ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4200/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4200/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 173 din 21 aprilie 2011 Curtea Apel București a respins ca nefondate, excepțiile de tardivitate și inadmisibilitate a plângerii formulate de petentul B.M. În temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza a III-a C. proc. pen., prin hotărâre definitivă, a respins ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.M. împotriva Rezoluției nr. 224/P/2010 din data de 25 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial București și a menținut rezoluția atacată. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe petent la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
La data de 26 iulie 2010 petentul B.M. a formulat plângere înregistrată la Direcției Naționale Anticorupție Serviciul Teritorial București sub nr. 224/P/2010, împotriva numitei H.L. (fostă judecătoare în cadrul Judecătoriei Bolintin Vale), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 248 raportat la art. 248 1 din C. pen., art. 257 C. pen. ș.a. Tot la data de 26 iulie 2010, la nivelul Serviciului Teritorial București din cadrul Direcției Naționale Anticorupție a fost înregistrată, sub nr. 225/P/2010, o altă plângere penală a petentului împotriva ofițerului de poliție T.M.
din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Giurgiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice și favorizarea infractorului, motivată de faptul că acesta a propus soluția de neîncepere a urmăririi penale în dosarul penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu sub nr. 839/P/2006, privind pe numitul S.D., în calitate de primar al orașului Mihăilești, județul Giurgiu. La aceeași dată de 26 iulie 2010 la Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial București s-a înregistrat, sub nr. 226/P/2010, o nouă plângere penală formulată de petent împotriva judecătoarei T.I.
din cadrul Judecătoriei Bolintin Vale, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și intereselor publice, trafic de influență, favorizarea infractorului ș.a., motivată de soluția pronunțată de aceasta în Dosarul nr. 803/192/2006, având ca obiect acțiunea civilă formulată de petent împotriva Comisiei Locale de Fond Funciar Mihăilești, Comisiei Județene de Fond Funciar Giurgiu și unor persoane cărora li se reconstituise dreptul de proprietate, prin care a solicitat anularea titlurilor acestora și recunoașterea dreptului său de proprietate pe amplasamentele respective. Încă o plângere penală a fost formulată de același petent la data de 30 iulie 2010, fiind înaintată Serviciului Teritorial București din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, unde a fost înregistrată sub nr. 240/P/2010, aceasta referindu-se la numiții A.C.P.
(fost secretar al Primăriei Orașului Mihăilești), S.D. (fost primar al aceleiași localități), S.F. (funcționar în cadrul Prefecturii Județului Giurgiu) și la alte persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual, în legătură cu modul de emitere, de către Prefectura Giurgiu, a Hotărârii nr. 485/2002. Având în vedere legătura existentă între infracțiunile reclamate de petent, pentru buna înfăptuire a justiției, prin rezoluția din data de 25 august 2010, s-a dispus conexarea dosarelor anterior menționate. Prin Rezoluția nr. 224/P/2010 din data de 25 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial București s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.
pen.: - neînceperea urmăririi penale față de H.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen. și art. 289 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., întrucât faptele nu există; - neînceperea urmăririi penale față de T.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen., art. 248 raportat la art. 248 1 C. pen.
și art. 264 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., întrucât faptele nu există; - neînceperea urmăririi penale față de L.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 26 cu referire la art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, art. 26 cu referire la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., întrucât faptele nu există; - neînceperea urmăririi penale față de T.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen. și art. 264 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., întrucât faptele nu există; - neînceperea urmăririi penale față de S.D., P.D., F.N., G.E.C., N.E., I.S., N.G.
și D.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și art. 61 din Legea nr. 78/2000, întrucât faptele nu există; - neînceperea urmăririi penale față de A.C.P., S.D., S.F., B.N., P.M. și B.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen., art. 248 raportat la art. 248 1 C. pen. și art. 289 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., întrucât faptele nu există. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul B.M.
și prin Rezoluția nr. 1464/11-2/2010 din data de 20 decembrie 2010, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Serviciului Teritorial București din cadrul Direcției Naționale Anticorupție s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea împotriva Rezoluției nr. 224/P/2010 din 25 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă ICCJ DNA Serviciul Teritorial București, reținându-se că soluția procurorului de caz, prin prisma dispozițiilor legale și a actelor premergătoare urmăririi penale efectuate în cauză, este legală și temeinică. S-a constatat că, în speță, procurorul de caz a apreciat în mod corect situația de fapt și de drept rezultată din actele dosarului, iar probele administrate în cursul cercetărilor nu au evidențiat existența infracțiunilor sesizate, ceea ce a condus la adoptarea legală a soluțiilor de neîncepere a urmăririi penale.
