ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2435/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 februarie 2008 reclamanții M.G. și M.A. cheamă în judecată pe pârâta SC N.P.G. SRL Mărăcineni solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată să le lase în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de 2.825 m.p. teren, situat în extravilanul comunei Beceni, între satele Dimiana și Mărgăriți, județul Buzău, teren ce le aparține în urma contractului de schimb.

La termenul din 4 martie 2008 pârâta formulează cerere de chemare în garanție împotriva Primăriei Beceni cu care a încheiat un contract de concesiune pentru suprafața de 2500 m.p., și a SC C. SA Buzău, de la care a cumpărat o clădire aflată pe terenul din litigiu, pentru ca, în cazul în care va cădea în pretenții, să fie obligate să o despăgubească pe aceasta cu suma reprezentând prejudiciul cauzat prin lipsa de folosință a terenului, a clădirii, cât și pierderile pe care le va înregistra ca urmare a blocării activității, actualizată cu indicele de inflație. Ulterior reclamanții își completează cererea de chemare în judecată solicitând constatarea nulității absolute a contractului de concesiune perfectat între pârâtă și Primăria comunei Beceni și anularea încheierii de carte funciară cu privire la intabularea dreptului de concesiune pe o perioadă de 49 de ani în favoarea pârâtei.

Prin sentința nr. 518 din 8 aprilie 2009 Tribunalul Buzău, secția comercială, și de contencios administrativ, admite în parte acțiunea reclamanților și constată nulitatea absolută a contractului de concesiune încheiat între Primăria comunei Beceni și pârâtă, obligă pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie suprafața de 2.825 m.p.

teren situat în extravilanul comunei Beceni, între satele Dimiana și Mărgăriți, județul Buzău, astfel cum este identificată în contractul de schimb, autentificat, respinge capătul de cerere privind anularea încheierii de carte funciară, admite în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu chematele în garanție Primăria comunei Beceni și SC C. SA Buzău și obligă chemata în garanție Primăria comunei Beceni la 4.550 RON despăgubiri către pârâtă, respingând cererea de chemare în garanție față de SC C. SA, cu 342,50 RON cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei către reclamanți și 356,26 RON cheltuieli de judecată în sarcina Primăriei comunei Beceni către pârâtă, după compensarea onorariilor de expert.

Prin decizia nr. 153 din 26 noiembrie 2009 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, și de contencios administrativ și fiscal, admite apelul pârâtei împotriva sentinței primei instanțe pe care o schimbă în parte în sensul că respinge ca nefondată acțiunea principală în constatare nulitate și revendicare, formulată de intimații reclamanți, și respinge cererea de chemare în garanție, formulată de apelanta pârâtă, menținând restul dispozițiilor sentinței referitoare la respingerea capătului de cerere privind anularea încheierii de carte funciară, precum și a cererii de chemare în garanție față de SC C. SA Buzău, cu 4.186,10 RON cheltuieli de judecată de la ambele instanțe în sarcina intimaților reclamanți către apelanta pârâtă.

Împotriva deciziei de mai sus reclamanții declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul menținerii sentinței primei instanțe, susținând, în acest sens, că instanța de apel a acordat ce nu s-a cerut față de faptul că prin motivele de apel avansate de pârâta apelantă nu s-a invocat faptul că ar fi legal contractul de concesiune din litigiu sub motiv că terenul în cauză, aferent stației de carburanți, ar fi deținut cu just titlu, ci doar că suprafețele în discuție nu se suprapun și că instanța nu a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 492 C. civ. cât privește clădirea existentă pe terenul din litigiu.

Recurenții critică instanța de apel și pentru greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, respectiv a contractului de concesiune, încheiat ulterior contractului de schimb în baza căruia au dobândit proprietatea asupra terenului din litigiu, astfel că Primăria comunei Beceni nu-l putea concesiona intimatei pârâte care a edificat stația de carburanți fără autorizație de construcție, nefiind, deci, constructor de bună credință.

În fine, recurenții reproșează instanței de apel pronunțarea unei hotărâri cu greșita aplicare a legii față de faptul că s-a ignorat calitatea lor de proprietari neposesori îndreptățiți la formularea unei acțiuni în revendicare împotriva posesorului neproprietar cu care, fără nici un drept, intimata Primăria Berceni a încheiat contractul de concesiune a cărui nulitate au cerut a fi constatată, instanța de control judiciar nepunând în discuția părților nici incidența instituției accesiunii imobiliare, cu privire la care nici nu s-au administrat probe în fața instanței de fond. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă solicită respingerea recursului reclamanților ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Examinând recursul reclamanților în lumina actelor și lucrărilor dosarului se constată că obiectul principal al acțiunii introductive de instanță este o acțiune în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 - art. 483 C. civ. (dosar de fond), fiind nerelevantă calitatea de comerciant a pârâtei, terenul din litigiu revendicat, ca și contractul de concesiune a cărui nulitate absolută s-a cerut a fi constatată neavând legătură cu obiectul de activitate al pârâtei și, respectiv, neîncadrându-se în categoria faptelor obiective de comerț vizate de art. 3 C. com. și nici în categoria faptelor subiective de comerț reglementate de art. 4 C. com. spre a atrage competența instanțelor comerciale.

De altfel pârâta însăși invocă prin apelul declarat împotriva sentinței primei instanțe (din dosarul de apel) excepția necompetenței materiale a instanței comerciale, față de caracterul civil al litigiului, cu o valoare sub 500.000 RON, excepție respinsă eronat de instanța de control judiciar, care reține total greșit că simplul fapt că terenul în litigiu este aferent unui activ comercial care face parte din fondul de comerț al societății pârâte apelante și că este deținut în baza unui contract de concesiune este de natură să atragă competența materială a instanței comerciale, respectiv a tribunalului față de caracterul patrimonial al acțiunii cu o valoare de peste 100.000 RON, instanța ignorând caracterul civil atât al acțiunii în revendicare, cât și al contractului de concesiune din litigiu, încheiat pentru o durată de 49 de ani.

Astfel fiind, urmează a fi admisă excepția necompetenței materiale instanțelor comerciale în soluționarea cauzei, ridicată din oficiu în această fază procesuală și, văzând dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., fără a se mai analiza motivele de recurs invocate de recurenții reclamanți, urmează a fi admis recursul acestora constatându-se incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., iar cu aplicarea art. 312 alin. (3), (6) C. proc. civ. urmează a fi casate decizia recurată și sentința primei instanțe și cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare la Judecătoria Buzău ca instanță civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale a instanței comerciale, admite recursul formulat de reclamanții M.G. și M.A., casează decizia nr. 153 din 26 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, și de contencios administrativ și fiscal, și sentința nr. 518 din 8 aprilie 2009 a Tribunalului Buzău și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Buzău, ca instanță civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.