii înregistrate la data de

24 martie 2010, la mai puțin de două luni de la data sesizării autorității

pârâte – 28 ianuarie 2010 - cu dosarul de despăgubire, reflectă interpretarea

corectă a prevederilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005 și ale Legii nr.

554/2004 atât în litera, cât și în spiritul lor.

Potrivit

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o

autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în

termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Titlul VII

din Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen în cadrul căruia să fie finalizată

procedura de stabilire a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, însă

complexitatea etapelor procedurii administrative exclude, în mod obiectiv,

incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, instituit prin art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004.

În cauză,

intimata-pârâtă a argumentat imposibilitatea soluționării cererii reclamantei

într-un termen atât de scurt, având în vedere că nu a fost finalizată procedura

administrativă, invocând incidența deciziei nr. 2815/2008.

În

privința criticii recurentei în sensul că a demarat procedura încă din anul

2001 și astfel s-a încălcat termenul rezonabil, instanța de control judiciar

constată că această procedură nu trebuie privită ca un tot unitar, având în

vedere că de la data sesizării comisiei (28 ianuarie 2010) și până la data

învestirii instanței (24 martie 2010) s-a scurs un interval de timp foarte

scurt, astfel încât, în mod obiectiv, autoritatea pârâtă nu a fost în măsură să

finalizeze procedura administrativă și să emită decizia reprezentând titlul de

despăgubire.

Referitor

la critica în sensul că instanța de fond nu a analizat cauza în concret, ci a

făcut referiri la aplicarea legilor la nivelul întregii țări, instanța de

control judiciar consideră că aceasta nu poate fi primită, aprecierile primei

instanțe fiind pertinente, în considerarea faptului că, în această materie,

situația recurentei-reclamante nu este una singulară, ci, dimpotrivă.

Înalta

Curte apreciază astfel că intimata-pârâtă nu a exprimat un refuz de

soluționare, ci a respectat prevederile deciziei nr. 2815/2008 prin care s-a

stabilit modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare în ordinea înregistrării

lor la autoritatea pârâtă. În plus, recurenta-reclamantă nu a formulat o cerere

la autoritate prin care să solicite soluționarea cu celeritate a dosarului de

despăgubire.

În

concluzie, se constată că în speță nu se poate reține depășirea unui termen rezonabil

și nu poate fi vorba de un refuz nejustificat al autorității-pârâte de

soluționare a cererii, în sensul legii.

pronunțată în recurs

Pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de

reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și

art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

Ș.R.M. împotriva sentinței nr. 192 din 29

aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2011.