ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3284/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința

nr. 253 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de

reclamanta T.A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul U.N.B.R. și Baroul Dâmbovița,

instanța dispunând anularea Deciziei nr. 557/2009 emisă de Consiliul U.N.B.R.

și a Hotărârii nr. 150/2009 emisă de Consiliul Baroului Dâmbovița. A fost

obligat Baroul Dâmbovița să o primească pe reclamantă în profesia de avocat, cu

scutire de examen.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Hotărârea nr.

150/2008 a fost respinsă cererea reclamantei de primire în profesia de avocat,

cu scutire de examen, reținându-se că aceasta nu a răspuns la niciuna dintre

întrebările adresate cu ocazia testului grilă de verificare a cunoștințelor,

dar și faptul că aceasta nu a avut o atitudine de respect și de apreciere la

adresa avocaților.

A mai

reținut prima instanță că din susținerile reclamantei, coroborate cu actele

depuse de Baroul Dâmbovița, se creează un dubiu care profită reclamantei, în

legătură cu testul grilă care a avut drept scop verificarea cunoștințelor

profesionale.

S-a

constatat că, deși pe test este trecut numele reclamantei, acesta era tăiat și

fiind trecut cu cerneală numele doamnei I.G., la dosarul cauzei fiind depus un

alt test pe care apare dactilografiat de asemenea numele doamnei I.G., nici

unul dintre cele două teste nepurtând semnătura reclamantei.

În ce

privește al 2-lea motiv invocat și anume atitudinea față de avocații pledanți,

instanța fondului a reținut că aceste susțineri nu sunt dovedite cu nici un

mijloc de probă.

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal, au formulat recurs, pârâții Consiliul U.N.B.R.

și Baroul Dâmbovița.

În

motivarea recursului, pârâții au arătat, în esență, următoarele:

Instanța

de judecată, prin hotărârea pronunțată, a încălcat prevederile art. 304 pct. 4 C.

proc. civ., în sensul că aceasta a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

În cazul de față, instanța a anulat Decizia nr. 557/2009 a Consiliului U.N.B.R.

și Hotărârea nr. 150/2008 a Consiliului Baroului Dâmbovița și a obligat,

totodată, Baroul Dâmbovița să o primească pe reclamantă în profesia de avocat,

cu scutire de examen.

Primirea

în avocatură, însă, este un atribut exclusiv al organelor profesiei de avocat.

Potrivit art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, cum era în vigoare la

data formulării cererii, prevedea că, la cerere, poate fi primit în profesie,

cu scutire de examen...”, or, atâta vreme cât legea lăsa la aprecierea

Consiliului posibilitatea primirii în profesia de avocat a unei persoane care a

îndeplinit funcția de judecător timp de cel puțin 10 ani, instanța nu putea,

pur și simplu, să dispună ca reclamanta să fie primită în profesie cu scutire

de examen,. În cel mai rău caz, instanța putea dispune anularea deciziei de

respingere, arătând cauzele care au dus la anularea deciziei, precum și

obligarea Consiliului Baroului de a relua procedura primirii în profesie,

evitându-se neregulile care au putut duce la anularea deciziei.

Instanța

de contencios, în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, putea să

anuleze în tot sau în parte actul administrativ, să oblige autoritatea publică

sa emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o

anumită operațiune administrativă. Instanța, însă, nu a obligat Consiliul

Baroului sa emită decizie de primire în profesie, ci să o primească pe

reclamantă în profesia de avocat, ceea ce însă nu se încadrează în art. 18 alin.

(1) din Legea 554/2004.

De

asemenea, instanța a încălcat prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

întrucât a acordat ceea ce nu s-a cerut, în sensul că reclamanta nu a solicitat

anularea celor două acte, Hotărârea nr. 150/2008 și Decizia nr. 557/2009,

aspect asupra căruia instanța s-a pronunțat fără să fie legal investită.

De

asemenea, au fost încălcate și dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

hotărârea cuprinzând motive contradictorii. Pe de o parte, se arată că petenta

a recunoscut că a fost supusă unui test grilă, iar pe de altă parte că nu s-a

făcut dovada că vreunul din cele două teste i-ar aparține.

