ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 77/2013

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 31 august 2010, reclamanta V.S. a solicitat obligarea pârâtei B.C.R. București la încheierea unui act adițional la contractele „Contract de credit bancar pentru persoane fizice din 30 august 2007 și din septembrie 2007, acte prin care părțile să stabilească că dobânda curentă este formată din EURIBOR la care se adaugă 1,5 PP și că nu se va solicita nici un fel de compensație pentru rambursarea anticipată a creditului de către împrumutat la bancă, iar în caz de refuz al pârâtei hotărârea judecătorească să țină loc de act adițional la contractele de credit încheiate între părți.

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea în drept pe dispozițiile art. 37 lit. a) și ale art. 68 din O.U.G. nr. 50/2010. Prin sentința nr. 118 din 26 ianuarie 2011 Tribunalul Comercial Mureș a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta V.S. în contradictoriu cu pârâta B.C.R. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că prevederea art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 a devenit caducă deoarece prin Legea nr. 288/2010 de aprobare a ordonanței menționate, aceasta a fost modificată, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 288/2010 reglementând situația actelor adiționale nesemnate de consumatori, considerate ca acceptate tacit până la data intrării în vigoare a legii; că s-a înlăturat aplicabilitatea imediată a legii noi, excluzându-se efectele viitoare ale contractelor încheiate sub imperiul legii vechi, având prioritate principiul efectelor obligatorii ale contractelor în raporturile dintre părți.

Prin decizia civilă nr. 56/ A din 6 octombrie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să încheie cu reclamanta acte adiționale la contractul de credit bancar, acte prin care părțile vor stabili că nu se va solicita nici un fel de compensație pentru rambursarea anticipată a creditului de către împrumutat la bancă; a respins restul pretențiilor reclamantei. Instanța de apel a reținut că reclamanta a promovat acțiunea la data de 31 august 2010, perioadă în care era în vigoare O.U.G. nr. 50/2010, iar la data soluționării cauzei în fond, era adoptată Legea nr. 288/2010, de aprobare a O.U.G.

nr. 50/2010. Prin art. 1 pct. 39 se modifică art. 95 în sensul că actul normativ nu se aplică contractelor în curs de derulare, la data intrării în vigoare a ordonanței, respectiv 21 iunie 2010, cu excepția prevederilor art. 37 1 , dispoziții completate cu cele ale art. 2 din Legea nr. 288/2010 care reglementează cazurile de retroactivitate, concluzia fiind că, contractelor deduse judecăți le sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 288/2010, context în care solicitarea reclamantei de stabilire a dobânzii contractuale în raport de art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010 nu poate fi primită.

S-a apreciat că banca este cea care stabilește cuantumul celor două componente ale dobânzii variabile, acest drept nefiind la latitudinea și a celeilalte părți cocontractante, această din urmă parte, consumatorul, fiind protejat prin instituția notificării, de consecințele acceptării tacite a clauzelor contractuale, conform art. 2 alin. (2) al Legii nr. 228/2010 și Deciziei nr. 1656/2010 a Curții Constituționale. S-a apreciat, totodată, că pentru a se asigura conformitatea actelor adiționale cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010, date fiind dispozițiile art. 67, 68 lit. c), se impune eliminarea din conținutul actului adițional a oricăror prevederi privind stabilirea în sarcina reclamantei a achitării vreunei compensații pentru rambursarea anticipată a creditelor ce formează obiectul contractelor încheiate cu pârâta.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta V.S., solicitând modificarea în parte a deciziei cu consecința obligării pârâtei la încheierea unui act adițional la contractele de credit și în sensul stabilirii că dobânda curentă este formată din EURIBOR la care se adaugă 1,5 PP, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Prin decizia nr. 2015 din 6 aprilie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a admis recursul declarat de reclamanta V.S., a modificat în parte decizia nr. 56/ A din 6 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în sensul că a admis în tot acțiunea și a obligat pârâta să încheie actele adiționale și în conformitate cu dispozițiile art. 37 lit. a) din O.U.G.

nr. 50/2010, nemodificată, în sensul că dobânda este formată din EURIBOR la care se adaugă 1,5 PP marjă fixă, pe toată durata derulării contractului. în motivarea hotărârii, instanța de recurs a reținut în esență că întrucât intimata creditoare nu a procedat în intervalul de 90 de zile la încheierea actelor adiționale la cele două contracte de credit în sensul art. 37 lit. a), așa cum impuneau dispozițiile art. 95 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010, acțiunea reclamantei este întemeiată și sub acest aspect. În finalul considerentelor, invocând și Decizia Curții Constituționale nr. 1656/2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 50/2010, Înalta Curte a statuat că în mod greșit instanța de apel a făcut aplicarea Legii de modificare nr. 288/2010 acordându-i efecte retroactive și nu a dispozițiilor art. 95 și art. 37 lit. a) din O.U.G.

nr. 50/2010 nemodificată. Împotriva acestei hotărâri, la data de 13 aprilie 2012 a formulat cerere de revizuire, B.C.R., pârâtă în cauză care, făcând trimitere la prevederile art. 322 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., susține că dispozitivul deciziei atacate cuprinde dispoziții imposibil de adus la îndeplinire. Revizuenta arată, în esență, că instanța de recurs, prin obligarea sa la modificarea contractelor de credit în sensul acordării unei dobânzi inferioare nu doar celei mai scăzute dobânzi la credite pe piața internațională, ci chiar a unei dobânzi mai mici decât cea acordată deponenților, a pronunțat o hotărâre al cărei dispozitiv nu poate fi adus la îndeplinire.

La data de 15 ianuarie 2013, revizuenta a depus la dosarul cauzei note de ședință prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca rămasă fără obiect, având în vedere anularea deciziei nr. 2015 din 6 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a depus la dosar certificat de grefă privind decizia nr. 4961 din 12 decembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 2899/1/2012. Înalta Curte constată că prin decizia nr. 4961 din 12 decembrie 2012 pronunțată în dosarul nr. 2899/1/2012 s-a admis, în majoritate contestația în anulare formulată de contestatoarea B.C.R. împotriva deciziei nr. 2015 din 6 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a fost anulată decizia atacată și a fost fixat termen la data de 30 ianuarie 2013 pentru judecarea recursului, cu citarea părților.

Având în vedere că decizia împotriva căreia s-a formulat cerere de revizuire de către revizuenta B.C.R. a fost desființată, instanța apreciază că revizuirea nu mai are obiect în lipsa hotărârii ce ar trebui să fie supusă controlului judiciar. În consecință, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta B.C.R. București împotriva deciziei nr. 2015 din 6 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, ca rămasă fără obiect. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta B.C.R. București împotriva deciziei nr. 2015 din 6 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, ca rămasă fără obiect. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2013.