ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 13/P/2011 din 03

noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.

– Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, s-a dispus,

în baza art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale în cauză, sub aspectul infracțiunii prev. de art. 13

2

din

Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. și art. 248

1

C. pen.

În argumentarea

soluției de neîncepere a urmăririi penale, procurorul a reținut că nu există indicii

care să ateste comiterea infracțiunii prev. de art. 13

2

din Legea

nr. 78/2000 rap. la art. 246 și art. 248

1

C. pen. de către reprezentanții

Agenției Naționale de Reglementare a Serviciilor de Utilități Comunitare, plângerea

formulată în cauză necoroborându-se cu alte mijloace de probă.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul P.M. a formulat plângere, conform art. 278 alin. (2) C.

proc. pen., iar prin rezoluția nr. 393/II-2/2003, Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor

de corupție a dispus, în baza art. 275-278 C. proc. pen. rap. la art. 22

2

din O.U.G. nr. 43/2002, respingerea plângerii, ca neîntemeiată.

Nemulțumit de

soluția adoptată, petiționarul P.M. s-a adresat cu plângere, în condițiile prevăzute

de art. 278

1

C. proc. pen., Judecătoriei Sectorului 2 București, care

prin sentința penală nr. 115 din 08 februarie 2012, în temeiul art. 42 și art. 39

alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 278

1

C. proc. pen., a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a reținut că,

potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G nr. 43/2002, cu modificările

și completările ulterioare, sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție

infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și

sancționarea faptelor de corupție, dacă, indiferent de calitatea persoanelor care

le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în RON a 200.000

euro ori o perturbare deosebit de gravă a activității unei autorități publice, instituții

publice sau oricărei alte persoane juridice ori dacă valoarea sumei sau a bunului

care formează obiectul infracțiunii de corupție este mai mare decât echivalentul

în RON a 10.000 euro, iar instanța competentă să judece aceste cauze este

Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de natura infracțiunilor sesizate

de către petiționar, precum și de cuantumul prejudiciului.

Înalta Curte apreciază

că plângerea formulată de petiționar este greșit îndreptată pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor

art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcută

conform art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăriri

penale sau a ordonanței (...) date de procuror, persoana vătămată, precum și orice

alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere, în termenul

de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, la

judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece

cauza în primă instanță.

Potrivit dispozițiilor

art. 29 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță:

a) infracțiunile

săvârșite de senatori, deputați și europarlamentari;

b) infracțiunile

săvârșite de membrii Guvernului;

c) infracțiunile

săvârșite de judecătorii Curții Constituționale;

d) infracțiunile

săvârșite de membrii Consiliului Superior al Magistraturii;

e) infracțiunile

săvârșite de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și de procurorii

de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

f) infracțiunile

săvârșite de mareșali, amirali, generali și chestori;

g) alte cauze

date prin lege în competența sa.

Din interpretarea

dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că natura infracțiunilor sesizate

de către petiționar, precum și cuantumul prejudiciului, nu atrag competența de soluționare

a Înaltei Curți, astfel cum în mod greșit a reținut Judecătoria Sectorului 2 București

în cuprinsul sentinței penale nr. 115 din 08 februarie 2012, aceasta fiind reglementată

în mod expres de dispozițiile art. 29 C. proc. pen., fiind atrasă de calitatea specială

a persoanei.

Or, în prezenta

cauză, se constată că plângerea nu a fost formulată împotriva unor persoane fizice

care să dețină vreo calitate specială, de natură să atragă competența Înaltei

Curți în soluționarea plângerii potrivit procedurii reglementate de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă

instanță fiind Judecătoria Sectorului 2 București.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte constată că nu este învestită legal să judece prezenta

cauză, astfel că va trimite plângerea formulată de petiționarul P.M. la Judecătoria

Sectorului 2 București, spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Trimite plângerea

formulată de petiționarul P.M. la Judecătoria Sectorului 2 București, spre competentă

soluționare.

Cheltuielile judiciare

rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 14 mai 2012.