ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4200/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4200/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 173 din 21 aprilie

2011 Curtea Apel București a respins ca nefondate, excepțiile de tardivitate și

inadmisibilitate a plângerii formulate de petentul B.M. În temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza a III-a C. proc. pen., prin hotărâre definitivă, a

respins ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.M. împotriva Rezoluției

nr. 224/P/2010 din data de 25 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul

Teritorial București și a menținut rezoluția atacată. În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., a obligat pe petent la plata sumei de 200 RON, reprezentând

cheltuieli judiciare către stat.

La data de 26 iulie

2010 petentul B.M. a formulat plângere înregistrată la Direcției Naționale Anticorupție

Serviciul Teritorial București sub nr. 224/P/2010, împotriva numitei H.L.

(fostă judecătoare în cadrul Judecătoriei Bolintin Vale), sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 248 raportat la art. 248

1

din C. pen., art. 257 C. pen. ș.a.

Tot la data de 26

iulie 2010, la nivelul Serviciului Teritorial București din cadrul Direcției

Naționale Anticorupție a fost înregistrată, sub nr. 225/P/2010, o altă plângere

penală a petentului împotriva ofițerului de poliție T.M. din cadrul Inspectoratului

de Poliție al Județului Giurgiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz

în serviciu contra intereselor publice și favorizarea infractorului, motivată

de faptul că acesta a propus soluția de neîncepere a urmăririi penale în

dosarul penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu sub nr.

839/P/2006, privind pe numitul S.D., în calitate de primar al orașului

Mihăilești, județul Giurgiu.

La aceeași dată de 26

iulie 2010 la Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial București

s-a înregistrat, sub nr. 226/P/2010, o nouă plângere penală formulată de petent

împotriva judecătoarei T.I. din cadrul Judecătoriei Bolintin Vale, pentru

săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și

intereselor publice, trafic de influență, favorizarea infractorului ș.a.,

motivată de soluția pronunțată de aceasta în Dosarul nr. 803/192/2006, având ca

obiect acțiunea civilă formulată de petent împotriva Comisiei Locale de Fond

Funciar Mihăilești, Comisiei Județene de Fond Funciar Giurgiu și unor persoane

cărora li se reconstituise dreptul de proprietate, prin care a solicitat

anularea titlurilor acestora și recunoașterea dreptului său de proprietate pe

amplasamentele respective.

Încă o plângere

penală a fost formulată de același petent la data de 30 iulie 2010, fiind

înaintată Serviciului Teritorial București din cadrul Direcției Naționale

Anticorupție, unde a fost înregistrată sub nr. 240/P/2010, aceasta referindu-se

la numiții A.C.P. (fost secretar al Primăriei Orașului Mihăilești), S.D. (fost

primar al aceleiași localități), S.F. (funcționar în cadrul Prefecturii

Județului Giurgiu) și la alte persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual, în legătură

cu modul de emitere, de către Prefectura Giurgiu, a Hotărârii nr. 485/2002.

Având în vedere

legătura existentă între infracțiunile reclamate de petent, pentru buna

înfăptuire a justiției, prin rezoluția din data de 25 august 2010, s-a dispus

conexarea dosarelor anterior menționate.

Prin Rezoluția nr.

224/P/2010 din data de 25 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial

București s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen.:

- neînceperea

urmăririi penale față de H.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute

de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000, art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3)

din Legea nr. 78/2000, art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248

C. pen. și art. 289 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.,

întrucât faptele nu există;

- neînceperea

urmăririi penale față de T.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute

de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea

nr. 78/2000, art. 246 raportat la art. 248

1

C. pen., art. 248

raportat la art. 248

1

C. pen. și art. 264 alin. (1) C. pen., toate

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., întrucât faptele nu există;

- neînceperea

urmăririi penale față de L.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute

de art. 26 cu referire la art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art.

7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, art. 26 cu referire la art. 255 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, toate cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., întrucât faptele nu există;

- neînceperea

urmăririi penale față de T.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute

de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen. și art. 264

alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., întrucât faptele

nu există;

- neînceperea

urmăririi penale față de S.D., P.D., F.N., G.E.C., N.E., I.S., N.G. și D.G.,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și art. 61 din

Legea nr. 78/2000, întrucât faptele nu există;

- neînceperea

urmăririi penale față de A.C.P., S.D., S.F., B.N., P.M. și B.L., sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 raportat la art. 248

1

C. pen., art. 248 raportat la art. 248

1

C. pen. și art. 289 C. pen.,

toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., întrucât faptele nu există.

Împotriva acestei

rezoluții a formulat plângere petentul B.M. și prin Rezoluția nr.

1464/11-2/2010 din data de 20 decembrie 2010, a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție Serviciului Teritorial București din cadrul

Direcției Naționale Anticorupție s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea

împotriva Rezoluției nr. 224/P/2010 din 25 noiembrie 2010 a Parchetului de pe

lângă ICCJ DNA Serviciul Teritorial București, reținându-se că soluția

procurorului de caz, prin prisma dispozițiilor legale și a actelor

premergătoare urmăririi penale efectuate în cauză, este legală și temeinică.

S-a constatat că, în

speță, procurorul de caz a apreciat în mod corect situația de fapt și de drept

rezultată din actele dosarului, iar probele administrate în cursul cercetărilor

nu au evidențiat existența infracțiunilor sesizate, ceea ce a condus la

adoptarea legală a soluțiilor de neîncepere a urmăririi penale.

