Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.04.2012
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2015/2012

HOTĂRÂRE
06.04.2012
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2015/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față, Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 118 din 26 ianuarie 2011, Tribunalul Comercial Mureș a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta V.S. în contradictoriu cu pârâta Banca Comerciala Romană SA. În pronunțarea acestei soluții, judecătorul fondului a reținut că prin cererea formulată la data 31 august 2010 reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la încheierea unui act adițional la contractele „Contract de credit bancar pentru persoane fizice nr. 614/F din 30 august 2007 și nr. 675/F din 28 septembrie 2007, acte prin care părțile să stabilească 1) ca dobânda curentă este formulată din EURIBOR la care se adaugă 1,5 PP, 2) că nu se va solicita niciun fel de compensație pentru rambursarea anticipată a creditului de către împrumutat către bancă, iar în caz de refuz al pârâtei hotărârea judecătorească să țină loc de act adițional la contractele de credit încheiate.

între părți. Reclamanta și-a motivat acțiunea în drept pe dispozițiile art. 37 lit. a) și ale art. 68 din O.U.G. nr. 50/2010 arătând că a încheiat cu pârâta contractele de credit în 28 septembrie 2007 și 30 august 2007 iar în conformitate cu art.5 au convenit o dobândă curentă de 7,4%/an, fixă în primele 12 luni, ulterior formată din dobânda de referință variabilă afișată la sediile băncii, la care se adaugă marja de 1,5PP. După publicarea în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 50/2010, pârâta i-a trimis un sms ca în perioada 13 septembrie 2010-19 septembrie 2010 să se prezinte la sediul băncii în vederea semnării actelor adiționale, lucru nerealizabil datorită intervalului rămas de 5 zile lucrătoare și numărului mare de clienți, în opinia reclamantei.

Judecătorul fondului a statuat că prevederea art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 a devenit caducă deoarece prin Legea nr. 288/2010 de aprobare a O.U.G. nr. 50/2010 aceasta a fost modificată, art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010 reglementând situația actelor adiționale nesemnate de consumatori, considerate ca acceptate tacit până la data intrării în vigoare a legii. Că s-a înlăturat aplicabilitatea imediată a legii noi, excluzându-se efectele viitoare ale contractelor încheiate sub imperiul legii vechi, având prioritate principiul efectelor obligatorii ale contractelor în raporturile dintre părți.

Prin decizia nr. 56/A din 6 octombrie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelul declarat de reclamanta, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să încheie cu reclamanta acte adiționale la contractele de credit bancar 614/F/2007 și 675/F/2007, acte prin care părțile vor stabili că nu se va solicita niciun fel de compensație pentru rambursarea anticipată a creditului de către împrumutat către bancă. Restul pretențiilor au fost respinse. Instanța de apel a motivat că reclamanta a promovat acțiunea Ia 31 august 2010, perioadă în care era în vigoare O.U.G. nr. 50/2010 iar la data soluționării cauzei în fond era deja adoptată Legea nr. 288/2010 de aprobare a O.U.G.

nr. 50/2010. Prin art. I pct. 39 se modifică art. 95 în sensul că actul normativ nu se mai aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, cu excepția prevederilor art. 37 1 , dispoziții completate cu cele ale art. II din Legea nr. 288/2010 care reglementează cazurile de retroactivitate, concluzia fiind că, contractelor depuse judecății le sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 288/2010, context în care solicitarea reclamantei de stabilire a dobânzii contractuale în raport de art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010 nemodificat nu poate fi primită.

S-a apreciat deci, că banca este cea care stabilește cuantumul celor două componente ale dobânzii variabile, acest drept nefiind la latitudinea consumatorului care este protejat prin instituția notificării de consecințele acceptării tacite a clauzelor contractuale conform art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010 și Decizia nr. 1656/2010 a Curții Constituționale. S-a apreciat, totodată, că pentru conformitatea actelor adiționale cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010, date fiind dispozițiile art. 67, art. 68 lit. c), se impune eliminarea din conținutul actului adițional, a oricăror prevederi privind stabilirea în sarcina reclamantei a achitării vreunei compensații pentru rambursarea anticipată a creditelor ce formează obiectul contractelor încheiate cu pârâta.

În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta V.S. în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. solicitând modificarea în parte a deciziei cu consecința obligării pârâtei la încheierea unui act adițional la contractele de credit și în sensul stabilirii ca dobânda curentă este formată din EURIBOR la care se adaugă 1,5P.P. În esență, recurenta critică decizia instanței de apel sub aspectul aplicării O.U.G. nr. 50/2010 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 228/2010 deși la data promovării acțiunii legea de modificare a ordonanței nu era publicată. Cu privire la aplicabilitatea litigiului a legii în vigoare la data promovării acțiunii recurenta invocă practica Curții Constituționale (dec. 1354/2010 și a Înaltei Curți precum și practica CEDO, Hotărârea din 8 martie 2006: cauza Blecic c. Croația).

