ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1800/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

instanțe

Prin sentința nr. 2308 din 2 iunie 2009 a Curți de Apel București a fost respinsă cererea formulată de reclamanta C.N. în contradictoriu

cu pârâtul O.G.R. având ca obiect anularea Hotărârii C.A.O.G.R. din 24 ianuarie

2008 și a deciziei nr. 26 din 27 martie 2008 emisă de C.D.O.G.R.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că prin Hotărârea din 24 ianuarie 2008 a C.A.O.G.R. s-a acordat reclamantei gradul II de autorizare ca geodez cu drept de semnătură,

iar prin Decizia nr. 26 din 27 martie 2008 a C.D.O.G.R. a fost respinsă contestația reclamantei formulată împotriva hotărârii arătate.

Instanța de fond a reținut că

reclamanta are experiența profesională în domeniul menționat, însă în ceea ce

privește portofoliul de lucrări nu a făcut nicio dovadă din care să reiasă îndeplinirea

condiției menționată de dispozițiile art. 70 pct. 1 lit. b) din Regulament,

pentru a-i fi acordat gradul I, cum a solicitat.

De asemenea, instanța a reținut că

reclamanta nu a prezentat nici dosarul de autorizare, nici alte lucrări ori

studii pe care le-a realizat și care ar fi îndreptățit-o să beneficieze de

gradul I de autorizare în profesie.

C.N.

Împotriva acestei hotărâri în termen

legal a declarat recurs reclamanta C.N.

A fost invocat motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia au fost susținute

următoarele critici raportat la sentința atacată:

- hotărârea recurată a fost

pronunțată cu încălcarea principiului dreptului la apărare și al rolului activ

al instanței întrucât instanța a respins fără temei cererile de administrare a

probelor cu martori și interogatoriu;

- instanța a interpretat greșit

actele dosarului, menționând că nu s-a făcut dovada existenței unui portofoliu

de lucrări deși lista acestora a fost depusă la dosar;

- prin hotărârea pronunțată,

instanța a ignorat că prin actele atacate i-a fost luat un drept deja dobândit,

fiind practic retrogradată fără un motiv real, în condițiile în care, până la emiterea

hotărârii din data de 24 ianuarie 2008 a deținut cel mai înalt grad acordat în profesie;

- în fine, s-a susținut că prin

hotărârea luată se realizează o discriminare între angajații din mediul privat

și cei din instituțiile publice.

instanței de control judiciar

Recursul nu este fondat.

Analizând sentința atacată în raport

de criticile formulate, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., față de prevederile legale din materia supusă analizei

și sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte apreciază că nu subzistă în cauză nici un motiv care să atragă fie casarea,

fie modificarea hotărârii recurate, în considerarea celor în continuare

arătate.

În acord cu cele reținute de prima

instanță, Înalta Curte consideră că actele a căror anulare a fost solicitată de

recurenta-reclamantă au fost emise de autoritatea intimată cu deplina

respectare a prevederilor legale în vigoare la acel moment, respectiv Hotărârea

C.A.O.G. din 24 ianuarie 2008 și Decizia nr. 26 din 27 martie 2008 a C.D.O.G.R.

Abrogarea ulterioară a Legii nr. 16/2007,

urmare a constatării neconstituționalității acesteia prin Decizia Curții Constituționale

(nr. 1150 din 6 noiembrie 2008), nu este evident, de natură a atrage caracterul

nelegal al respectivelor hotărâri, întrucât, după cum corect s-a și menționat,

astfel de decizii produc efecte numai pentru viitor.

Nu sunt întemeiate criticile

recurentei-reclamante vizând încălcarea dreptului la apărare ca și a rolului activ

al instanței, prin neadmiterea unor probe dar și prin greșita interpretare a

celor administrate, câtă vreme atât considerentele hotărârii dar și încheierile

premergătoare prezintă într-o manieră detaliată și convingătoare elementele de

fapt și de drept pe care prima instanță și-a fundamentat soluția.

Din această perspectivă, Înalta

Curte apreciază că prima instanță a procedat corect atunci când a respins,

motivat, administrarea probelor cu martori și interogatoriu (dosar Curtea de

Apel) apreciate ca nefiind utile, date fiind, pe de-o parte, aspectele de fapt care,

raportat la natura și obiectul cauzei puteau fi dovedite numai cu înscrisuri dar

și prevederile legale incidente, respectiv art. 70 pct. 1 lit. b) din Regulamentul

O.F.O.G.R., în vigoare la acea dată. Raportat la conținutul normei incidente,

prima instanță a apreciat motivat și întemeiat că nu s-au produs dovezi în

sensul îndeplinirii condiției menționate în ceea ce privește portofoliul

diversificat de lucrări, ce nu a fost prezentat de recurentă deși i-a fost

solicitat.

Nefondate sunt și toate celelalte critici

ale recurentei în condițiile în care actele administrative atacate au fost

emise motivat, nu au înlăturat nici unul din drepturile existente ale

recurentei și nici nu au creat acesteia o situație discriminatorie, după cum

fără temei s-a susținut, autorizarea dreptului de semnătură de un anumit grad

realizându-se în conformitate cu competențele avute la acea dată de organul

emitent, exercitate în limitele legale conferite și raportat la textul de lege

aplicabil.

Față de cele arătate, în temeiul art.

312 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.N. împotriva

sentinței nr. 2308 din 2 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 13 aprilie 2010.