La data de 12

ianuarie 2011, invocând dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.,

petentul a formulat plângere împotriva acestei rezoluții, pe care a adresat-o

Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind înregistrată sub nr. 916 din 12

ianuarie 2011 și constatându-se că plângerea petentului a fost greșit îndreptată,

s-a dispus, pe cale administrativă, trimiterea acesteia instanței competente,

respectiv Curtea de Apel București, unde a fost înregistrată la data de 04

februarie 2011.

Anterior, respectiv

la data de 10 ianuarie 2011, petentul a formulat o altă plângere împotriva

ambelor rezoluții anterior menționate, care a fost înregistrată la Direcția

Națională Anticorupție, sub nr. 140 din 10 ianuarie 2011, iar prin Rezoluția

nr. 27/11-2/2011 din data de 14 ianuarie 2011, procurorul șef al Secției de

Combatere a Corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, față de

dispozițiile art. 278 C. proc. pen. și art. 222 alin. (2) din O.U.G. nr.

43/2002, a respins, ca neîntemeiată, această plângere.

Curtea de Apel

București, prin hotărârea pronunțată, a constatat că, în mod nelegal,

procurorul șef al Secției de Combatere a Corupției din cadrul Direcției

Naționale Anticorupție a procedat la soluționarea plângerii petentului din data

de 10 ianuarie 2011, care i-a fost greșit îndreptată, în loc să o trimită, pe cale

administrativă, conform art. 278

1

alin. (1) și 13 C. proc. pen., la

organul judiciar competent, respectiv Curtea de Apel București, având în vedere

că, potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., petentul putea ataca rezoluția

prin care s-au dispus soluțiile contestate, de neîncepere a urmăririi penale,

numai la procurorul ierarhic superior celui care a emis rezoluția respectivă,

ceea ce, în speță, acesta a și făcut, plângerea sa fiind respinsă, ca

neîntemeiată, prin Rezoluția nr. 1464/11-2/2010 din data de 20 decembrie 2010 a

procurorului șef al Serviciului Teritorial București din cadrul Direcției

Naționale Anticorupție, în privința căreia legea procesual penală nu prevede

posibilitatea de a fi atacată cu o nouă plângere, pe cale ierarhică.

Curtea de Apel

București procedând, potrivit art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., la

verificarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale care face, în mod

legal, obiectul său respectiv Rezoluția nr. 224/P/2010 din data de 25 noiembrie

2010, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul înaintat de parchet,

precum și pe baza înscrisurilor noi prezentate în cursul judecății, conform

art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., a constatat că aceasta este

nefondată, și a respins-o ca atare apreciind că petentul nu a formulat nicio

critică concretă cu privire la soluțiile dispuse prin rezoluția atacată,

mărginindu-se la a afirma că procurorul nu a evaluat în mod complet și corect

actele dosarului.

A constatat instanța,

contrar susținerii petentului, că, procurorul care a dispus acele soluții a

reținut în mod corect situația de fapt și de drept ce rezultă prin cercetările

efectuate în faza actelor premergătoare, care nu relevă nici măcar simple

indicii în sensul că intimații ar fi săvârșit vreuna dintre infracțiunile

reclamate de petent, fiind împiedicată astfel punerea în mișcare a acțiunii

penale împotriva lor, conform art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. în

realitate, toate afirmațiile acuzatoare ale petentului la adresa intimaților

(judecători, grefier, ofițer de poliție judiciară, funcționari în administrația

publică locală, persoane fizice pretins favorizate de aceștia) au ca fundament

inițial nemulțumirea sa cu privire la modul de soluționare a pretențiilor sale,

cu caracter civil, de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unui

amplasament al terenului dobândit prin moștenire, care nu a fost determinat cu

certitudine, sub aspectul coordonatelor topometrice, nici măcar prin hotărârea

care i-a recunoscut acest drept.

Împotriva sentinței

menționate, petentul B.M. a formulat recurs și a solicitat admiterea

recursului, motivele de recurs aflându-se la filele 79-80, 83-86, 125-127 din

dosar.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma admisibilității căii de atac a recursului, în fața Înaltei

Curți, în raport de obiectul cauzei, de prevederile art. 278

1

alin.

(10) C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din

Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010, privind unele măsuri pentru accelerarea

soluționării proceselor, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

recursul este inadmisibil.

De asemenea, Curtea

de Apel București față de noile dispoziții legale menționate mai sus a

pronunțat o hotărâre definitivă, decizie ce nu mai poate fi atacată cu recurs.

Dispozițiile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. au fost modificate prin Legea nr. 202 din 25 noiembrie

2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, în sensul

că „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) din C. proc. pen.

este definitivă." Astfel, în noua reglementare a art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. nu se mai poate exercita nicio cale ordinară de atac

împotriva sentințelor pronunțate în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit.

a) și b) C. proc. pen., sentința dată fiind definitivă de la momentul

pronunțării. Textul modificat, deși înlătură al doilea grad de jurisdicție, nu

constituie o încălcare a principiului liberului acces la justiție și nici o

lezare a dreptului la dublul grad de jurisdicție în materie penală, drept la

care se referă art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor

Omului, câtă vreme dispoziția menționată prevede respectarea dublului grad de

jurisdicție în materie penală, dar face referire doar la judecarea

infracțiunilor, și nu la toate chestiunile procesual penale. Față de noile

modificări, sentințele întemeiate pe dispozițiile art. 278

1

pronunțate începând cu data de 25 noiembrie 2010, indiferent de data sesizării

instanței, anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, vor

fi. definitive în momentul pronunțării, nefiind supuse niciunei căi de atac

ordinare.

Astfel, urmează a fi

respins, ca inadmisibil, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul

declarat de petentul B.M. conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., aplicându-se și prevederile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil recursul declarat de petentul B.M. împotriva Sentinței penale nr.

173 din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel București - secția I penală.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 decembrie 2011.