ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2435/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 12 februarie

2008 reclamanții M.G. și M.A. cheamă în judecată pe pârâta SC N.P.G. SRL

Mărăcineni solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie

obligată să le lase în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de

2.825 m.p. teren, situat în extravilanul comunei Beceni, între satele Dimiana

și Mărgăriți, județul Buzău, teren ce le aparține în urma contractului de

schimb.

La termenul din 4

martie 2008 pârâta formulează cerere de chemare în garanție împotriva Primăriei

Beceni cu care a încheiat un contract de concesiune pentru suprafața de 2500

m.p., și a SC C. SA Buzău, de la care a cumpărat o clădire aflată pe terenul

din litigiu, pentru ca, în cazul în care va cădea în pretenții, să fie obligate

să o despăgubească pe aceasta cu suma reprezentând prejudiciul cauzat prin

lipsa de folosință a terenului, a clădirii, cât și pierderile pe care le va

înregistra ca urmare a blocării activității, actualizată cu indicele de

inflație.

Ulterior reclamanții

își completează cererea de chemare în judecată solicitând constatarea nulității

absolute a contractului de concesiune perfectat între pârâtă și Primăria comunei

Beceni și anularea încheierii de carte funciară cu privire la intabularea

dreptului de concesiune pe o perioadă de 49 de ani în favoarea pârâtei.

Prin sentința nr. 518

din 8 aprilie 2009 Tribunalul Buzău, secția comercială, și de contencios

administrativ, admite în parte acțiunea reclamanților și constată nulitatea

absolută a contractului de concesiune încheiat între Primăria comunei Beceni și

pârâtă, obligă pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie

suprafața de 2.825 m.p. teren situat în extravilanul comunei Beceni, între

satele Dimiana și Mărgăriți, județul Buzău, astfel cum este identificată în

contractul de schimb, autentificat, respinge capătul de cerere privind anularea

încheierii de carte funciară, admite în parte cererea de chemare în garanție

formulată de pârâtă în contradictoriu cu chematele în garanție Primăria comunei

Beceni și SC C. SA Buzău și obligă chemata în garanție Primăria comunei Beceni

la 4.550 RON despăgubiri către pârâtă, respingând cererea de chemare în

garanție față de SC C. SA, cu 342,50 RON cheltuieli de judecată în sarcina

pârâtei către reclamanți și 356,26 RON cheltuieli de judecată în sarcina

Primăriei comunei Beceni către pârâtă, după compensarea onorariilor de expert.

Prin decizia nr. 153

din 26 noiembrie 2009 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, și de

contencios administrativ și fiscal, admite apelul pârâtei împotriva sentinței

primei instanțe pe care o schimbă în parte în sensul că respinge ca nefondată

acțiunea principală în constatare nulitate și revendicare, formulată de

intimații reclamanți, și respinge cererea de chemare în garanție, formulată de

apelanta pârâtă, menținând restul dispozițiilor sentinței referitoare la

respingerea capătului de cerere privind anularea încheierii de carte funciară,

precum și a cererii de chemare în garanție față de SC C. SA Buzău, cu 4.186,10 RON

cheltuieli de judecată de la ambele instanțe în sarcina intimaților reclamanți

către apelanta pârâtă.

Împotriva deciziei de

mai sus reclamanții declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., admiterea

acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul menținerii sentinței

primei instanțe, susținând, în acest sens, că instanța de apel a acordat ce nu

s-a cerut față de faptul că prin motivele de apel avansate de pârâta apelantă

nu s-a invocat faptul că ar fi legal contractul de concesiune din litigiu sub

motiv că terenul în cauză, aferent stației de carburanți, ar fi deținut cu just

titlu, ci doar că suprafețele în discuție nu se suprapun și că instanța nu a

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 492 C. civ. cât privește clădirea

existentă pe terenul din litigiu. Recurenții critică instanța de apel și pentru

greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, respectiv a

contractului de concesiune, încheiat ulterior contractului de schimb în baza

căruia au dobândit proprietatea asupra terenului din litigiu, astfel că

Primăria comunei Beceni nu-l putea concesiona intimatei pârâte care a edificat

stația de carburanți fără autorizație de construcție, nefiind, deci,

constructor de bună credință.

În fine, recurenții

reproșează instanței de apel pronunțarea unei hotărâri cu greșita aplicare a

legii față de faptul că s-a ignorat calitatea lor de proprietari neposesori

îndreptățiți la formularea unei acțiuni în revendicare împotriva posesorului

neproprietar cu care, fără nici un drept, intimata Primăria Berceni a încheiat

contractul de concesiune a cărui nulitate au cerut a fi constatată, instanța de

control judiciar nepunând în discuția părților nici incidența instituției

accesiunii imobiliare, cu privire la care nici nu s-au administrat probe în

fața instanței de fond.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar intimata pârâtă solicită respingerea recursului reclamanților

ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Examinând recursul

reclamanților în lumina actelor și lucrărilor dosarului se constată că obiectul

principal al acțiunii introductive de instanță este o acțiune în revendicare,

întemeiată pe dispozițiile art. 480 - art. 483 C. civ. (dosar de fond), fiind

nerelevantă calitatea de comerciant a pârâtei, terenul din litigiu revendicat,

ca și contractul de concesiune a cărui nulitate absolută s-a cerut a fi

constatată neavând legătură cu obiectul de activitate al pârâtei și, respectiv,

neîncadrându-se în categoria faptelor obiective de comerț vizate de art. 3 C.

com. și nici în categoria faptelor subiective de comerț reglementate de art. 4 C.

com. spre a atrage competența instanțelor comerciale.

De altfel pârâta

însăși invocă prin apelul declarat împotriva sentinței primei instanțe (din

dosarul de apel) excepția necompetenței materiale a instanței comerciale, față

de caracterul civil al litigiului, cu o valoare sub 500.000 RON, excepție

respinsă eronat de instanța de control judiciar, care reține total greșit că

simplul fapt că terenul în litigiu este aferent unui activ comercial care face

parte din fondul de comerț al societății pârâte apelante și că este deținut în

baza unui contract de concesiune este de natură să atragă competența materială

a instanței comerciale, respectiv a tribunalului față de caracterul patrimonial

al acțiunii cu o valoare de peste 100.000 RON, instanța ignorând caracterul

civil atât al acțiunii în revendicare, cât și al contractului de concesiune din

litigiu, încheiat pentru o durată de 49 de ani.

Astfel fiind, urmează

a fi admisă excepția necompetenței materiale instanțelor comerciale în

soluționarea cauzei, ridicată din oficiu în această fază procesuală și, văzând

dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., fără a se mai analiza motivele

de recurs invocate de recurenții reclamanți, urmează a fi admis recursul

acestora constatându-se incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

3 C. proc. civ., iar cu aplicarea art. 312 alin. (3), (6) C. proc. civ. urmează

a fi casate decizia recurată și sentința primei instanțe și cauza urmează a fi

trimisă spre rejudecare la Judecătoria Buzău ca instanță civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția

necompetenței materiale a instanței comerciale, admite recursul formulat de

reclamanții M.G. și M.A., casează decizia nr. 153 din 26 noiembrie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, și de contencios administrativ

și fiscal, și sentința nr. 518 din 8 aprilie 2009 a Tribunalului Buzău și

trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Buzău, ca instanță civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 iunie 2010.