La data de 12 ianuarie 2011, invocând dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva acestei rezoluții, pe care a adresat-o Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind înregistrată sub nr. 916 din 12 ianuarie 2011 și constatându-se că plângerea petentului a fost greșit îndreptată, s-a dispus, pe cale administrativă, trimiterea acesteia instanței competente, respectiv Curtea de Apel București, unde a fost înregistrată la data de 04 februarie 2011. Anterior, respectiv la data de 10 ianuarie 2011, petentul a formulat o altă plângere împotriva ambelor rezoluții anterior menționate, care a fost înregistrată la Direcția Națională Anticorupție, sub nr. 140 din 10 ianuarie 2011, iar prin Rezoluția nr. 27/11-2/2011 din data de 14 ianuarie 2011, procurorul șef al Secției de Combatere a Corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, față de dispozițiile art. 278 C. proc.
pen. și art. 222 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, a respins, ca neîntemeiată, această plângere. Curtea de Apel București, prin hotărârea pronunțată, a constatat că, în mod nelegal, procurorul șef al Secției de Combatere a Corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție a procedat la soluționarea plângerii petentului din data de 10 ianuarie 2011, care i-a fost greșit îndreptată, în loc să o trimită, pe cale administrativă, conform art. 278 1 alin. (1) și 13 C. proc. pen., la organul judiciar competent, respectiv Curtea de Apel București, având în vedere că, potrivit art. 278 alin. (1) C. proc.
pen., petentul putea ataca rezoluția prin care s-au dispus soluțiile contestate, de neîncepere a urmăririi penale, numai la procurorul ierarhic superior celui care a emis rezoluția respectivă, ceea ce, în speță, acesta a și făcut, plângerea sa fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin Rezoluția nr. 1464/11-2/2010 din data de 20 decembrie 2010 a procurorului șef al Serviciului Teritorial București din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în privința căreia legea procesual penală nu prevede posibilitatea de a fi atacată cu o nouă plângere, pe cale ierarhică. Curtea de Apel București procedând, potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc.
pen., la verificarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale care face, în mod legal, obiectul său respectiv Rezoluția nr. 224/P/2010 din data de 25 noiembrie 2010, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul înaintat de parchet, precum și pe baza înscrisurilor noi prezentate în cursul judecății, conform art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., a constatat că aceasta este nefondată, și a respins-o ca atare apreciind că petentul nu a formulat nicio critică concretă cu privire la soluțiile dispuse prin rezoluția atacată, mărginindu-se la a afirma că procurorul nu a evaluat în mod complet și corect actele dosarului.
A constatat instanța, contrar susținerii petentului, că, procurorul care a dispus acele soluții a reținut în mod corect situația de fapt și de drept ce rezultă prin cercetările efectuate în faza actelor premergătoare, care nu relevă nici măcar simple indicii în sensul că intimații ar fi săvârșit vreuna dintre infracțiunile reclamate de petent, fiind împiedicată astfel punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva lor, conform art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
în realitate, toate afirmațiile acuzatoare ale petentului la adresa intimaților (judecători, grefier, ofițer de poliție judiciară, funcționari în administrația publică locală, persoane fizice pretins favorizate de aceștia) au ca fundament inițial nemulțumirea sa cu privire la modul de soluționare a pretențiilor sale, cu caracter civil, de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unui amplasament al terenului dobândit prin moștenire, care nu a fost determinat cu certitudine, sub aspectul coordonatelor topometrice, nici măcar prin hotărârea care i-a recunoscut acest drept. Împotriva sentinței menționate, petentul B.M. a formulat recurs și a solicitat admiterea recursului, motivele de recurs aflându-se la filele 79-80, 83-86, 125-127 din dosar.
Examinând hotărârea atacată prin prisma admisibilității căii de atac a recursului, în fața Înaltei Curți, în raport de obiectul cauzei, de prevederile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este inadmisibil. De asemenea, Curtea de Apel București față de noile dispoziții legale menționate mai sus a pronunțat o hotărâre definitivă, decizie ce nu mai poate fi atacată cu recurs. Dispozițiile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. au fost modificate prin Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, în sensul că „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) din C. proc.
pen. este definitivă." Astfel, în noua reglementare a art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. nu se mai poate exercita nicio cale ordinară de atac împotriva sentințelor pronunțate în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., sentința dată fiind definitivă de la momentul pronunțării. Textul modificat, deși înlătură al doilea grad de jurisdicție, nu constituie o încălcare a principiului liberului acces la justiție și nici o lezare a dreptului la dublul grad de jurisdicție în materie penală, drept la care se referă art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, câtă vreme dispoziția menționată prevede respectarea dublului grad de jurisdicție în materie penală, dar face referire doar la judecarea infracțiunilor, și nu la toate chestiunile procesual penale.
Față de noile modificări, sentințele întemeiate pe dispozițiile art. 278 1 pronunțate începând cu data de 25 noiembrie 2010, indiferent de data sesizării instanței, anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, vor fi. definitive în momentul pronunțării, nefiind supuse niciunei căi de atac ordinare. Astfel, urmează a fi respins, ca inadmisibil, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul declarat de petentul B.M. conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., aplicându-se și prevederile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil recursul declarat de petentul B.M. împotriva Sentinței penale nr. 173 din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel București - secția I penală. Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 decembrie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.