ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1515/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul Consiliul Local al comunei

Cumpăna, a chemat în judecată pe pârâta SC B.T. SRL solicitând rezilierea

contractului de concesiune din 26 noiembrie 2002, evacuarea pârâtei de pe

suprafața de 11.655 mp și la plata cheltuielilor de judecată, întrucât pârâta

nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale.

Tribunalul

Constanța, prin sentința civilă nr. 1774/ Com din 24 iunie 2008, a admis

acțiunea, a dispus rezilierea contractului de concesiune, evacuarea pârâtei și

obligarea la plata sumei de 4.183 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de

fond a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale iar

invocarea excepției de neexecutare a obligațiilor asumate de reclamantă a

considerat-o nefondată în raport de prevederile contractuale care nu obligau

concedentul să ridice construcțiile aflate pe terenul concesionat.

Curtea de Apel

Constanța, prin Decizia civilă nr. 52/ Com din 15 mai 2009, a admis apelul

pârâtei, a admis excepția de necompetență materială a secției comerciale a

tribunalului și anulând sentința nr. 1774/2008 a trimis cauza la secția

contencios administrativ și fiscal a aceluiași tribunal.

Instanța de

apel a considerat incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

554/2004, valoarea juridică a contractului de concesiune fiind circumscrisă

noțiunii de administrativ.

împotriva

deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 1, 5, 7, 8 și 9, solicitând totodată și întoarcerea

executării.

Recurenta

susține că părțile au formulat concluzii numai pe natura cauzei, iar instanța

trebuia să procedeze la calificarea corespunzătoare a căii de atac ca fiind

recurs, nu apel. Fără a primi concluziile pe fondul apelului instanța a

încălcat dreptul la apărare și principiul contradictorialității.

În privința

motivării deciziei atacate, recurenta susține că aceasta cuprinde motive

contradictorii și străine de natura pricinii calificând actul încheiat de părți

drept act administrativ deși terenul concesionat face parte din domeniul privat

și nu s-a urmărit satisfacerea unui interes public. Astfel consideră că s-a

schimbat natura actului juridic.

Pe de altă

parte recurenta pe fondul cauzei, incidența Legii nr. 50/2001 și nu a Legii nr.

219/1998, situațiile de fapt privind caietul de sarcini și obligațiile asumate

prin contract, competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva

licitației și caracterul comercial al actului încheiat, dat fiind obiectul

contractului - teren din domeniul privat al statului. Nu numai Legea nr. 218/1998

dar și Legea nr. 554/2004 exclude explicit contractele de concesiune având ca

obiect bunuri din domeniul privat la unității administrativ-teritoriale.

Recursul

este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.

Cu privire la

chestiunea prealabilă a întoarcerii executării, prevederile art. 404

1

C. proc. civ. acordă dreptul celui interesat la întoarcerea executării în

condițiile în care se desființează titlu executoriu sau însăși executarea.

Prin decizia

recurată, cu efectele relative de autoritate pe care le conferă o hotărâre

judecătorească ce nu este irevocabilă, s-a anulat sentința nr. 1774/2008 a

Tribunalului Constanta. Astfel această hotărâre nu-și mai poate produce nici un

efect juridic, situație în care nu există ipoteza din textul de lege citat,

desființarea titlului fiind anulată, pentru ca executarea să nu mai poată fi

întoarsă.

În

privința caracterizării căi de atac drept apel, aceasta își trage forța din

reglementarea legală.

Art. 282

1

C. proc. civ. stabilește care dintre hotărârile judecătorești date în primă

instanță nu sunt supuse apelului.

Caracterizând

litigiul ca fiind de natură comercială, prima instanță a pronunțat o soluție

care, potrivit calificării sale, era supusă apelului; iar instanța de control

judiciar în compunerea constituită pentru judecarea pricinii astfel cum a fost

caracterizată de instanța de fond, a considerat că o altă competență, față de

calificarea pe care ea a dat-o raportului juridic, este atrasă pentru judecată

și a anulat sentința primei instanțe, apreciind în mod judicios că nu se poate

pronunța asupra fondului. Aceasta pentru că s-a pus în discuție, conform art. 158

C. proc. civ., excepția de necompetență iar potrivit dispozițiilor art. 137

instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de

prisos cercetarea în fond a pricinii.

Instanței de control judiciar nu-i era

îngăduită schimbarea alcătuirii întrucât s-a pronunțat numai asupra calificării

raportului juridic, cu consecința stabilirii unei alte competențe a

instanțelor, fără a antama fondul litigiului dedus judecății, care ar fi putut

atrage o altă compunere a completului de judecată.

Din această

perspectivă nefondată este critica relativă la încălcarea dreptului la apărare

și a principiului contradictorialității, în ședința din 7 mai 2007, părțile

prin reprezentanții lor punând concluzii atât orale cât și scrise numai pe

excepția procedurală a necompetenței secției comerciale, excepție care,

potrivit textului de lege citat face de prisos cercetarea în fond.

Aprecierea

susținerii contradictorii și străină de natura pricinii este lipsită de temei,

instanța de apel fundamentându-și argumentele pe dispozițiile contractului de

cesiune și ale Legii nr. 219/1998 și Legii nr. 554/2004.

În mod inexplicabil,

recurenta, cu perseverență, susține că prevederile Legii nr. 219/1998 exclud

raporturile care se referă la bunuri din domeniu privat al statului, sau

autorității administrativ teritoriale locale. Cap. 1 art. 1 lit. c) al Legii în

discuție prevede că " obiectul prezentei legi îl constituie reglementarea

și organizarea atribuirii concesiunii de activități servicii și bunuri

proprietate publică și privată a statului, județului, orașului sau comunei.".

Astfel,

instanța de apel judicios a considerat deplin aplicabile prevederile legii

citate, care completată cu interpretarea dată prevederilor art. 2 lit. c) din

Legea nr. 554/2004 au condus la concluzia asimilării contractului de concesiune

cu un act de natură administrativă, care atrage competența de soluționare a

instanțelor de contencios administrativ și fiscal.

Toate

celelalte aprecieri expuse în motivele de recurs referitoare la aplicare în

timp a legii capătă caracter doctrinar, dar în același timp speculativ, aceasta

cu mai mult cu cât recurentul, consiliul local, afirmă urmărirea satisfacerii

unui interes privat, nu public!

Aspectele de

fond evocate în recurs vor putea face obiectul analizei pricinii când aceasta

se va dezbate în fondul judecății.

Așa

fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație

și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva Deciziei nr. 52/

Com din 15 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Local

al Comunei Cumpăna împotriva Deciziei

nr. 52/ COM din 15

mai 2009 pronunțată de

Curtea de Apel Constanța, secția comercială

maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 mai 2010.