ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1627/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Brăila, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 61/Fcom din 7 februarie 2011 a admis acțiunea formulată de reclamantul C.M.B. împotriva pârâtei BANCA T. SA Cluj Napoca reprezentată prin BANCA T. SA, sucursala Brăila, în sensul că a obligat pe pârâtă să calculeze dobânda curentă aferentă contractului de credit nr. 34 din 16 februarie 2010 ca fiind Euribor + 2%. A mai fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 39,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată. În fundamentarea acestei soluții s-a reținut că prin contractul de credit nr. 34 din 16 februarie 2010 reclamantul, în calitatea de împrumutat a contractat un credit de 65.000 Euro pe o durată de 360 de luni.

Ulterior, la data de 13 septembrie 2010, urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, părțile au încheiat actul adițional nr. 1 la contractul de credit nr. 34 din 16 februarie 2010, care a fost semnat de pârâtă în forma redactată de aceasta, iar de către reclamant a fost semnat cu obiecțiuni conform notificării nr. 15691 din 13 septembrie 2010. În esență obiecțiunile vizează majorarea marjei fixe de la 2.00 puncte procentuale conform contractului, la 5,9 puncte procentuale conform propunerii pârâtei. Referitor la majorarea marjei fixe, instanța a constatat că susținerile pârâtei cum că aceasta este făcută în conformitate cu dispozițiile art. 37 lit. b) din O.U.G. nr. 50/2010, sunt nefondate.

Potrivit acestor dispoziții legale „marja dobânzii poate fi modificată doar ca urmare a modificărilor legislative care impun în mod expres acest lucru”. Ori, niciunde în această ordonanță sau alte „modificări legislative” nu se prevede că, creditoarea pârâtă poate modifica marja dobânzii. Dimpotrivă, din examinarea textului de lege instanța apreciază că dispoziția legală invocată de pârâtă îi limitează expres dreptul de a majora marja dobânzii, cu excepția situației în care modificările legislative impun în mod expres acest lucru. În cauză, marja fixă a fost negociată pe toată durata creditului de 2%. Pe parcursul derulării creditului dobânda variabilă internă a Băncii „Prime Rate” a fost diminuată de la 5,5% la 5%.

Odată cu promulgarea O.U.G. nr. 50/2010, pârâta avea obligația conform art. 95 pct. 1 și 2 1 ca în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței (respectiv până la 20 septembrie 2010) să modifice contractul de credit încheiat cu reclamantul conform dispozițiilor art. 37 lit. a) din această ordonanță. Art. 37 lit. a) prevede că „în contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli: dobânda va fi raportată la fluctuațiile indicilor de referință Euribor/Robor/Libor/rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, în funcție de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului. Pârâta prin actul adițional nr. 1 din 3 septembrie 2010 a modificat contractul nr. 34/2010 în sensul că „nivelul dobânzii curente la data semnării contactului este Euribor la 6 luni 1.041, dar a modificat și marja de 5,9 puncte procentuale, adică la 6,941%.

Modificarea marjei contravine atât dispozițiilor art. 37 lit. b) cât și dispozițiilor art. 37 lit. a), care prevăd că marja este fixă pe toată durata derulării contractului. Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, maritimă și fluvială, prin decizia nr. 73/A din 22 septembrie 2011 a admis apelul declarat de pârâta Banca T. SA Cluj Napoca împotriva sentinței nr. 61/Fcom din 7 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția comercială și de contencios administrativ, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantul C.M.B. ca neîntemeiată. De asemenea, a fost admis apelul declarat de pârâta Banca T. SA împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu din 28 aprilie 2011 pe care a schimbat-o în tot, în sensul respingerii cererii de îndreptare a erorii materiale, ca nefondată.

Pentru a decide astfel, s-a stabilit că în speță s-a pus problema aplicării în timp a unei legi civile de drept material, în vigoare la data cererii de chemare în judecată, respectiv a prevederilor art. 95 raportat la art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010, dar modificate la data soluționării litigiului prin Legea nr. 288/2010. Este cert că până la data intrării în vigoare a legii noi, Legea nr. 288/2010 care a modificat prevederile art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, negocierile dintre părți nu s-au concretizat prin încheierea unui acord de voință cuprins într-un act adițional la contractul de credit. Potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, situațiile juridice în curs de constituire sau modificare la data intrării în vigoare a legii noi, cad sub imperiul acestei legi.

