ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3181/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC V.C.

SRL a chemat în judecată pârâtele SC T.R.X. SRL și U.A.T. Gura Văii pentru

constatarea nulității absolute a contractului de concesiune nr. 2616 din 8

iulie 2004 încheiat între cele două pârâte.

Prin sentința comercială nr. 30 din 20 ianuarie 2010,

pronunțată de Tribunalul Bacău s-a respins excepția lipsei de interes și

acțiunea ca nefondată. A fost obligat reclamanta să plătească pârâtei SC T.R.X.

SRL suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut că reclamanta justifică interesul, existând o

hotărâre judecătorească prin care

Consiliul

Local a fost obligat să aprobe încheierea unui contract cu acesta în temeiul

O.U.G.

nr. 168/2001, iar în privința capacității pârâtei de a încheia contractul a cărui

nulitate se cere a se constata, s-a reținut că nu sunt incidente dispozițiile

art. 5 lit. b) din Legea nr. 219/1998.

Pe fond, referitor la

pretinsa încălcare a O.U.G. nr. 168/2001, aprobată și modificată prin Legea nr.

387/2002, s-a reținut că actul normativ nu conține norme imperative în privința

atribuirii în folosință gratuită a construcțiilor zootehnice dezafectate, iar

la data încheierii contractului de concesiune a cărui nulitate se cere a se

constata, instanțele nu se pronunțaseră prin hotărâri irevocabile în legătură

cu obligarea autorității locale de a încheia un contract cu reclamanta, astfel

că nu se poate reține nici frauda la lege nici cauza ilicită.

Ca urmare, reclamanta

a formulat apel ce a fost respins prin decizia nr. 113 din 16 decembrie 2010 a

Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut că

prin hotărârea nr. 14 din 4 mai 2004 a Consiliului Local al comunei Gura

Văii s-a aprobat organizarea licitației deschise pentru concesionarea a două

grajduri și terenul aferent, proprietate privată, iar în urma licitației s-a

încheiat contractul de concesiune nr. 2616 din 8 iulie 2004, contract a cărui

anulare se solicită.

Având în vedere că

potrivit art. 68 lit. b) din Legea

nr. 215/2001 (2004) primarul asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor

consiliului local, s-a concluzionat că deși denumirea concedentului este

inadecvată în sensul că este menționată Primăria, este netăgăduit că raportul

juridic s-a realizat legal între

comuna Gura Văii

U.A.T., proprietara bunului ce face obiectul

concesionării și pârâta – concesionară.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală deoarece nu s-a făcut

dovada motivelor de nulitate invocate, aptitudinea

Consiliului Local de a nu pronunța o hotărâre în sensul

aprobării atribuirii în folosință gratuită a construcțiilor nefiind prin ea

însăși suficientă pentru a conduce la desființarea

contractului de

concesiune, O.U.G. nr. 168/2001 consacrând doar o vocație a persoanelor

interesate care îndeplinesc condițiile legii, bunurile nefiind scoase din

circuitul civil și putând fi valorificate în orice alt mod permis de lege în

cauză proprietății private, iar, pe de altă parte, în

cauză, bunurile au fost concesionate în baza unei

hotărâri a Consiliului Local care putea fi contestată dacă nu era conformă cu

legea și printr-o procedură publică de licitație, care putea fi contestată. De

asemenea, în cauză, nu s-a făcut dovada că pârâta – concesionară ar fi avut

cunoștință de existența litigiului prin care Consiliul Local a fost obligat,

după încheierea contractului de concesiune, să-și dea acordul pentru

transmiterea în folosință a bunurilor, acesta fiind prezumat de bună-credință

la data încheierii contractului de concesiune.

Împotriva acestei

hotărâri, în termenul legal, a formulat recurs reclamantul, invocându-se

critici subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

A susținut că

instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, fiind

evident că parte în contract este Primăria, iar potrivit Legii nr. 219/1998

calitatea de concedent nu o putea avea decât Consiliul Local care potrivit

dispozițiilor Legii nr. 215/2001 avea aptitudinea de a-și asuma și îndeplini

obligații civile.

Primarul nu face

parte din

Consiliul Local și,

deci, nu putea semna în numele acestuia contractul.

