ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3241/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Z.I.B. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor și U.M. 0465 București, anularea Hotărârii nr. 13 din 24 martie 2010 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I. și implicit a deciziei de imputare nr. 251542 din 12 octombrie 2009 emisă de U.M. 0465 București ca netemeinică și nelegală, repararea prejudiciului cauzat prin emiterea și executarea actului administrativ, suspendarea executării deciziei de imputare nr. 251542 din 12 octombrie 2009 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Cu privire la suspendarea actului atacat, reclamantul a arătat că acesta nu îndeplinește condițiile pentru a fi prezumat legal deoarece: - nu se cunoaște data de înregistrare a procesului verbal de cercetare administrativă la organul competent să emită decizia de imputare, dată față de care se calculează termenul de 30 de zile până la care decizia de imputare trebuia să fie emisă în temeiul art. 25 alin. (4); - decizia nu este temeinic motivată, potrivit art. 25 alin. (5) din O.G. nr. 121/1998, - inexistența unui răspuns la solicitarea de a i se face dovada celor imputate și a legalității și temeiniciei deciziei de imputare. Toate acestea sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ conform art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la paguba iminentă s-a arătat că decizia este titlu executoriu și s-ar diminua veniturile reclamantului și are în întreținere familia și o fetiță în vârstă de 3 ani, ar fi în imposibilitatea de a achita creditul ipotecar, imposibilitatea obținerii întoarcerii efectiv a sumelor ce vor fi plătite dacă va obține anularea actului. 2. Soluția instanței de fond Prin Încheierea din 23 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea de suspendare și s-a dispus suspendarea deciziei de imputare nr. 251542 din 12 octombrie 2009 emisă de U.M.0465 București, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că este întrunită cerința cazului bine justificat, fiind relevant faptul că reclamantul a devenit angajat al S.P.P., refuzându-i-se transferul, ceea ce induce un dubiu suficient de bine caracterizat relativ la legalitatea deciziei a cărei suspendare se solicită. Paguba iminentă s-a considerat că este probată de situația cerințelor reclamantului, situația familială a acestuia, având în întreținere un copil minor, raportate la un credit ipotecar contractat. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Administrației și Internelor și U.M. 0465 București, considerând-o netemeinică. I. În recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor se critică soluția instanței de fond pentru că, în mod greșit a reținut existența cazului bine justificat și chiar antepronunțându-se asupra fondului cauzei.

S-a arătat că intimatul-reclamant a încetat raporturile de serviciu cu unitatea în care își desfășura activitatea prin demisie și a fost trecut în rezervă, iar transferul nu a intrat niciodată în discuție și nu există dovezi în acest sens. Referitor la condiția „pagubei iminente” se apreciază că reclamantul a semnat în 1999 un Angajament prin care se obligă să restituie cheltuielile de întreținere pe perioada cât a fost școlarizat, or, prin demisie chiar a produs această pagubă. Mai mult, în prezent este angajat S.P.P. și realizează venituri. S-a solicitat admiterea recursului, modificarea Încheierii și respingerea cererii de suspendare a Deciziei de imputare nr. 231542 din 12 octombrie 2009 ca neîntemeiată.

II. În recursul declarat de U.M. 0465 București se arată că prin Angajamentul semnat la admiterea în Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” reclamantul s-a obligat să-și desfășoare serviciul timp de 10 ani în cadrul M.A.I., iar prin mutarea sa în cadrul altei structuri s-a creat un prejudiciu Ministerului Administrației și Internelor. Nu s-a depus la dosar nicio dovadă privind refuzul transferului său în cadrul S.P.P. și nici nu invocă un temei legal cu privire la obligația aprobării transferului său din cadrul Ministerului Administrației și Internelor. Cu privire la pagubă s-a invocat faptul că aceasta a fost creată ca urmare a asumării angajamentului de către reclamant.

S-a solicitat modificarea încheierii în sensul respingerii cererii de suspendare a deciziei de imputare nr. 251542 din 12 octombrie 2009. 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursurile declarate pentru următoarele considerente: Instanța de fond a soluționat cererea de suspendare a deciziei de imputare nr. 231542 din 12 octombrie 2009 în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, dar condițiile ce se cer îndeplinite pentru a se dispune suspendarea unui act administrativ sunt: cazul bine justificat și paguba iminentă. Suspendarea, fiind o situație de excepție de la caracterul executoriu al actului administrativ, se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții cumulativ.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 și reprezintă „împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”. Într-adevăr, instanța de fond a reținut ca fiind „caz bine justificat” aspectul privind refuzul transferului. Însă, pot constitui împrejurări care se circumscriu aceleași noțiuni și cele invocate de reclamant în cererea sa legate de respectarea termenului de 30 de zile precizat de art. 25 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998 pentru emiterea deciziei de imputare. De aceea, se poate aprecia că în cauză este îndeplinită condiția cazului bine justificat. Mai mult, instanța care soluționează cererea de suspendare verifică numai împrejurări care creează îndoială serioasă asupra legalității, dar nu face o analiză a cauzelor de nelegalitate pentru că aceasta revine instanței ce soluționează fondul cauzei.

Paguba iminentă este, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prejudiciul material viitor și previzibil ce se poate aduce în cazul executării actului administrativ. Chiar dacă intimatul-reclamant a semnat angajamentul în anul 1999 el are dreptul să conteste măsura de imputare a sumelor cheltuite cu școlarizarea dacă apreciază că aceasta este nelegală și netemeinică. În același timp, nu se poate aprecia că nu i se creează, în cazul executării actului atacat o pagubă iminentă în sensul legii. Instanța de fond a apreciat îndeplinită această condiție și, într-adevăr faptul că realizează venituri salariale, nu duce la neîndeplinirea condiției pagubei iminente. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc.

civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Ministerul Administrației și Internelor și de U.M. 0465 București împotriva încheierii de ședință din 23 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 iunie 2011.