ÎCCJ, Decizia nr. 14/2011

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1509

din 29 septembrie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.M.

împotriva rezoluției nr. 138/P/2008 din 23 ianuarie 2009 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională

Anticorupție, Secția de Combatere a Corupției și s-a menținut rezoluția

atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

rezoluția nr. 138/P/2008 din 23 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică, s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat

la art.10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de

C.D. – procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Biroul Teritorial

Slobozia, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 254 C.

pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 246 C. pen. raportat la

art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, art. 250 alin. (2), art. 266 și

art. 289 C. pen.; R.T. – ofițer de poliție judiciară din cadrul Biroului

Teritorial Anticorupție Slobozia, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 246 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000

și art. 266 C. pen.; D.D. – fost președinte al Agenției Domeniilor

Statului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C.

pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de Combatere

a Corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, plângere care a fost

respinsă prin rezoluția nr. 161/II-2/2009 din 27 martie 2009.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere

împotriva rezoluției nr. 138/P/2008 din 23 ianuarie 2009 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională

Anticorupție, Secția de Combatere a Corupției, plângere care a fost respinsă ca

nefondată prin sentința nr. 1509 din 29 septembrie 2009 a Secției Penale a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că din actele

premergătoare efectuate în cauză a rezultat că intimații și-au îndeplinit

atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis

fapte care să atragă răspunderea penală a acestora.

Împotriva sentinței

de respingere a plângerii, petentul C.M. a declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din

analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații C.D. –

procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Biroul Teritorial

Slobozia, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația

juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din

Legea nr. 78/2000, art. 246 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea

nr. 78/2000, art. 250 alin. (2), art. 266 și art. 289 C. pen.; R.T. –

ofițer de poliție judiciară din cadrul Biroului Teritorial Anticorupție

Slobozia, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația

juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 și art. 266 C. pen.; D.D. – fost președinte al

Agenției Domeniilor Statului, ar fi săvârșit acte cărora să le fie

conferită semnificația juridică a infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că petentul C.M. a

formulat mai multe plângeri penale prin care îl acuza pe procurorul D.C. și

pe ofițerul de poliție R.T. de exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu,

de cercetare abuzivă și de întocmire a unui rechizitoriu aflat într-o

evidentă discordanță cu situația reală de fapt.

De

asemenea, petentul a reclamat și faptul că președintele A.D.S, D.D.,

ar fi contribuit la comiterea faptelor de către cei doi anchetatori, prin

constituirea abuzivă ca parte civilă a instituției pe care o reprezenta.

Înalta

Curte, constată că, deși petentul a depus la dosar înregistrări audio

realizate prin mijloace proprii, reprezentând discuții purtate cu procurorul D.C.,

cu prilejul audierilor în cauza penală, din examinarea lor sub aspect probator

nu s-a confirmat faptul că magistratul ar fi intervenit personal pentru ca

generatorul electric, proprietatea petentului, să-i fie remis lui T.V., cumnat

al magistratului intimat.

Pe

de altă parte, Înalta Curte mai constată și faptul că formularea

denunțului a survenit după o perioadă mare de timp, în contextul finalizării

anchetei privitoare la denunțător chiar de către procurorul acuzat de acesta.

Analizând

modul în care s-a desfășurat urmărirea penală în cauză, măsurile dispuse

de procuror și actul de sesizare a instanței, Înalta Curte constată că

toate actele de urmărire penală s-au circumscris unui cadru procesual legal,

singura instituție abilitată să se pronunțe asupra vinovăției petentului C.M.

fiind instanța de judecată.

În

ceea ce îl privește pe reprezentantul A.D.S., D.D., Înalta Curte constată

că acesta a solicitat oficial, în cauza penală respectivă, despăgubiri civile

în beneficiul instituției pe care o conducea, fapt ce nu este de natură să

atragă răspunderea sa penală, având în vedere că instanța de judecată este cea

care urmează să aprecieze și să dispună cu privire la legalitatea și

temeinicia acestei cereri.

Deoarece

din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații C.D. –

procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Biroul Teritorial

Slobozia, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația

juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din

Legea nr. 78/2000, art. 246 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea

nr. 78/2000, art. 250 alin. (2), art. 266 și art. 289 C. pen.; R.T. –

ofițer de poliție judiciară din cadrul Biroului Teritorial Anticorupție

Slobozia, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația

juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 și art. 266 C. pen.; D.D. – fost președinte al

Agenției Domeniilor Statului, ar fi săvârșit acte cărora să le fie

conferită semnificația juridică a infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

raportat la art.13

2

din Legea nr.78/2000, în mod corect s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva

rezoluției nr. 138/P/2008 din 23 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de

Combatere a Corupției este legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat

de petentul C.M. împotriva sentinței primei instanțe.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul C.M. împotriva sentinței nr. 1509 din

29 septembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 3608/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.