În privința interpretării și aplicării dispozițiilor

O.U.G. nr. 168/2001,

greșit s-a considerat că actul normativ consacră doar o vocație a persoanelor

interesate, în realitate, aceste dispoziții având un caracter imperativ și de

lege specială în raport cu legea concesiunilor, astfel că trebuia aplicată cu

prioritate, fiind dovedită și reaua – credință a autorităților în neîncheierea

actului de atribuire în folosință gratuită a construcțiilor.

Analizând recursul se

găsește nefondat.

În primul rând

trebuie arătat că deși recurenta invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., primul referindu-se la greșita interpretare a

actului juridic dedus judecății, în realitate și criticile subsumate acestui

motiv se încadrează tot în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., fiind vorba în opinia recurentei de încălcarea dispozițiilor art. 5

din Legea nr. 219/1998.

În privința acestui

motiv de nulitate referitor la lipsa capacității civile a concedentului cu

raportare la dispozițiile art. 5 lit. b) din Legea nr. 219/1998, potrivit

cărora contractul de concesiune se încheie în numele comunei de consiliile

locale, în mod legal, instanța de apel a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 215/2001

invocate în motivare, în vigoare la momentul încheierii contractului, prin care

s-a stabilit calitatea consiliilor locale de autorități deliberative cărora le

lipsește capacitatea de folosință și de reprezentare în relațiile cu terții,

astfel că după apariția acestei legi încheierea contractului de către comună ca

persoană juridică publică și proprietară a bunurilor – prin primar ca

reprezentant legal chiar dacă, într-adevăr, în contract s-a înserat în mod

impropriu la concedent „primăria” comunei Gura Văii în loc de comuna Gura Văii,

este legală.

Este evident că, în

cauză, denumirea de primărie a fost folosită pentru a desemna persoana juridică

ca unitate administrativ – teritorială și nu ca structură funcțională.

Așa fiind, în mod

corect, instanța de apel nu a reținut ca întemeiat motivul de apel privitor la

modul de soluționare a acestui motiv de nulitate a contractului de către prima

instanță.

În privința celui de

al doilea motiv de nulitate referitor la frauda la lege se constată, de

asemenea, că instanța de apel a dat o rezolvare corectă și acestor critici din

apel, O.U.G. nr. 168/2001, nefiind o lege imperativă din perspectiva încheierii

contractelor de atribuire în folosință gratuită, prin aceasta reglementându-se

în lipsa folosirii unor termeni imperativi doar posibilitatea atribuirii

anumitor bunuri în folosință gratuită așa cum s-a și reținut, iar, avizul

Direcției Generale de Agricultură, Industrie se constituie doar într-o condiție

prealabilă încheierii contractului, în temeiul O.U.G. nr. 168/2001.

Cât privește

caracterul special al acestei legi în raport cu Legea nr. 219/1998, acesta nu

există față de obiectul diferit de reglementare.

În fine, nici în ceea

ce privește cauza ilicită, nu se poate reține ca întemeiat recursul.

Instanța de apel a

reținut că situația de fapt a fost stabilită corect de prima instanță în

privința împrejurării că la data încheierii contractului de concesiune nu

exista o hotărâre judecătorească irevocabilă de obligare a Consiliului Local de

a emite o hotărâre de atribuire a bunului în folosință gratuită, nulitatea

neputând fi analizată decât în raport de situația existentă anterior sau la

momentul încheierii actului juridic, or la data încheierii contractului de

concesiune a cărui nulitate se invocă exista hotărârea Consiliului Local nr. 14

din 1 aprilie 2004 care a constituit temeiul legal al încheierii contractului,

hotărâre neatacată în contenciosul administrativ. Mai mult, nu rezultă că s-a

reținut de către instanța de apel reaua-credință a cocontractantului

concesionar în cauză, respectiv a intimatei-pârâte SC T.R.X. SRL Gura Văii.

Împrejurarea că

ulterior încheierii contractului de concesiune în temeiul Legii nr. 219/1998

s-a pronunțat de către Consiliul Local o hotărâre în vederea atribuirii în

folosință gratuită a aceluiași bun, este lipsită de relevanță juridică din

perspectiva obiectului acestei cauze, așa cum s-a și reținut, acesta putând

constitui un motiv de reziliere a contractului, astfel că, pentru toate considerentele

arătate, recursul este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC V.C. SRL GURA VĂII împotriva deciziei nr. 113/2010 din 16

decembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 octombrie 2011.