ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3241/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3241/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursurilor de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Sesizarea
instanței de fond
Prin cererea adresată
Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
reclamantul Z.I.B. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Administrației
și Internelor și U.M. 0465 București, anularea Hotărârii nr. 13 din 24 martie
2010 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I. și implicit a
deciziei de imputare nr. 251542 din 12 octombrie 2009 emisă de U.M. 0465
București ca netemeinică și nelegală, repararea prejudiciului cauzat prin
emiterea și executarea actului administrativ, suspendarea executării deciziei
de imputare nr. 251542 din 12 octombrie 2009 până la soluționarea definitivă și
irevocabilă a cauzei.
Cu privire la suspendarea
actului atacat, reclamantul a arătat că acesta nu îndeplinește condițiile
pentru a fi prezumat legal deoarece:
- nu se cunoaște data
de înregistrare a procesului verbal de cercetare administrativă la organul competent
să emită decizia de imputare, dată față de care se calculează termenul de 30 de
zile până la care decizia de imputare trebuia să fie emisă în temeiul art. 25 alin.
(4);
- decizia nu este
temeinic motivată, potrivit art. 25 alin. (5) din O.G. nr. 121/1998,
- inexistența unui
răspuns la solicitarea de a i se face dovada celor imputate și a legalității și
temeiniciei deciziei de imputare.
Toate acestea sunt de
natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului
administrativ conform art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la paguba
iminentă s-a arătat că decizia este titlu executoriu și s-ar diminua veniturile
reclamantului și are în întreținere familia și o fetiță în vârstă de 3 ani, ar
fi în imposibilitatea de a achita creditul ipotecar, imposibilitatea obținerii întoarcerii
efectiv a sumelor ce vor fi plătite dacă va obține anularea actului.
Soluția instanței
de fond
Prin Încheierea din
23 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a fost admisă cererea de suspendare și s-a dispus
suspendarea deciziei de imputare nr. 251542 din 12 octombrie 2009 emisă de
U.M.0465 București, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
În motivarea
soluției, instanța de fond a reținut că este întrunită cerința cazului bine
justificat, fiind relevant faptul că reclamantul a devenit angajat al S.P.P.,
refuzându-i-se transferul, ceea ce induce un dubiu suficient de bine
caracterizat relativ la legalitatea deciziei a cărei suspendare se solicită.
Paguba iminentă s-a
considerat că este probată de situația cerințelor reclamantului, situația
familială a acestuia, având în întreținere un copil minor, raportate la un
credit ipotecar contractat.
Calea de atac
exercitată
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs Ministerul Administrației și Internelor și U.M. 0465
București, considerând-o netemeinică.
I. În recursul declarat de
Ministerul Administrației și Internelor se critică soluția instanței de fond
pentru că, în mod greșit a reținut existența cazului bine justificat și chiar
antepronunțându-se asupra fondului cauzei.
S-a arătat că intimatul-reclamant
a încetat raporturile de serviciu cu unitatea în care își desfășura activitatea
prin demisie și a fost trecut în rezervă, iar transferul nu a intrat niciodată
în discuție și nu există dovezi în acest sens.
Referitor la condiția „pagubei
iminente” se apreciază că reclamantul a semnat în 1999 un Angajament prin care
se obligă să restituie cheltuielile de întreținere pe perioada cât a fost
școlarizat, or, prin demisie chiar a produs această pagubă.
Mai mult, în prezent
este angajat S.P.P. și realizează venituri.
S-a solicitat admiterea
recursului, modificarea Încheierii și respingerea cererii de suspendare a Deciziei
de imputare nr. 231542 din 12 octombrie 2009 ca neîntemeiată.
II. În recursul declarat de U.M. 0465
București se arată că prin Angajamentul semnat la admiterea în Academia de
Poliție „Alexandru Ioan Cuza” reclamantul s-a obligat să-și desfășoare serviciul
timp de 10 ani în cadrul M.A.I., iar prin mutarea sa în cadrul altei structuri
s-a creat un prejudiciu Ministerului Administrației și Internelor.
Nu s-a depus la dosar nicio
dovadă privind refuzul transferului său în cadrul S.P.P. și nici nu invocă un
temei legal cu privire la obligația aprobării transferului său din cadrul
Ministerului Administrației și Internelor.
Cu privire la pagubă s-a invocat
faptul că aceasta a fost creată ca urmare a asumării angajamentului de către
reclamant.
S-a solicitat modificarea încheierii
în sensul respingerii cererii de suspendare a deciziei de imputare nr. 251542
din 12 octombrie 2009.
Soluția instanței de recurs
După examinarea motivelor de
recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și
Justiție va respinge recursurile declarate pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a soluționat
cererea de suspendare a deciziei de imputare nr. 231542 din 12 octombrie 2009
în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, dar condițiile ce se cer îndeplinite
pentru a se dispune suspendarea unui act administrativ sunt: cazul bine justificat
și paguba iminentă.
Suspendarea, fiind o situație de
excepție de la caracterul executoriu al actului administrativ, se poate dispune
numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții cumulativ.
Cazul bine justificat este
definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 și reprezintă
„împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să
creeze îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.
Într-adevăr, instanța de fond a
reținut ca fiind „caz bine justificat” aspectul privind refuzul transferului.
Însă, pot constitui împrejurări
care se circumscriu aceleași noțiuni și cele invocate de reclamant în cererea
sa legate de respectarea termenului de 30 de zile precizat de art. 25 alin. (4)
din O.G. nr. 121/1998 pentru emiterea deciziei de imputare.
De aceea, se poate aprecia că în
cauză este îndeplinită condiția cazului bine justificat.
Mai mult, instanța care
soluționează cererea de suspendare verifică numai împrejurări care creează îndoială
serioasă asupra legalității, dar nu face o analiză a cauzelor de nelegalitate
pentru că aceasta revine instanței ce soluționează fondul cauzei.
Paguba iminentă este,
potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prejudiciul material
viitor și previzibil ce se poate aduce în cazul executării actului
administrativ.
Chiar dacă
intimatul-reclamant a semnat angajamentul în anul 1999 el are dreptul să conteste
măsura de imputare a sumelor cheltuite cu școlarizarea dacă apreciază că
aceasta este nelegală și netemeinică.
În același timp, nu
se poate aprecia că nu i se creează, în cazul executării actului atacat o
pagubă iminentă în sensul legii.
Instanța de fond a
apreciat îndeplinită această condiție și, într-adevăr faptul că realizează
venituri salariale, nu duce la neîndeplinirea condiției pagubei iminente.
Apreciind că soluția
instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ.,
raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse recursurile ca
nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de
Ministerul Administrației și Internelor și de U.M. 0465 București împotriva
încheierii de ședință din 23 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 3 iunie 2011.