Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.02.2011
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 583/2011

HOTĂRÂRE
02.02.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 583/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Prima instanță Prin Sentința nr. 1127 din 4 martie 2010 a Curții de Apel București a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei SC V. SA Comarnic formulată în contradictoriu cu C.N.V.M. privind anularea Atestatului din 2 iunie 2009, prin care s-a menționat că recurenta – reclamantă împreună cu alte persoane fizice și juridice deține acțiuni la SC A. SA Slatina își exercită poziția majoritară acestui emitent, dar și a Ordonanței nr. 311 din 2 iunie 2009 prin care pârâta C.N.V.M. a dispus că recurenta împreună cu alți acționari persoane fizice și persoane juridice să depună în 15 zile de la primirea Ordonanței, la sediul C.N.V.M., documentația aferentă ofertei publice obligatorii de preluare a SC V. SA Slatina.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Ordonanța C.N.V.M. nr. 311 din 2 iunie 2009 s-a impus d-lui C.C.C. și altor societăți comerciale, printre care și reclamantei, să depună la CNVM, în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii Ordonanței, documentația aferentă ofertei publice obligatorii de preluare a SC A. SA Slatina. S-a stabilit că prin atestatul C.N.V.M. din 2 iunie 2009 s-a menționat că societatea reclamantă, împreună cu alte persoane fizice și juridice, deține acțiuni la SC A. SA Slatina și exercită poziția majoritară asupra emitentului SC A. SA Slatina. Instanța de fond a constatat că Atestatul din 2 iunie 2009 al C.N.V.M.

a fost legal emis și prezintă o situație de fapt care nu a fost contrazisă de reclamantă, în sensul că persoanele fizice și juridice între care și recurenta acționează concertat în legătură cu emitentul SC V. SA Slatina, pentru a înfăptui o politică comercială comună, prezumție care nu a fost înlăturată de susținerile reclamantei cum că deține un număr mic de acțiuni. Ca urmare a presiunii concertate a acestor acționari, care și-au exercitat poziția majoritară asupra emitentului SC A. SA Slatina, s-a impus emiterea Ordonanței nr. 311/2009 pentru asigurarea protecției investitorilor asupra practicilor neloiale și ca o măsură de informare și de asigurare a unui tratament legal investitorilor. S-a constatat că Ordonanța nr. 311 din 2 iunie 2009 a fost legal emisă, în temeiul art. 203(1) din Legea nr. 297/2004 și a statutului C.N.V.M.

și nu în baza Regulamentului nr. 11/2007, act normativ abrogat, impunându-se legal obligația prezentării ofertei publice de preluare a SC A. SA Slatina în termen de 15 zile, reclamanta continuând cu adresa din 30 iunie 2009 că înțelege să se supună măsurilor dispuse. II. Instanța de recurs Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC V. SA Comarnic. 1. Criticile recurentei – pârâte SC V. SA Comarnic. Recurenta a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, că prima instanță a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, atestatul din 2 iunie 2009, în Ordonanța nr. 311/2009 fiind emise abuziv de către intimată, care nu a depus la dosar înscrisurile ce au stat la baza emiterii acestor acte, respectiv procesul – verbal de ședință din 2 iunie 2009 și raportul din care rezultă că recurenta acționează concertat cu alte persoane fizice și juridice față de SC V. SA Slatina.

S-a învederat că intimata trebuia să îndeplinească responsabilitatea privind calculul limitei de deținere și la suspendarea dreptului de vot conform art. 286 din Legea nr. 297/2004 și ale Instrucțiunii nr. 1/2007 anterior emiterii celor 2 acte contestate, susținându-se că trebuiau respectate dispozițiile Regulamentului nr. 15/2004 și că intimata avea datoria să probeze existența unei acțiuni concertate în care să fie implicată recurenta. Recurenta a susținut că din sentința atacată rezultă că ar fi trebuit să infirme prezumția acțiunii concertate, ceea ce este contrar legii și practicii judiciare potrivit căreia, pentru a da eficiență unei prezumții, trebuie pornit de la un fapt cunoscut, care să conducă la un fapt vecin și conex, nu de la o prezumție care să poarte spre o altă prezumție, cum s-a precedat în cauză.

2. Apărările intimatei C.N.V.M. Intimata – pârâtă C.N.V.M. a depus la dosar întâmpinare, în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ. – filele 13.17 dosar . prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei, ca nefondat. 3. Considerentele instanței de recurs Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv de ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată următoarele: a) Situația de fapt: Prin Atestatul C.N.V.M. din 2 iunie 2009 s-a luat act de faptul că recurenta – reclamantă SC V. SA Comarnic, numitul C.C.C., SC M.R. SA Târgoviște, SC C.E. SA Băilești, SC R.C.G. SA, SC G. SA Galați și numitul R.C.

acționează concertat în legătură cu emitentul SC A. SA Slatina. Atestatul menționat anterior a fost adoptat în temeiul art. 3, art. 7, art. 9 alin. (3) din Statutul C.N.V.M., adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002, aprobată prin Legea nr. 514/2002, modificat și completat prin Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, în baza art. 2 alin. (1) pct. 22 lit. c), e) și pct. 23 din acest act normativ și ale art. 1 alin. (3) lit. d), f), i) și j) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006. Prin Ordonanța nr. 311 din 2 iunie 2009 C.N.V.M. a dispus ca persoana fizică și juridică care acționează concertat în privința SC A. SA Slatina să depună la sediul instituției, în 15 zile de la primirea Ordonanței, documentația privind oferta publică obligatorie de preluare a SC A. SA Slatina.