Ca atare, recurenta, invocă incidența în cauză a prevederilor art. 37 lit. a), b) și c) din O.U.G. nr. 50/2010 nemodificat cu privire la formula dobânzii curente coroborat cu art. 4 pct. 2 din condițiile generale de creditare și art. 5 din contract, care referă la „dobânda de referință variabilă", criticând reținerea instanței de apel conform căreia banca, discreționar, poate stabili cele două componente ale dobânzii, marja fiind cea convenită prin contract. Intimata nu a depus în termenul legal întâmpinare, înscrisul cu această denumire având valoarea unei concluzii scrise. Recursul este fondat pentru considerentele care urmează: Intre reclamanta recurentă, persoana fizică și intimata pârâtă Banca Comerciala Romană SA au intervenit două contracte credit 614/F din 30 august 2007 și 675/F din 28 septembrie 2007 în care marja convenită pentru calculul dobânzii, fixă pentru primul an și variabilă ulterior, a fost de 1,5P.P.

La data de 21 iunie 2010 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori care transpun și implementează în legislația națională Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008. Sub incidența acestui act normativ reclamanta a promovat la data de 31 august 2010 prezenta acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtei la încheierea actelor adiționale , în conformitate cu dispozițiile art. 37 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2010 în sensul că dobânda este formată din EURIBOR la care se adaugă 1,5P.P. marjă fixă pe toată durata derulării contractelor. Conform art. 37 lit. a) din O.U.G.

nr. 50/2010 „dobânda va fi raportată la fluctuațiile indicilor de referință EURIBOR /LIBOR/rata, dobânzii de referință a B.R.R., în funcție de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului". Potrivit art. 95 alin. (1) din ordonanță „Pentru contractele aflate în derulare, creditorii au obligația, ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență", iar potrivit alin. (2) „Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență". Cum intimata creditoare nu a procedat în intervalul de 90 de zile la încheierea actelor adiționale la cele doua contracte de credit în sensul art. 37 lit. a), acțiunea reclamantei este întemeiată și sub acest aspect.

La această interpretare și constatare obligă și decizia Curții Constituționale nr. 1656/2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 50/2010, care a statuat că dezbaterea legii de modificare a ordonanței de către Camera decizională a avut loc după epuizarea efectelor art. 95, a termenului de 90 de zile în care creditorii trebuiau să-și îndeplinească obligațiile prevăzute de ordonanță. Dispozițiile art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 astfel cum au fost modificate prin Legea de aprobare nr. 288 începând cu 2 ianuarie 2011 „trebuie citite și interpretate în coroborare cu art. 11 alin. (1) din aceeași lege, care prevăd că „Actele adiționale încheiate și semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile O.U.G.

nr. 50/2010 își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți". Curtea Constituțională concluzionează în sensul că: „modificările aduse art. 95 din ordonanța de urgență nu pot opera ... decât de la data intrării in vigoare a legii de aprobare a ordonanței de urgență, astfel ar fi înlăturate efectele produse de ordonanța de urgență până la data intrării în vigoare a legii de aprobare și ar opera retroactiv", în acest sens fiind și prevederile art. II alin. (2) din Legea de aprobare a ordonanței de urgență. Ca atare, Înalta Curte constatând că în mod greșit instanța de apel, cu privire la capătul de cerere având ca obiect formula de calcul a dobânzii a făcut aplicarea Legii de modificare nr. 288/2010 acordându-i efecte retroactive iar nu a dispozițiilor art. 95 și art. 37 lit. a) din O.U.G.

nr. 50/2010 nemodificată, va admite recursul în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în care se încadrează criticile recurentei și va modifica în parte decizia atacată în sensul obligării intimatei pârâte la încheierea actelor adiționale și în conformitate cu art. 37 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2010 nemodificată, în sensul că dobânda este formată din EURIBOR la care se adaugă 1,5 PP marjă fixă pe toată durata derulării celor două contracte, menținând restul dispozițiilor deciziei atacate.

DECIDE Admite recursul declarat de reclamanta V.S., modifică în parte decizia nr. 56/A din 6 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în sensul că admite în tot acțiunea și obligă pârâta să încheie actele adiționale și în conformitate cu dispozițiile art. 37 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2010, nemodificată, în sensul că dobânda este formată din EURIBOR la care se adaugă 1,5 PP marjă fixă, pe toată durata derulării contractului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 aprilie 2012.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-11-15
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4520/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 159 din 1 februarie 2011, Tribunalul Comercial Mureș a admis în parte cererea formulată de reclamantele Ș.A. și V.S., în cont
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82920)
pronunțarea acestei soluții, judecătorul fondului a reținut că prin cererea formulată la data 31 august 2010 reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la încheierea unui act adițional la contractele „Contract de credit bancar pentru persoane
ÎCCJ 2013-01-16
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 77/2013
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 31 august 2010, reclamanta V.S. a solicitat obligarea pârâtei B.C.R. București la încheierea unui a
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 320/2013
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin șentința nr. 118 din 26 ianuarie 2011 a Tribunalului Comercial Mureș, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta V.S., împotriva pârâte
ÎCCJ 2015-02-03
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 311/2015
reclamant prețul format din dobânda și comision. Precizează recurentele că instanța de apel nu a analizat apărările făcute cu privire la incidența art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 care arată că evaluarea naturii abuzive a clauzelor n
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă