ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1627/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Brăila, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 61/Fcom din 7

februarie 2011 a admis acțiunea formulată de reclamantul C.M.B. împotriva

pârâtei BANCA T. SA Cluj Napoca reprezentată prin BANCA T. SA, sucursala Brăila,

în sensul că a obligat pe pârâtă să calculeze dobânda curentă aferentă

contractului de credit nr. 34 din 16 februarie 2010 ca fiind Euribor + 2%.

A mai fost obligată

pârâta să plătească reclamantului suma de 39,30 lei reprezentând cheltuieli de

judecată.

În fundamentarea

acestei soluții s-a reținut că prin contractul de credit nr. 34 din 16

februarie 2010 reclamantul, în calitatea de împrumutat a contractat un credit

de 65.000 Euro pe o durată de 360 de luni.

Ulterior, la data de

13 septembrie 2010, urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, părțile au

încheiat actul adițional nr. 1 la contractul de credit nr. 34 din 16 februarie 2010,

care a fost semnat de pârâtă în forma redactată de aceasta, iar de către

reclamant a fost semnat cu obiecțiuni conform notificării nr. 15691 din 13

septembrie 2010. În esență obiecțiunile vizează majorarea marjei fixe de la

2.00 puncte procentuale conform contractului, la 5,9 puncte procentuale conform

propunerii pârâtei.

Referitor la

majorarea marjei fixe, instanța a constatat că susținerile pârâtei cum că

aceasta este făcută în conformitate cu dispozițiile art. 37 lit. b) din O.U.G.

nr. 50/2010, sunt nefondate.

Potrivit acestor

dispoziții legale „marja dobânzii poate fi modificată doar ca urmare a

modificărilor legislative care impun în mod expres acest lucru”.

Ori, niciunde în

această ordonanță sau alte „modificări legislative” nu se prevede că,

creditoarea pârâtă poate modifica marja dobânzii. Dimpotrivă, din examinarea

textului de lege instanța apreciază că dispoziția legală invocată de pârâtă îi

limitează expres dreptul de a majora marja dobânzii, cu excepția situației în

care modificările legislative impun în mod expres acest lucru.

În cauză, marja fixă

a fost negociată pe toată durata creditului de 2%.

Pe parcursul derulării

creditului dobânda variabilă internă a Băncii „Prime Rate” a fost diminuată de

la 5,5% la 5%.

Odată cu promulgarea O.U.G.

nr. 50/2010, pârâta avea obligația conform art. 95 pct. 1 și 2

1

ca

în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței (respectiv

până la 20 septembrie 2010) să modifice contractul de credit încheiat cu

reclamantul conform dispozițiilor art. 37 lit. a) din această ordonanță.

Art. 37 lit. a)

prevede că „în contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele

reguli: dobânda va fi raportată la fluctuațiile indicilor de referință

Euribor/Robor/Libor/rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României,

în funcție de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită

marjă, fixă pe toată durata derulării contractului.

Pârâta prin actul

adițional nr. 1 din 3 septembrie 2010 a modificat contractul nr. 34/2010 în

sensul că „nivelul dobânzii curente la data semnării contactului este Euribor

la 6 luni 1.041, dar a modificat și marja de 5,9 puncte procentuale, adică la

6,941%.

Modificarea marjei

contravine atât dispozițiilor art. 37 lit. b) cât și dispozițiilor art. 37 lit.

a), care prevăd că marja este fixă pe toată durata derulării contractului.

Curtea de Apel Galați,

secția a II-a civilă, maritimă și fluvială, prin decizia nr. 73/A din 22

septembrie 2011 a admis apelul declarat de pârâta Banca T. SA Cluj Napoca

împotriva sentinței nr. 61/Fcom din 7 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul

Brăila, secția comercială și de contencios administrativ, pe care a schimbat-o

în tot, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantul C.M.B. ca

neîntemeiată.

De asemenea, a fost

admis apelul declarat de pârâta Banca T. SA împotriva încheierii de ședință din

Camera de Consiliu din 28 aprilie 2011 pe care a schimbat-o în tot, în sensul

respingerii cererii de îndreptare a erorii materiale, ca nefondată.

Pentru a decide

astfel, s-a stabilit că în speță s-a pus problema aplicării în timp a unei legi

civile de drept material, în vigoare la data cererii de chemare în judecată,

respectiv a prevederilor art. 95 raportat la art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010,

dar modificate la data soluționării litigiului prin Legea nr. 288/2010.

Este cert că până la

data intrării în vigoare a legii noi, Legea nr. 288/2010 care a modificat

prevederile art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, negocierile dintre părți nu s-au

concretizat prin încheierea unui acord de voință cuprins într-un act adițional

la contractul de credit.

Potrivit principiului

aplicării imediate a legii noi, situațiile juridice în curs de constituire sau

modificare la data intrării în vigoare a legii noi, cad sub imperiul acestei

legi.

Instanța de fond a

încălcat principiul libertății contractuale, obligând banca să modifice

clauzele contractului de credit, deși nu există nici o dispoziție legală care

să oblige la o atare conduită.

Cât privește

criticile formulate față de încheierea de îndreptare eroare materială, s-a

constatat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 281 C. proc. civ. câtă vreme

ea viza o precizare a petitului cererii și care nu a fost pusă niciodată în

discuția părților.

Împotriva deciziei

nr. 73/A din 22 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a

II-a civilă, maritimă și fluvială, a promovat recurs reclamantul C.M.B. care a criticat

pentru nelegalitate această hotărâre judecătorească, solicitând în baza art. 304

pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului și casarea deciziei atacate, în

sensul menținerii ca legală și temeinică a sentinței dată de prima instanță și

a încheierii de îndreptare a erorii materiale din 28 aprilie 2011.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a evocat faptul că nelegalitatea unei dispoziții din

contractul de credit nu poate fi constatată decât de instanța de judecată, ca o

măsură străină convenției părților și a măsurilor impuse de O.U.G. nr. 50/2010

în spiritul prevederilor art. 95 alin. (4) teza 2 și anume că „introducerea în

actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta

ordonanță sunt considerate nule de drept”.

Punctul de vedere

exprimat de Curtea Constituțională cu trimitere la acest cadru legal înlătură

susținerea instanței de apel că situațiile juridice în curs de constituire sau

modificare la data intrării în vigoare a noii legi cad sub imperiul acesteia.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de

recurentul-reclamant C.M.B., constată că sunt nejustificate, urmând a respinge

recursul ca nefondat pentru următoarele considerente.

Este de necontestat

că între părți a fost încheiat contractul de credit nr. 34 din 16 februarie

2010 având ca obiect acordarea de către Banca T. SA a unui credit de nevoi

personale cu garanții materiale soluția BT, către împrumutatul C.M.B., pentru o

sumă de 65.000 Euro, pe o durată de 360 luni.

Potrivit art. 2.4 din

contract rata anuală a dobânzii care se achita de împrumutat era variabilă pe

întreaga durată de creditare și varia în funcție de PR (Prime Rate) respectiv

de 5,50% pentru creditele acordate în Euro la care se adaugă marja fixă de 2,00

puncte procentuale.

Noțiunea de Prime

Rate – PR desemna dobânda cea mai bună pe care Banca T. o practica în relația

de creditare cu clienții săi persoane fizice, constituind referința pentru

toate produsele care se raportează la acest indicator. Aceasta se calculează de

către Bancă periodic având în vedere costul fondurilor influențate cu

cheltuieli aferente constituirii rezervei minime obligatorii, alte cheltuieli

aferente atragerii fondurilor, condițiile dominante ale pieței și politica

Băncii de atragere a resurselor. Nivelul dobânzii de referință (PR) se

calculează periodic, fiind publicat pe site-ul Băncii.

După apariția O.U.G.

nr. 50/2010 Banca T. SA a notificat pe reclamantul C.M.B. în vederea încheierii

actului adițional la contractul de credit descris anterior, împrejurare în care

reclamantul a semnat actul adițional cu obiecțiuni, precizând că nu este de

acord cu dobânda modificată.

Corect instanța de

apel a apreciat că până la intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2010 care a

modificat prevederile art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 părțile nu au reușit să

negocieze clauzele actului adițional, iar legea nouă nu cuprinde nici o

dispoziție de natură să conducă la concluzia că există situații juridice ce

rămân guvernate de legea sub imperiul căreia au început să se constituie.

De remarcat că prin

decizia nr. 1656 din 28 decembrie 2010 Curtea Constituțională a constatat că

dispozițiile Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de

credit pentru consumatori sunt constituționale O.U.G. nr. 50/2010 a intrat în

vigoare pe data de 21 iunie 2010, iar în forma inițială menționa că creditorii

aveau obligația ca în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare să

asigure conformitatea contractului cu dispozițiile Ordonanței de urgență. Termenul

de 90 de zile s-a scurs până la data la care s-a dezbătut de Camera

Deputaților, în calitatea de Cameră decizională, Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 50/2010. În acest timp, prevederile art. 95 și-au epuizat efectele,

obligațiile prevăzute de ordonanța de urgență trebuind să fie îndeplinite de

către creditori.

În aceleași

considerente s-a mai reținut că dispozițiile art. 95 din Ordonanța de urgență,

astfel cum a fost modificată prin legea de aprobare trebuie interpretată în

coroborare cu dispozițiile art. II alin. (1) din această lege și anume că: „

actele adiționale încheiate și semnate la data intrării în vigoare a prezentei

legi în vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile O.U.G. nr.

50/2010 își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați de

părți”.

Din această

perspectivă supraviețuirea legii vechi reprezintă o excepție, care nu este

stipulată expres de legea nouă, astfel încât urmează a fi respins recursul

reclamantului C.M.B. împotriva deciziei nr. 73/A din 22 septembrie 2011 pronunțate

de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, maritimă și fluvială, nefiind

îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul C.M.B. împotriva deciziei nr. 73/A de la 22 septembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, maritimă și fluvială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 22 martie 2012.