Măsura administrativă dispusă prin această Ordonanță s-a întemeiat pe dispozițiile art. 2 alin. 1 pct. 22 și pct. 23 și art. 203 din Legea nr. 297/2004, precum și pe dispozițiile art. 2, alin. (3) lit. d), lit. f), lit. i) și lit. j) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006. b) Analiza motivelor de recurs Potrivit art. 9 alin. (2) din Statutul C.N.V.M. această instituție poate dispune prin Ordonanțe, care sunt actele administrative cu caracter individual, ca operatori economici, acționari ai diferitelor entități să depună documente, această atribuție fiind circumscrisă ansamblului prerogativelor conferite intimatei prin Statutul adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002, în scopul asigurării protecției operatorilor și investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive și frauduloase, precum și de prevenire a încălcării egalității de informare și tratament a investitorilor sau intereselor acestora.

Art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital prevede că o persoană care, în urma achizițiilor sale sau a persoanelor cu care acționează în mod concertat, deține mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei societăți comerciale, este obligată să lanseze o ofertă publică adresantă tuturor deținătorilor de valori mobiliare și având ca obiect toate deținerile acestora, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 2 luni de la momentul atingerii respectivei dețineri. În speță intimata C.N.V.M.

a acționat în baza și potrivit atribuțiilor și competențelor legale, în scopul aplicării prevederilor legale menționate anterior, atunci când a emis Atestatul din 2 iunie 2009 și Ordonanța nr. 301 din 2 iunie 2009, iar măsura dispusă în privința recurentei, de a depune documentația privind oferta publică obligatorie de preluare a SC A. SA Slatina, nu a cauzat nici o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale acesteia, cum corect a concluzionat și instanța de fond. Susținerile recurentei privind obligația intimatei C.N.V.M. de a proba împrejurarea că recurenta, împreună cu alți acționari duc o politică de presiune concertată asupra emitentului SC A. SA Slatina și este necesară depunerea raportului întocmit în acest sens de reprezentanții recurentei, este nefondată.

Prin Legea nr. 297/2004 s-au instituit mai multe prezumții legale, în sensul art. 1200 C. civ., pentru facilitarea sarcinii probei, în cazul în care două sau mai multe persoane acționează concertat asupra unui emitent. Asemenea prezumție este cea instituită prin art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004, în sensul că persoanele care acționează în mod concertat sunt legate printr-un acord expres sau tacit, pentru a înfăptui o politică comună în legătură cu un emitent, legiuitorul indicând persoanele prezumate a acționa concertat: persoanele implicate, societatea mamă împreună cu filialele sale sau acestea între ele, o societate comercială cu membrii consiliului de administrație și cu persoanele implicate, precum și aceste persoane între ele, o societate comercială cu fondurile ei de pensii și cu societatea de administrare a acestor fonduri.

În aceste condiții revenea recurentei sarcina probei, de a dovedi contrariul, simpla afirmație că nu acționează concertat nefiind suficientă, în condițiile în care componența acționariatului și modalitatea de vot probează o acțiune concertată a societății recurente și a persoanelor menționate în Atestatul și respectiv Ordonanțe ce formează obiectul litigiului. 4. Soluția instanței de recurs Constatând că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzută de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul formulat de SC V. SA Comarnic împotriva Sentinței nr. 1127 din 4 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-05-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2795/2011
. nr. 309 din 2 iunie 2009 s-a stabilit în sarcina recurentului C.C.C., R.C. și a SC A. SA Slatina, SC D. SA Galați și a persoanelor cu care aceștia activează în mod concertat în ceea ce privește SC C. SA Galați, obligația de a depune la C.
ÎCCJ 2011-02-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 531/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3265 din data de 7 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca
ÎCCJ 2010-11-03
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4723/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 782 din 11 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și f
ÎCCJ 2009-06-11
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3926/2010
ă la C.N.V.M. sub nr. 37362 din 15 septembrie 2008, S.S.I.F. H.T.I.V.M. a adus la cunoștința C.N.V.M. faptul că documentația aferentă ofertei publice obligatorie de preluare a SC C. SA este în lucru și că aceasta va fi depusă la C.N.V.M. în
ÎCCJ 2013-05-22
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5365/2013
reținut că, în calitate de acționar la S.C. M. S.A. Deva, reclamantul a fost obligat, alături de C.C.C. și S.M.I., să depună la CNVM documentația aferentă ofertei publice obligatorii de preluare a societății, prin Ordonanța nr. 618/2008 sta
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă