ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3284/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 253 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta T.A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul U.N.B.R. și Baroul Dâmbovița, instanța dispunând anularea Deciziei nr. 557/2009 emisă de Consiliul U.N.B.R. și a Hotărârii nr. 150/2009 emisă de Consiliul Baroului Dâmbovița. A fost obligat Baroul Dâmbovița să o primească pe reclamantă în profesia de avocat, cu scutire de examen.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Hotărârea nr. 150/2008 a fost respinsă cererea reclamantei de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, reținându-se că aceasta nu a răspuns la niciuna dintre întrebările adresate cu ocazia testului grilă de verificare a cunoștințelor, dar și faptul că aceasta nu a avut o atitudine de respect și de apreciere la adresa avocaților. A mai reținut prima instanță că din susținerile reclamantei, coroborate cu actele depuse de Baroul Dâmbovița, se creează un dubiu care profită reclamantei, în legătură cu testul grilă care a avut drept scop verificarea cunoștințelor profesionale. S-a constatat că, deși pe test este trecut numele reclamantei, acesta era tăiat și fiind trecut cu cerneală numele doamnei I.G., la dosarul cauzei fiind depus un alt test pe care apare dactilografiat de asemenea numele doamnei I.G., nici unul dintre cele două teste nepurtând semnătura reclamantei.

În ce privește al 2-lea motiv invocat și anume atitudinea față de avocații pledanți, instanța fondului a reținut că aceste susțineri nu sunt dovedite cu nici un mijloc de probă. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat recurs, pârâții Consiliul U.N.B.R. și Baroul Dâmbovița. În motivarea recursului, pârâții au arătat, în esență, următoarele: Instanța de judecată, prin hotărârea pronunțată, a încălcat prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., în sensul că aceasta a depășit atribuțiile puterii judecătorești. În cazul de față, instanța a anulat Decizia nr. 557/2009 a Consiliului U.N.B.R. și Hotărârea nr. 150/2008 a Consiliului Baroului Dâmbovița și a obligat, totodată, Baroul Dâmbovița să o primească pe reclamantă în profesia de avocat, cu scutire de examen.

Primirea în avocatură, însă, este un atribut exclusiv al organelor profesiei de avocat. Potrivit art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, cum era în vigoare la data formulării cererii, prevedea că, la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen...”, or, atâta vreme cât legea lăsa la aprecierea Consiliului posibilitatea primirii în profesia de avocat a unei persoane care a îndeplinit funcția de judecător timp de cel puțin 10 ani, instanța nu putea, pur și simplu, să dispună ca reclamanta să fie primită în profesie cu scutire de examen,. În cel mai rău caz, instanța putea dispune anularea deciziei de respingere, arătând cauzele care au dus la anularea deciziei, precum și obligarea Consiliului Baroului de a relua procedura primirii în profesie, evitându-se neregulile care au putut duce la anularea deciziei.

Instanța de contencios, în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, putea să anuleze în tot sau în parte actul administrativ, să oblige autoritatea publică sa emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. Instanța, însă, nu a obligat Consiliul Baroului sa emită decizie de primire în profesie, ci să o primească pe reclamantă în profesia de avocat, ceea ce însă nu se încadrează în art. 18 alin. (1) din Legea 554/2004. De asemenea, instanța a încălcat prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. întrucât a acordat ceea ce nu s-a cerut, în sensul că reclamanta nu a solicitat anularea celor două acte, Hotărârea nr. 150/2008 și Decizia nr. 557/2009, aspect asupra căruia instanța s-a pronunțat fără să fie legal investită.

De asemenea, au fost încălcate și dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea cuprinzând motive contradictorii. Pe de o parte, se arată că petenta a recunoscut că a fost supusă unui test grilă, iar pe de altă parte că nu s-a făcut dovada că vreunul din cele două teste i-ar aparține. Au fost încălcate și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât decizia de respingere a primirii în profesia de avocat este una care impune formularea unei judecăți de valoare și nu una obligatorie pur și simplu pentru Consiliul Baroului. Au fost încălcate și prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că a făcut o interpretare greșită a legii.

Cuvântul „poate” a fost interpretat ca un simplu aviz al Baroului, în condițiile în care este evident că textul legal de mai sus nu este o norma imperativă, Baroul având dreptul de a aprecia asupra unei astfel de cereri și de a pronunța soluția pe care o consideră legală și oportună, fără a fi vorba, în cazul respingerii cererii de un refuz nejustificat sau de un exces de putere, în sensul art. 2 lit. i) și n) din Legea 554/2004. Examinând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează. Instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, așa cum susțin recurenții.

Fără îndoială că primirea în avocatură este un atribut al organelor U.N.B.R., însă actele emise/adoptate în exercitarea acestei competențe sunt supuse controlului judecătoresc al instanțelor de contencios administrativ în condițiile Legii nr. 554/2004. De asemenea, prima instanță nu a acordat ceea ce nu s-a cerut, astfel cum se arată în recurs. Formula „contestație împotriva Hotărârii nr. 150 din 3 noiembrie 2008...și împotriva Deciziei nr. 57 din 1 iulie 2009… ” implică capetele de cerere privind anularea celor două acte administrative. Pe de altă parte, admițând acțiunea și obligând pârâții să o primească pe reclamantă în profesia de avocat, este evident că pârâții urmează să se conformeze hotărârii instanței judecătorești prin emiterea actului prevăzut de lege, nefiind necesar ca instanța de judecată să și menționeze actul în discuție.

Nu se poate reține nici că hotărârea atacată ar conține motive contradictorii. Conform părților, reclamanta a fost supusă unui test grilă, însă pârâții pur și simplu nu au făcut dovada care este testul susținut de reclamantă, la dosarul cauzei fiind depuse, de către aceștia, teste grilă ale altei persoane (filele 56-57, 59, 60 dosar de fond). În ceea ce privește interpretarea art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, și sub acest aspect soluția recurată este corectă. În art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 a fost stabilită regula potrivit căreia primirea în profesia de avocat se obține pe baza unui examen organizat de barou, în conformitate cu prevederile legii și ale statutului profesiei, iar alin. (2) al art. 16 a reglementat excepția de la regulă.

Potrivit acestui ultim text, poate fi primit la cerere, cu scutire de examen, titularul diplomei de doctor în drept, cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat. Este adevărat că textul folosește termenul „poate” dar acesta nu presupune că, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, se poate refuza, în mod discreționar, primirea în profesie fără examen. Instanța poate stabili dacă refuzul de admitere al cererii este justificat sau nu, iar dacă sunt îndeplinite condițiile și se refuză primirea,în cauză este vorba de un refuzul nejustificat, astfel cum este definit în art. 2 din Legea contenciosului administrativ 554/2004.

Din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta a îndeplinit funcția de judecător cel puțin 10 ani iar activitatea și-a încetat-o prin pensioare, care nu reprezintă un motiv disciplinar care să o facă nedemnă pentru profesia de avocat. Ca temei al refuzului nu pot fi invocate situații care nu sunt prevăzute de lege, cum sunt cele invocate de pârâți, relative la atitudinea reclamantei, fost magistrat, în relația cu avocații din Baroul Dâmbovița. Față de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul pârâților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul U.N.B.R. și Baroul Dâmbovița împotriva sentinței nr. 253 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2010.