Instanța de fond a încălcat principiul libertății contractuale, obligând banca să modifice clauzele contractului de credit, deși nu există nici o dispoziție legală care să oblige la o atare conduită. Cât privește criticile formulate față de încheierea de îndreptare eroare materială, s-a constatat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 281 C. proc. civ. câtă vreme ea viza o precizare a petitului cererii și care nu a fost pusă niciodată în discuția părților. Împotriva deciziei nr. 73/A din 22 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, maritimă și fluvială, a promovat recurs reclamantul C.M.B. care a criticat pentru nelegalitate această hotărâre judecătorească, solicitând în baza art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. admiterea recursului și casarea deciziei atacate, în sensul menținerii ca legală și temeinică a sentinței dată de prima instanță și a încheierii de îndreptare a erorii materiale din 28 aprilie 2011. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat faptul că nelegalitatea unei dispoziții din contractul de credit nu poate fi constatată decât de instanța de judecată, ca o măsură străină convenției părților și a măsurilor impuse de O.U.G. nr. 50/2010 în spiritul prevederilor art. 95 alin. (4) teza 2 și anume că „introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanță sunt considerate nule de drept”. Punctul de vedere exprimat de Curtea Constituțională cu trimitere la acest cadru legal înlătură susținerea instanței de apel că situațiile juridice în curs de constituire sau modificare la data intrării în vigoare a noii legi cad sub imperiul acesteia.

Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurentul-reclamant C.M.B., constată că sunt nejustificate, urmând a respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente. Este de necontestat că între părți a fost încheiat contractul de credit nr. 34 din 16 februarie 2010 având ca obiect acordarea de către Banca T. SA a unui credit de nevoi personale cu garanții materiale soluția BT, către împrumutatul C.M.B., pentru o sumă de 65.000 Euro, pe o durată de 360 luni. Potrivit art. 2.4 din contract rata anuală a dobânzii care se achita de împrumutat era variabilă pe întreaga durată de creditare și varia în funcție de PR (Prime Rate) respectiv de 5,50% pentru creditele acordate în Euro la care se adaugă marja fixă de 2,00 puncte procentuale.

Noțiunea de Prime Rate – PR desemna dobânda cea mai bună pe care Banca T. o practica în relația de creditare cu clienții săi persoane fizice, constituind referința pentru toate produsele care se raportează la acest indicator. Aceasta se calculează de către Bancă periodic având în vedere costul fondurilor influențate cu cheltuieli aferente constituirii rezervei minime obligatorii, alte cheltuieli aferente atragerii fondurilor, condițiile dominante ale pieței și politica Băncii de atragere a resurselor. Nivelul dobânzii de referință (PR) se calculează periodic, fiind publicat pe site-ul Băncii. După apariția O.U.G. nr. 50/2010 Banca T. SA a notificat pe reclamantul C.M.B. în vederea încheierii actului adițional la contractul de credit descris anterior, împrejurare în care reclamantul a semnat actul adițional cu obiecțiuni, precizând că nu este de acord cu dobânda modificată.

Corect instanța de apel a apreciat că până la intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2010 care a modificat prevederile art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 părțile nu au reușit să negocieze clauzele actului adițional, iar legea nouă nu cuprinde nici o dispoziție de natură să conducă la concluzia că există situații juridice ce rămân guvernate de legea sub imperiul căreia au început să se constituie. De remarcat că prin decizia nr. 1656 din 28 decembrie 2010 Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori sunt constituționale O.U.G. nr. 50/2010 a intrat în vigoare pe data de 21 iunie 2010, iar în forma inițială menționa că creditorii aveau obligația ca în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile Ordonanței de urgență.

Termenul de 90 de zile s-a scurs până la data la care s-a dezbătut de Camera Deputaților, în calitatea de Cameră decizională, Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 50/2010. În acest timp, prevederile art. 95 și-au epuizat efectele, obligațiile prevăzute de ordonanța de urgență trebuind să fie îndeplinite de către creditori. În aceleași considerente s-a mai reținut că dispozițiile art. 95 din Ordonanța de urgență, astfel cum a fost modificată prin legea de aprobare trebuie interpretată în coroborare cu dispozițiile art. II alin. (1) din această lege și anume că: „ actele adiționale încheiate și semnate la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile O.U.G.

nr. 50/2010 își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați de părți”. Din această perspectivă supraviețuirea legii vechi reprezintă o excepție, care nu este stipulată expres de legea nouă, astfel încât urmează a fi respins recursul reclamantului C.M.B. împotriva deciziei nr. 73/A din 22 septembrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, maritimă și fluvială, nefiind îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.M.B. împotriva deciziei nr. 73/A de la 22 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, maritimă și fluvială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 22 martie 2012.