ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 13/P/2011 din 03 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale în cauză, sub aspectul infracțiunii prev. de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. și art. 248 1 C. pen. În argumentarea soluției de neîncepere a urmăririi penale, procurorul a reținut că nu există indicii care să ateste comiterea infracțiunii prev. de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 și art. 248 1 C. pen.

de către reprezentanții Agenției Naționale de Reglementare a Serviciilor de Utilități Comunitare, plângerea formulată în cauză necoroborându-se cu alte mijloace de probă. Împotriva acestei rezoluții, petentul P.M. a formulat plângere, conform art. 278 alin. (2) C. proc. pen., iar prin rezoluția nr. 393/II-2/2003, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție a dispus, în baza art. 275-278 C. proc. pen. rap. la art. 22 2 din O.U.G. nr. 43/2002, respingerea plângerii, ca neîntemeiată. Nemulțumit de soluția adoptată, petiționarul P.M. s-a adresat cu plângere, în condițiile prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen., Judecătoriei Sectorului 2 București, care prin sentința penală nr. 115 din 08 februarie 2012, în temeiul art. 42 și art. 39 alin. (2) C. proc.

pen. rap. la art. 278 1 C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G nr. 43/2002, cu modificările și completările ulterioare, sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în RON a 200.000 euro ori o perturbare deosebit de gravă a activității unei autorități publice, instituții publice sau oricărei alte persoane juridice ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție este mai mare decât echivalentul în RON a 10.000 euro, iar instanța competentă să judece aceste cauze este Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de natura infracțiunilor sesizate de către petiționar, precum și de cuantumul prejudiciului.

Înalta Curte apreciază că plângerea formulată de petiționar este greșit îndreptată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcută conform art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăriri penale sau a ordonanței (...) date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere, în termenul de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Potrivit dispozițiilor art. 29 C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță: a) infracțiunile săvârșite de senatori, deputați și europarlamentari; b) infracțiunile săvârșite de membrii Guvernului; c) infracțiunile săvârșite de judecătorii Curții Constituționale; d) infracțiunile săvârșite de membrii Consiliului Superior al Magistraturii; e) infracțiunile săvârșite de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; f) infracțiunile săvârșite de mareșali, amirali, generali și chestori; g) alte cauze date prin lege în competența sa.

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că natura infracțiunilor sesizate de către petiționar, precum și cuantumul prejudiciului, nu atrag competența de soluționare a Înaltei Curți, astfel cum în mod greșit a reținut Judecătoria Sectorului 2 București în cuprinsul sentinței penale nr. 115 din 08 februarie 2012, aceasta fiind reglementată în mod expres de dispozițiile art. 29 C. proc. pen., fiind atrasă de calitatea specială a persoanei. Or, în prezenta cauză, se constată că plângerea nu a fost formulată împotriva unor persoane fizice care să dețină vreo calitate specială, de natură să atragă competența Înaltei Curți în soluționarea plângerii potrivit procedurii reglementate de art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță fiind Judecătoria Sectorului 2 București. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că nu este învestită legal să judece prezenta cauză, astfel că va trimite plângerea formulată de petiționarul P.M. la Judecătoria Sectorului 2 București, spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Trimite plângerea formulată de petiționarul P.M. la Judecătoria Sectorului 2 București, spre competentă soluționare. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2012.