Au fost

încălcate și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât decizia de

respingere a primirii în profesia de avocat este una care impune formularea

unei judecăți de valoare și nu una obligatorie pur și simplu pentru Consiliul

Baroului.

Au fost

încălcate și prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că a făcut o

interpretare greșită a legii. Cuvântul „poate” a fost interpretat ca un simplu

aviz al Baroului, în condițiile în care este evident că textul legal de mai sus

nu este o norma imperativă, Baroul având dreptul de a aprecia asupra unei astfel

de cereri și de a pronunța soluția pe care o consideră legală și oportună, fără

a fi vorba, în cazul respingerii cererii de un refuz nejustificat sau de un

exces de putere, în sensul art. 2 lit. i) și n) din Legea 554/2004.

Examinând

hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și a prevederilor

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru considerentele ce urmează.

Instanța

de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, așa cum susțin

recurenții. Fără îndoială că primirea în avocatură este un atribut al organelor

U.N.B.R., însă actele emise/adoptate în exercitarea acestei competențe sunt

supuse controlului judecătoresc al instanțelor de contencios administrativ în

condițiile Legii nr. 554/2004.

De

asemenea, prima instanță nu a acordat ceea ce nu s-a cerut, astfel cum se arată

în recurs. Formula „contestație împotriva Hotărârii nr. 150 din 3 noiembrie 2008...și

împotriva Deciziei nr. 57 din 1 iulie 2009....” implică capetele de cerere

privind anularea celor două acte administrative. Pe de altă parte, admițând

acțiunea și obligând pârâții să o primească pe reclamantă în profesia de

avocat, este evident că pârâții urmează să se conformeze hotărârii instanței

judecătorești prin emiterea actului prevăzut de lege, nefiind necesar ca

instanța de judecată să și menționeze actul în discuție.

Nu se

poate reține nici că hotărârea atacată ar conține motive contradictorii.

Conform părților, reclamanta a fost supusă unui test grilă, însă pârâții pur și

simplu nu au făcut dovada care este testul susținut de reclamantă, la dosarul

cauzei fiind depuse, de către aceștia, teste grilă ale altei persoane (filele

56-57, 59, 60 dosar de fond).

În ceea

ce privește interpretarea art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, și sub acest

aspect soluția recurată este corectă.

În art.

16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 a fost stabilită regula potrivit căreia

primirea în profesia de avocat se obține pe baza unui examen organizat de

barou, în conformitate cu prevederile legii și ale statutului profesiei, iar alin.

(2) al art. 16 a reglementat excepția de la regulă. Potrivit acestui ultim

text, poate fi primit la cerere, cu scutire de examen, titularul diplomei de

doctor în drept, cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit

funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau

jurisconsult timp de 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive

disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.

Este

adevărat că textul folosește termenul „poate” dar acesta nu presupune că, dacă

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, se poate refuza, în mod

discreționar, primirea în profesie fără examen.

Instanța

poate stabili dacă refuzul de admitere al cererii este justificat sau nu, iar

dacă sunt îndeplinite condițiile și se refuză primirea,în cauză este vorba de

un refuzul nejustificat, astfel cum este definit în art. 2 din Legea

contenciosului administrativ 554/2004.

Din

probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta a îndeplinit funcția de judecător

cel puțin 10 ani iar activitatea și-a încetat-o prin pensioare, care nu

reprezintă un motiv disciplinar care să o facă nedemnă pentru profesia de

avocat.

Ca

temei al refuzului nu pot fi invocate situații care nu sunt prevăzute de lege,

cum sunt cele invocate de pârâți, relative la atitudinea reclamantei, fost

magistrat, în relația cu avocații din Baroul Dâmbovița.

Față de

cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge ca nefondat recursul pârâților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Consiliul U.N.B.R. și Baroul Dâmbovița împotriva sentinței nr. 253 din 3

decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie

2010.