ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1515/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul Consiliul Local al comunei Cumpăna, a chemat în judecată pe pârâta SC B.T. SRL solicitând rezilierea contractului de concesiune din 26 noiembrie 2002, evacuarea pârâtei de pe suprafața de 11.655 mp și la plata cheltuielilor de judecată, întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 1774/ Com din 24 iunie 2008, a admis acțiunea, a dispus rezilierea contractului de concesiune, evacuarea pârâtei și obligarea la plata sumei de 4.183 lei cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale iar invocarea excepției de neexecutare a obligațiilor asumate de reclamantă a considerat-o nefondată în raport de prevederile contractuale care nu obligau concedentul să ridice construcțiile aflate pe terenul concesionat.

Curtea de Apel Constanța, prin Decizia civilă nr. 52/ Com din 15 mai 2009, a admis apelul pârâtei, a admis excepția de necompetență materială a secției comerciale a tribunalului și anulând sentința nr. 1774/2008 a trimis cauza la secția contencios administrativ și fiscal a aceluiași tribunal. Instanța de apel a considerat incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, valoarea juridică a contractului de concesiune fiind circumscrisă noțiunii de administrativ. împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1, 5, 7, 8 și 9, solicitând totodată și întoarcerea executării. Recurenta susține că părțile au formulat concluzii numai pe natura cauzei, iar instanța trebuia să procedeze la calificarea corespunzătoare a căii de atac ca fiind recurs, nu apel.

Fără a primi concluziile pe fondul apelului instanța a încălcat dreptul la apărare și principiul contradictorialității. În privința motivării deciziei atacate, recurenta susține că aceasta cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii calificând actul încheiat de părți drept act administrativ deși terenul concesionat face parte din domeniul privat și nu s-a urmărit satisfacerea unui interes public. Astfel consideră că s-a schimbat natura actului juridic. Pe de altă parte recurenta pe fondul cauzei, incidența Legii nr. 50/2001 și nu a Legii nr. 219/1998, situațiile de fapt privind caietul de sarcini și obligațiile asumate prin contract, competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva licitației și caracterul comercial al actului încheiat, dat fiind obiectul contractului - teren din domeniul privat al statului.

Nu numai Legea nr. 218/1998 dar și Legea nr. 554/2004 exclude explicit contractele de concesiune având ca obiect bunuri din domeniul privat la unității administrativ-teritoriale. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune. Cu privire la chestiunea prealabilă a întoarcerii executării, prevederile art. 404 1 C. proc. civ. acordă dreptul celui interesat la întoarcerea executării în condițiile în care se desființează titlu executoriu sau însăși executarea. Prin decizia recurată, cu efectele relative de autoritate pe care le conferă o hotărâre judecătorească ce nu este irevocabilă, s-a anulat sentința nr. 1774/2008 a Tribunalului Constanta. Astfel această hotărâre nu-și mai poate produce nici un efect juridic, situație în care nu există ipoteza din textul de lege citat, desființarea titlului fiind anulată, pentru ca executarea să nu mai poată fi întoarsă.

În privința caracterizării căi de atac drept apel, aceasta își trage forța din reglementarea legală. Art. 282 1 C. proc. civ. stabilește care dintre hotărârile judecătorești date în primă instanță nu sunt supuse apelului. Caracterizând litigiul ca fiind de natură comercială, prima instanță a pronunțat o soluție care, potrivit calificării sale, era supusă apelului; iar instanța de control judiciar în compunerea constituită pentru judecarea pricinii astfel cum a fost caracterizată de instanța de fond, a considerat că o altă competență, față de calificarea pe care ea a dat-o raportului juridic, este atrasă pentru judecată și a anulat sentința primei instanțe, apreciind în mod judicios că nu se poate pronunța asupra fondului.

Aceasta pentru că s-a pus în discuție, conform art. 158 C. proc. civ., excepția de necompetență iar potrivit dispozițiilor art. 137 instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii. Instanței de control judiciar nu-i era îngăduită schimbarea alcătuirii întrucât s-a pronunțat numai asupra calificării raportului juridic, cu consecința stabilirii unei alte competențe a instanțelor, fără a antama fondul litigiului dedus judecății, care ar fi putut atrage o altă compunere a completului de judecată. Din această perspectivă nefondată este critica relativă la încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, în ședința din 7 mai 2007, părțile prin reprezentanții lor punând concluzii atât orale cât și scrise numai pe excepția procedurală a necompetenței secției comerciale, excepție care, potrivit textului de lege citat face de prisos cercetarea în fond.

Aprecierea susținerii contradictorii și străină de natura pricinii este lipsită de temei, instanța de apel fundamentându-și argumentele pe dispozițiile contractului de cesiune și ale Legii nr. 219/1998 și Legii nr. 554/2004. În mod inexplicabil, recurenta, cu perseverență, susține că prevederile Legii nr. 219/1998 exclud raporturile care se referă la bunuri din domeniu privat al statului, sau autorității administrativ teritoriale locale.

Cap. 1 art. 1 lit. c) al Legii în discuție prevede că " obiectul prezentei legi îl constituie reglementarea și organizarea atribuirii concesiunii de activități servicii și bunuri proprietate publică și privată a statului, județului, orașului sau comunei.". Astfel, instanța de apel judicios a considerat deplin aplicabile prevederile legii citate, care completată cu interpretarea dată prevederilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 au condus la concluzia asimilării contractului de concesiune cu un act de natură administrativă, care atrage competența de soluționare a instanțelor de contencios administrativ și fiscal. Toate celelalte aprecieri expuse în motivele de recurs referitoare la aplicare în timp a legii capătă caracter doctrinar, dar în același timp speculativ, aceasta cu mai mult cu cât recurentul, consiliul local, afirmă urmărirea satisfacerii unui interes privat, nu public!

Aspectele de fond evocate în recurs vor putea face obiectul analizei pricinii când aceasta se va dezbate în fondul judecății. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva Deciziei nr. 52/ Com din 15 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al Comunei Cumpăna împotriva Deciziei nr. 52/ COM din 15 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2010.